Colocviile Putnei, ediția a XIX-a

În ziua de joi, 16 februarie a.c., în sala H1 a Casei Catargi a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași s-au desfășurat lucrările celei de-a XIX-a ediții a simpozionului de istorie Colocviile Putnei, organizat de Centrul de Cercetare și Documentare Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna în colaborare cu Institutul Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” și cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Primele două comunicări au adus date din arhive maghiare din secolul al XV-lea pentru a întregi scenariul unor evenimente cunoscute din istoria lui Ștefan cel Mare.

Domnul Liviu Cîmpeanu, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, în comunicarea, Basarab Laiotă, Ștefan cel Mare și Matia Corvinul în 1477, a adus în discuție câteva documente mai puțin cunoscute care au scos în evidență rolul regelui Ungariei, Matia Corvin, în cadrul luptelor anti-otomane din anii 1475–1477. În particular, regele a trimis un corp de oaste la bătălia de la Vaslui în 1475, iar în anul 1476 armata regală, condusă de judele Curții, Ștefan Bathory, deși a pornit cu întârziere spre Moldova, după ce se încheiase bătălia de la Războieni, a avut un rol decisiv în retragerea oștirii sultanului din Moldova.

Domnul Conf. Univ. Dr. Marius Diaconescu, de la Universitatea din București, în comunicarea, Cu privire la rolul lui Bartolomeu Dragffy și al armatei maghiare în războiul din 1497, a vorbit despre contextul care a dus la bătălia din Codrii Cosminului din 1497. Inițial, regele polon, Ioan Albert, a declarat că pornește o campanie împotriva turcilor și a cerut ajutorul fratelui său, Vladislav al II-lea, regele Ungariei. În acest sens, vorbitorul a arătat că voievodul Transilvaniei, Bartolomeu Dragffy, a ridicat armata din tot regatul Ungariei la începutul lui iunie 1497. Această armată, care număra aproximativ 12.000 de oșteni, avea și tehnică de asediu, fapt ce arată că planul inițial era ca să se încerce recucerirea cetăților Chilia și Cetatea Albă de la turci.

După ce în luna august s-a dezvăluit adevăratul plan al lui Ioan Albert de a invada Moldova, această armată a jucat rol de presiune pentru a-l determina pe regele polon să părăsească Moldova. Vorbitorul a arătat că armata maghiară s-a pornit la 12 septembrie spre pasul Oituz și a ajuns în jur de 20 septembrie la tabăra lui Ștefan cel Mare de la Roman. Negocierile cu regele polon s-au încheiat la 18 octombrie când această armată a început marșul de retragere din Moldova. Astfel că erau ieșiți din Moldova la 26 octombrie, când a avut loc bătălia din Codrii Cosminului. Armata maghiară nu a fost demobilizată imediat, ci a mai stat în tabără lângă Brașov până la jumătatea lunii decembrie.

Tânărul istoric ieșean, Iulian Ciubotaru, în comunicarea, Din nou despre mitropolitul Gheorghe-David, a adus în discuție mai multe date legate de Mitropolitul Gheorghe al Moldovei, cel care l-a îngropat pe Ștefan cel Mare. Vorbitorul a arătat că nu este plauzibil ca Mitropolitul Gheorghe să fi luat schima mare cu numele de David, așa cum au considerat unii cercetători.

Monahul Iustin Taban de la Mănăstirea Putna, în comunicarea, Sfârșitul păstoririi mitropolitului Teofan (1546), a coroborat datele existente în literatura de specialitate pentru a înțelege momentul sfârșitului perioadei în care a păstorit Mitropolitul Teofan (mitropolit al Moldovei începând cu anul 1530) și începutul păstoririi Mitropolitului Grigorie Roșca, în jurul anului 1546. Problema este dificilă, întrucât Mitropolitul Grigorie Roșca este atestat de documente ca fiind egumen al Mănăstirii Probota și în mai 1546, pe când pisania bisericii Zaharești, din Suceava, ctitorită de pârcălabul de Hotin, Nicoară Hâra, menționează că Grigorie Roșca a sfințit biserica la 20 iulie 1545.

Monahul Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea, Despre epitrahilul de la Pătrăuți. Două documente, a pus în circuitul istoric două documente din Fondul Mitropoliei Moldovei de la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Suceava, care arată că celebrul epitrahil de la Pătrăuți, brodat în aur, argint și mătase și care avea brodate chipurile a opt sfinți dar și a donatorilor, Ștefan cel Mare și Maria Doamna, soția sa, a fost cerut de Consistoriului din Cernăuți și mutat de la Pătrăuți la Cernăuți în anul 1886, din motive de siguranța patrimoniului. Informația se poate dovedi extraordinar de importantă în încercarea de a da de urma epitrahilului, actualmente pierdut și cunoscut doar prin intermediul unei poze a lui Grigorie Tocilescu de la începutul secolului al XX-lea. Există posibilitatea ca el să se găsească în depozitele unor muzee din Cernăuți care au preluat patrimoniul Muzeului Mitropolitan din Cernăuți după anexarea Bucovinei de nord de către Uniunea Sovietică.

Conf. Univ. Dr. Bogdan-Petru Maleon, directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, în comunicarea, Captivii de război în Moldova lui Ștefan cel Mare, a încercat să prezinte atitudinea lui Ștefan cel Mare față de prizonierii de război în contextul mentalității medievale, prin comparație cu modelul bizantin și cu cel otoman.

Domnul Alexandru Pînzar, în comunicarea, Cutumă și inovație: succesiunea la tron în Moldova, în 1517, a încercat să deslușească statutul lui Ștefan și al fratelui său mai mic, Petru, fiii lui Bogdan al III-lea (1504–1517), după moartea voievodului. Primul fiu a devenit domn și va domni până în 1527. Cei doi fiind minori în 1517, domnia efectivă a rămas în sarcina boierilor mari, care au negociat tratatul de pace cu Polonia, semnat la 9 martie 1518. Deși cei doi frați au fost menționați împreună în cadrul acestui tratat, documentele arată că nu se poate vorbi de o asociere la domnie a lui Petru, el fiind în documente doar primul dintre martorii care semnau documentele domnești, ceea ce însemna că urma să-i acceadă la tron lui Ștefăniță, în cazul în care acesta din urmă nu ar fi avut urmași. Vorbitorul a arătat că odată cu anul 1517 o nouă epocă începe în istoria Moldovei, în care boierii țării acționează ca forță electivă în țară, având puterea de a „face și desface domnii”.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, doctorand în cadrul Facultății de Istorie a Universității din Iași, în comunicarea, Documentele moldovenești din vechile arhive moscovite, a introdus în circuitul istoric românesc câteva date din istoriografia rusească privind vechile documente rusești, din cadrul Arhivei împărătești și Fondului solilor moscoviți, despre relațiile dintre Cnezatul Moscovei și Moldova. Actele propriu-zise au fot mistuite de un incendiu, însă s-a păstrat inventarul lor. Vorbitorul a pus în evidență schimburi de soli între Ștefan cel Mare și Marele Cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, începând cu anul 1481–1482, dar și existența unui tratat (o „diplomă”) între cei doi, încheiat cel mai probabil în anul 1491. Aceste contacte au continuat și în timpul urmașilor lui Ștefan cel Mare, fiind atestate inclusiv în timpul lui Petru Rareș, care încheia și el un tratat în 1530 cu împăratul Vasile al III-lea.

Doamna Prof. Univ. Dr. Maria Magdalena Székely de la Universitatea din Iași, în comunicarea, Adevăr și fantezie în pomelnicul Mănăstirii Moldovița, a adus în discuție pomelnicul Mănăstirii Moldovița, scris de Arhimandritul Vartolomei Mazereanu în anul 1775 pe baza vechiului pomelnic al mănăstirii, din 1417. Vorbitoarea a prezentat motivele pentru care s-a refăcut acest pomelnic, în principal faptul că cel vechi era scris în slavonă, limbă care nu mai era înțeleasă de părinții mănăstirii, dar și faptul că nu mai era loc în cel vechi pentru trecerea noilor ctitori. În schimb, întocmirea pomelnicului are erori, precum neînțelegerea corectă a unor termeni slavoni. Cu toate acestea, el se poate dovedi o importantă sursă de cunoaștere istorică, mai ales dacă se coroborează informațiile cu cele prezente în alte pomelnice, care au început să fie publicate în ultima vreme, inclusiv în cadrul revistei Analele Putnei.

Domnul Prof. Univ. Dr. Ștefan Gorovei, directorul științific al Centrului de cercetare și documentare Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna, în comunicarea, „Noi” mărturii armenești despre Ștefan cel Mare și urmașii săi, a prezentat rezultatele unei cercetări înfiripate încă din tinerețe, în urmă cu 50 de ani. Beneficiind de accesul la biblioteci occidentale, profesorul ieșean a descoperit o traducere a unui important document: „Cronica Armenilor din Camenița”. Cronica acoperă anii 1430–1652 și părți ale ei, cu relevanță pentru epoca ștefaniană, au fost scrise într-un dialect special armeano-tătar, fapt care le-a și făcut inaccesibile. Pentru intervalul 1465–1536, cronica a fost alcătuită de un reprezentant al patriciatului armean din Liov care a murit pe la anul 1536. Așadar informațiile prezente pentru intervalul acesta sunt contemporane, deci de primă mână. Cronica e alcătuită din înșiruiri de notițe lapidare. Despre Ștefan cel Mare sunt șase informații, despre Bogdan al III-lea una, despre Ștefăniță două, iar despre Petru Rareș șase. Pentru fiecare dintre acești domnitori documentul menționat pe lângă lucruri foarte bine cunoscute aduce și date noi.

În încheierea simpozionului, starețul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a ținut să mulțumească tuturor conferențiarilor pentru efortul depus în scoaterea la iveală a unor date noi despre epoca slăvitului voievod Ștefan cel Mare și a urmașilor săi și i-a invitat pe toți istoricii prezenți în sală să participe la ediția a XX-a, aniversară, a Colocviilor Putnei, care se va desfășura în perioada 30 august – 3 septembrie a.c. la Mănăstirea Putna.

Acest articol a fost publicat în Știri. Salvează legătura permanentă.

Comentariile sunt închise.