Miercuri 31 august, la ora 16:00, la Sfânta Mănăstire Putna a început cea de-a XI-a ediţie a simpozionului de istorie Colocviile Putnei cu slujba Te Deum săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. După rugăciunea de binecuvântare, corul mănăstirii, „Eustaţie Protopsaltul”, a interpretat un Chinonic – „Aliluia”, glasul 1 – din Antologhionul lui Eustaţie scris acum 500 de ani în mănăstire, transpus în notaţie psaltică actuală de Profesorul Nicolae Gheorghiţă de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Ediţia din acest an a Colocviilor a beneficiat de prezenţa unor oaspeţi de seamă, istorici şi muzicologi, din ţară şi străinătate.

În cadrul festivităţii de deschidere din Sala Mare a Casei Domneşti s-au rostit scurte alocuţiuni. IPS Pimen a luat cuvântul în deschiderea festivităţilor salutând şi binecuvântând demersul cultural atât al Mănăstirii Putna cât şi al obştii istoricilor. Înaltpreasfinţia Sa a vorbit apoi despre importanţa muzicii psaltice româneşti şi a Şcolii Muzicale de la Mănăstirea Putna.

În continuare, stareţul mănăstirii, părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, a mulţumit tuturor participanţilor la Colocviile Putnei, de la prima ediţie din 2005 şi până în prezent, pentru strădaniile depuse în scuturarea colbului de pe cronici şi îmbogăţirea cunoaşterii istoriei mănăstirii şi a Sfântului ei ctitor. Sfinţia Sa a mărturisit că, dimpreună cu întreaga obşte, a simţit ca o datorie sprijinirea unor asemenea demersuri, datorie faţă de acest loc sfânt în care se îngemănează credinţa, cultura şi istoria.

Domnul Ştefan S. Gorovei, profesor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, a prezentat ultimele două numere ale revistei Analele Putnei, evidenţiind două contribuţii deosebite. Prima este a doamnei Engelina Smirnova, de la Universitatea Lomonosov din Moscova, şi constă în stabilirea paternităţii unor icoane din secolul al XV-lea din patrimoniul Mănăstirii Putna. A doua este a monahului Alexie Cojocaru, care a regăsit şi prezentat singurul exemplar păstrat al celui mai vechi Octoih românesc, tradus de Mitropolitul Dosoftei şi tipărit între anii 1683–1686. Domnul Ştefan Andreescu, de la Institutul de Istorie „N. Iorga” din Bucureşti, a prezentat albumul Sfânta Mănăstire Putna, publicat de Centrul de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare” al Mănăstirii Putna. Alături de partea dedicată tezaurului mănăstirii, Domnia Sa a fost impresionat de expresivul capitol Viaţa monahală, care a surprins complexitatea şi frumuseţea unei obşti monahale.

Domnul Ovidiu Cristea, directorul Institutului „N. Iorga” a luat cuvântul pentru a prezenta o surpriză a „obştii istoricilor” care, împreună cu mănăstirea, a fondat seria Colocviilor Putnei. Surpriza a fost un volum omagial de studii istorice, Putna, ctitorii ei şi lumea lor, prilejuit de organizarea, deja, a zece ediţii ale Colocviilor.

În continuare, a fost rândul invitaţilor străini să ia cuvântul. Domnul Ivan Biliarsky, de la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Bulgariei, a precizat că este la a treia participare la Colocviile Putnei, considerându-se un „frate român care vorbeşte altă limbă”. Doamna Elka Bakalova, reputat istoric al artei şi membru al Academiei de Ştiinţe a Bulgariei, şi-a exprimat bucuria de a fi prezentă la Putna şi a felicitat mănăstirea pentru organizarea unei asemenea reuniuni ştiinţifice, subliniind faptul că acest demers este unic în întreg spaţiul răsăritean de spiritualitate ortodoxă. Specialist în pictura bisericilor din Bucovina, Domnia Sa a fost inspectorul UNESCO în dosarul de includere a Mănăstirii Suceviţa în Patrimoniul UNESCO.

În cadrul acestui Simpozion s-au susţinut nu mai puţin de 32 de comunicări ştiinţifice. Menţionăm doar câteva dintre ele.

Domnul Ştefan Andreescu a prezentat o sursă europeană care documentează încercarea grabnică a domnitorului moldovean de recuperare a Cetăţii Albe, după ce aceasta fusese cucerită de turci în 1484, eveniment care până acum era cunoscut numai prin intermediul izvoarelor orientale, nu totdeauna precise sau obiective.

Domnul Liviu Pilat a evidenţiat rolul diplomatic jucat de Ştefan cel Mare în pregătirea cruciadei împotriva turcilor între anii 1499 şi 1501, prin aplanarea conflictul ruso-lituanian, dând dovadă de un extraordinar discernământ şi simţ diplomatic, pe de o parte mustrând pe marele duce lituanian pentru încercările de convertire la catolicism a soţiei sale, fiica marelui cneaz al Moscovei, iar pe de alta sfătuind pe marele cneaz: „bine ar fi ca şi tu să fii în pace cu creştinii”, care tocmai atunci se pregăteau de o ofensivă împotriva păgânilor.

Domnul Benoît Joudiou, de la Universitatea din Toulouse – Le Mirail, a discutat despre responsabilitatea asumată de Ştefan cel Mare în lupta antiotomană, atât faţă de regatele catolice – Moldova era considerată „poartă a creştinătăţii” în bula papală Redemptor noster din 1477 –, cât mai ales faţă de toţi „pravoslavnicii”. Domnia Sa a încheiat cu interpretarea Cavalcadei de la Pătrăuţi: „Moldova, rănită de lipsa de solidaritate din partea puterilor creştine, ajungea la aceeaşi concluzie ca Biserica bizantină: păstrarea duhului e mai importantă ca dominaţia, temporară, a păgânilor.”

Domnul Ştefan Gorovei a adus contribuţii importante în ceea ce priveşte lista egumenilor Mănăstirii Putna.

Înregistrăm şi foarte interesanta comunicare a domnului Sergiu Iosipescu, cercetător la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bucureşti, în legătură cu demitizarea istoriei militare a Moldovei sub Ştefan cel Mare. Comentând asupra unei concluzii a reprezentanţilor „noii şcoli” de istoriografie românească: „impactul domniei lui Ştefan asupra vieţii cotidiene a majorităţii populaţiei a fost limitat”, domnia sa şi-a permis o mărturie personală: „Bunicul meu Gheorghe Cărare de la Tanacul vasluian îmi vorbea cu adâncă simţire de uricul lui Ştefan vodă cel Bun, de la 1502, pentru pământurile date Cărăreştilor, păstrat cu sfinţenie de urmaşii celor patru bătrâni întemeietori. Si câte astfel de dovezi ale prezenţei vii a domnului se mai aflau până mai ieri în Moldova! «Şcoala nouă» nu le ştie şi nici nu vrea să le cunoască.” Concluzionând, Domnia Sa a spus: „Minimalizând istoria militară a Moldovei sub Ştefan cel Mare, printr-o necunoaştere a izvoarelor, lipsa conexiunilor şi a încadrării lor în istoria generală, răspândind o viziune voit unilaterală, ulcerată, prin reviste de largă circulaţie, adepţii «noii şcoli» îşi fac, cum ar spune Maiorescu, «partid din nenorocirile ţării». Am socotit că aici, la Putna lui Ştefan cel Mare, a venit momentul de a da un prim răspuns acestei agresiuni.”

După trei zile de comunicări la Mănăstirea Putna, participanţii s-au deplasat, sâmbătă 3 septembrie, pentru ultima şedinţă științifică la Sfânta Mănăstire Suceviţa.

În cadrul acestei şedinţe, doamna Elka Bakalova a prezentat modelele – un Tetraevangheliar de secol XI de la Mănăstirea Studion din Constantinopol şi unul de secol XIV al ţarului bulgar Ivan Alexandru – după care au fost făcute două Evangheliare din patrimoniul Mănăstirii Suceviţa, şi a făcut o pertinentă analiză a gesturilor simbolice din miniaturile manuscriselor, gesturi prin care domnitorii români erau investiţi cu puterea politică direct de Mântuitorul Hristos.

În continuare, domnul Profesor Nicolae Gheorghiţă şi domnul Constantin Secară, cercetător în cadrul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, au discutat despre procedeul de „traducere” a vechilor cântări ale lui Eustaţie Protopsaltul, din notaţia veche, foarte concisă, stenografică, în notaţia psaltică actuală şi au evidenţiat necesitatea unui efort de redescoperire şi interpretare a acestor cântări.

La festivitatea de închidere a Colocviilor a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Pimen, care adresându-se participanţilor, a spus: „Vă mulţumim pentru osteneala dumneavoastră şi rog pe Bunul Dumnezeu să vă întărească şi să vă dăruiască putere şi răbdare în munca pe care o depuneţi.”

În cadrul festivităţii a luat cuvântul şi Doamna Elka Bakalova: „Aş vrea să spun că în afară de faptul că nivelul comunicărilor a fost foarte ridicat şi foarte diversificat, ceea ce înseamnă un efort mare de organizare, şi ştiu asta din experienţa mea multianuală, cel mai important specific aici îl consider o simbioză nemaipomenită şi cu valoare de unicat între două instituţii, mănăstirea şi universitatea, şi această simbioză dă un rezultat excepţional. Prezenţa Înaltpreasfinţiei Sale ne obligă pe noi participanţii, pe de o parte, să ne simţim mai responsabili, iar pe de altă parte să beneficiem mai mult de binecuvântarea lui Dumnezeu deasupra noastră. Sunt foarte fericită şi recunoscătoare pentru toate câte s-au întâmplat aici. Doresc succes acestei iniţiative şi pe viitor.”

În încheiere, stareţul Mănăstirii Putna, Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic a evidenţiat faptul că duhul Măriei Sale Ştefan a fost mereu prezent în decursul acestor Colocvii şi că de la un an la altul se dovedeşte că este într-adevăr Mare şi Sfânt până în sfârşit. „Noi românii i-am spus pentru prima oară Sfânt, străinii i-au spus Mare, şi cu adevărat versurile lui Ioan Alexandru din Testamentul lui Ştefan cel Mare i se potrivesc:

Ei bine, Ştefan a înţeles bine să fie jertfă în necazurile şi bucuriile acestui popor şi aşa a pătruns în eternitate, şi iată-l acum Mare şi Sfânt, şi pe drept în 2006 românii l-au votat ca fiind Cel mai mare român.

Precum bobul de grâu încolţeşte şi rodeşte, aşa şi Colocvii Putnei şi obştea cea mare a Putnei să rodească şi să înflorească pe mai departe,” a urat Sfinţia Sa participanţilor la acest Simpozion.

Sus

Puţini dintre români cunosc că înfiripările slave în cultura noastră s-au produs încă din secolul al X-lea sub forma unor inscripţii în Dobrogea şi Muntenia, iar adoptarea limbii slave ca limbă de cult şi de cancelarie în Moldova şi Ţara Românească, în secolul al XIV-lea, este rezultatul câtorva secole de interferenţe şi influenţe lingvistice şi etnice în acest spaţiu geografic. Din marea familie a limbilor slave – răsăritene, sudice şi apusene – limba folosită în spaţiul Ţărilor Române are la bază limba slavă medio-bulgară, originară la sud de Dunăre, la care s-au adăugat atât influenţe sârbeşti, ucrainene, ruseşti, cât şi româneşti, în proporţii diferite. Rezultatul a fost limba slavă de redacţie românească sau slavo-româna.

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în perioada 11-22 iulie 2011 a avut loc la Sfânta Mănăstire Putna „Şcoala de limbă slavonă”, un proiect avut în vedere de mai multă vreme de colectivul Centrului de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare” – Mănăstirea Putna.

De vreme ce în ultima vreme specialiştii slavişti sunt din ce în ce mai puţini, iar Paleografia slavo-română a fost scoasă dintre disciplinele facultăţilor de istorie din România, această iniţiativă a avut în vedere formarea de noi specialişti – mireni şi monahi – capabili să cerceteze arhivele şi numeroasele documente slavo-române care marchează istoria noastră pe parcursul secolelor XIV‑XVII. Ideea care a stat la baza acestui demers a fost aceea că izvoarele de istorie medie a românilor – multe dintre ele necercetate sau nepublicate – nu trebuie studiate doar de către cercetătorii străini sau de către filologi, ale căror abordări sunt diferite de cele al istoricilor. Pentru o autentică istoriografie românească este nevoie de aplecarea istoricilor români înşişi asupra documentelor care privesc trecutul ţării.

Pe această direcţie, în cele două săptămâni de studiu, la Mănăstirea Putna au fost prezenţi doi specialişti cu o bogată experienţă în cercetarea arhivelor şi documentelor slavo‑române – domnul Petronel Zahariuc, profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi domnul Gheorghe Lazăr, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti, aflat sub egida Academiei Române. Sub atenta lor îndrumare au stat cincisprezece cursanţi: monahi şi monahii de la Mănăstirile Putna, Suceviţa, Dragomirna şi Secu, alături de studenţi şi absolvenţi ai Facultăţilor de Istorie şi Litere din Iaşi.

Cursul intensiv de limbă slavonă a căutat să acopere toate categoriile de izvoare istorice purtătoare de text slav sau text românesc cu grafie chirilică: pietre de mormânt, pisanii şi inscripţii în piatră şi frescă, documente de cancelarie sau private, cărţi de cult, semnături şi sigilii. Partea teoretică şi gramaticală a fost însoţită aşadar de numeroase proiecţii de texte şi inscripţii slave. A existat şi o „după amiază în teren” în timpul căreia s-au studiat, la faţa locului, mormintele şi pisaniile aflate în Sfânta Mănăstire Putna precum şi bogata colecţie de carte şi de documente vechi aflată în turnul-tezaur al mănăstirii. Cu ocazia contactului direct cu astfel de izvoare s-a văzut cât de legat este studiul istoric propriu-zis de o serie întreagă de ştiinţe auxiliare ca: paleografia, epigrafia, diplomatica, studiul filigranelor şi al miniaturilor, sigilografia, iconografia şi heraldica.

Şcoala de slavonă de la Mănăstirea Putna s-a dovedit o introducere necesară în acest vast câmp cultural al izvoarelor slave din istoria noastră românească, şi, totodată, o lărgire a orizontului de cercetare a istoriei Bisericii Ortodoxe, fără de care nu se poate merge la rădăcinile neamului românesc.

Folosirea multiseculară a limbii slave în scris – în cancelarie, în cult sau în actele private – a lăsat în urmă mii de documente, inscripţii şi manuscrise pe întreg cuprinsul ţării. Deşi cercetarea şi publicarea lor a debutat în secolul XIX, mai există încă fonduri de arhivă neatinse şi documente noi care ies la lumină. Rămâne ca şi noua generaţie de cercetători, formaţi treptat în ambianţa cultural-ştiinţifică a unor astfel de cursuri intensive, să contribuie major la valorificarea acestui patrimoniu inestimabil.

Sus

În ziua de 24 februarie 2011, în sala H–1 din Casa Catargi a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a avut loc a X-a ediţie a „Colocviilor Putnei”, organizată de Centrul de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare” al Mănăstirii Putna şi de Şcoala Doctorală a Facultăţii de Istorie. Titlul acestui Colocviu a fost „Din Tezaurul Mănăstirii Putna” şi a înmănuncheat opt comunicări susţinute de profesori, doctoranzi şi masteranzi de la Facultatea mai sus amintită precum şi de vieţuitori ai acestei mănăstiri.

Prima parte a Colocviului, intitulată Oameni şi cărţi, l-a avut ca moderator pe domnul Ştefan S. Gorovei, care a subliniat necesitatea reluării cercetării asupra unor lucruri pe care „le ştim” sau „credem că le ştim”.

Prima comunicare, O pagină din istoria bibliotecii Mănăstirii Putna, susţinută de domnul Petronel Zahariuc, a avut ca subiect un vechi manuscris putnean, datat între anii 1592 şi 1604. Cartea conţine, pe lângă texte liturgice în limba slavonă, şi o variantă slavo-română a operei moralizatoare de origine apuseană Floarea Darurilor, răspândită în spaţiul românesc medieval. Expunerea a eliminat câteva confuzii strecurate în istoriografia românească privind comanditarul şi, posibil, copistul manuscrisului, anume ieromonahul Ioan din „împărăteasca lavră a Putnei”. În plus, autorul a făcut o traducere completă a unei însemnări a copistului, cu menţionarea unui egumen necunoscut al Mănăstirii Putna.

A doua comunicare, Manuscrisele slave de la Putna. O revenire, susţinută de doamna Maria-Magdalena Székely şi-a propus, în prima parte, să elucideze sinuoasa istorie a unei Psaltiri din secolul al XI-lea, legată în anul 1558 de către ieromonahul putnean Evloghie. În a doua parte a comunicării, au fost prezentate câteva manuscrise slavone putnene care conţin diferite Pravile, cum ar fi cea a ritorului Lucaci, care relevă statutul extraordinar pe care Mănăstirea Putna l-a avut în materie de juridică în Evul Mediu.

A treia comunicare, Coligatul 2505 din biblioteca Mănăstirii Putna, susţinută de monahul Alexie Cojocaru, a avut ca temă o carte veche a Mănăstirii Putna, înstrăinată în anul 1895 şi recuperată în iarna anului 2010. Concluziile desprinse au arătat că două din cele patru cărţi ale coligatului, anume Molitvelnicul (1681) şi Liturghierul (1683) reprezintă variante inedite tipărite de Mitropolitul Dosoftei al Moldovei. De asemenea, a fost accentuat faptul că ultima carte a coligatului, Octoihul (nedatat), a cărei existenţă a fost pusă la îndoială de unii cercetători, reprezintă cea mai veche traducere a acestei cărţi în limba română, făcută în penultimul deceniu al veacului al XVII-lea.

A patra comunicare, Un manuscris putnean inedit din vremea egumenului Teofil Patraş (1901–1917) susţinută de monahul Iustin Taban, a avut ca temă biografia unui fost stareţ al Mănăstirii Putna. Prin însemnările de jurnal, prin scrisori şi prin consemnarea unor ştiri cu răsunet în epocă, acest manuscris se constituie într-o istorie vie a începutului de secol XX în Bucovina austriacă, o istorie care aduce în faţa noastră aspecte inedite din viaţa prinţului Carol II, în primă vizită la Putna în 1909, şi din consecinţele primului Război Mondial asupra Bucovinei.

Partea a doua a Colocviului, moderată de domnul Petronel Zahariuc, s-a intitulat Gesturi şi imagini. Continuând şirul comunicărilor, ieromonahul Dosoftei Dijmărescu şi domnul Ioan-Augustin Guriţă au prezentat Hrisoavele domneşti din 1760 şi 1762 pentru Iacov Putneanul. Câteva observaţii. Analizând respectivele hrisoave împreună cu o serie de acte târzii ale Mitropolitului Iacov, s-a pus în discuţie demisia mitropolitului – ca răspuns la încercările de impunere a taxei văcăritului – în contextul relaţiilor sale cu domnul ţării.

Următoarea comunicare, susţinută de Ieromonahul Marcu Petcu şi monahul Timotei Tiron a avut ca subiect Imagini uitate ale Mănăstirii Putna. Au fost prezentate câteva desene şi fotografii din secolul al XIX-lea şi începutul secolului următor, unele inedite. Pe baza acestora, au fost aduse în discuţie chestiuni legate de arhitectura incintei şi bisericii Mănăstirii Putna, baldachinul de la mormântul ctitorului precum şi păstrarea unor odoare în interiorul bisericii. Au fost identificate replici ale mormântului lui Ştefan cel Mare şi fotografii ale acestora.

Penultima comunicare, cu titlul Istorie în imagini. Colecţia de fotografii a Mănăstirii Putna, a fost susţinută de domnul Mihai-Bogdan Atanasiu care a prezentat o serie de fotografii, majoritatea inedite, dintre anii 1876 şi 2000. Acestea acoperă o largă tematică: patrimoniul religios şi cultural, evenimente importante din istoria modernă, personalităţi care au vizitat mănăstirea, părinţi duhovniceşti ai locului sau care au avut legătură cu acest aşezământ monahal.

Încheierea Colocviului a fost făcută de Ştefan S. Gorovei, prin prezentarea comunicării Despre donatorii unor obiecte din tezaurul Putnei. Pornind de la informaţii din arhiva acestei mănăstiri (o inscripţie de pe o candelă donată de Elisaveta Miclescu, fiica boierului Constantin Miclescu), corelate cu alte informaţii documentare cunoscute, profesorul ieşean a făcut reveniri asupra acestei familii care a dat Bisericii doi mitropoliţi, un monah şi şapte monahii.

Pe de altă parte, istoricul a atras atenţia asupra bogatei istorii ce se poate găsi în spatele unui simplu obiect de cult, a cărui valoare este dată, mai întâi, de amintirea donatorului şi numai după aceea de calităţile artistice. Observaţia făcută s-a transformat şi într-un îndemn adresat cercetătorilor, de a pune în lumină mai întâi oamenii şi memoria lor.

Colocviul s-a încheiat cu un cuvânt al părintelui stareţ al Mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic, care şi-a exprimat aprecierea şi preţuirea faţă de eforturile participanţilor de a aduce noi contribuţii la cunoaşterea istoriei Mănăstirii Putna, exemplificate şi prin descoperirea unor nume noi de egumeni ai Putnei, care nu figurau în pomelnicul mănăstirii. Astfel, în anul 1992, când Sfinţiei Sale i s-a încredinţat răspunderea de stareţ al Mănăstirii Putna, era considerat a fi cel de al optzecilea. După cercetări ulterioare, a ajuns pe locul 84. În prezent, în urma comunicării domnului Petronel Zahariuc, este al 85-lea, dar domnul Ştefan S. Gorovei l-a asigurat că numărul stareţilor cunoscuţi care au condus Mănăstirea Putna poate ajunge chiar şi la o sută.

În final, părintele stareţ Melchisedec a adresat mulţumiri tuturor, invitând pe participanţi la următoarea ediţie a Colocviilor Putnei, care va avea loc în perioada 31 august – 3 septembrie 2011 la această mănăstire.

Sus