Colocviile Putnei, ediția a XX-a – privire retrospectivă

În după-amiaza zilei de miercuri, 30 august 2017, în prezența Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a deschis ediția a XX-a a simpozionului internațional de istorie „Colocviile Putnei”.

După slujba Tedeum-ului din biserica voievodală, deschiderea oficială a avut loc în Sala Mare a Casei Domnești. Gazda evenimentului, părintele stareț, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a adresat cuvântul de bun-venit și a prezentat volumul, „De veghe în Casa Măriei Sale. File de pateric de la Mănăstirea Putna”, care reunește chipuri de monahi cu metania în Mănăstirea Putna care s-au nevoit și au creat în acest loc sfânt, precum și cei care au ajuns să slujească Biserica în diferite scaune episcopale, păstrând însă toată viața amintirea și dragostea de mănăstirea mamă.

Apoi, Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu a prezentat a doua ediție a albumului „Sfânta Mănăstire Putna”, apărut în limbile română și engleză, în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna (10 iulie 1466, punerea pietrei de temelie – 3 septembrie 1469, sfințirea bisericii voievodale). Monahul Alexie Cojocaru a prezentat albumul „Tezaurul Mănăstirii Putna. Broderii și țesături” apărut cu același prilej, care prezintă bogatul patrimoniu – unul dintre cele mai valoroase din sud-estul Europei – de broderii și țesături de la Mănăstirea Putna.

Domnul Prof. Univ. Dr. Ștefan Gorovei a prezentat ultimele două numere, 1/2016 și 2/2016, ale revistei de istorie „Analele Putnei”, care reunește comunicări științifice prezentate la Colocviile Putnei.

Profesorul ieșean a prezentat și o apariție editorială de suflet, anume studiul regretatului profesor, istoric al artei, Dumitru Nastase, „Prinosul românesc adus Sfântului Munte și valoarea lui simbolică”.

În vara anului 2016, în cadrul „Colocviilor Putnei” s-a discutat aducerea rămășițelor pământești ale profesorului Nastase și reînhumarea lor la Mănăstirea Putna. Atunci profesorul Ștefan Andreescu, de la Institutul Nicolae Iorga din București, a semnalat existența studiului profesorului Nastase, care rămăsese nepublicat din cauza morții autorului. Doamna Prof. Univ. Dr. Maria Magdalena Székely a corectat întregul text, a completat notele, a întocmit bibliografia și a pus în pagină textul, fapt care a făcut posibilă publicarea lui în acest moment de către Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna. Volumul vede lumina tiparului concomitent cu strămutarea mormântului lui Dumitru Nastase de la Atena la Putna.

Tot în domeniul  aparițiilor editoriale, cercetătorul Liviu Cîmpeanu, de la Institutul de Științe Socio-Umane din Sibiu, a prezentat monografia Mănăstirii Dragomirna, „Mănăstirea Dragomirna. Amintirile unui loc de memorie”, alcătuită de reputatul istoric Ștefan S. Gorovei. Această monografie a apărut în condiții grafice deosebite, simultan în patru limbi, română, engleză, franceză și germană cu ajutorul unor colaboratori apropiați ai Mănăstirii Dragomirna și ai Centrului de cercetare și documentare Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna.

Prima sesiune de comunicări științifice a Colocviului a fost deschisă de comunicarea istoricului român Radu Păun, cercetător în cadrul Centrului de Studii ale Lumii Ruse, Caucaziene și Cetral-Europene de la Paris (Centre d’Etude des Mondes Russe, Caucasien et Centre-Européen, Paris), intitulată Slujba la Duminica Ortodoxiei. Contribuții la istoria Triodului în limba română (secolele al XVII-lea – al XIX-lea). Domnia sa a continuat rezultatele unor cercetări prezentate la ediții anterioare ale Colocviilor Putnei, cu aplicare asupra publicării în limba română a Triodului, începând cu anul 1700. Domnul Păun a arătat că la prima ediție, din anul 1700, publicată sub auspiciile domnitorului Constantin Brâncoveanu, a fost inclus canonul Procesiunii Sfintelor Icoane din Duminica Întâi a Postului Mare și Sinodiconul Ortodoxiei – sau tomosul celui de-al Șaptelea Sinod Ecumenic, în care se anatematizează toți ereticii și luptătorii împotriva sfintelor icoane dar și toți marii începători de erezii și se binecuvintează toți Sfinții Părinți și apărătorii Ortodoxiei. S-a scos în evidență faptul că acest text apare numai în ediția de la 1700 – în contextul prozelitismul catolic din Transilvania, care a dus la Uniație – și nu apare în nicio ediție ulterioară, din rațiuni mai degrabă care țin de contextul politic – „oareșicare supțiri socoteli”, cum se exprima Mitropolitul Veniamin Costachi în Cuvântul către cititori ce deschide Triodul tipărit la Neamț, în 1833.

Profesorul Ivan Biliarsky, de la Institutul de Istorie al Academiei Bulgare de Științe, în comunicarea L’idée dynastique dans un manuscrit liturgique (Ideea dinastică dintr-un manuscris liturgic) a prezentat un manuscris cu texte liturgice, nedatat, care se află acum la Biblioteca Academiei Române, cota ms. sl. 117 (manuscris slav 117). Autorul a descris manuscrisul (text, filigrane etc.) și a discutat contextul istoric în care a apărut. Din contribuțiile sale și din discuțiile care au urmat după comunicare, s-a conchis că manuscrisul a apărut în vremea domnitorului Ieremia Movilă (1595–1606).

Domnul Alexandru Pînzar, în comunicarea Reizbucnirea crizei politico-dinastice în Moldova în 1447. O nouă analiză a izvoarelor, a adus iluminări și lămuriri pentru contextul în care domnitorul Moldovei, Ștefan al II-lea – fiu a lui Alexandru cel Bun – a fost detronat și decapitat în anul 1477 de fratele său, Petru, pe care îl asociase la domnie anterior. Acesta din urmă a fost ajutat de nepotul său, Roman, ca o răzbunare a detronării și orbirii tatălui său, Ilie, de către Ștefan al II-lea în anul 1442. Așa cum a arătat autorul, în acel context istoric, dreptul la domnie revenea în primul rând fraților domnitorului, iar nu fiilor acestuia. Tocmai ca fiu al lui Ilie, care încă mai trăia, Roman a ajuns să fie asociat la domnie de noul domnitor, Petru.

Au urmat două comunicări ale unor reputați oaspeți, Daniel Ursprung – Universitatea din Viena – Propaganda și popularizarea: povestirile despre Vlad Ţepeș în contextul anului 1488, și Claudia Rapp – profesor la Universitatea din Viena, membru al Academiei de Științe a Austriei, membru corespondent al Academiei Britanice – Kaisarios Dapontes (1713–1784): Orthodoxy and Education between Mount Athos and the Danubian Principalities (Chesarie Dapontes (1713–1784): Ortodoxia și Educația între Muntele Athos și Principatele Danubiene). Istoricul elvețian a explicat contextul în care sunt tipărite la Nürnberg, începând cu anul 1488, mai multe ediții cu povești despre Vlad Țepeș – Dracula. Profesoara Rapp a prezentat personalitatea și activitatea unui important personaj din renașterea greacă, care a publicat mai multe cărți de edificare, în limba greacă, la tipografii din Țările Române.

A doua zi a Colocviilor Putnei a debutat la ora 9:30 cu comunicarea Protosinghelului Dosoftei Dijmărescu, Tipuri de motivații pentru acțiunile lui Ștefan cel Mare dincolo de granițele Moldovei, care a propus posibile explicații pentru anumite gesturi ale lui Ștefan cel Mare. Voievodul a avut tot felul de expediții militare în spații din afara granițelor Moldovei, care se explică, afirmă Protosinghelul Dosoftei, prin legătura organică – pentru domnitorul Moldovei – între bunăstarea țării sale și apărarea creștinătății. Calitatea de apărător al creștinătății este legată de apărarea țării dincolo de granițele ei. Domnitorul Moldovei a făcut ceea ce au făcut marii conducători politici – a fost tot timpul în gardă, în stare de jertfă, pentru a-și apăra țara și creștinătatea. El urmărea un unic bine, al țării sale, date de Dumnezeu pentru apărarea creștinătății. Acestea – bunăstarea țării și apărarea creștinătății – erau două aspecte ale aceluiași lucru – împlinirea gândului lui Dumnezeu cu Ștefan Vodă.

A doua comunicare a aparținut doctorandului Mihai Anatolii Ciobanu, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, și s-a intitulat La începuturile relațiilor moldo-moscovite. Domnul Ciobanu a adus unele îndreptări ale unor interpretări eronate legate de această temă. În particular, în legătură cu începutul relațiilor dintre Moldova și Moscova, în istoriografia română și cea rusă s-au vehiculat mai mulți ani, printre care: 1386, când Vasile, fiul lui Dumitru Danskoi s-a aflat la curtea lui Petru I al Moldovei; 1471, atunci când Ivan al III-lea a atacat Novgorod-ul, iar Ștefan a refuzat să depună omagiul de vasalitate regelui Poloniei; 1479, când au început tratativele pentru căsătoria fiicei lui Ștefan cel Mare cu fiul Marelui Cneaz Ivan al III-lea. Autorul consideră că începutul relațiilor trebuie plasat în 1475, după 6 iunie, data căderii Caffei în mâinile otomanilor, când Ștefan i-a trimis lui Ivan al III-lea o epistolă, vehiculându-se principiul „dușman al dușmanilor și prieten prietenilor”. Ulterior, prin căsătoria dintre Olena și Ivan cel Tânăr, la 12 ianuarie 1483, domnul Moldovei și marele cneaz al Moscovei s-au înrudit, însă fără să semneze un tratat de alianță.

Domnul Ovidiu Cristea, director al Institutului de istorie Nicolae Iorga din București, a prezentat comunicarea Moldova și Polonia în epoca lui Ștefan cel Mare: surse și interpretări în ultimele trei decenii, în care a comentat în detaliu un document din 14 februarie 1499 în care un spion al ducelui Milanului transmitea stăpânului său ultimele vești din Imperiul Otoman, mai precis despre epilogul unei incursiuni a oștilor sultanului în Polonia. Spionul relata imaginea devastatoare a trecerii rămășițelor trupelor otomane înapoi peste Dunăre timp de 17 zile. Turcii, deși trecuți inițial, pentru pradă, cu peste 25.000 de oameni și 26.000 de cai, din cauza unei ierni deosebit de geroase – văzută de creștini ca un ajutor minunat de la Dumnezeu – s-au întors în această stare jalnică. La întoarcerea spre Dunăre, relatează spionul, „Carabogdan [Ștefan cel Mare], domnul Moldovei, le-a interzis trecerea prin țara lui și fiind nevoiți să ia calea prin pustiu, ajunseră epuizați, sfârșiți, încât păreau nu oameni, ci fantome”.

Doamna Elena Firea, în comunicarea Un ecou al asediului Sucevei din anul 1497 în frescele de la Arbore?, a interpretat anumite reprezentări de pe frescele exterioare ale bisericii de la Arbore. Această biserică este ctitorită de Luca Arbure, care la anul 1497, în calitate de portar al Sucevei, rezistase eroic la asediul cetății de către regele Poloniei, Ioan Albert, într-o campanie care s-a terminat cu bătălia de la Codrii Cosminului. Doamna Firea, a afirmat, cu titlu de ipoteză, că în frescele exterioare ale acestui minunat edificiu se poate desluși un ecou al asediului din anul 1497 și a semnificației lui speciale pentru Luca Arbure. Dincolo de acest aspect, autoarea a reluat complicata chestiune a datării frescelor de la Arbore, în sensul sprijinirii opiniei care le atribuie perioadei de sfârșit a epocii ștefaniene – începutul secolului al XVI-lea. Analiza autoarei s-a bazat în principal pe două scene: o neobișnuit de amplă Deisis, avându-i în centru pe Iisus Hristos, Maica Domnului și Ioan Botezătorul, flancați de arhanghelii Mihail și Gavril și însoțiți de alte douăzeci de figuri de sfinți – o structură compozițională nemaiîntâlnită până atunci. Noutatea mare o constituie apariția, ultimul din desfășurarea vestică a procesiunii, a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Cealaltă scenă, simetrică cu aceasta, este cea a Asediului Constantinopolului. Scena în discuție este singura fidelă reprezentării momentului istoric din 626, neînfățișând artileria în scena asediului sau pe atacatori drept otomani sau ieniceri, ca la Humor sau  Moldovița, pictate în vremea lui Petru Rareș. Dacă concluzia autoarei ar fi adevărată, ar fi o adevărată revoluție – susținând pictarea exterioară a bisericilor încă din vremea lui Ștefan cel Mare.

În particular, reprezentarea neobișnuită a Sfântului Ioan cel Nou ascunde marea evlavie a portarului Sucevei față de sfântul protector al cetății și poate conduce la ideea că o minune a sfântului, asemenea celei a Maicii Domnului de la anul 626, a salvat cetatea de mâinile polonilor în anul 1497.

Monahul Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea Despre autenticitatea pisaniei cu stemă de la Mănăstirea Putna (1481). În jurul unei controverse, a reluat analiza despre autenticitatea pisaniei de la intrarea în Mănăstirea Putna. Monahul Alexie, analizând poze mai vechi ale pisaniei și făcând comparații între înscrisul de pe aceasta și cel de pe alte pisanii, care datează cu certitudine din vremea lui Ștefan cel Mare (de exemplu, cea a Turnului tezaur de la Mănăstirea Putna), a propus revenirea la ipoteza că această pisanie este cea originală, de la Ștefan cel Mare.

Domnul Mihai Gicoveanu, în comunicarea Lespezile funerare din vremea lui Ștefan cel Mare și a urmașilor săi. Tipologie și conținut, a încercat alcătuirea unui repertoriu al lespezilor funerare din vremea lui Ștefan cel Mare.

Următoarea sesiune a fost deschisă de comunicarea reputatului arheolog Voica Maria Pușcașu, Arhitectura eclesiastică din vremea lui Ștefan cel Mare. Ce și cât știm, în care a încercat să treacă în revistă caracteristicile foarte variate – cu o certă căutare a originalității fiecărui locaș în parte – ale arhitecturii din vremea lui Ștefan cel Mare. Domnia sa a vorbit despre posibilele influențe din spațiul occidental, despre tehnicile de construcție folosite – remarcând în mod special calitatea deosebită a execuției lucrărilor și, astfel, trăinicia lor –, despre elementele de structură, despre planurile arhitectonice – cu o deosebită grijă pentru a nu se repeta –, despre fațade, remarcând că sunt încă multe întrebări fără răspuns legate de această temă.

Lect. Dr. Adinel Dincă, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în comunicarea Manuscrisul cronicii moldo-germane (1502): o analiză paleografică, a propus o revizuire a opiniilor istoriografice referitoare la persoana care a copiat singura cronică a domniei lui Ștefan cel Mare păstrată într-o variantă contemporană cu voievodul Moldovei. Cronica este copiată la 28 aprilie 1502 de către medicul din Nürnberg, Hartman Schedel. O asemenea ipoteză fusese avansată încă de O. Górka, istoric polonez, în anii 1920–1930, însă respinsă vehement de specialiști români (Iorga, Panaitescu, Chițimia).

Autorul a stabilit fără dubiu identitatea copistului prin comparația caracteristicilor scrisului din cronica moldo-germană cu alte manuscrise semnate explicit de către Schedel. Implicațiile acestei descoperiri sunt diverse: este vorba, în primul rând, de posibilitatea ca modelul cronicii – probabil un izvor latinesc – să poată încă fi găsit în biblioteca lăsată în urmă de medicul din Nürnberg, una dintre bibliotecile cele mai mari din Evul Mediu german.

Părintele Dumitru Tincu, paroh al bisericii ctitorite de Ștefan cel Mare la Hârlău, în comunicarea Tetraevanghelul bisericii curților din Hârlău (1504), a adus imagini inedite cu tetraevanghelul care odată fusese în biserica în care sfinția sa slujește. Manuscrisul se află în prezent în Muzeul de Stat din Muntenegru. Cu ajutorul Ambasadei României din Muntenegru și cu bunăvoința autorităților muntenegrene, părintele Tincu a intrat în posesia unei copii digitale a manuscrisului ștefanian, produs fără îndoială în Scriptoriul Mănăstirii Putna.

Domnul Alexandru Pascal de la Moscova a trimis textul unei comunicări, O însemnare și un manuscris din vremea lui Petru Rareș, citite de domnul Silviu Tabac de la Chișinău, în care a prezentat două manuscrise aflate în biblioteci din Rusia. Primul, aflat în colecția Bibliotecii de Stat a Rusiei (fond 205, nr. 337), conține celebra însemnare despre marele incendiu din 1536 de la Mănăstirea Putna. Analizând filigranele manuscrisului, autorul a arătat că el datează din secolul al XIV-lea. Manuscrisul s-a aflat cu siguranță la Mănăstirea Putna între anii 1536–1722, pentru care există însemnări în acest sens.

Al doilea manuscris, aflat acum în fondurile Muzeului de Stat de Istorie din Moscova (colecția A.S. Uvarov, NR. 391), este un Triod-Penticostar, copiat la 11 martie 1543 din porunca Episcopului de Rădăuți, Teodosie, pentru biserica Sf. Nicolae, reședința episcopală. Manuscrisul conține și o a doua însemnare, mai puțin cunoscută în literatura de specialitate, care aparține Episcopului Teodosie Barbovschi, datând de la 14 septembrie 1603. În însemnare, episcopul Teodosie Barbovschi arată că a găsit manuscrisul în stare jalnică și a dispus ca acesta să fie împărțit în două cărți, Triodul separat și Penticostarul separat, restaurându-le și ferecându-le în coperte de argint, cu motive florale.

Doamna Profesor Univ. Dr. Maria Magdalena Székely, în comunicarea Un portret neașteptat în biserica Mănăstirii Coșula, a adus informații inedite în legătură cu un frate al vistiernicului Mateiaș, ctitor al Mănăstirii Coșula. Domnia Sa a arătat, pe baza unei analize riguroase, cine a fost respectivul frate, al cărui chip a fost pictat pe peretele sudic al pronaosului bisericii ctitorite de Mateiaș, unul dintre cei mai apropiați sfetnici ai lui Petru Rareș. Datarea acestui tablou contribuie, în mod fundamental, și la cunoașterea istoriei acestei mănăstiri care, se pare, a trecut prin vremuri de restriște, cândva în a doua jumătate a veacului al XVII-lea.

Domnul Arcadie M. Bodale, de la Arhivele Statului, Direcția Județeană Iași, a trimis textul unei comunicări, Izvoare noi despre campania otomană din 1538, în care semnalează existența în Arhivele Secrete ale Vaticanului a unor documente diplomatice legate de campania militară a sultanului Soliman Magnificul în Moldova, în 1538. În marea lor majoritate, aceste documente sunt rapoarte ale nunțiului apostolic din Viena către Sfântul Scaun, foarte apropiate cronologic de desfășurarea evenimentelor, ceea ce le sporește valoarea documentară.

Domnul Profesor Ștefan S. Gorovei, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în comunicarea Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Arhiepiscopia de Ohrida, și-a propus să demonteze orice pretenție de veridicitate a ipotezei – susținută de-a lungul veacurilor de anumite persoane sau de interese politice și ideologice – că Mitropolia Moldovei ar fi fost subordonată celei de la Ohrida.

Participanții s-au deplasat în ziua de vineri, 1 septembrie, la Mănăstirea Dragomirna pentru două sesiuni de comunicări științifice dedicate istoriei acestei mănăstiri și ctitorilor ei.

Prima sesiune desfășurată la Mănăstirea Dragomirna a debutat cu comunicarea Profesorului Ștefan S. Gorovei, Contribuții „mărunte” la istoria Mănăstirii Dragomirna. Istoricul ieșean a cuprins în această comunicare multe amănunte din istoria Dragomirnei care au ieșit la iveală în munca de întocmire a monografiei Mănăstirii Dragomirna, lansate în deschiderea Colocviilor de anul acesta.

Monahia Maria Magdalena Gherghina, de la Mănăstirea Dragomirna, în comunicarea Hramul Sfintei Treimi la Dragomirna, a dorit să elucideze chestiunea cu privire la menționarea în documentele vechi, încă din timpul domnitorului Miron Barnovschi, a faptului că Mănăstirea Dragomirna ar fi avut două hramuri, „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfânta Treime”. Sfinția Sa a arătat că hramul „Sfânta Treime” pentru biserica Dragomirnei a apărut menționat în corespondența cu spațiul rus, pentru că acolo duminica Cincizecimii nu este „Duminica Pogorârii Sfântului Duh”, cum este în spațiul românesc, ci „Sfânta Treime”. Așadar „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfânta Treime” desemnau aceeași sărbătoare – Duminica Rusaliilor/Cincizecimii – și erau folosite alternativ pentru ca interlocutorii să înțeleagă despre care sărbătoare era vorba.

A urmat raportul doamnei Jadranka Prolović, specialistă în istoria artei bizantine, trimis prin corespondență, cu titlul, Ilustrația Apostolului lui Anastasie Crimca de la Viena. Savantul vienez a prezentat în detaliu ilustrațiile prezente în manuscrisul caligrafiat și împodobit cu miniaturi de Mitropolitul Anastasie Crimca, finalizat la 15 martie 1610 și dăruit mănăstirii sale, Dragomirna, spre pomenire. Doamna Prolović pregătește o ediție integrală a acestui manuscris, programată să apară în anul 2018.

Domnul Alexandru Pascal de la Moscova a trimis prin corespondență textul Scrisoarea lui Anastasie Crimca adresată patriarhului Moscovei Filaret Nikitici (1625), în care a prezentat în detaliu textul scrisorii pe care Mitropolitul Anastasie Crimca a trimis-o patriarhului Moscovei prin intermediul unei delegații de la Mănăstirea Sfântului Pantelimon din Sfântul Munte Athos, delegație condusă de egumenul Macarie, care a traversat Moldova în anul 1625 în drum spre Moscova, unde a ajuns la 24 aprilie 1626 (plecaseră la 23 aprilie 1624). Delegația purta două scrisori din partea obștii Mănăstirii Sfântului Pantelimon către țar și către patriarh. Pe scrisoarea către patriarh, Mitropolitul Anastasie a adăugat o însemnare scrisă de el însuși la 28 iulie 1625, în care, pe lângă altele, solicita o icoană cu Pogorârea Sfântului Duh pentru biserica mănăstirii sale, Dragomirna.

Doamna Vera Tchentsova de la Paris, în comunicarea Miron Barnovschi Movilă et la cour de Moscou: à propos des reliques de Saint Jacques le Persan (Miron Barnovschi și curtea de la Moscova: în legătură cu moaștele Sfântului Iacob Persul) a analizat gestul domnului Miron Barnovschi de a dărui țarului rus o parte din moaștele Sfântului Iacob Persul, la 12 martie 1629. Printr-o analiză istorică de o mare măiestrie, cercetătoarea a arătat că acest gest al voievodului moldovean trebuie corelat cu oferirea în anul 1625 de către șahul Persiei, Abbas I cel Mare, țarului rus a unei părți din „Cămașa Mântuitorului Iisus Hristos”. Gestul șahului persan a avut scopul de a atrage Rusia într-o alianță anti-otomană. Astfel, gestul lui Miron Barnovschi exprima faptul că voievodul moldovean era favorabil unei alianțe anti-otomane între ruși, perși, polonezi și tătari. În lumina acestei interpretări poate fi înțeles și sfârșitul tragic, prin decapitare, la Istanbul, în anul 1633, al domnitorului român.

Sesiunea de după-amiază a fost deschisă de doamna Profesor Maria Magdalena Székely, care, în comunicarea Acte ctitoricești și gesturi de putere la Miron vodă Barnovschi, a trecut în revistă multiplele acte de ctitorie ale voievodului Miron Barnovschi, neobișnuit de multe pentru așa de puțini ani de domnie, arătând că piosul domn s-a străduit să urmeze modelul Movileștilor, cu care se și înrudea.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, în comunicarea Scrisori din Dragomirna. Știri noi despre Paisie Velicicovschi, a introdus în circuitul istoriografic românesc câteva scrisori păstrate la Arhivele Statului din Kiev, de curând publicate de istoricul ucrainean Sergey Shumylo. Primele scrisori fac referire la scurta perioadă când starețul Paisie și obștea sa au trecut la Mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte Athos, iar celelalte scrisori sunt din vremea când Sfântul Paisie era stareț la Mănăstirea Dragomirna. Aceste contribuții completează, într-un mod fericit, informațiile cunoscute despre Cuviosul Paisie.

Doamna Prof. Univ. Olimpia Mitric, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în comunicarea Inventarele vechi ale Mănăstirii Sucevița, a prezentat rezultatele unor cercetări în arhivele de stat de la Suceava și Cernăuți. Arhiva veche a Mănăstirii Sucevița a fost mistuită în marele incendiu din 1831. Astfel, patrimoniul mănăstirii se poate reconstitui numai după inventarele vechi, dintre care multe s-au păstrat sub forma duplicatelor trimise Consistoriului din Cernăuți. Domnia Sa a prezentat în detaliu inventarul „odoarelor, vaselor, veșmintelor, cărților și tot felul de lucruri bisericești a Mănăstirii Sucevița” din 1824, cu completări ulterioare, până în anul 1847, alcătuit și tradus în germană de arhimandritul Filaret Bendevschi, egumenul Mănăstirii Sucevița. Aceste izvoare istorice au fost introduse acum pentru prima dată în circuitul științific.

Domnul Mihai-Bogdan Atanasiu, cercetător la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în comunicarea Ctitori ai Sihăstriei Putnei din veacul al XVIII-lea. Note prosopografice, a pornit de la numele ctitorilor – peste 380 de nume – din pomelnicul mare al Sihăstriei Putnei, publicat recent în revista Analele Putnei, și a încercat să reconstituie biografia unora dintre ei. S-a dovedit că în spatele unor simple nume de pe un pomelnic se ascund destine complexe de oameni care dincolo de învălmășeala și grijile vieții au purtat grijă de mântuirea sufletului prin acte de danie și milostenii făcute schiturilor și mănăstirilor. O parte dintre personajele prezentate fuseseră boieri mazili, care apoi au îmbrăcat haina monahală. Deși din categoria ctitorilor mici, acești oameni erau foarte activi, ctitorind la mai multe lăcașe de cult din vremea lor.

Domnul Marius Chelcu, cercetător în cadrul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași, în comunicarea O condică de documente de la începutul secolului al XIX-lea, martor al „desfacerii” arhivelor mănăstirilor din Bucovina, a continuat o cercetare prezentată tot în cadrul Colocviilor Putnei, care își propune să reconstituie soarta arhivelor mănăstirești după ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, când mănăstirile au fost forțate să-și unească proprietățile în beneficiul nou înființatului Fond Religios Ortodox al Bucovinei, iar mai apoi forțate să-și vândă moșiile pe care le aveau în Moldova. Odată cu aceste vânzări, toate documentele cu privire la respectivele moșii treceau în proprietatea noului titular.

Ultima zi a Colocviului s-a deschis, sâmbătă dimineața, cu comunicarea domnului Liviu Cîmpeanu, de la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, care, în comunicarea Considerații privind artileria lui Ștefan cel Mare, a trecut în revistă toate izvoarele istorice care menționează faptul că Ștefan cel Mare a avut piese de artilerie. Cercetarea a evidențiat faptul că voievodul Moldovei deținea o artilerie de câmp, folosită în cadrul bătăliilor, dar și o artilerie folosită la apărarea cetăților. Cu ajutorul acesteia, cu tunuri de toate mărimile, în anul 1476 cetățile Moldovei au rezistat asediului sultanului Mehmed al II-lea, care, deși câștigase bătălia de la Războieni, nu a putut să cucerească nicio cetate în Moldova, iar cetatea Sucevei a rezistat în anul 1497 în fața oștilor regelui polon Ioan Albert, deși acestea o asediau ziua și noaptea. Prin urmare, armata lui Ștefan cel Mare era una bine echipată și antrenată și, astfel, a putut face față tuturor conflictelor cu marile armate ale vremii.

Domnul Conf. Univ. Marius Diaconescu, de la Facultatea de Istorie a Universității din București, a trimis prin corespondență textul unei comunicări cu titlul Mobilizarea oastei ungare în contextul evenimentelor din 1498, prin care a semnalat și a introdus în circuitul științific două ordine de mobilizare a oastei, emise de regele Ungariei, Vladislav al II-lea, în august 1498, în urma campaniilor de pradă otomane în regatul învecinat al Poloniei. Regele atrage atenția asupra pericolului pe care îl reprezenta pentru Ungaria o eventuală ocupare a Poloniei de către turci. Spionii de încredere vorbeau despre o nouă campanie otomană în Polonia după recolta de toamnă, campanie ce urma să fie condusă de însuși Sultanul. Această temere s-a împlinit, așa cum a arătat comunicarea domnului Ovidiu Cristea de la această ediție a Colocviilor Putnei, oștile otomane revenind și numai iarna grea făcând ca expediția lor să se transforme într-un dezastru.

Domnul Ștefan Andreescu, de la Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, în comunicarea Despre un proiect de cruciadă din anul 1500, a prezentat contextul în care, după ce în anul 1495 turcii au reluat ofensiva împotriva creștinătății, capelanul papei, Stefano Paleazzi, a întocmit un plan de cruciadă în care fostele cetăți ale Moldovei, Chilia și Cetatea Albă, erau văzute ca o cale către „viscerele Imperiului Otoman”, amănunt care arată importanța strategică a Moldovei în epocă.

A urmat un moment de suflet – slujba de reînhumare a rămășițelor pământești ale regretatului profesor de istoria artei, Dumitru Nastase, care a trecut la cele veșnice la Atena la 19 aprilie 2013. În prezența IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, începând cu orele 11.00, a avut loc slujba parastasului în biserica voievodală, după care s-a pornit în procesiune către cimitirul satului Putna, unde rămășițele pământești ale profesorului au fost înmormântate foarte aproape de biserica de lemn ctitorită de Dragoș I la Volovăț și adusă de Ștefan cel Mare la Putna. Toți participanții au fost deosebit de emoționați, majoritatea celor prezenți cunoscându-l îndeaproape pe reputatul profesor. Participanții la ediția a XX-a a Colocviilor Putnei au depus o coroană de flori pe mormântul profesorului, coroană care poartă textul: „Omagiu cărturarului și prietenului Dumitru Nastase, din partea celor care s-au bucurat cunoscându-l.”

Ultima sesiune de comunicări a fost deschisă de Monahul Iustin Taban, de la Mănăstirea Putna, cu comunicarea Filotei de Putna, episcop de Roman în vremea lui Mihai Viteazul. În contextul retragerii episcopilor moldoveni, în frunte cu mitropolitul Gheorghe Movilă, în Polonia împreună cu domnitorul Ieremia Movilă în luna mai a anului 1600, odată cu cucerirea Moldovei de trupele lui Mihai Viteazul, Filotei a fost instalat episcop de Roman, începând cu luna iunie. Comunicarea s-a concentrat pe problema canonicității și legitimității acestei instalări precum și asupra identității episcopului. Este interesant faptul că după revenirea lui Ieremia Movilă și a ierarhiei bisericești moldovenești din Polonia, Filotei purta titulatura de „fost episcop”, iar în iunie 1605 este instalat, cu acordul domnitorului Ieremia Movilă, pe scaunul episcopal de la Huși. Aceasta arată o rezolvare împăciuitoare a crizei din anul 1600.

Domnul Profesor Ștefan S. Gorovei, în comunicarea File uitate din biografia unui egumen putnean, a reluat biografia egumenului Atanasie al Putnei, care apoi a fost episcop de Roman. Îndreptând și corectând munca unor istorici care s-au ocupat înainte de transcrierea unor însemnări despre biografia egumenului Atanasie, profesorul Gorovei a arătat, printre altele, că acesta era de neam străin, cel mai probabil rutean.

Domnul Ioan-Augustin Guriță, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în comunicarea Încercările unei generații. Putneni în administrația bisericească din Moldova (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea), a introdus în circuitul istoriografic o scrisoare foarte importantă din decembrie 1781 a Mitropolitului Gavriil Callimachi către episcopul de Rădăuți, Dosithei Herescu. Acesta din urmă era obligat de autoritățile austriece, care au răpit nordul Moldovei la anul 1775, să depună jurământul de credință față de împăratul de la Viena. În această scrisoare, Mitropolitul Gavriil arată o mare și largă înțelegere a situației și îl sfătuiește pe episcopul Dosithei să se supună stăpânirii, dar să mențină legătura cu Biserica Mamă, Mitropolia Moldovei.

Ierodiaconul Timotei Tiron, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea Mormintele vechi și noi ale Mănăstirii Putna. Câteva considerații și actualizări, a reluat rezultatele tuturor investigațiilor arheologice din secolul al XX-lea referitoare la mormintele din biserica și din incinta mănăstirii și le-a suplimentat cu descoperiri recente ale unor morminte vechi atât din incinta, cât și din cimitirul satului Putna, constituit în jurul bisericuței de lemn de la Dragoș I Vodă, unde au fost îngropați pentru multă vreme monahii putneni.

În ultima comunicare a Colocviului, „Straja țării”: Ștefan cel Mare și Mănăstirea Putna în imagini filatelice românești, domnul Mircea-Cristian Ghenghea a prezentat 20 de emisiuni filatelice românești din perioada 1927–2016 și 8 emisiuni filatelice din Republica Moldova din intervalul 1995–2016, care au legătură cu Ștefan cel Mare sau cu Mănăstirea Putna. În general, aceste emisiuni filatelice aveau și un substrat ideologic, precum cele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care imaginea lui Ștefan cel Mare era folosită pentru a justifica efortul anti-sovietic –„Războiul sfânt contra bolșevismului” –, iar după război, imaginea lui era folosită pentru legitimarea și justificarea istorică a stăpânirii comuniste. Pe de altă parte, în Republica Moldova, imaginea lui Ștefan cel Mare a fost folosită pentru sublinierea autonomiei și a independenței țării, cu unele accente „moldoveniste”, anti-românești.

Titlul comunicării a fost dat de emisiunea din 1 august 1938, pentru marcarea a opt ani de domnie a regelui Carol al II-lea, cu titlul „Straja Țării”, prin care erau desemnați marii voievozi ai românilor.

Înaltpreasfințitul Pimen a fost prezent la toate comunicările din ultima după-amiază a Colocviului. Sub efectul ultimei comunicări și a folosirii „moldoveniste” a imaginii lui Ștefan cel Mare, Înaltpreasfinția Sa și-a început cuvântul de încheiere cu două citate din Mihai Eminescu: „contemporanii sunt cei mai răi istorici” și „în studierea documentelor istorice nu trebuie să visezi”.

Adresându-se istoricilor din sală, ierarhul a spus: „Dumneavoastră aveți simțul echilibrului, știți să distingeți adevărul în documente… aveți acest simț istoric care se referă la o anumită sensibilitate și conștiință față de adevăr”. „Pentru că vă cunosc pe mulți dintre dumneavoastră pot să spun că sunteți niște oameni providențiali. Nu spre laudă o spun, pentru că nu aveți nevoie de laude, ci pentru luarea aminte a celor tineri care sunt de față.” Înaltpreasfinția Sa a încheiat cu cuvintele: „Vă mulțumesc din toată inima pentru tot ceea ce faceți. Dumnezeu să vă țină sănătoși și cu răbdare, de care este nevoie mai ales în ziua de azi, când istoria este dată la coș și prezentată altfel decât cum au fost evenimentele”.

În încheiere, gazda evenimentului, Părintele Stareț, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a ținut să aducă mulțumiri preabunului Dumnezeu, Fecioarei Maria, „maica și ocrotitoarea noastră”, Sfinților nou canonizați, Mitropolitul Iacob Putneanul dimpreună cu ucenicii săi, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, tuturor celor care de-a lungul veacurilor au stat în această casă a Măriei Sale – Mănăstirea Putna, și tuturor participanților la Colocviile Putnei, „pe care vă consider străjerii Măriei Sale”, și și-a exprimat nădejdea cooperării și pe mai departe. De asemenea, a anunțat că următoarea ediție, a XXI-a, a Colocviilor Putnei se va desfășura la Mănăstirea Putna în perioada 11–15 iulie 2018.

Protos. Ieremia Berbec

Publicat în Știri | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XX-a – privire retrospectivă

Colocviile Putnei, ediția a XX-a

afiș Colocviile Putnei, ediția a XX-a

În cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna (10 iulie 1466, punerea pietrei de temelie a bisericii voievodale – 3 septembrie 1469, sfințirea bisericii), Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna organizează în perioada 30 august – 2 septembrie a.c. ediția a XX-a a Simpozionului internațional de istorie Colocviile Putnei.
Ediția din acest an se desfășoară în parteneriat cu Mănăstirea Dragomirna, care a dorit să-și cinstească printr-o astfel de manifestare culturală pe unul dintre ctitorii mari – domnul martir Miron Barnovschi, care la 30 august 1627 a terminat de ridicat zidul de împrejmuire al mănăstirii. Datorită vieții de sfințenie, domnul Miron Barnovschi împreună cu contemporanul său, Mitropolitul Anastasie Crimca – un alt ctitor material și cultural al Mănăstirii Dragomirna –, sunt propuși pentru a fi canonizați în anii care urmează.
Sesiunile de comunicări științifice se vor desfășura în zilele de miercuri, joi și sâmbătă la Mănăstirea Putna, iar în ziua de vineri la Mănăstirea Dragomirna.

Această ediție aniversară este una bogată, cu un număr record de 36 de comunicări științifice, care acoperă domenii variate de interes istoric, printre care menționăm: arhitectura eclesiastică din vremea lui Ștefan cel Mare, considerații privind artileria lui Ștefan cel Mare, un proiect de cruciadă din anul 1500, relația lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș cu Arhiepiscopia de Ohrida, știri noi despre Sfântul Paisie Velicicovschi, împrejurările în care moaștele Sfântului Iacob Persul au ajuns la Mănăstirea Dragomirna, Ștefan cel Mare și Mănăstirea Putna în imagini filatelice românești.
Printre participanți se numără oameni de știință consacrați care se află la prima participare la Colocviile Putnei, precum Claudia Rapp, profesor la Universitatea din Viena, membru al Academiei de Științe a Austriei, membru corespondent al Academiei Britanice, reputata cercetătoare de origine rusă stabilită în Franța, Vera Tchentsova, Daniel Ursprung, de la Universitatea din Zürich, Adinel Ciprian Dincă, de la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. Acești noi reputați oaspeți se alătură colaboratorilor consacrați ai Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare”, cercetători și profesori universitari de la Paris, Sofia, Iași, București, Sibiu.

Deschiderea simpozionului va avea loc la Mănăstirea Putna miercuri, 30 august, la ora 16.00, în prezența Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. În cadrul festivității de deschidere din Sala Mare a Casei Domnești se vor lansa ultimele numere apărute din revista Analele Putnei, un volum dedicat regretatului profesor Dumitru Nastase și monografia Mănăstirii Dragomirna.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XX-a

Colocviile Putnei, ediția a XIX-a

În ziua de joi, 16 februarie a.c., în sala H1 a Casei Catargi a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași s-au desfășurat lucrările celei de-a XIX-a ediții a simpozionului de istorie Colocviile Putnei, organizat de Centrul de Cercetare și Documentare Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna în colaborare cu Institutul Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” și cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Primele două comunicări au adus date din arhive maghiare din secolul al XV-lea pentru a întregi scenariul unor evenimente cunoscute din istoria lui Ștefan cel Mare.

Domnul Liviu Cîmpeanu, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, în comunicarea, Basarab Laiotă, Ștefan cel Mare și Matia Corvinul în 1477, a adus în discuție câteva documente mai puțin cunoscute care au scos în evidență rolul regelui Ungariei, Matia Corvin, în cadrul luptelor anti-otomane din anii 1475–1477. În particular, regele a trimis un corp de oaste la bătălia de la Vaslui în 1475, iar în anul 1476 armata regală, condusă de judele Curții, Ștefan Bathory, deși a pornit cu întârziere spre Moldova, după ce se încheiase bătălia de la Războieni, a avut un rol decisiv în retragerea oștirii sultanului din Moldova.

Domnul Conf. Univ. Dr. Marius Diaconescu, de la Universitatea din București, în comunicarea, Cu privire la rolul lui Bartolomeu Dragffy și al armatei maghiare în războiul din 1497, a vorbit despre contextul care a dus la bătălia din Codrii Cosminului din 1497. Inițial, regele polon, Ioan Albert, a declarat că pornește o campanie împotriva turcilor și a cerut ajutorul fratelui său, Vladislav al II-lea, regele Ungariei. În acest sens, vorbitorul a arătat că voievodul Transilvaniei, Bartolomeu Dragffy, a ridicat armata din tot regatul Ungariei la începutul lui iunie 1497. Această armată, care număra aproximativ 12.000 de oșteni, avea și tehnică de asediu, fapt ce arată că planul inițial era ca să se încerce recucerirea cetăților Chilia și Cetatea Albă de la turci.

După ce în luna august s-a dezvăluit adevăratul plan al lui Ioan Albert de a invada Moldova, această armată a jucat rol de presiune pentru a-l determina pe regele polon să părăsească Moldova. Vorbitorul a arătat că armata maghiară s-a pornit la 12 septembrie spre pasul Oituz și a ajuns în jur de 20 septembrie la tabăra lui Ștefan cel Mare de la Roman. Negocierile cu regele polon s-au încheiat la 18 octombrie când această armată a început marșul de retragere din Moldova. Astfel că erau ieșiți din Moldova la 26 octombrie, când a avut loc bătălia din Codrii Cosminului. Armata maghiară nu a fost demobilizată imediat, ci a mai stat în tabără lângă Brașov până la jumătatea lunii decembrie.

Tânărul istoric ieșean, Iulian Ciubotaru, în comunicarea, Din nou despre mitropolitul Gheorghe-David, a adus în discuție mai multe date legate de Mitropolitul Gheorghe al Moldovei, cel care l-a îngropat pe Ștefan cel Mare. Vorbitorul a arătat că nu este plauzibil ca Mitropolitul Gheorghe să fi luat schima mare cu numele de David, așa cum au considerat unii cercetători.

Monahul Iustin Taban de la Mănăstirea Putna, în comunicarea, Sfârșitul păstoririi mitropolitului Teofan (1546), a coroborat datele existente în literatura de specialitate pentru a înțelege momentul sfârșitului perioadei în care a păstorit Mitropolitul Teofan (mitropolit al Moldovei începând cu anul 1530) și începutul păstoririi Mitropolitului Grigorie Roșca, în jurul anului 1546. Problema este dificilă, întrucât Mitropolitul Grigorie Roșca este atestat de documente ca fiind egumen al Mănăstirii Probota și în mai 1546, pe când pisania bisericii Zaharești, din Suceava, ctitorită de pârcălabul de Hotin, Nicoară Hâra, menționează că Grigorie Roșca a sfințit biserica la 20 iulie 1545.

Monahul Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea, Despre epitrahilul de la Pătrăuți. Două documente, a pus în circuitul istoric două documente din Fondul Mitropoliei Moldovei de la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Suceava, care arată că celebrul epitrahil de la Pătrăuți, brodat în aur, argint și mătase și care avea brodate chipurile a opt sfinți dar și a donatorilor, Ștefan cel Mare și Maria Doamna, soția sa, a fost cerut de Consistoriului din Cernăuți și mutat de la Pătrăuți la Cernăuți în anul 1886, din motive de siguranța patrimoniului. Informația se poate dovedi extraordinar de importantă în încercarea de a da de urma epitrahilului, actualmente pierdut și cunoscut doar prin intermediul unei poze a lui Grigorie Tocilescu de la începutul secolului al XX-lea. Există posibilitatea ca el să se găsească în depozitele unor muzee din Cernăuți care au preluat patrimoniul Muzeului Mitropolitan din Cernăuți după anexarea Bucovinei de nord de către Uniunea Sovietică.

Conf. Univ. Dr. Bogdan-Petru Maleon, directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, în comunicarea, Captivii de război în Moldova lui Ștefan cel Mare, a încercat să prezinte atitudinea lui Ștefan cel Mare față de prizonierii de război în contextul mentalității medievale, prin comparație cu modelul bizantin și cu cel otoman.

Domnul Alexandru Pînzar, în comunicarea, Cutumă și inovație: succesiunea la tron în Moldova, în 1517, a încercat să deslușească statutul lui Ștefan și al fratelui său mai mic, Petru, fiii lui Bogdan al III-lea (1504–1517), după moartea voievodului. Primul fiu a devenit domn și va domni până în 1527. Cei doi fiind minori în 1517, domnia efectivă a rămas în sarcina boierilor mari, care au negociat tratatul de pace cu Polonia, semnat la 9 martie 1518. Deși cei doi frați au fost menționați împreună în cadrul acestui tratat, documentele arată că nu se poate vorbi de o asociere la domnie a lui Petru, el fiind în documente doar primul dintre martorii care semnau documentele domnești, ceea ce însemna că urma să-i acceadă la tron lui Ștefăniță, în cazul în care acesta din urmă nu ar fi avut urmași. Vorbitorul a arătat că odată cu anul 1517 o nouă epocă începe în istoria Moldovei, în care boierii țării acționează ca forță electivă în țară, având puterea de a „face și desface domnii”.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, doctorand în cadrul Facultății de Istorie a Universității din Iași, în comunicarea, Documentele moldovenești din vechile arhive moscovite, a introdus în circuitul istoric românesc câteva date din istoriografia rusească privind vechile documente rusești, din cadrul Arhivei împărătești și Fondului solilor moscoviți, despre relațiile dintre Cnezatul Moscovei și Moldova. Actele propriu-zise au fot mistuite de un incendiu, însă s-a păstrat inventarul lor. Vorbitorul a pus în evidență schimburi de soli între Ștefan cel Mare și Marele Cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, începând cu anul 1481–1482, dar și existența unui tratat (o „diplomă”) între cei doi, încheiat cel mai probabil în anul 1491. Aceste contacte au continuat și în timpul urmașilor lui Ștefan cel Mare, fiind atestate inclusiv în timpul lui Petru Rareș, care încheia și el un tratat în 1530 cu împăratul Vasile al III-lea.

Doamna Prof. Univ. Dr. Maria Magdalena Székely de la Universitatea din Iași, în comunicarea, Adevăr și fantezie în pomelnicul Mănăstirii Moldovița, a adus în discuție pomelnicul Mănăstirii Moldovița, scris de Arhimandritul Vartolomei Mazereanu în anul 1775 pe baza vechiului pomelnic al mănăstirii, din 1417. Vorbitoarea a prezentat motivele pentru care s-a refăcut acest pomelnic, în principal faptul că cel vechi era scris în slavonă, limbă care nu mai era înțeleasă de părinții mănăstirii, dar și faptul că nu mai era loc în cel vechi pentru trecerea noilor ctitori. În schimb, întocmirea pomelnicului are erori, precum neînțelegerea corectă a unor termeni slavoni. Cu toate acestea, el se poate dovedi o importantă sursă de cunoaștere istorică, mai ales dacă se coroborează informațiile cu cele prezente în alte pomelnice, care au început să fie publicate în ultima vreme, inclusiv în cadrul revistei Analele Putnei.

Domnul Prof. Univ. Dr. Ștefan Gorovei, directorul științific al Centrului de cercetare și documentare Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna, în comunicarea, „Noi” mărturii armenești despre Ștefan cel Mare și urmașii săi, a prezentat rezultatele unei cercetări înfiripate încă din tinerețe, în urmă cu 50 de ani. Beneficiind de accesul la biblioteci occidentale, profesorul ieșean a descoperit o traducere a unui important document: „Cronica Armenilor din Camenița”. Cronica acoperă anii 1430–1652 și părți ale ei, cu relevanță pentru epoca ștefaniană, au fost scrise într-un dialect special armeano-tătar, fapt care le-a și făcut inaccesibile. Pentru intervalul 1465–1536, cronica a fost alcătuită de un reprezentant al patriciatului armean din Liov care a murit pe la anul 1536. Așadar informațiile prezente pentru intervalul acesta sunt contemporane, deci de primă mână. Cronica e alcătuită din înșiruiri de notițe lapidare. Despre Ștefan cel Mare sunt șase informații, despre Bogdan al III-lea una, despre Ștefăniță două, iar despre Petru Rareș șase. Pentru fiecare dintre acești domnitori documentul menționat pe lângă lucruri foarte bine cunoscute aduce și date noi.

În încheierea simpozionului, starețul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a ținut să mulțumească tuturor conferențiarilor pentru efortul depus în scoaterea la iveală a unor date noi despre epoca slăvitului voievod Ștefan cel Mare și a urmașilor săi și i-a invitat pe toți istoricii prezenți în sală să participe la ediția a XX-a, aniversară, a Colocviilor Putnei, care se va desfășura în perioada 30 august – 3 septembrie a.c. la Mănăstirea Putna.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XIX-a

Relațiile românilor cu Muntele Athos și cu alte Locuri Sfinte (sec. XIV–XX)

Colocviu internațional la Iași: „Relațiile românilor cu Muntele Athos și cu alte Locuri Sfinte (sec. XIV–XX)”În perioada 15-17 septembrie a.c., are loc la Iași Colocviul internațional „Relațiile românilor cu Muntele Athos și cu alte Locuri Sfinte (sec. XIV–XX)”, organizat de Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Directorul proiectului este d-l prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, decanul Facultății de Istorie ieșene.

Participă: Ștefan Andreescu, Gheorghe Lazăr, Ioan Moldoveanu (București), Vlad Mischevca (Chișinău), Ștefan S. Gorovei, Petronel Zahariuc, Bogdan-Petru Maleon, Maria Magdalena Székely, pr. Daniel Niță-Danielescu, Marius Chelcu, Cătălina Chelcu, Mihai-Bogdan Atanasiu, Ioan-Augustin Guriță (Iași), Paul Brusanowski (Sibiu), Florin Marinescu, Marcel Spinei (Atena), Radu Păun, Matei Cazacu (Paris), Vera Tchentsova (Moscova) și alții.

Vă invităm să consultați programul complet al manifestărilor.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Relațiile românilor cu Muntele Athos și cu alte Locuri Sfinte (sec. XIV–XX)

Colocviile Putnei – ediția aniversară „Putna 550”

În după-amiaza zilei de miercuri, 20 iulie, la Mănăstirea Putna a început ediția aniversară, „Putna 550”, a simpozionului internațional de istorie „Colocviile Putnei”. A fost a XVIII-a ediția a acestui simpozion, organizat de către Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna din anul 2005.

La ora 16.00, a avut loc slujba Te Deum-ului în biserica voievodală, iar apoi ședința de deschidere, în Sala Mare a Casei Domnești.

Starețul Mănăstirii Putna, părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, a ținut să mulțumească tuturor participanților prezenți la această ediție istorică. Sfinția Sa a vorbit în continuare despre importanța acestui sfânt locaș în care, de 550 de ani, asemenea unui rug nestins, se înalță liturghiile și rugăciunile monahilor și credincioșilor, aplecându-se asupra ctitorilor și sfinților din trecutul mănăstirii:  „Cu recunoștință ne îndreptăm în această zi către toți acești ctitori, sfinți, călugări ai acestei mănăstiri, stareți, episcopi, toți născuți de o mamă duhovnicească ce se cheamă Putna.” Al doilea mare ctitor al mănăstirii, Mitropolitul Iacob Putneanul, a fost trecut în rândul sfinților de curând. Moaștele sale au fost deshumate, cu aprobarea Sfântului Sinod, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și s-au aflat „de culoarea pâinii coapte, culoarea sfințeniei și a desăvârșirii întru Dumnezeu”.

În continuare, a luat cuvântul Domnul Profesor Universitar Ștefan S. Gorovei, de la Facultatea de Istorie din Iași, care a prezentat ultimele numere, 1 și 2 pe anul 2015, ale revistei Analele Putnei, editată de Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare”, precum și cartea „Cercetări arheologice la Mănăstirea Putna”, volumul doi. Domnia Sa a prezentat și câteva cărți recent publicate de alți colaboratori ai Centrului „Ștefan cel Mare”.

Istoricul ieșean a vorbit despre Colocviile Putnei ca fiind nu doar prilejul întâlnirii între specialiști consacrați, ci și o adevărată școală de formare a tinerilor istorici. Mulți dintre colaboratorii actuali ai Centrului au participat la început la Colocviile Putnei ca studenți masteranzi sau doctoranzi, ajungând apoi să se înscrie cu comunicări la simpozion și să publice lucrările în Analele Putnei.

Profesorul Ștefan S. Gorovei a ținut să asigure gazdele Colocviilor Putnei că „toți cei care sunt aici de față și cei care sunt departe înțeleg foarte bine eforturile pe toate planurile pe care Mănăstirea Putna le face de fiecare dată pentru organizarea acestei reuniuni științifice de un nivel și de o calitate unice în România”. De asemenea, Domnia Sa a transmis și regretele unora dintre colaboratorii apropiați, care nu au putut participa la această ediție aniversară din motive obiective, dar care au transmis mesaje de solidaritate cu toți cei aflați la Putna în aceste zile.

Au urmat primele comunicări ale acestei ediții, care au aparținut domnilor Oliver Jens Schmitt de la Universitatea din Viena și Guillaume Saint-Guillan de la Universitatea din Amiens.

Protosinghelul Marcu Petcu, de la Mănăstirea Sucevița, a prezentat comunicarea Analize criminalistice asupra unui document de patrimoniu, trimisă prin corespondență de către Grigoraș Bețiu, Director adjunct al Institutului Național de Expertiză Criminalistică, Marilena Chivu, Constantin Mirea și Cristian Dumitrescu, experți în cadrul Institutului.  Aceștia au investigat cu ajutorul unui video-comparator spectral Pomelnicul de la Mănăstirea Bistrița, păstrat în Manuscrisul slav 78, din colecția Bibliotecii Academiei Române. Folosind diferite tehnici, experții criminaliști au putut să scoată la iveală toate ștersăturile și intervențiile care au avut loc de-a lungul timpului asupra acestui Pomelnic. Astfel, se pune la dispoziția istoricilor, odată cu publicarea în revista Analele Putnei, un material neprețuit de investigație asupra trecutului Moldovei.

Prima sesiune de comunicări s-a încheiat cu comunicarea Profesorului Ștefan S. Gorovei, Spiritul Putnei în veacul al XVIII-lea. Zidiri în piatră și cuvinte. Pornind de la o afirmație pe care a auzit-o în anul 2002 – „La Putna se construiește de 500 de ani și încă mai este de lucru” –, când „am fost chemați să ajutăm la continuarea construcțiilor dintr-un alt plan, decât cel al zidăriilor, dar, năzuim, spre aceeași soliditate”, Domnia Sa a încercat să arate cum se exprimă spiritul Putnei în anumite momente din istoria ei. Familiaritatea cu obștea mănăstirii i-a înlesnit istoricului observația: „Nu o dată înțelegerea unor realități putnene din veacurile vechi ne-a fost înlesnită de ceea ce am văzut în jurul nostru. Și, deopotrivă, nu o dată ceea ce se petrecea sau se petrece sub ochii noștri a căpătat și capătă înțeles prin cunoașterea unor gesturi, opțiuni, atitudini și reacții ale putnenilor din vechime. Nu știm în ce măsură această legătură bi-univocă este trăită sau conștientizată de viețuitorii dinăuntru ai Mănăstirii Putna, dar pentru noi, ca membri ai obștii din afară, ea este evidentă.”

Comunicarea s-a concentrat pe două personalități, călugări cu metania în Mănăstirea Putna, unde au fost egumeni: Calistru, episcop de Rădăuți, și Atanasie, episcop de Roman. Primul, căruia i s-a recunoscut preocuparea foarte activă pentru aspectele gospodărești, s-a îngrijit de refacerea unor biserici ctitorite în timpul lui Ștefan cel Mare și care între timp ajunseseră în ruină: biserica Sf. Procopie din Bădeuți, în mai 1720, și biserica din Bălinești, în mai 1721. Al doilea, un cărturar, pasionat de cunoașterea istoriei, îndemnător la multiplicarea cronicilor, pentru o cât mai largă cunoaștere a trecutului. „Numitorul lor comun este apartenența la obștea putneană. Amândoi împreună ilustrează spiritul Putnei, așa cum l-a sădit creatorul ei: zidire în construcții și în cuvinte.”

Istoricul ieșan a mai spus că „în perechea Calistru-Atanasie putem vedea sămânța roditoare a activităților” care vor caracteriza Mănăstirea Putna în a doua parte a secolului al XVIII-lea, când Putna a fost rectitorită de Mitropolitul Iacob Putneanul, care a desfășurat „o strălucită activitate gospodărească și constructivă”, dar a fost și inițiatorul unei mari dezvoltări culturale.

Caracterizând poziția și statutul Mănăstirii Putna în perioada ei de înflorire din anii 1750–1760, ilustrată și într-un tablou de epocă, Profesorul Gorovei a spus: „Precum Maica Domnului protejează sub acoperământului ei pe cei drepți și buni, tot așa Putna își întindea autoritatea și puterea ei proteguitoare asupra schiturilor și sihăstriilor viețuitoare pe dealurile și în văile din jurul ei.”

Lucrările simpozionului au continuat în zilele de joi și vineri cu o serie de comunicări, dintre care menționăm pe următoarele.

Domnul Nagy Pienaru, cercetător la Institutul Nicolae Iorga din București, în comunicarea, Călătoria lui Ștefan cel Mare la Istanbul. Text și context, a vorbit despre o călătorie ipotetică a lui Ștefan cel Mare la Istanbul, și de înfățișarea sa înaintea sultanului împreună cu voievodul Țării Românești, Radu cel Mare, în aprilie 1498, relatată de o cronică turcească din anul 1503. Această informație nu este susținută de nicio altă cronică și, după spusele profesorului Ștefan S. Gorovei, este contrazisă de răspunsul lui Petru Rareș atunci când i s-a cerut să meargă la Istanbul să se închine sultanului: „Nimeni din neamul meu nu a făcut asta până acum.” De asemenea, se cunoaște că starea sănătății domnitorului Moldovei era precară, el participând la bătălia de la Codrii Cosminului dus fiind pe o targă.

Domnul Ștefan Andreescu, cercetător în cadrul aceluiași Institut, în comunicarea Uzun Hasan și Moldova. Noi observații, a vorbit despre o scrisoare pe care Uzun Hasan (1423–1478), marele adversar de la răsărit al Imperiului Otoman, a trimis-o lui Ștefan cel Mare. Aducând în discuție noi date, istoricul a afirmat că datarea scrisorii în anul 1472, iar nu în 1474, este cea corectă. Această scrisoare este importantă pentru înțelegerea pregătirii campaniei anti-otomane de către voievodul Moldovei cu mult înainte de luptele directe cu turcii.

Domnul Liviu Pilat, Conferențiar la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, în comunicarea Ceremonialul închinării voievodului Moldovei la cronicarii maghiari și relațiile moldo-maghiare în vremea lui Ștefan cel Mare, a discutat modul în care cronicarii maghiari Bonfinius și Thuroczi descriu, în a doua parte a secolului al XV-lea, închinarea voievodului Ștefan I al Moldovei (1394–1399) în fața regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1387–1437). Cei doi cronicari au falsificat istoria, fabricând un întreg ritual al închinării, care nu a avut loc niciodată, pentru a justifica pretențiile Ungariei de suzeranitate asupra Moldovei, într-un timp în care regii Ungariei și Poloniei își disputau suzeranitatea asupra Moldovei lui Ștefan cel Mare.

Domnul Liviu Cîmpeanu, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, în comunicarea Contribuții la istoria politicii externe a Moldovei între anii 1484 și 1504. Noi izvoare, noi interpretări, a studiat protocoalele Dietelor compuse din Stările Prusiei apusene, de sub autoritatea regelui Poloniei, pentru a afla mai multe informații despre legăturile politice și militare ale lui Ștefan cel Mare cu Polonia și Imperiul Otoman, în perioada 1484–1504. Foarte bine reflectate în aceste acte sunt informațiile despre campania sultanală împotrivă cetăților moldovenești Chilia și Cetatea Albă din anul 1484. În 12 martie 1485, reprezentantul regelui Poloniei informa Dieta că în timpul campaniei „voievodul s-a menținut în păduri, astfel că Turcul a cucerit două cetăți, una cu putere mare și cealaltă cu trădare…” În anul 1487 s-a organizat o Cruciadă, condusă de prințul Ioan Albert al Poloniei, al cărei scop era  recucerirea Chiliei și a Cetății Albe din mâinile turcilor. Cruciada a fost însă deturnată în interesul Poloniei și îndreptată împotriva tătarilor crâmleni. Această stare de fapt a dus la răcirea, încordarea și chiar ruperea relațiilor moldo-polone în anii următori. Pe lângă alte informații, aceste protocoale conțin date și despre situația politică din Moldova după moartea lui Ștefan cel Mare.

Domnul Lucian-Valeriu Lefter, de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Vaslui, a prezentat comunicarea După 20 de ani. Comemorarea luptei de la Vaslui. La 10 ianuarie 1495 se împlineau 20 de ani de la lupta de Vaslui. În aceeași zi, Ștefan cel Mare, care se va afla în curtea de la Vaslui până la 25 ianuarie, începe să emită 25 de urice pentru câteva zeci de sate și seliști, cele mai multe fiind din sudul Moldovei. Gestul este o răsplătire a familiilor celor care s-au sacrificat cu două decenii în urmă, în lupta de la Vaslui. Autorul a încercat să identifice beneficiarii uricelor și stăpânirile acestora.

Domnul Mihail Anatolii Ciobanu, doctorand în cadrul Facultății de Istorie din Iași, a prezentat comunicarea Mormântul marii cneaghine Elena – noi informații. Recent, la Moscova, a apărut un volum despre mormintele marilor cneaghine moscovite. Cneaghinele au fost îngropate în catedrala Voznesensk, din cadrul Kremlin-ului. În rândurile lor a fost îngropată și fiica lui Ștefan cel Mare, Elena, căsătorită în ianuarie 1483 cu Ivan Ivanovici (m. 1490), fiul și moștenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, deși la moartea sa (18 ianuarie 1505) Elena era căzută în dizgrație. Catedrala Voznesensk a fost dărâmată de bolșevici în anul 1929, iar sarcofagele marilor cneaghine au fost transferate în subsolul catedralei Sfinților Arhangheli din Kremlin. Cercetări recente ale arheologului rus Tatiana Panova – o mai veche colaboratoare a Centrului „Ștefan cel Mare” – au dus la identificarea sarcofagului fiicei lui Ștefan cel Mare. Investigațiile antropologice au arătat că rămășițele pământești aparțineau unei femei de 40–45 de ani, cu înălțimea de aproximativ 154 de centimetri.

Domnul Iulian Ciubotaru a prezentat comunicarea „Dintru începutul ei au fost și este arhimandrie”. Observații privitoare la arhimandriții moldoveni (și putneni) din veacurile al XV-lea – al XVI-lea.

Domnul Adrian Andrei Rusu a prezentat comunicarea Fortificațiile Mănăstirii Putna. Reconsiderări. În urma inventarierii elementelor din Lapidariul Mănăstirii Putna, arheologul clujean a propus noi teorii referitoare la șanțul de apărare din jurul mănăstirii, fortificații, Turnul Tezaurului și Turnul de intrare, criticând felul cum a fost restaurată mănăstirea în secolul al XX-lea.

Monahul Timotei Tiron, în comunicarea O clădire din timpul mitropolitului Iacov Putneanul la Mănăstirea Putna, pornind de la mărturii documentare și de la un tablou de epocă, a propus o reconstituire a clădirii înălțate de Mitropolitul Iacob Putneanul pe latura de sud a incintei mănăstirii în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Doamna Ligia-Maria Fodor, Lector în cadrul Facultății de Arhivistică a Academiei de Poliție din București, în comunicarea Informații documentare referitoare la construirea unei clopotnițe noi la Mănăstirea Putna în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a valorizat documente inedite existente în fondul „Guvernământul cezaro-crăiesc al Bucovinei. Ministerul Cultelor și Instrucțiunii” pentru a elucida circumstanțele construirii noului turn al clopotniței Mănăstirii Putna. Astfel, demersul pentru construirea unei clopotnițe noi la Mănăstirea Putna a fost inițiat de către Consistoriul Greco-Oriental din Bucovina în anul 1862, din cauza stării de degradare avansată a celei existente la momentul respectiv. Lucrările au început abia în 1881 și au fost finalizate în 1885–1886.

Monahul Alexie Cojocaru a prezentat comunicarea Însemnări de pe tipărituri slave din biblioteca Mănăstirii Putna. Dintre multele însemnări aduse la lumină de această comunicare, menționăm și câteva de la Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul și una de suflet, din anul 1781, pe o Psaltire, în care Sfântul Stareț Nathanael de la Sihăstria Putnei scria că primise acea Psaltire de la Părintele său, Ieroschimonahul Sila.

Domnul Siviu Tabac a dat citire comunicării Colecția de acte din secolul al XVIII-lea ale Mănăstirii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Hotin a domnului Alexandru Pascal, de la Moscova. Comunicarea a fost consacrată descrierii colecției de acte din secolul al XVIII-lea ale Mănăstirii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Hotin, mănăstire care a fost închinată Mănăstirii Putna. Aceste documente se păstrează actualmente în Fondul nr. 1589, „Colecția de diplome moldovenești”, din Secția de Manuscrise a Bibliotecii Naționale a Rusiei din Sankt Petersburg.

Doamna Olimpia Mitric, Profesor la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a prezentat comunicarea Din arhivele sucevene: un Gromovnic putnean analizat și comentat de Artemon Bortnic, rectorul Seminarului din Cernăuți (1838). În anul 1834, Ghenadie Platenchi, egumenul Mănăstirii Putna, într-o adresă către Consistoriu, atrage atenția asupra cărților împrumutate de răposatul episcop Isaia Baloșescu, între ele aflându-se și un Gromovnic. I se răspunde (în 1836) că pot fi preluate de mănăstire, cu excepția Gromovnicului. Într-un raport, de 5 file, din anul 1838, alcătuit „în baza înaltei porunci consistoriale”, Artemon Bortnic, rectorul Seminarului din Cernăuți, face analiza și comentariul critic al Gromovnicului, precum și a celorlalte texte din cuprinsul Miscelaneului.

Doamna Elena Firea a prezentat comunicarea Din nou despre paraclisul Sf. Ioan cel Nou de la Mănăstirea Bistrița. Comunicarea a readus în atenție paraclisul din turnul-clopotniță al Mănăstirii Bistrița. Deși modest în comparație cu ampla sa activitate ctitoricească, paraclisul fondat de Ștefan cel Mare la Bistrița era purtătorul unor semnificații dinastice speciale. Menționată doar în treacăt în istoriografie, însemnătatea paraclisului este totodată sporită de faptul că el era cel dintâi lăcaș de cult închinat mucenicului Ioan cel Nou în Moldova. Doamna Firea a analizat funcțiile ctitoriei ștefaniene de la Bistrița, emițând ipoteza că frescele sale interioare datează din timpul ctitorului.

Domnul Mihai Gicoveanu a prezentat comunicarea Călătoriile unui manuscris: Tetraevanghelul din 1502 al ieromonahului Spiridon de la Putna. La 23 aprilie 1502, ieromonahul Spiridon de la Mănăstirea Putna își definitiva una dintre lucrările  religioase pe care timpul le-a încadrat printre capodoperele artei manuscrise medievale. Dăruită de către comanditarul ei, Ștefan cel Mare, Bisericii Domnești din târgul Piatra, cartea a fost furată în 1615 de către polonezi și dusă în cetatea Camenița. Spre mijlocul veacului al XIX-lea s-a întors în țară, la Iași. După o scurtă ședere în București, a luat iar drumul străinătății, în contextul operațiunilor militare din timpul Primului Război Mondial. A revenit în România în 1956. Astăzi se păstrează la Muzeul Național din București.

Domnul Silviu Tabac a prezentat o a doua comunicare a domnului Alexandru Pascal, Două manuscrise necunoscute ale copistului Prohor pentru Mănăstirea Sucevița.

Profesorul Ștefan S. Gorovei, de la Facultatea de Istorie din Iași, în comunicarea Un manuscris rătăcit, o biserică dispărută și neamul lui Anastasie Crimca, coroborând mai multe date, inclusiv însemnarea dedicatorie de pe un Tetraevanghel din 1543 de la Mănăstirea Esfigmenu din Muntele Athos, a arătat că este foarte posibil ca Mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca (1608–1629) să se tragă dintr-o familie de negustori armeni refugiați în Galiția (și apoi în Moldova) după cucerirea Crimeii de către turci în a doua parte a secolului al XV-lea. Aceasta ar explica, în parte, prezența elementelor orientale din arhitectura și frescele Mănăstirii Dragomirna.

Monahul Iustin Taban, în comunicarea Episcopul Teofan cu piatra de mormânt la Putna (1670). Îndreptări biografice, a demonstrat, pe baza documentelor și a pomelnicelor vremii, că egumenul Putnei, Teofan, atestat în 1638 și 1642, episcopul Teofan de Rădăuți (1645–1651) și un alt episcop Teofan de Huși (1656–1658) și Rădăuți (1658–1666) sunt una și aceeași persoană, identică cu episcopul Teofan cu piatra de mormânt la Putna, în 1670. Nu se mai justifică, așadar, împărțirea tradițională pe care istoriografia de până acum a făcut-o între aceste personaje, ele reprezentând unul singur, cu aproape 17 ani de păstorire ca episcop și 10 ani ca egumen, după corectări aduse datelor cronologice.

Domnul Mihai-Bogdan Atanasiu, în comunicarea Un putnean din veacul al XVIII-lea – Ierothei, episcopul Hușilor, a arătat că episcopul provenea din familia de nobili ardeleni Borș, bunicul său fiind înnobilat printr-o diplomă a împăratului Rudolf al II-lea.

Domnul Andrei Nacu, doctorand în istorie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, a prezentat comunicarea Putna și Valea Superioară a Sucevei – câteva repere de geografie și demografie istorică de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Comunicarea și-a propus să prezinte o serie de aspecte legate de componența etno-confesională, structura habitatului și activitățile economice principale din regiunea centrală a Bucovinei în perioada 1774–1848. Zona analizată cuprinde localitățile aflate în bazinul superior al râului Suceava, în amonte de Milișăuți și are o suprafață de cca. 1650 de km pătrați, reprezentând aproape 16% din teritoriul istoric al Bucovinei.

Domnul Ovidiu Cristea, Directorul Institutului Nicolae Iorga al Academiei Române, în comunicarea Victoria de la Vaslui și acțiunile diplomatice ale lui Ștefan cel Mare: câteva opinii, a comentat strategiile diplomatice ale lui Ștefan cel Mare, în particular folosirea de către acesta a emisarilor străini pe post de ambasadori ai săi, pentru a spori credibilitatea mesajului. Concluzia istoricului a fost că această strategie a fost una de succes, contribuind la stabilirea de legături trainice cu Veneția. Ca dovadă a fost prezentat un document inedit, o hotărâre a Senatului venețian din 1 august 1476 în care se acorda o importantă sumă de bani pentru familia și nobilii domnitorului Moldovei. Acest document poate însemna o asigurare din partea Republicii Sfântului Marcu pentru familia domnitorului Moldovei în cazul în care ar fi fost nevoiți, în urma războiului cu turcii, să părăsească Moldova.

Domnul Alexandru Pînzar a prezentat comunicarea Părinte și fiu. Despre „înrudiri metaforice” și de sânge între domni ai Moldovei și mari duci ai Lituaniei. Legăturile bilaterale în care părțile contractante își asumau voluntar rolurile simbolice de „tată” și „fiu” sunt întâlnite și în principatele românești extracarpatice, în veacul al XV-lea. În cazul Moldovei, sunt binecunoscute actele încheiate de domni de la Suceava cu puternicul guvernator și apoi căpitan general al Regatului Ungariei, Ioan Huniade, în care statutul politic al părților este exprimat în acest mod. Departe, însă, de a fi doar o convenție diplomatică, „înrudirea metaforică” îngloba într-o formulă simplă realități complexe și variate. Comunicarea a încercat să le identifice pe acelea care l-au determinat pe Ilie voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, să-l numească „părinte” pe marele duce Sigismund Kiejstutowicz al Lituaniei, în textul tratatului încheiat de cei doi în 1437.

Domnul Adam Kulhavý, de la Universitatea Carolină din Praga, a prezentat comunicarea Împărați sau domni? Urmașii lui Ștefan cel Mare și titlul lor de „țar” în cronica lui Macarie. Problema prezenței ideologiei imperiale bizantine în Moldova medievală a preocupat istoricii români multe decenii. Au fost analizate multe semne, expresii, ritualuri și simboluri ale ideologiei imperiale, care au găsit și reflecție în Moldova. Una dintre probleme nerezolvate este legătura titlului „țar” (împărat) cu voievozii români. Scopul acestei comunicări a fost să clarifice folosirea titlului „țar” în Cronica lui Macarie, în legătură cu urmașii lui Ștefan cel Mare.

Domnul Ioan-Augustin Guriță, Asistent la Facultatea de Istorie din Iași, a prezentat comunicarea  Despre Ștefan cel Mare și Moldova la sfârșitului secolului al XVII-lea. Note pe marginea unor fragmente de cronică târzie. În spațiul cultural rus apărea, în 1692, prima lucrare cu deschidere spre surse externe, într-o societate moscovită: „Istoria scitică” a lui Andrei Lîzlov. Influențat foarte mult de autorii poloni, cronicarul rus își scrie opera într-o perioadă în care imperiul căruia-i slujea se pregătea de lupta antiotomană. Este vorba de o lucrare polemică, destul de amplă, care a avut o circulație în manuscris, la început redusă exclusiv la nivelul elitei moscovite și care a avut drept scop tocmai îndemnarea membrilor acesteia la o campanie împotriva Hanatului Crimeii și Imperiului Otoman. El aducea, prin aceasta, argumentele necesare susținerii unei „cruciade” împotriva celor două entități deja pomenite. O parte importantă din cronică este dedicată istoriei Imperiului Otoman, de la origini și până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Între relatările privitoare la diferitele confruntări dintre principii creștini și armatele otomane se găsesc și câteva fragmente de istorie românească.

Domnul Ovidiu Cristea, în comunicarea Eroi, vorbe memorabile, cronicari. Pe marginea unei replici atribuite lui Ștefan cel Mare, a comentat o vorbă pe care Ștefan cel Mare a adresat-o solilor poloni: „Am aruncat un os între doi câini să se sfâșie cu dinții pentru el. Vreau să văd care câștigă, acela să fie stăpânul meu”, cu referire la regele Poloniei și sultanul otoman. Autorul consideră că această afirmație a aparținut cu adevărat lui Ștefan cel Mare, făcând parte din vocabularul lui diplomatic.

Doamna Maria Magdalena Székely, Profesor la Facultatea de Istorie din Iași, în comunicarea Practica și cultura scrisului în Moldova lui Ștefan cel Mare, a propus o clasificare a formelor de scriitură din timpul lui Ștefan cel Mare după finalitatea lor.

În încheierea lucrărilor, Corul Eustatie Protopsaltul al Mănăstirii Putna a interpretat în Sala Mare a Casei Domnești trei cântări dedicate Maicii Domnului și Mănăstirii Putna.

Gazda simpozionului, părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, a mulțumit tuturor participanților pentru strădania depusă în cercetarea epocii lui Ștefan cel Mare și a trecutului Mănăstirii Putna. Starețul Mănăstirii Putna a prezentat înaintea participanților micuța cruce de lemn sculptat ferecată în argint cu care a fost îngropat Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul și a anunțat că proclamarea solemnă a canonizării sale va avea loc duminică, 25 septembrie, în prezența Preafericitului  Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Preafericitului Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Răsărit.

Sâmbătă, 23 iulie, alături de clerici de la mănăstire, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit Parastasul de 40 de zile pentru o apropiată colaboratoare a Centrului „Ștefan cel Mare”, arheologul Victoria Paraschiva Batariuc. Cu acest prilej au fost pomeniți și alți istorici, arheologi și ostenitori la cercetarea trecutului istoric și la refacerea Mănăstirii Putna.

În cuvântul de la sfârșitul slujbei de pomenire, Înaltpreasfințitul Pimen a spus:

„Suntem datori să ne rugăm pentru cei trecuți la cele veșnice, pentru că este expresia dragostei firești dintre noi și, mai ales, este spre folosul nostru, amintindu-ne de faptele lor. Pentru că înaintașii noștri, majoritatea lor covârșitoare, au fost modele de viață, pe care noi trebuie să le urmăm… Mai ales astăzi, dumneavoastră, istoricii, în toate treptele de slujire, aveți misiunea de a lăsa în scris adevăruri nemuritoare, despre faptele poporului nostru, fapte care ne fac să ne mândrim, să ne bucurăm că suntem urmașii lor, care să fie puse în fața minții și a inimii tinerei generații de diferite persoane: dascăli din școli, ghizi din mănăstiri.

Un mare rol îl au cei care slujesc în sfintele mănăstiri și cei care ghidează grupurile de turiști. Aceștia, ca în perioada regimului comunist, sunt și trebuie să fie apostolii neamului nostru, ai culturii și ai credinței noastre, deopotrivă.

Rugăm pe bunul Dumnezeu ca cei pomeniți să fie păstrați în ceata sfinților lui Dumnezeu, întru bucuria veșnică. Amin. Dumnezeu să-i ierte!”

Simpozionul s-a încheiat cu o excursie de studii la Mănăstirea Coșula, ctitorită de marele vistiernic Mateiaș în anul 1535, și la Mănăstirea Popăuți, din Botoșani, ctitorită de Ștefan cel Mare în 1496, ale căror fresce deosebit de frumoase și valoroase au fost de curând restaurate.

Protos. Ieremia Berbec
Foto: monah Timotei Tiron

 

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei – ediția aniversară „Putna 550”

Colocviile Putnei, ediția a XVIII-a

afis Colocviile Putnei 2016

Mănăstirea Putna sărbătorește în acest an 550 de ani de la punerea pietrei de temelie: „În anul 6974 [1466], iulie 10, s-a început să se zidească, cu ajutorul lui Dumnezeu, Sfânta Mănăstire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la Putna” (Letopisețul de la Putna nr. 2).

În perioada 20–23 iulie, la Mănăstirea Putna, Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna organizează o ediție aniversară „Putna 550” a Simpozionului de istorie Colocviile Putnei – ediția a XVIII-a.

Această ediție aniversară este una bogată, atât prin numărul de comunicări înscrise, peste treizeci, cât și prin conținutul și calitatea lor. Pe lângă participanții consacrați ai Colocviilor Putnei din marile centre universitare din țară (Iași, București, Cluj, Sibiu, Suceava) și din străinătate (Viena, Moscova, Sofia) anul acesta salutăm participarea în premieră a doi istorici: Profesorul Guillaume Saint-Guillain, de la Universitatea Picardiei „Jules Verne” din Amiens – Franța, și Profesorul Adam Kulhavý de la Universitatea Carolină din Praga – Republica Cehă.

Printre contribuțiile remarcabile ale acestei ediții aniversare se înscrie rezultatul unei colaborări inedite dintre Centrul Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna, Academia Română și Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC), care a avut în vedere o analiză a manuscrisului slavon Ms. Slav 78, din colecția Bibliotecii Academiei Române, manuscris care conține Pomelnicul Mănăstirii Bistrița. Cu ajutorul tehnologiei de vârf și a experților de la INEC s-a reușit scoaterea la lumină a textelor șterse din pomelnicul inițial. Rezultatele acestei cercetări vor fi comunicate în sesiunea de deschidere a Colocviului.

Dintre celelalte comunicări înscrise în program, mai menționăm: Spiritul Putnei. Moștenirea lui Ștefan cel Mare în veacul al XVIII-lea – a Profesorului Ștefan S. Gorovei de la Iași, O răscoală și motivele ei – analiza unui document cheie – a Profesorului Oliver Schmitt de la Viena, Fortificațiile Mănăstirii Putna. Reconsiderări – a Profesorului Adrian Andrei Rusu de la Cluj, Călătoria lui Ștefan cel Mare la Istanbul. Text și context – a Profesorului Nagy Pienaru de la Institutul Nicolae Iorga din București.

Deschiderea simpozionului va avea loc miercuri, 20 iulie, la ora 16.00, în prezenţa Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuţilor. În cadrul festivităţii de deschidere din Sala Mare a Casei Domnești se vor lansa ultimele numere apărute din revista Analele Putnei și Cercetări arheologice la Mănăstirea Putna, volumul II.

Consultați programul detaliat al acestei ediții a Colocviilor Putnei.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XVIII-a

Colocviile Putnei, ediția a XVII-a, la final

afis-colocviile-putnei-2015Miercuri, 2 septembrie 2015, s-a deschis a XVII-a ediție a simpozionului internațional de istorie Colocviile Putnei. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a slujit Te Deum-ul de binecuvântare în biserica voievodală și apoi a ținut un cuvânt de întâmpinare:

„Nimic fără Dumnezeu nu se face în ceea ce este bun și bine. Trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, pentru cele bune și cele mai puțin bune. Și la bucurie și la necaz. Ceea ce faceți dumneavoastră aici, la Putna, mănăstirea neamului nostru românesc, este un lucru providențial. Pentru că avem nevoie să cunoaștem trecutul, istoria poporului nostru, a credinței noastre strămoșești, a biruințelor și a vitregiilor. Peste toate am trecut și am biruit.

«Ce lucru mare a arătat România ?», a fost întrebat un diplomat. Și acesta a răspuns: «Faptul că a rămas de-a lungul veacurilor locului.» În calea tuturor răutăților, am rămas luptând, am rămas înfruntând fel de fel de vitregii. Am rămas creând opere de artă, de cultură. Am rămas cu dragoste de țară. Am rămas cu omenia. Am rămas cu credința și nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Acesta e lucru cel mai important. Am rămas locului. Avem tot ce are nevoie un popor: cultură, artă, istorie, credință. Este în sufletul nostru duhul comuniunii, duhul ospitalității. Dacă nu avem acest duh de comuniune trăim ca pe lună. La acest duh de comuniune ținem foarte mult. Noi pășim pragul bisericii, unii mai rar, alții mai puțin, dar pășim.

Dumneavoastră înfățișați paginile de istorie, valorile și frumusețile poporului nostru , fiecare în felul său. Și ele se tipăresc și rămân peste veacuri ca o mărturie că au fost oameni deosebiți și în vremuri când oamenii s-au plecat mai puțin spre lucrurile acestea.

Vă mulțumesc pentru jertfa dumneavoastră. Am ținut cu orice preț să vin, din respect pentru istoria neamului nostru românesc și pentru dumneavoastră. Vă mulțumim!”

Apoi, toți participanții s-au îndreptat spre Sala Mare a Casei Domnești pentru deschiderea lucrărilor. A luat cuvântul Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, care a prezentat o scurtă istorie a celor 16 ediții ale Colocviilor, desfășurate începând cu anul 2004, când a avut loc simpozionul cu titlul „Ștefan cel Mare și Sfânt. Atlet al credinței creștine”.

În continuare a vorbit conducătorul științific al Colocviilor, Prof. univ. Dr. Ștefan S. Gorovei, care a început prin a prezenta ultimele publicații științifice din ultimul an ale Centrului de cercetare și documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna. În primul rând, cele două volume ale revistei Analele Putnei pe anul 2014, dintre care primul a apărut cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina. Revista Analele Putnei a ajuns în al zecelea an de apariție, totalizând multe mii de pagini de contribuții istorice valoroase.

În continuare profesorul Gorovei a prezentat volumele dedicate Mănăstirii Dragomirna: „Dragomirna și ctitorii ei. Actele Colocviului din 20-23 iulie 2009” și „Istorie, tezaur, ctitori”. Domnia Sa și-a exprimat speranța ca aceste volume să contribuie la scrierea unei istorii a Mănăstirii Dragomirna și să reprezinte o sursă pentru temeiurile canonizării Mitropolitului Anastasie Crimca.

Istoricul ieșean a lansat un apel celor prezenți de a rămâne împreună și de a lucra împreună, încheind prin a-și exprima bucuria că la această ediție sunt participanți care au venit pentru prima dată la acest colocviu: Prof. univ. Oliver Jens Schmitt – Universitatea din Viena, membru al Academiei de Științe al Austriei, un bun cunoscător și prieten al istoriei noastre, Dr. Marius Chelcu – de la Institutul „A. D. Xenopol” din Iași, Dr. Mădălina Oana Popescu și Dr. Bogdan Mateescu de la Institutul „Nicolae Iorga” din București, Dr. Liviu Cîmpeanu și studentul Mihai Anatolii Ciobanu.

Lucrările au continuat cu prima secțiune de comunicări ale Colocviului, al cărei președinte a fost profesorul Oliver Schmitt. Domnia Sa a ținut ca înainte de începerea lucrărilor, să adreseze câteva cuvinte cu caracter personal:

„Mulțumesc Sfintei Mănăstiri Putna pentru ospitalitate, pe care prof. Gorovei a descris-o cu cuvinte cât se poate de potrivite. Am avut ocazia să cunosc grupul format în jurul acestei mănăstiri. Am impresia că nici în ambientul academic, instituțional, nu se poate întâlni un astfel de spirit, înalt intelectual, un cadru deschis de dezbatere a ideilor, un ambient în care s-au adunat atât de mulți savanți români și străini de seamă.

Țin să subliniez că revista Analele Putnei, care a început să apară în ultimii 10 ani, a trecut demult hotarele României, datorită în principal internetului, fiind citită și folosită pe plan internațional, și că există un respect internațional pentru această revistă. Am avut prilejul să citesc ultimele volume apărute și pot să spun că au adunat articole de o valoare științifică foarte mare.

Mă bucur foarte mult că am onoarea de a deschide lucrările acestui Colocviu.”

Au urmat primele 3 comunicări ale Colocviului. În prima, profesorul Ștefan S. Gorovei a vorbit despre Patrimoniul nostru istoric. Studiu de caz: Mănăstirea Dragomirna, prezentând, printre altele, câteva imagini inedite ale unor manuscrise care au aparținut Mănăstirii Dragomirna. Doamna Olimpia Mitric a vorbit despre Inventarul Muzeului Arhidiecezan al Bucovinei din Cernăuți alcătuit în timpul Mitropolitului Visarion Puiu, iar domnul Marius Chelcu a vorbit despre Soarta arhivelor mănăstirilor din Bucovina: reconstituire după un inventar din 1805, prezentând situația documentelor de proprietate – originale, copii și traduceri – ale mănăstirilor din Bucovina care au avut proprietăți în Moldova după ce Imperiul Habsburgic a anexat Bucovina.

A doua zi a Colocviilor Putnei din acest an a coincis cu aniversarea a 546 ani de la sfințirea bisericii mănăstirii Putna, duminică, 3 septembrie 1469, la prăznuirea Sf. Cuvios Teoctist din Gaza.

Lucrările au început cu comunicarea Prof. univ. Dr. Oliver Jens Schmitt, Rezistența împotriva cuceririi otomane în spațiul balcanic: o privire comparativă, care a arătat că succesul otoman în Balcani a fost înlesnit de lipsa de coeziune, de unitate, de colaborare a puterilor ortodoxe care nu și-au dat seama de pericolul otoman. Mai mult, o parte din elita otomană era recrutată dintre conducătorii regionali, inclusiv ortodocși convertiți sau nu la islam, cum e cazul simbiozei politice între elitele ortodoxe sârbe și otomani în prima jumătate a secolului al XV-lea – după ce nobilimea sârbească a fost silită să accepte vasalitatea otomană, aceasta s-a distins în slujba sultanilor: la Rovine, la Ankara (unde sârbii au salvat oastea otomană) și mai târziu la Tesalonic și Țarigrad. Se constată o familiaritate culturală, politică și dinastică între cuceritori și cuceriți, mult mai mare decât cea între ortodocși și catolici. Această dinamică balcanică a împiedicat poziții radicale, adică eliminarea otomanilor din spațiul balcanic, pe care ar fi putut-o realiza numai o alianță cu puterile extra-regionale. În plus, elita ortodoxă balcanică a subestimat puterea otomană, până înspre anul 1360. De exemplu, împărații creștini din spațiul balcanic au chemat în ajutor trupe otomane în conflictele dintre ei. Ultimul conflict bizantino-bulgar s-a desfășurat în 1364, în plină ofensivă otomană.

În continuare, Conf. univ. Dr. Marius Diaconescu, în comunicarea Semnificațiile omagiului de vasalitate al lui Ștefan cel Mare față de Matia Corvin. Necesitatea redefinirii lui în istoriografia română, a vorbit despre faptul că în timp ce relațiile de vasalitate ale domnitorilor români față de regii Poloniei au fost acceptate în istoriografia română, cele față de regii Ungariei au fost tot timpul privite prin prisma antagonismului româno-maghiar. Domnia Sa a prezentat un document din vara anului 1475 în care doi soli au fost trimiși de Matia Corvin în Moldova pentru a prelua jurământul de vasalitate prestat de Ștefan cel Mare. Apoi a adus explicații pe marginea acestui gest. Pentru Ștefan, gestul a fost în mod categoric un compromis, având în vedere marea presiune otomană din acei ani. Pentru Matia, vasalitatea Moldovei era foarte importantă, având în vedere memoria istorică de la curtea din Buda din timpurile, nu mai târziu de cele ale tatălui său, Iancu de Hunedoara, când domnitorii Moldovei erau vasali ai Coroanei ungare. În plus, Matia a încercat să-și respecte datoria de suzeran, trimițând ajutor armat în sprijinul lui Ștefan după lupta de la Războieni, când apropierea armatei maghiare l-a făcut pe sultan să dea semnalul de retragere din Moldova, retragere care a luat mai degrabă forma unei fugi din calea unui Ștefan care-și regrupase forțele.

Domnul Nagy Pienaru, în comunicarea Moldova lui Ștefan cel Mare în cronica Opt Paradisuri de Idris Bitlisi, a pus în evidență o cronică a unui kurd, care a scris în persană, din porunca unui sultan turc, o cronică a sultanilor osmani – opt la număr până în acel moment, de unde și titlul cronicii. Acest cronicar, născut în jurul anului 1450, este singular prin aceea că scrie pozitiv despre Ștefan cel Mare, un cronicar care, așadar, a rezistat cenzurii de la curtea sultanului. Astfel în pasajul despre lupta de la Vaslui, din 1475, el scrie: „Stăpânitorul Moldovei era un ghiaur care gustase din amărăciunea și dulceața vieții și care îi întrecea pe toți prin vitejie” și sfârșește prin a spune că armata otomană „a suferit o mare înfrângere”, care a amărât inima sultanului Mehmed al II-lea. De asemenea, cronica furnizează detalii și despre campania sultanală din 1476 și despre dramatismul luptei de la Războieni – Valea Albă.

După o scurtă pauză a urmat comunicarea domnului Liviu Cîmpeanu, Atunci și tătarii au lovit Țara Moldovei din partea aceea… Observații asupra conflictului moldo-tătar din vara anului 1476, care și-a propus o analiză critică a tuturor izvoarelor ce privesc conflictul moldo-tătar din vara anului 1476, când tătarii crâmleni din clanul Șirin, conduși de mârzacul Eminek, au năvălit în Moldova în sprijinul campaniei otomane condusă de însuși Mehmed al II-lea. Autorul a înlăturat anumite neadevăruri strecurate din surse secundare în istoriografie și a stabilit că această invazie, a aproximativ 10.000 de tătari, s-a petrecut la sfârșitul lunii iunie, începutul lunii iulie, a acelui an și că a fost interceptată și zdrobită de un corp de oaste al lui Ștefan cel Mare, fiind eliberați în jur de 5.000 de robi, pe care apucaseră să-i ia tătarii. Astfel, această victorie a marelui Ștefan ar trebui situată la locul cuvenit în istoriografia noastră.

În continuare, studentul Mihai Anatolii Ciobanu a vorbit despre Soli moscoviți la curtea lui Ștefan vodă. Chipuri de oameni și faptele lor. A ieșit în evidență faptul că solii moscoviți făceau parte din marea nobilime moscovită, încă o dovadă a faptului că Moldova se afla în primul nivel de importanță (din totalul de trei) în diplomația Marelui Cnezat al Moscovei.

Secțiunea de dimineață s-a încheiat cu comunicarea domnului Ovidiu Cristea, directorul Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române, care a vorbit despre faptul că Brăila, îndeosebi din cauza importantelor venituri comerciale, a reprezentat un măr al discordiei între Moldova și Țara Românească în secolele XV și XVI.

Președintele secțiunii de dimineață, Prof. univ. Ștefan S. Gorovei, a încheiat lucrările spunând: „comunicarea profesorului Schmitt ne permite să înțelegem mai bine și rezistența Moldovei, și succesul acestei rezistențe în timpul lui Ștefan cel Mare. Aceasta pentru că în veacul al XIV-lea și prima jumătate a veacului al XV-lea marile succese ale Imperiului Otoman nu s-au datorat atât puterii otomane cât slăbiciunii creștinilor, care n-au fost capabili să vadă dincolo de vârful nasului. Este ceea ce a încercat să facă Ștefan cel Mare prin sistemul său de alianțe. Dar nu e mai puțin adevărat că Ștefan cel Mare vine după ce toată această tragică experiență fusese consumată. A învățat din ea, așa cum se vede foarte bine din scrisoarea pe care a adresat-o marelui cneaz Ivan al III-lea: «multe împărății au fost și toate s-au prăbușit sub loviturile păgânului, pentru că n-am fost uniți.» Cred că aceasta este învățătura care se desprinde cel mai bine, și pentru trecut și pentru prezent, fără îndoială și pentru viitor: să rămânem uniți, să rămânem împreună!”

Lucrările au continuat în după-amiaza zilei cu comunicarea monahului Alexie Cojocaru de la Mănăstirea Putna care a vorbit despre Date noi despre dvera lui Bogdan al III-lea (1510). Astfel părintele, continuând, completând și îndreptând munca predecesorilor pe acest subiect, Petre Năsturel și Claudiu Paradais, a identificat numele corect al unora dintre cetățile reprezentate de pe monumentala dveră aflată la Putna și a demonstrat că numele celui de-al treilea călugăr putnean care a participat la realizarea broderiei, pe lângă Zosima și Mard(ar)e, este Iosif, și nu Ioil cum s-a considerat până acum.

În continuare, domnul Silviu Tabac a dat citire comunicării domnului Alexandru Pascal de la Moscova, Un Tetraevanghel necunoscut al ieromonahului Macarie de la Putna (1529) dintr-o colecție privată, care a adus în circuitul științific un manuscris copiat din porunca lui Petru Rareș în decembrie 1529 de ieromonahul putnean Macarie și care se află în prezent în posesia unui colecționar rus. Pe lângă descrierea manuscrisului, cu frumoasele lui ornamente, un element de noutate l-a reprezentat nota celui care l-a scris privind faptul că el era „duhovnicul mitropolitului Sucevei, chir Teoctist (al II-lea)”. Până în prezent era cunoscut doar un singur manuscris ieșit de sub pana ieromonahului Macarie – Tetraevanghelul de la 1529, aflat în biblioteca Mănăstirii Rila din Bulgaria.

Monahul Iustin Taban, de la Mănăstirea Putna, a vorbit despre Mitropolitul Anastasie al Moldovei și statutul său excepțional în anii de retragere la Putna (1578–1588), subliniind atât caracterul său deosebit, cât și relația sa apropiată cu domnitorul Petru Șchiopul și statutul său de ctitor al Mănăstirii Putna.

Apoi domnul Mihai-Bogdan Atanasiu a vorbit despre Ctitori ai Mănăstirii Putna din veacurile XVII–XVIII. Note prosopografice, iar domnul Bogdan Mateescu despre Familie și gospodărie în Putna în prima jumătate a secolului XIX. O perspectivă demografică și genealogică.

Ultima comunicare a zilei a fost cea a domnului Mihai Mîrza, Constantin vodă Racoviță, mănăstirile și târgurile din Moldova. Istoria unor danii controversate, care a vorbit despre strădaniile clerului din Moldova de a înlătura concurența și influența grecească prin întărirea monahismului autohton. Pentru atingerea acestui obiectiv înalții prelați moldoveni au încurajat reconstruirea și restabilirea forței economice a marilor mănăstiri de țară (neînchinate), ctitorirea unor noi așezăminte monahale și înzestrarea mănăstirilor cu cărți scrise în limba țării. Pentru restabilirea forței economice a mănăstirilor, ei au apelat la sprijinul domnitorului Constantin Racoviță, care a inițiat un vast program de reconstituire a vechilor privilegii pe care le aveau mănăstirile de țară și de înzestrare atât a celor vechi, dar mai ales a noilor ctitorii cu moșii domnești din hotarele târgurilor din Moldova.

A treia zi a Colocviilor a început cu comunicarea domnului Ștefan Andreescu, Despre clădirea rezidențială din incinta Mănăstirii Probota, în care autorul a adus date din istoriografia sârbească pentru a sugera că a doua doamnă a lui Petru Rareș, Elena Brancovici, a avut un rol decisiv în reamenajarea incintei Mănăstirii Probota.

Doamna Elena Firea, în comunicarea Sfântul Ioan cel Nou și portarii Sucevei. Schiță pentru o istorie a patronajului boieresc asupra cultului mucenicului de la Suceava în Evul Mediu (secolele XV–XVII), a scos în evidență faptul că, în perioada respectivă, mai ales domnii în scaun sau mitropoliții țării au fost cei care au întreprins gesturi de ctitorire sau danii în cinstea mucenicului de la Suceava, cu excepția unor răzlețe acțiuni ctitoricești venite dinspre marea boierime. Acestea din urmă aparțin portarilor în funcție ai Sucevei și de fiecare dată s-au înregistrat nu la mult timp după ce cetatea Sucevei scăpase de un asediu.

Domnul Radu Păun, în comunicarea Moaște și minuni la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, a adus la lumină un manuscris din secolul al XIX-lea care a fost scris de un ieromonah moldovean, Ioachim, păstrat în arhivele Mănăstirii Hilandar, în care ieromonahul povestea despre un număr de 10 vindecări minunate, dintre care 3 asupra propriei sale persoane, întâmplate în urma rugăciunilor ieromonahului și însemnării persoanei bolnave cu o relicvă din lemnul Sfintei Cruci, odor aflat în posesia sa.

Domnul Ivan Biliarsky a vorbit în comunicarea Un manuscrit slave de Moldavie du XVIe siècle: contenu et contexte historique despre un manuscris moldovenesc din secolul al XVI-lea care avea o parte juridică, cea mai consistentă, o parte polemică, anti-eretică, în care domina polemica anti-catolică, o parte istorică și câteva texte apocrife. Autorul a concluzionat că modelul acestui tip de compilație, deși în limba slavonă, nu e creat de slavi ci de moldoveni, mai precis, în timpul epocii lui Ștefan cel Mare.

Comunicarea La 341 de ani după căderea Constantinopolului: un manuscris, un sucevean și un fenomen cultural a domnului Ioan-Augustin Guriță a avut la bază un miscelaneu aflat în colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași. Copiat la o mănăstire din ținutul Iașilor de un ieromonah sucevean, manuscrisul cuprinde trei scrieri, între care și o proorocie despre căderea Constantinopolului. Interesul pentru aceste pagini din istoria Imperiului Bizantin era unul constant la sfârșitul veacului al XVIII-lea, mai ales în lumea monahală.

Doamna Oana-Mădălina Popescu, în comunicarea Acest blagoslovit de Dumnezeu arhiereu. Date despre ierarhii Moldovei într-un manuscris din veacul
al XIX-lea
, a vorbit despre un manuscris compilat între anii 1857 și 1860 de duhovnicul Andronic Popovici de la Mănăstirea Neamț despre începutul creștinătății și începutul ierarhiei în Moldova.

După-amiază comunicările au continuat cu cea a doamnei Maria Magdalena Székely, O sanie, un pelerinaj și două broderii: ce se mai poate afla despre Ștefan cel Mare și a domnului Alessandro-Flavio Dumitrașcu, Via terrestris: o coabitare moldo-genoveză controversată din timpul domniei lui Ștefan cel Mare.

Domnul Alexandru Pînzar în comunicarea Accesibilitate și centralitate. Târgurile Moldovei în rețeaua internă de drumuri mari de comerț din veacul al XV-lea a pornit de la privilegiile acordate negustorilor lioveni de domnii Moldovei în veacul al XV-lea, pentru a reconstitui rețeaua internă de drumuri mari de comerț a Moldovei în epocă. Apoi a folosit elemente de teoria grafurilor neorientate și algebră liniară pentru a scoate în evidență care erau nodurile comerciale în acea vreme. Astfel, dacă la începutul secolului al XV-lea Suceava era cel mai accesibil târg comercial al Moldovei, în timpul lui Ștefan cel Mare deja se constată o deplasare a accesibilității târgurilor spre sud-est, cu Bacăul devenit cel mai accesibil. Odată cu dezvoltarea ulterioară a rețelei de drumuri Iașiul a devenit cel mai accesibil, acesta fiind un posibil motiv pentru mutarea capitalei țării de la Suceava la Iași în secolul al XVI-lea.

Comunicarea domnului Liviu Pilat, Observații în legătură cu unele simboluri din stema lui Ștefan cel Mare, a adus la lumină câteva ipoteze surprinzătoare care par a fi susținute de dovezi istorice. Astfel, domnia sa a afirmat că este posibil ca Ștefan cel Mare să fie beneficiarul Rozei de Aur – o veche distincție papală – în anul 1475. Acest act ar justifica și prezența a trei roze pe stema lui Ștefan cel Mare. În sprijinul acestei afirmații autorul a adus un tablou din epocă care înfățișează închinarea nobilului maghiar Nicolae de Ujlak înaintea papei Sixt al IV-lea. Coroborând diferite date istorice din epocă, autorul a tras concluzia că tabloul reprezintă exact ceremonialul de decernare a Rozei de Aur de către papă în anul 1475. Și cum Nicolae de Ujlak era cel care, cu acest prilej, adusese vestea victoriei lui Ștefan cel Mare de la Vaslui și cum în tablou se vede cum două personaje poartă daruri pentru papă, între care și un iatagan, concluzia firească ar fi că emisarul regelui Ungariei, Nicolae de Ujlak, a primit în numele voievodului Moldovei această distincție papală. Lipsa unor dovezi directe că Ștefan a primit această distincție împiedică o concluzie fermă în această direcție.

Domnul Ștefan Gorovei a închis seria de comunicări ale Colocviului cu comunicarea Heraldică dinastică. Ștefan cel Mare și stemele sale, în care istoricul ieșean a coroborat diferite date istorice inedite cu anumite simboluri din stemele lui Ștefan cel Mare pentru a ajunge la concluzii remarcabile: de exemplu, prezența crucii duble pe stema lui Ștefan a pornit de la faptul că voievodul a intrat la un moment dat în posesia unei relicve din lemnul Sfintei Cruci care era ferecată într-o astfel de cruce dublă și care aparținuse odată împăraților din dinastia bizantină a Comnenilor.

La închiderea lucrărilor ediției a XVII-a a Colocviilor Putnei a luat cuvântul profesorul Oliver Jens Schmitt care s-a arătat plăcut și adânc impresionat de experiența pe care a avut-o în aceste zile la Colocviile Putnei. Domnia sa a vorbit și despre faptul că istoriografia română este puțin cunoscută în Europa și că tocmai astfel de întâlniri, mai mult decât publicațiile, sunt calea către îmbunătățirea acestei stări de fapt. În încheiere domnia sa a spus: „Noi încercăm să fim soli ai acestor Colocvii putnene în Europa Centrală. Voi încerca să atrag specialiști cu scopul de a îmbogăți aceste încercări. Mulțumesc părintelui stareț și profesorului Ștefan Gorovei pentru această amintire foarte plăcută.”

În continuare domnul Ivan Biliarsky a declarat că „participarea mea aici a devenit o parte a vieții mele personale, nu numai a celei de cercetător, și sper să continui.”

În încheiere, gazda Colocviului, părintele Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii, a mulțumit tuturor participanților pentru contribuțiile valoroase pe care le-au adus la această ediție a Colocviilor și a lansat un apel pentru organizarea unei ediții speciale a Colocviilor Putnei anul viitor, la împlinirea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Putna.

În ziua de 5 septembrie, participanții au mers într-o excursie de studii pe traseul Doljești-Roman-Dulcești-Cârlig-Văleni-Mănăstirea Războieni. La Doljești se află locul bătăliei cu Petru Aron, în urma căreia Ștefan cel Mare a ajuns domnul Moldovei. Tot acolo se găsește biserica unui vechi schit, ctitorit în anul 1763 de ieromonahul putnean Dionisie Hudici. La Roman s-a vizitat biserica arhiepiscopală ridicată în timpul lui Petru Rareș și muzeul de obiecte bisericești. La Dulcești se află mormintele unor membri din familia Hurmuzachi, renumită pentru activitatea lor culturală și patriotică în Bucovina. La biserica din Cârlig, unde a existat un schit cu biserică de lemn, încă se mai găsesc două vechi pietre de mormânt. Biserica din Văleni este o ctitorie boierească tipică pentru secolul al XVI-lea, înălțată de postelnicul Cozma Șarpe. Punctul final al călătoriei l-a reprezentat Mănăstirea Războieni. Biserica de aici a fost zidită de Ștefan cel Mare pe osemintele ostașilor căzuți jertfelnic în lupta de la Valea Albă (1476) cu oastea sultanului Mehmed al II-lea.

Pe lângă caracterul documentar – observarea și fotografierea pietrelor de mormânt și a diferitelor inscripții și fresce din bisericile monument istoric vizitate –, călătoria a fost și un pelerinaj la aceste adevărate locuri sfinte din istoria țării noastre. Ele ne reamintesc permanent de jertfa înaintașilor noștri, datorită cărora noi trăim astăzi în libertate ca români și creștini. Dezinteresul aproape generalizat al societății românești de astăzi pentru locurile de memorie ale țării este în contradicție flagrantă cu interesul sporit pentru istorie și eroii patriei pe care îl dovedesc alte popoare din Europa și din lume. Dar fără a le acorda cuvenita cinstire și atenție, fără a merge la ele cu smerenie și recunoștință, nu vom ști de unde venim și încotro avem de mers. Iar cunoașterea științifică a trecutului este prilejul cunoașterii personale a strămoșilor, cei prin care suntem ceea ce suntem, și un imbold spre a deveni ceea ce suntem chemați a fi.

 

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XVII-a, la final

Colocviile Putnei, ediţia a XVII-a

În cadrul celei de a XVII-a ediţii a Colocviilor Putnei (Mănăstirea Putna, 2–5 septembrie) vor fi prezentate comunicări ale unor cercetători consacrați și ale unor tineri cercetători din Austria, Bulgaria, Franţa, Rusia şi România. Printre cei care s-au înscris cu lucrări la această ediție a Colocviilor se numără: Prof. univ. Dr. Oliver Jens Schmitt – Universitatea din Viena, Dr. Ovidiu Cristea – directorul Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Dr. Radu Păun – Centre d’Etude des Mondes Russe, Caucasien et Centre-Européen, Paris, Dr. Ivan Biliarsky – Institutul de Istorie al Academiei de Științe din Bulgaria, profesori şi cercetători de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Institutul „Nicolae Iorga” din Bucureşti şi Institutul „A. D. Xenopol” din Iaşi.

Printre subiectele abordate vor fi: rezistenţa împotriva cuceririi otomane în spaţiul balcanic, Imperiul Otoman, Moldova şi Ţara Românească în primele decenii după moartea lui Ştefan cel Mare, soli moscoviţi la curtea lui Ştefan vodă, târgurile Moldovei în veacul al XV-lea, stemele lui Ştefan cel Mare, moaşte şi minuni la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, soarta arhivelor mănăstirilor din Bucovina, date noi despre obiecte din patrimoniul Mănăstirii Putna, familie şi gospodărie în comuna Putna în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Deschiderea simpozionului va avea loc miercuri, 2 septembrie, la ora 16.00, în prezenţa IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. În cadrul festivităţii de deschidere din Sala Mare a Casei Domneşti se vor lansa ultimele numere ale revistei Analele Putnei.

Programul simpozionului poate fi consultat aici.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediţia a XVII-a

Colocviile Putnei, ediţia a XVI-a

În ziua de 18 februarie 2015, sub egida  Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna și a Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, s-au deschis în Sala H-1 din Casa Catargi lucrările celei de-a a XVI-a ediții a Simpozionului de istorie Colocviile Putnei.

Sesiunea de comunicări a avut două secțiuni: Contribuții la istoria lui Ștefan cel Mare și Contribuții la istoria Mănăstirii Putna.

În prima comunicare a zilei, Preliminariile „războiului amânat”. Rivalitatea polono‑maghiară și campania otomană din 1476, Conf. Univ. Dr. Liviu Pilat a vorbit despre rivalitatea polono-maghiară în ceea ce privește suzeranitatea asupra Moldovei din preajma bătăliei de la Războieni din 1476. Profesorul ieșean, fructificând date din arhivele polone, a scos în evidență o apropiere a regelui polon de sultanul turc, în vederea subminării poziției regelui maghiar Matias Corvin. Așa se face că, în campania sultanului Mehmed al II-lea din 1476 în Moldova, Polonia s-a dovedit a fi un „adversar prietenos”. În fața invaziei turce, strategia lui Ștefan cel Mare a fost aceea de a atrage dușmanul cât mai adânc în Moldova, pentru ca, apoi, intervenția energică a oștilor ungare și polone să taie retragerea armatei otomane, prinzându-o ca într-un clește. Însă armata polonă a rămas la Camenița, la granița de nord a Moldovei, în așteptarea regelui polon Cazimir al IV-lea, care nu a mai venit, ceea ce a făcut ca strategia domnitorului moldovean să nu mai poată fi pusă în aplicare.

Domnul Dr. Liviu Cîmpeanu, în comunicarea „Ein Rewsze mit namen Mucha…”. Din istoria relațiilor moldo-polone în 1486/1488–1491, a fructificat documente ale ordinului teuton din anul 1497 aflate în arhivele moștenirii prusace de la Berlin. Astfel, în jurnalul său de campanie, secretarul ordinului consemna și o discuție cu un bătrân nobil de țară polon. Acesta vorbea de înțelegerea dintre regele polon și Ștefan cel Mare, în urma depunerii omagiului de vasalitate de la Colomea din 1485. Ajutorul promis de polonezi în urma acestei înțelegeri s-a dovedit inconsistent și domnitorul moldovean a fost nevoit să încheie pace cu turcii în anul 1487. Pentru că îi considera vinovați pe poloni pentru această situație, Ștefan cel Mare a angajat un mercenar – Muha – pentru a plăti tributul datorat turcilor din ținuturile supuse regelui polon. Raidurile lui Muha erau considerate ca fiind cele care au dus la campania regelui Ioan Albert împotriva Moldovei din anul 1497.

Conf. Univ. Dr. Bogdan-Petru Maleon a vorbit despre Ștefan cel Mare și prăzile de război. Oameni și bunuri. Istoricul a arătat că, în raporturile cu inamicii păgâni, domnul nu cruța viețile prizonierilor, cu excepția celor de rang foarte înalt, pe care îi lăsa în viață în scopuri diplomatice. Cele mai râvnite trofee erau steagurile de luptă ale inamicilor, cele mai multe, peste 40, capturându-le în urma bătăliei de la Podul Înalt – Vaslui. Un gest comun pentru domnul Moldovei era acela de a se întâlni cu oștenii, la o anumită dată după victorie, și a le împărți daruri din prăzile de război. De asemenea, s-a evidențiat și faptul că, în majoritatea bătăliilor, Ștefan a capturat și bună parte din artileria inamicului, pe care a refolosit-o în propriile campanii.

Domnul Dr. Alexandru Pînzar, în comunicarea Câteva știri mărunte nefolosite din izvoare străine privind domnia lui Ștefan cel Mare, a introdus în circuitul istoric românesc o informație din scrierile raguzanului Giovanni Gondola, care atestă faptul că Aron-Vodă, ucigașul tatălui lui Ștefan cel Mare, a luat parte, alături de armata regelui Matias al Ungariei, la campania pe care acesta din urmă a dus-o împotriva turcilor în Bosnia-Herțegovina în 1464. Alte contribuții s-au adus relativ la schimburile diplomatice dintre Polonia și Moldova la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de-al XVI-lea.

În comunicarea Marele cneaz Dimitrie Ivanovici. Mărire și decădere, domnul Mihail Anatolii Ciobanu a fructificat date din istoriografia rusă pentru a creiona destinul nepotului lui Ștefan cel Mare, Dimitrie Ivanovici, născut din căsătoria fiicei domnului moldovean, Elena, cu fiul Marelui Cneaz Ivan al III-lea al Moscovei. A fost expus în detaliu ceremonialul prin care Dimitrie a fost făcut Mare Cneaz în anul 1497, la numai 14 ani, de către bunicul său, Ivan al III-lea, și de către Mitropolitul Moscovei, fiind practic primul cap încoronat din istoria Rusiei. Circumstanțe care încă nu au fost deplin elucidate au făcut ca Dimitrie, împreună cu mama sa, Elena, să cadă în dizgrația lui Ivan al III-lea în anul 1502 și să fie închis, murind la 14 februarie 1509. A fost îngropat cu toate onorurile unui țar al Rusiei în catedrala Arhanghelului Mihail din Kremlin, alături de înaintașii săi.

 

A doua parte a sesiunii de comunicări a fost deschisă de comunicarea monahului Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, O broderie singulară în lumea ortodoxă. Epitrahilul Putna 34. Părintele Alexie a continuat munca mai multor predecesori, care au cercetat această broderie dăruită de Sfântul Ștefan „mănăstirii sale de la Putna”. Faptul care face ca acest epitrahil să fie singular este decorarea lui cu chipurile a 12 profeți din Vechiul Testament, fiecare cu un anumit simbol și cu inițiala numelui. Faptul că nu a avut nici un model și nici epitrahile ulterioare care să-l fi preluat l-a făcut pe autor să afirme că acest epitrahil este un produs original al școlii de broderie de la Mănăstirea Putna – din epoca sa monumentală –, produs care denotă o mare sinteză teologică și originalitate și care nu-și puteau avea locul decât într-o biserică închinată Maicii Domnului.

Domnul Profesor Ștefan S. Gorovei, în comunicarea Ce dezvăluie însemnările de pe un manuscris, a pornit de la o însemnare de pe un manuscris aflat în biblioteca Universității din Cluj, conținând viața Sfântului Serghie din Radonej. Istoricul ieșean a îndreptat traducerea, datarea și aprecierile făcute de slavista Elena Lința și a arătat că manuscrisul a fost dăruit mănăstirii Putna de niște monahi ruși în perioada 1556-1558, în scopul de a face cunoscută și în Moldova viața Sfântului Serghie. Manuscrisul a fost dăruit în anul 1682 de către egumenul Putnei, Sava Balaci, schitului Putnișoara din Maramureș – viitoarea Mănăstire Moisei –, cel mai probabil cu ocazia sfințirii acestui schit.

Următoarele comunicări au aparținut Domnului Dr. Mihai-Bogdan Atanasiu, care a vorbit de vechi vecini – hotarnici – ai Mănăstirii Putna, și Domnului Dr. Ioan-Augustin Guriță, care a identificat, deocamdată doar în format digital, un manuscris necunoscut al ieroschimonahului Nathanail Dreteanovschi de la Sihăstria Putnei, care conține rânduiala sfeștaniei mici.

Domnul Arcadie M. Bodale, în comunicarea Soborul Mănăstirii Putna la 1785, după un izvor inedit, a folosit documente păstrate în arhivele de la Viena pentru a arăta care era componența obștii Mănăstirii Putna în perioada imediat următoare anexării Bucovinei de către Imperiul Habsburgic. Printre altele a ieșit în evidență faptul că mulți dintre monahii putneni au trecut în Moldova în această perioadă.

Sesiunea a fost încheiată de Prof. Univ. Dr. Petronel Zahariuc, decanul Facultății de Istorie din Iași, cu comunicarea Ieromonahul Andronic de la Neamțu către Artemon Bortnic, egumenul Putnei. Domnia sa a prezentat o scrisoare scrisă în perioada 1853-1860 de către ieromonahul Andronic de la Mănăstirea Neamț către egumenul Artemon al Mănăstirii Putna, aflată atunci sub stăpânire austriacă. Această scrisoare relevă legăturile care existau, totuși, între mănăstirile din Bucovina și cele din Moldova, cu toată cenzura și opreliștile pe care le exercitau stăpânirea austriacă.

 

La finalul lucrărilor a luat cuvântul Arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, care a mulțumit „obștii istoricilor” și i-a invitat pe cei prezenți să participe la ediția a XVII-a a Colocviilor Putnei, care se va desfășura în perioada 3-7 septembrie a.c. la Mănăstirea Putna. De asemenea, sfinția sa a ținut să reamintească faptul că anul viitor se împlinesc 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna, prilej cu care se dorește organizarea unei sesiuni speciale a Colocviilor Putnei, pentru ca mănăstirea să-și cinstească înaintașii și să se prezinte așa cum se cuvine la acest moment aniversar.

 

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediţia a XVI-a

Colocviile Putnei, ediția a XV-a

În perioada 9–12 iulie, la Mănăstirea Putna, Centrul de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna va organiza ediţia a XV-a a Simpozionului de istorie Colocviile Putnei.

Acestea sunt dedicate în special istoriei epocii Sfântului Ştefan cel Mare şi istoriei Mănăstirii Putna, dar și celei a mănăstirilor din Bucovina.

La acest Colocviu se vor prezenta comunicări ale unor cercetători consacrați și ale unor tineri cercetători din Grecia, Bulgaria, Rusia, Moldova şi România. Printre cercetătorii care s-au înscris cu comunicări la această ediție a Colocviilor Putnei se numără: Dr. Sergiu Iosipescu și Dr. Marius Diaconescu de la Universitatea din București, Dr. Ștefan Andreescu, Dr. Ovidiu Cristea, Dr. Marian Coman, Dr. Nagy Pienaru de la Institutul „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Dr. Maria Alexandru de la Universitatea „Aristotel” din Tesalonic, Arhim. Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Printre subiectele abordate se numără: relaţiile lui Ştefan cel Mare cu genovezii din Crimeea, sigiliile boierilor lui Ştefan cel Mare, mineele ştefaniene de la Dobrovăţ, manuscrise şi copişti din Moldovlahia, bolnițele mănăstirești în Moldova, calofonia de tradiție bizantină în Școala muzicală de la Putna – Sf. Ioan Cucuzel și Eustatie Protopsaltul, obștea Mănăstirii Putna în diverse perioade ale istoriei.

Deschiderea simpozionului va avea loc miercuri, 9 iulie, la ora 1600, în prezenţa IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. În cadrul festivităţii de deschidere din Sala Mare a Casei Domneşti se vor lansa ultimele numere apărute din revista Analele Putnei.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XV-a