Întâmplarea de pe câmpul de luptă de la Șcheia – când domnul căzut de pe cal a rămas mai multe ceasuri printre cadavre și trupuri rănite – poate fi socotită ca împrejurarea cea mai dramatică din viața lui Ștefan cel Mare. Cunoscându-i felul de a gândi, de a simți și de a trăi „semnele”, nu este greu de înțeles că, pentru el, aceasta a fost o lecție teribilă de smerenie, arătându-i în ce cumpănă stau puterile omului și puterile lui Dumnezeu. În frământarea sufletească uriașă care trebuie să-l fi stăpânit în acele ore, într-o experiență cu totul neobișnuită, domnul a făcut, probabil, un legământ, a cărui îndeplinire, în anii următori, s-a concretizat într-o amplă acțiune de sacralizare a pământului țării sale, prin zidirea bisericilor care i-au făcut faima.

Princeps omni laude maior. O istorie a lui Ștefan cel Mare

Cât despre sus-numitul domn, el este un om foarte înțelept, vrednic de multă laudă, iubit mult de supușii săi, pentru că este îndurător și drept, veșnic treaz și darnic, arată bine la trup pentru vârsta sa, dacă această meteahnă nu l-ar fi chinuit, dar sper, cu [ajutorul lui] Dumnezeu, să-i aduc o ușurare, după cât pot să-mi dau seama acuma la început. Fiul său, domnul Bogdan voievod, urmează pilda domnului, tatăl său, e sfios ca o fată și e bărbat viteaz, prieten al virtuților și al oamenilor virtuoși, este tânăr cam de vreo 25 de ani.

Matteo Muriano

Ștefan cel Mare și Sfânt. Portret în cronică

În multele împrejurări grele în care s-a găsit de-a lungul celor peste 47 ani de domnie, Ștefan cel Mare „a făcut numai rare ori o politică religioasă provocată de interesele sale politice, care-l putea îndrepta câteodată către Puterile catolice”. Este adevărat că, luptând împotriva turcilor, lupta pentru independența țării sale și totodată pentru apărarea întregii creștinătăți, însă, în toate împrejurările a dat dovadă că este un devotat credincios al Bisericii strămoșești, Biserica Ortodoxă a Răsăritului, din care a înțeles să facă o pârghie pentru întărirea și consolidarea țării.

Teodor Manolache

Ștefan cel Mare și Sfânt. Biserica. O lecție de istorie

Din câte mărturii se pot aduce pentru interesul stârnit în posteritate de vreun personaj istoric, bibliografia scrierilor ce i-au fost consacrate rămâne, desigur, cea mai grăitoare. Deopotrivă, ea poate să ilustreze, într-un chip convingător, și legătura sufletească stabilită - și păstrată vie - între cei care sunt și cei care au fost. De atâtea ori, în pagina de istorie s-a căutat un exemplu, un sfat, un îndrumar. De atâtea ori, un om al veacurilor trecute, mare prin faptele sale ori prin adâncimea cugetării sale, a fost căutat în cronici și în documente, ca să stea viu în fața omului din zilele curgătoare, pentru a da sens, legitimitate și tărie faptelor care urmau a fi săvârșite.

Ștefan S. Gorovei

Ștefan cel Mare și Sfânt. Bibliografie