Colocviile Putnei, ediția a XIX-a

În ziua de joi, 16 februarie a.c., în sala H1 a Casei Catargi a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași s-au desfășurat lucrările celei de-a XIX-a ediții a simpozionului de istorie Colocviile Putnei, organizat de Centrul de Cercetare și Documentare Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna în colaborare cu Institutul Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” și cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Primele două comunicări au adus date din arhive maghiare din secolul al XV-lea pentru a întregi scenariul unor evenimente cunoscute din istoria lui Ștefan cel Mare.

Domnul Liviu Cîmpeanu, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, în comunicarea, Basarab Laiotă, Ștefan cel Mare și Matia Corvinul în 1477, a adus în discuție câteva documente mai puțin cunoscute care au scos în evidență rolul regelui Ungariei, Matia Corvin, în cadrul luptelor anti-otomane din anii 1475–1477. În particular, regele a trimis un corp de oaste la bătălia de la Vaslui în 1475, iar în anul 1476 armata regală, condusă de judele Curții, Ștefan Bathory, deși a pornit cu întârziere spre Moldova, după ce se încheiase bătălia de la Războieni, a avut un rol decisiv în retragerea oștirii sultanului din Moldova.

Domnul Conf. Univ. Dr. Marius Diaconescu, de la Universitatea din București, în comunicarea, Cu privire la rolul lui Bartolomeu Dragffy și al armatei maghiare în războiul din 1497, a vorbit despre contextul care a dus la bătălia din Codrii Cosminului din 1497. Inițial, regele polon, Ioan Albert, a declarat că pornește o campanie împotriva turcilor și a cerut ajutorul fratelui său, Vladislav al II-lea, regele Ungariei. În acest sens, vorbitorul a arătat că voievodul Transilvaniei, Bartolomeu Dragffy, a ridicat armata din tot regatul Ungariei la începutul lui iunie 1497. Această armată, care număra aproximativ 12.000 de oșteni, avea și tehnică de asediu, fapt ce arată că planul inițial era ca să se încerce recucerirea cetăților Chilia și Cetatea Albă de la turci.

După ce în luna august s-a dezvăluit adevăratul plan al lui Ioan Albert de a invada Moldova, această armată a jucat rol de presiune pentru a-l determina pe regele polon să părăsească Moldova. Vorbitorul a arătat că armata maghiară s-a pornit la 12 septembrie spre pasul Oituz și a ajuns în jur de 20 septembrie la tabăra lui Ștefan cel Mare de la Roman. Negocierile cu regele polon s-au încheiat la 18 octombrie când această armată a început marșul de retragere din Moldova. Astfel că erau ieșiți din Moldova la 26 octombrie, când a avut loc bătălia din Codrii Cosminului. Armata maghiară nu a fost demobilizată imediat, ci a mai stat în tabără lângă Brașov până la jumătatea lunii decembrie.

Tânărul istoric ieșean, Iulian Ciubotaru, în comunicarea, Din nou despre mitropolitul Gheorghe-David, a adus în discuție mai multe date legate de Mitropolitul Gheorghe al Moldovei, cel care l-a îngropat pe Ștefan cel Mare. Vorbitorul a arătat că nu este plauzibil ca Mitropolitul Gheorghe să fi luat schima mare cu numele de David, așa cum au considerat unii cercetători.

Monahul Iustin Taban de la Mănăstirea Putna, în comunicarea, Sfârșitul păstoririi mitropolitului Teofan (1546), a coroborat datele existente în literatura de specialitate pentru a înțelege momentul sfârșitului perioadei în care a păstorit Mitropolitul Teofan (mitropolit al Moldovei începând cu anul 1530) și începutul păstoririi Mitropolitului Grigorie Roșca, în jurul anului 1546. Problema este dificilă, întrucât Mitropolitul Grigorie Roșca este atestat de documente ca fiind egumen al Mănăstirii Probota și în mai 1546, pe când pisania bisericii Zaharești, din Suceava, ctitorită de pârcălabul de Hotin, Nicoară Hâra, menționează că Grigorie Roșca a sfințit biserica la 20 iulie 1545.

Monahul Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea, Despre epitrahilul de la Pătrăuți. Două documente, a pus în circuitul istoric două documente din Fondul Mitropoliei Moldovei de la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Suceava, care arată că celebrul epitrahil de la Pătrăuți, brodat în aur, argint și mătase și care avea brodate chipurile a opt sfinți dar și a donatorilor, Ștefan cel Mare și Maria Doamna, soția sa, a fost cerut de Consistoriului din Cernăuți și mutat de la Pătrăuți la Cernăuți în anul 1886, din motive de siguranța patrimoniului. Informația se poate dovedi extraordinar de importantă în încercarea de a da de urma epitrahilului, actualmente pierdut și cunoscut doar prin intermediul unei poze a lui Grigorie Tocilescu de la începutul secolului al XX-lea. Există posibilitatea ca el să se găsească în depozitele unor muzee din Cernăuți care au preluat patrimoniul Muzeului Mitropolitan din Cernăuți după anexarea Bucovinei de nord de către Uniunea Sovietică.

Conf. Univ. Dr. Bogdan-Petru Maleon, directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, în comunicarea, Captivii de război în Moldova lui Ștefan cel Mare, a încercat să prezinte atitudinea lui Ștefan cel Mare față de prizonierii de război în contextul mentalității medievale, prin comparație cu modelul bizantin și cu cel otoman.

Domnul Alexandru Pînzar, în comunicarea, Cutumă și inovație: succesiunea la tron în Moldova, în 1517, a încercat să deslușească statutul lui Ștefan și al fratelui său mai mic, Petru, fiii lui Bogdan al III-lea (1504–1517), după moartea voievodului. Primul fiu a devenit domn și va domni până în 1527. Cei doi fiind minori în 1517, domnia efectivă a rămas în sarcina boierilor mari, care au negociat tratatul de pace cu Polonia, semnat la 9 martie 1518. Deși cei doi frați au fost menționați împreună în cadrul acestui tratat, documentele arată că nu se poate vorbi de o asociere la domnie a lui Petru, el fiind în documente doar primul dintre martorii care semnau documentele domnești, ceea ce însemna că urma să-i acceadă la tron lui Ștefăniță, în cazul în care acesta din urmă nu ar fi avut urmași. Vorbitorul a arătat că odată cu anul 1517 o nouă epocă începe în istoria Moldovei, în care boierii țării acționează ca forță electivă în țară, având puterea de a „face și desface domnii”.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, doctorand în cadrul Facultății de Istorie a Universității din Iași, în comunicarea, Documentele moldovenești din vechile arhive moscovite, a introdus în circuitul istoric românesc câteva date din istoriografia rusească privind vechile documente rusești, din cadrul Arhivei împărătești și Fondului solilor moscoviți, despre relațiile dintre Cnezatul Moscovei și Moldova. Actele propriu-zise au fot mistuite de un incendiu, însă s-a păstrat inventarul lor. Vorbitorul a pus în evidență schimburi de soli între Ștefan cel Mare și Marele Cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, începând cu anul 1481–1482, dar și existența unui tratat (o „diplomă”) între cei doi, încheiat cel mai probabil în anul 1491. Aceste contacte au continuat și în timpul urmașilor lui Ștefan cel Mare, fiind atestate inclusiv în timpul lui Petru Rareș, care încheia și el un tratat în 1530 cu împăratul Vasile al III-lea.

Doamna Prof. Univ. Dr. Maria Magdalena Székely de la Universitatea din Iași, în comunicarea, Adevăr și fantezie în pomelnicul Mănăstirii Moldovița, a adus în discuție pomelnicul Mănăstirii Moldovița, scris de Arhimandritul Vartolomei Mazereanu în anul 1775 pe baza vechiului pomelnic al mănăstirii, din 1417. Vorbitoarea a prezentat motivele pentru care s-a refăcut acest pomelnic, în principal faptul că cel vechi era scris în slavonă, limbă care nu mai era înțeleasă de părinții mănăstirii, dar și faptul că nu mai era loc în cel vechi pentru trecerea noilor ctitori. În schimb, întocmirea pomelnicului are erori, precum neînțelegerea corectă a unor termeni slavoni. Cu toate acestea, el se poate dovedi o importantă sursă de cunoaștere istorică, mai ales dacă se coroborează informațiile cu cele prezente în alte pomelnice, care au început să fie publicate în ultima vreme, inclusiv în cadrul revistei Analele Putnei.

Domnul Prof. Univ. Dr. Ștefan Gorovei, directorul științific al Centrului de cercetare și documentare Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna, în comunicarea, „Noi” mărturii armenești despre Ștefan cel Mare și urmașii săi, a prezentat rezultatele unei cercetări înfiripate încă din tinerețe, în urmă cu 50 de ani. Beneficiind de accesul la biblioteci occidentale, profesorul ieșean a descoperit o traducere a unui important document: „Cronica Armenilor din Camenița”. Cronica acoperă anii 1430–1652 și părți ale ei, cu relevanță pentru epoca ștefaniană, au fost scrise într-un dialect special armeano-tătar, fapt care le-a și făcut inaccesibile. Pentru intervalul 1465–1536, cronica a fost alcătuită de un reprezentant al patriciatului armean din Liov care a murit pe la anul 1536. Așadar informațiile prezente pentru intervalul acesta sunt contemporane, deci de primă mână. Cronica e alcătuită din înșiruiri de notițe lapidare. Despre Ștefan cel Mare sunt șase informații, despre Bogdan al III-lea una, despre Ștefăniță două, iar despre Petru Rareș șase. Pentru fiecare dintre acești domnitori documentul menționat pe lângă lucruri foarte bine cunoscute aduce și date noi.

În încheierea simpozionului, starețul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a ținut să mulțumească tuturor conferențiarilor pentru efortul depus în scoaterea la iveală a unor date noi despre epoca slăvitului voievod Ștefan cel Mare și a urmașilor săi și i-a invitat pe toți istoricii prezenți în sală să participe la ediția a XX-a, aniversară, a Colocviilor Putnei, care se va desfășura în perioada 30 august – 3 septembrie a.c. la Mănăstirea Putna.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XIX-a

Relațiile românilor cu Muntele Athos și cu alte Locuri Sfinte (sec. XIV–XX)

Colocviu internațional la Iași: „Relațiile românilor cu Muntele Athos și cu alte Locuri Sfinte (sec. XIV–XX)”În perioada 15-17 septembrie a.c., are loc la Iași Colocviul internațional „Relațiile românilor cu Muntele Athos și cu alte Locuri Sfinte (sec. XIV–XX)”, organizat de Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Directorul proiectului este d-l prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, decanul Facultății de Istorie ieșene.

Participă: Ștefan Andreescu, Gheorghe Lazăr, Ioan Moldoveanu (București), Vlad Mischevca (Chișinău), Ștefan S. Gorovei, Petronel Zahariuc, Bogdan-Petru Maleon, Maria Magdalena Székely, pr. Daniel Niță-Danielescu, Marius Chelcu, Cătălina Chelcu, Mihai-Bogdan Atanasiu, Ioan-Augustin Guriță (Iași), Paul Brusanowski (Sibiu), Florin Marinescu, Marcel Spinei (Atena), Radu Păun, Matei Cazacu (Paris), Vera Tchentsova (Moscova) și alții.

Vă invităm să consultați programul complet al manifestărilor.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Relațiile românilor cu Muntele Athos și cu alte Locuri Sfinte (sec. XIV–XX)

Colocviile Putnei – ediția aniversară „Putna 550”

În după-amiaza zilei de miercuri, 20 iulie, la Mănăstirea Putna a început ediția aniversară, „Putna 550”, a simpozionului internațional de istorie „Colocviile Putnei”. A fost a XVIII-a ediția a acestui simpozion, organizat de către Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna din anul 2005.

La ora 16.00, a avut loc slujba Te Deum-ului în biserica voievodală, iar apoi ședința de deschidere, în Sala Mare a Casei Domnești.

Starețul Mănăstirii Putna, părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, a ținut să mulțumească tuturor participanților prezenți la această ediție istorică. Sfinția Sa a vorbit în continuare despre importanța acestui sfânt locaș în care, de 550 de ani, asemenea unui rug nestins, se înalță liturghiile și rugăciunile monahilor și credincioșilor, aplecându-se asupra ctitorilor și sfinților din trecutul mănăstirii:  „Cu recunoștință ne îndreptăm în această zi către toți acești ctitori, sfinți, călugări ai acestei mănăstiri, stareți, episcopi, toți născuți de o mamă duhovnicească ce se cheamă Putna.” Al doilea mare ctitor al mănăstirii, Mitropolitul Iacob Putneanul, a fost trecut în rândul sfinților de curând. Moaștele sale au fost deshumate, cu aprobarea Sfântului Sinod, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și s-au aflat „de culoarea pâinii coapte, culoarea sfințeniei și a desăvârșirii întru Dumnezeu”.

În continuare, a luat cuvântul Domnul Profesor Universitar Ștefan S. Gorovei, de la Facultatea de Istorie din Iași, care a prezentat ultimele numere, 1 și 2 pe anul 2015, ale revistei Analele Putnei, editată de Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare”, precum și cartea „Cercetări arheologice la Mănăstirea Putna”, volumul doi. Domnia Sa a prezentat și câteva cărți recent publicate de alți colaboratori ai Centrului „Ștefan cel Mare”.

Istoricul ieșean a vorbit despre Colocviile Putnei ca fiind nu doar prilejul întâlnirii între specialiști consacrați, ci și o adevărată școală de formare a tinerilor istorici. Mulți dintre colaboratorii actuali ai Centrului au participat la început la Colocviile Putnei ca studenți masteranzi sau doctoranzi, ajungând apoi să se înscrie cu comunicări la simpozion și să publice lucrările în Analele Putnei.

Profesorul Ștefan S. Gorovei a ținut să asigure gazdele Colocviilor Putnei că „toți cei care sunt aici de față și cei care sunt departe înțeleg foarte bine eforturile pe toate planurile pe care Mănăstirea Putna le face de fiecare dată pentru organizarea acestei reuniuni științifice de un nivel și de o calitate unice în România”. De asemenea, Domnia Sa a transmis și regretele unora dintre colaboratorii apropiați, care nu au putut participa la această ediție aniversară din motive obiective, dar care au transmis mesaje de solidaritate cu toți cei aflați la Putna în aceste zile.

Au urmat primele comunicări ale acestei ediții, care au aparținut domnilor Oliver Jens Schmitt de la Universitatea din Viena și Guillaume Saint-Guillan de la Universitatea din Amiens.

Protosinghelul Marcu Petcu, de la Mănăstirea Sucevița, a prezentat comunicarea Analize criminalistice asupra unui document de patrimoniu, trimisă prin corespondență de către Grigoraș Bețiu, Director adjunct al Institutului Național de Expertiză Criminalistică, Marilena Chivu, Constantin Mirea și Cristian Dumitrescu, experți în cadrul Institutului.  Aceștia au investigat cu ajutorul unui video-comparator spectral Pomelnicul de la Mănăstirea Bistrița, păstrat în Manuscrisul slav 78, din colecția Bibliotecii Academiei Române. Folosind diferite tehnici, experții criminaliști au putut să scoată la iveală toate ștersăturile și intervențiile care au avut loc de-a lungul timpului asupra acestui Pomelnic. Astfel, se pune la dispoziția istoricilor, odată cu publicarea în revista Analele Putnei, un material neprețuit de investigație asupra trecutului Moldovei.

Prima sesiune de comunicări s-a încheiat cu comunicarea Profesorului Ștefan S. Gorovei, Spiritul Putnei în veacul al XVIII-lea. Zidiri în piatră și cuvinte. Pornind de la o afirmație pe care a auzit-o în anul 2002 – „La Putna se construiește de 500 de ani și încă mai este de lucru” –, când „am fost chemați să ajutăm la continuarea construcțiilor dintr-un alt plan, decât cel al zidăriilor, dar, năzuim, spre aceeași soliditate”, Domnia Sa a încercat să arate cum se exprimă spiritul Putnei în anumite momente din istoria ei. Familiaritatea cu obștea mănăstirii i-a înlesnit istoricului observația: „Nu o dată înțelegerea unor realități putnene din veacurile vechi ne-a fost înlesnită de ceea ce am văzut în jurul nostru. Și, deopotrivă, nu o dată ceea ce se petrecea sau se petrece sub ochii noștri a căpătat și capătă înțeles prin cunoașterea unor gesturi, opțiuni, atitudini și reacții ale putnenilor din vechime. Nu știm în ce măsură această legătură bi-univocă este trăită sau conștientizată de viețuitorii dinăuntru ai Mănăstirii Putna, dar pentru noi, ca membri ai obștii din afară, ea este evidentă.”

Comunicarea s-a concentrat pe două personalități, călugări cu metania în Mănăstirea Putna, unde au fost egumeni: Calistru, episcop de Rădăuți, și Atanasie, episcop de Roman. Primul, căruia i s-a recunoscut preocuparea foarte activă pentru aspectele gospodărești, s-a îngrijit de refacerea unor biserici ctitorite în timpul lui Ștefan cel Mare și care între timp ajunseseră în ruină: biserica Sf. Procopie din Bădeuți, în mai 1720, și biserica din Bălinești, în mai 1721. Al doilea, un cărturar, pasionat de cunoașterea istoriei, îndemnător la multiplicarea cronicilor, pentru o cât mai largă cunoaștere a trecutului. „Numitorul lor comun este apartenența la obștea putneană. Amândoi împreună ilustrează spiritul Putnei, așa cum l-a sădit creatorul ei: zidire în construcții și în cuvinte.”

Istoricul ieșan a mai spus că „în perechea Calistru-Atanasie putem vedea sămânța roditoare a activităților” care vor caracteriza Mănăstirea Putna în a doua parte a secolului al XVIII-lea, când Putna a fost rectitorită de Mitropolitul Iacob Putneanul, care a desfășurat „o strălucită activitate gospodărească și constructivă”, dar a fost și inițiatorul unei mari dezvoltări culturale.

Caracterizând poziția și statutul Mănăstirii Putna în perioada ei de înflorire din anii 1750–1760, ilustrată și într-un tablou de epocă, Profesorul Gorovei a spus: „Precum Maica Domnului protejează sub acoperământului ei pe cei drepți și buni, tot așa Putna își întindea autoritatea și puterea ei proteguitoare asupra schiturilor și sihăstriilor viețuitoare pe dealurile și în văile din jurul ei.”

Lucrările simpozionului au continuat în zilele de joi și vineri cu o serie de comunicări, dintre care menționăm pe următoarele.

Domnul Nagy Pienaru, cercetător la Institutul Nicolae Iorga din București, în comunicarea, Călătoria lui Ștefan cel Mare la Istanbul. Text și context, a vorbit despre o călătorie ipotetică a lui Ștefan cel Mare la Istanbul, și de înfățișarea sa înaintea sultanului împreună cu voievodul Țării Românești, Radu cel Mare, în aprilie 1498, relatată de o cronică turcească din anul 1503. Această informație nu este susținută de nicio altă cronică și, după spusele profesorului Ștefan S. Gorovei, este contrazisă de răspunsul lui Petru Rareș atunci când i s-a cerut să meargă la Istanbul să se închine sultanului: „Nimeni din neamul meu nu a făcut asta până acum.” De asemenea, se cunoaște că starea sănătății domnitorului Moldovei era precară, el participând la bătălia de la Codrii Cosminului dus fiind pe o targă.

Domnul Ștefan Andreescu, cercetător în cadrul aceluiași Institut, în comunicarea Uzun Hasan și Moldova. Noi observații, a vorbit despre o scrisoare pe care Uzun Hasan (1423–1478), marele adversar de la răsărit al Imperiului Otoman, a trimis-o lui Ștefan cel Mare. Aducând în discuție noi date, istoricul a afirmat că datarea scrisorii în anul 1472, iar nu în 1474, este cea corectă. Această scrisoare este importantă pentru înțelegerea pregătirii campaniei anti-otomane de către voievodul Moldovei cu mult înainte de luptele directe cu turcii.

Domnul Liviu Pilat, Conferențiar la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, în comunicarea Ceremonialul închinării voievodului Moldovei la cronicarii maghiari și relațiile moldo-maghiare în vremea lui Ștefan cel Mare, a discutat modul în care cronicarii maghiari Bonfinius și Thuroczi descriu, în a doua parte a secolului al XV-lea, închinarea voievodului Ștefan I al Moldovei (1394–1399) în fața regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1387–1437). Cei doi cronicari au falsificat istoria, fabricând un întreg ritual al închinării, care nu a avut loc niciodată, pentru a justifica pretențiile Ungariei de suzeranitate asupra Moldovei, într-un timp în care regii Ungariei și Poloniei își disputau suzeranitatea asupra Moldovei lui Ștefan cel Mare.

Domnul Liviu Cîmpeanu, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, în comunicarea Contribuții la istoria politicii externe a Moldovei între anii 1484 și 1504. Noi izvoare, noi interpretări, a studiat protocoalele Dietelor compuse din Stările Prusiei apusene, de sub autoritatea regelui Poloniei, pentru a afla mai multe informații despre legăturile politice și militare ale lui Ștefan cel Mare cu Polonia și Imperiul Otoman, în perioada 1484–1504. Foarte bine reflectate în aceste acte sunt informațiile despre campania sultanală împotrivă cetăților moldovenești Chilia și Cetatea Albă din anul 1484. În 12 martie 1485, reprezentantul regelui Poloniei informa Dieta că în timpul campaniei „voievodul s-a menținut în păduri, astfel că Turcul a cucerit două cetăți, una cu putere mare și cealaltă cu trădare…” În anul 1487 s-a organizat o Cruciadă, condusă de prințul Ioan Albert al Poloniei, al cărei scop era  recucerirea Chiliei și a Cetății Albe din mâinile turcilor. Cruciada a fost însă deturnată în interesul Poloniei și îndreptată împotriva tătarilor crâmleni. Această stare de fapt a dus la răcirea, încordarea și chiar ruperea relațiilor moldo-polone în anii următori. Pe lângă alte informații, aceste protocoale conțin date și despre situația politică din Moldova după moartea lui Ștefan cel Mare.

Domnul Lucian-Valeriu Lefter, de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Vaslui, a prezentat comunicarea După 20 de ani. Comemorarea luptei de la Vaslui. La 10 ianuarie 1495 se împlineau 20 de ani de la lupta de Vaslui. În aceeași zi, Ștefan cel Mare, care se va afla în curtea de la Vaslui până la 25 ianuarie, începe să emită 25 de urice pentru câteva zeci de sate și seliști, cele mai multe fiind din sudul Moldovei. Gestul este o răsplătire a familiilor celor care s-au sacrificat cu două decenii în urmă, în lupta de la Vaslui. Autorul a încercat să identifice beneficiarii uricelor și stăpânirile acestora.

Domnul Mihail Anatolii Ciobanu, doctorand în cadrul Facultății de Istorie din Iași, a prezentat comunicarea Mormântul marii cneaghine Elena – noi informații. Recent, la Moscova, a apărut un volum despre mormintele marilor cneaghine moscovite. Cneaghinele au fost îngropate în catedrala Voznesensk, din cadrul Kremlin-ului. În rândurile lor a fost îngropată și fiica lui Ștefan cel Mare, Elena, căsătorită în ianuarie 1483 cu Ivan Ivanovici (m. 1490), fiul și moștenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, deși la moartea sa (18 ianuarie 1505) Elena era căzută în dizgrație. Catedrala Voznesensk a fost dărâmată de bolșevici în anul 1929, iar sarcofagele marilor cneaghine au fost transferate în subsolul catedralei Sfinților Arhangheli din Kremlin. Cercetări recente ale arheologului rus Tatiana Panova – o mai veche colaboratoare a Centrului „Ștefan cel Mare” – au dus la identificarea sarcofagului fiicei lui Ștefan cel Mare. Investigațiile antropologice au arătat că rămășițele pământești aparțineau unei femei de 40–45 de ani, cu înălțimea de aproximativ 154 de centimetri.

Domnul Iulian Ciubotaru a prezentat comunicarea „Dintru începutul ei au fost și este arhimandrie”. Observații privitoare la arhimandriții moldoveni (și putneni) din veacurile al XV-lea – al XVI-lea.

Domnul Adrian Andrei Rusu a prezentat comunicarea Fortificațiile Mănăstirii Putna. Reconsiderări. În urma inventarierii elementelor din Lapidariul Mănăstirii Putna, arheologul clujean a propus noi teorii referitoare la șanțul de apărare din jurul mănăstirii, fortificații, Turnul Tezaurului și Turnul de intrare, criticând felul cum a fost restaurată mănăstirea în secolul al XX-lea.

Monahul Timotei Tiron, în comunicarea O clădire din timpul mitropolitului Iacov Putneanul la Mănăstirea Putna, pornind de la mărturii documentare și de la un tablou de epocă, a propus o reconstituire a clădirii înălțate de Mitropolitul Iacob Putneanul pe latura de sud a incintei mănăstirii în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Doamna Ligia-Maria Fodor, Lector în cadrul Facultății de Arhivistică a Academiei de Poliție din București, în comunicarea Informații documentare referitoare la construirea unei clopotnițe noi la Mănăstirea Putna în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a valorizat documente inedite existente în fondul „Guvernământul cezaro-crăiesc al Bucovinei. Ministerul Cultelor și Instrucțiunii” pentru a elucida circumstanțele construirii noului turn al clopotniței Mănăstirii Putna. Astfel, demersul pentru construirea unei clopotnițe noi la Mănăstirea Putna a fost inițiat de către Consistoriul Greco-Oriental din Bucovina în anul 1862, din cauza stării de degradare avansată a celei existente la momentul respectiv. Lucrările au început abia în 1881 și au fost finalizate în 1885–1886.

Monahul Alexie Cojocaru a prezentat comunicarea Însemnări de pe tipărituri slave din biblioteca Mănăstirii Putna. Dintre multele însemnări aduse la lumină de această comunicare, menționăm și câteva de la Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul și una de suflet, din anul 1781, pe o Psaltire, în care Sfântul Stareț Nathanael de la Sihăstria Putnei scria că primise acea Psaltire de la Părintele său, Ieroschimonahul Sila.

Domnul Siviu Tabac a dat citire comunicării Colecția de acte din secolul al XVIII-lea ale Mănăstirii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Hotin a domnului Alexandru Pascal, de la Moscova. Comunicarea a fost consacrată descrierii colecției de acte din secolul al XVIII-lea ale Mănăstirii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Hotin, mănăstire care a fost închinată Mănăstirii Putna. Aceste documente se păstrează actualmente în Fondul nr. 1589, „Colecția de diplome moldovenești”, din Secția de Manuscrise a Bibliotecii Naționale a Rusiei din Sankt Petersburg.

Doamna Olimpia Mitric, Profesor la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a prezentat comunicarea Din arhivele sucevene: un Gromovnic putnean analizat și comentat de Artemon Bortnic, rectorul Seminarului din Cernăuți (1838). În anul 1834, Ghenadie Platenchi, egumenul Mănăstirii Putna, într-o adresă către Consistoriu, atrage atenția asupra cărților împrumutate de răposatul episcop Isaia Baloșescu, între ele aflându-se și un Gromovnic. I se răspunde (în 1836) că pot fi preluate de mănăstire, cu excepția Gromovnicului. Într-un raport, de 5 file, din anul 1838, alcătuit „în baza înaltei porunci consistoriale”, Artemon Bortnic, rectorul Seminarului din Cernăuți, face analiza și comentariul critic al Gromovnicului, precum și a celorlalte texte din cuprinsul Miscelaneului.

Doamna Elena Firea a prezentat comunicarea Din nou despre paraclisul Sf. Ioan cel Nou de la Mănăstirea Bistrița. Comunicarea a readus în atenție paraclisul din turnul-clopotniță al Mănăstirii Bistrița. Deși modest în comparație cu ampla sa activitate ctitoricească, paraclisul fondat de Ștefan cel Mare la Bistrița era purtătorul unor semnificații dinastice speciale. Menționată doar în treacăt în istoriografie, însemnătatea paraclisului este totodată sporită de faptul că el era cel dintâi lăcaș de cult închinat mucenicului Ioan cel Nou în Moldova. Doamna Firea a analizat funcțiile ctitoriei ștefaniene de la Bistrița, emițând ipoteza că frescele sale interioare datează din timpul ctitorului.

Domnul Mihai Gicoveanu a prezentat comunicarea Călătoriile unui manuscris: Tetraevanghelul din 1502 al ieromonahului Spiridon de la Putna. La 23 aprilie 1502, ieromonahul Spiridon de la Mănăstirea Putna își definitiva una dintre lucrările  religioase pe care timpul le-a încadrat printre capodoperele artei manuscrise medievale. Dăruită de către comanditarul ei, Ștefan cel Mare, Bisericii Domnești din târgul Piatra, cartea a fost furată în 1615 de către polonezi și dusă în cetatea Camenița. Spre mijlocul veacului al XIX-lea s-a întors în țară, la Iași. După o scurtă ședere în București, a luat iar drumul străinătății, în contextul operațiunilor militare din timpul Primului Război Mondial. A revenit în România în 1956. Astăzi se păstrează la Muzeul Național din București.

Domnul Silviu Tabac a prezentat o a doua comunicare a domnului Alexandru Pascal, Două manuscrise necunoscute ale copistului Prohor pentru Mănăstirea Sucevița.

Profesorul Ștefan S. Gorovei, de la Facultatea de Istorie din Iași, în comunicarea Un manuscris rătăcit, o biserică dispărută și neamul lui Anastasie Crimca, coroborând mai multe date, inclusiv însemnarea dedicatorie de pe un Tetraevanghel din 1543 de la Mănăstirea Esfigmenu din Muntele Athos, a arătat că este foarte posibil ca Mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca (1608–1629) să se tragă dintr-o familie de negustori armeni refugiați în Galiția (și apoi în Moldova) după cucerirea Crimeii de către turci în a doua parte a secolului al XV-lea. Aceasta ar explica, în parte, prezența elementelor orientale din arhitectura și frescele Mănăstirii Dragomirna.

Monahul Iustin Taban, în comunicarea Episcopul Teofan cu piatra de mormânt la Putna (1670). Îndreptări biografice, a demonstrat, pe baza documentelor și a pomelnicelor vremii, că egumenul Putnei, Teofan, atestat în 1638 și 1642, episcopul Teofan de Rădăuți (1645–1651) și un alt episcop Teofan de Huși (1656–1658) și Rădăuți (1658–1666) sunt una și aceeași persoană, identică cu episcopul Teofan cu piatra de mormânt la Putna, în 1670. Nu se mai justifică, așadar, împărțirea tradițională pe care istoriografia de până acum a făcut-o între aceste personaje, ele reprezentând unul singur, cu aproape 17 ani de păstorire ca episcop și 10 ani ca egumen, după corectări aduse datelor cronologice.

Domnul Mihai-Bogdan Atanasiu, în comunicarea Un putnean din veacul al XVIII-lea – Ierothei, episcopul Hușilor, a arătat că episcopul provenea din familia de nobili ardeleni Borș, bunicul său fiind înnobilat printr-o diplomă a împăratului Rudolf al II-lea.

Domnul Andrei Nacu, doctorand în istorie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, a prezentat comunicarea Putna și Valea Superioară a Sucevei – câteva repere de geografie și demografie istorică de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Comunicarea și-a propus să prezinte o serie de aspecte legate de componența etno-confesională, structura habitatului și activitățile economice principale din regiunea centrală a Bucovinei în perioada 1774–1848. Zona analizată cuprinde localitățile aflate în bazinul superior al râului Suceava, în amonte de Milișăuți și are o suprafață de cca. 1650 de km pătrați, reprezentând aproape 16% din teritoriul istoric al Bucovinei.

Domnul Ovidiu Cristea, Directorul Institutului Nicolae Iorga al Academiei Române, în comunicarea Victoria de la Vaslui și acțiunile diplomatice ale lui Ștefan cel Mare: câteva opinii, a comentat strategiile diplomatice ale lui Ștefan cel Mare, în particular folosirea de către acesta a emisarilor străini pe post de ambasadori ai săi, pentru a spori credibilitatea mesajului. Concluzia istoricului a fost că această strategie a fost una de succes, contribuind la stabilirea de legături trainice cu Veneția. Ca dovadă a fost prezentat un document inedit, o hotărâre a Senatului venețian din 1 august 1476 în care se acorda o importantă sumă de bani pentru familia și nobilii domnitorului Moldovei. Acest document poate însemna o asigurare din partea Republicii Sfântului Marcu pentru familia domnitorului Moldovei în cazul în care ar fi fost nevoiți, în urma războiului cu turcii, să părăsească Moldova.

Domnul Alexandru Pînzar a prezentat comunicarea Părinte și fiu. Despre „înrudiri metaforice” și de sânge între domni ai Moldovei și mari duci ai Lituaniei. Legăturile bilaterale în care părțile contractante își asumau voluntar rolurile simbolice de „tată” și „fiu” sunt întâlnite și în principatele românești extracarpatice, în veacul al XV-lea. În cazul Moldovei, sunt binecunoscute actele încheiate de domni de la Suceava cu puternicul guvernator și apoi căpitan general al Regatului Ungariei, Ioan Huniade, în care statutul politic al părților este exprimat în acest mod. Departe, însă, de a fi doar o convenție diplomatică, „înrudirea metaforică” îngloba într-o formulă simplă realități complexe și variate. Comunicarea a încercat să le identifice pe acelea care l-au determinat pe Ilie voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, să-l numească „părinte” pe marele duce Sigismund Kiejstutowicz al Lituaniei, în textul tratatului încheiat de cei doi în 1437.

Domnul Adam Kulhavý, de la Universitatea Carolină din Praga, a prezentat comunicarea Împărați sau domni? Urmașii lui Ștefan cel Mare și titlul lor de „țar” în cronica lui Macarie. Problema prezenței ideologiei imperiale bizantine în Moldova medievală a preocupat istoricii români multe decenii. Au fost analizate multe semne, expresii, ritualuri și simboluri ale ideologiei imperiale, care au găsit și reflecție în Moldova. Una dintre probleme nerezolvate este legătura titlului „țar” (împărat) cu voievozii români. Scopul acestei comunicări a fost să clarifice folosirea titlului „țar” în Cronica lui Macarie, în legătură cu urmașii lui Ștefan cel Mare.

Domnul Ioan-Augustin Guriță, Asistent la Facultatea de Istorie din Iași, a prezentat comunicarea  Despre Ștefan cel Mare și Moldova la sfârșitului secolului al XVII-lea. Note pe marginea unor fragmente de cronică târzie. În spațiul cultural rus apărea, în 1692, prima lucrare cu deschidere spre surse externe, într-o societate moscovită: „Istoria scitică” a lui Andrei Lîzlov. Influențat foarte mult de autorii poloni, cronicarul rus își scrie opera într-o perioadă în care imperiul căruia-i slujea se pregătea de lupta antiotomană. Este vorba de o lucrare polemică, destul de amplă, care a avut o circulație în manuscris, la început redusă exclusiv la nivelul elitei moscovite și care a avut drept scop tocmai îndemnarea membrilor acesteia la o campanie împotriva Hanatului Crimeii și Imperiului Otoman. El aducea, prin aceasta, argumentele necesare susținerii unei „cruciade” împotriva celor două entități deja pomenite. O parte importantă din cronică este dedicată istoriei Imperiului Otoman, de la origini și până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Între relatările privitoare la diferitele confruntări dintre principii creștini și armatele otomane se găsesc și câteva fragmente de istorie românească.

Domnul Ovidiu Cristea, în comunicarea Eroi, vorbe memorabile, cronicari. Pe marginea unei replici atribuite lui Ștefan cel Mare, a comentat o vorbă pe care Ștefan cel Mare a adresat-o solilor poloni: „Am aruncat un os între doi câini să se sfâșie cu dinții pentru el. Vreau să văd care câștigă, acela să fie stăpânul meu”, cu referire la regele Poloniei și sultanul otoman. Autorul consideră că această afirmație a aparținut cu adevărat lui Ștefan cel Mare, făcând parte din vocabularul lui diplomatic.

Doamna Maria Magdalena Székely, Profesor la Facultatea de Istorie din Iași, în comunicarea Practica și cultura scrisului în Moldova lui Ștefan cel Mare, a propus o clasificare a formelor de scriitură din timpul lui Ștefan cel Mare după finalitatea lor.

În încheierea lucrărilor, Corul Eustatie Protopsaltul al Mănăstirii Putna a interpretat în Sala Mare a Casei Domnești trei cântări dedicate Maicii Domnului și Mănăstirii Putna.

Gazda simpozionului, părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, a mulțumit tuturor participanților pentru strădania depusă în cercetarea epocii lui Ștefan cel Mare și a trecutului Mănăstirii Putna. Starețul Mănăstirii Putna a prezentat înaintea participanților micuța cruce de lemn sculptat ferecată în argint cu care a fost îngropat Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul și a anunțat că proclamarea solemnă a canonizării sale va avea loc duminică, 25 septembrie, în prezența Preafericitului  Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Preafericitului Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Răsărit.

Sâmbătă, 23 iulie, alături de clerici de la mănăstire, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit Parastasul de 40 de zile pentru o apropiată colaboratoare a Centrului „Ștefan cel Mare”, arheologul Victoria Paraschiva Batariuc. Cu acest prilej au fost pomeniți și alți istorici, arheologi și ostenitori la cercetarea trecutului istoric și la refacerea Mănăstirii Putna.

În cuvântul de la sfârșitul slujbei de pomenire, Înaltpreasfințitul Pimen a spus:

„Suntem datori să ne rugăm pentru cei trecuți la cele veșnice, pentru că este expresia dragostei firești dintre noi și, mai ales, este spre folosul nostru, amintindu-ne de faptele lor. Pentru că înaintașii noștri, majoritatea lor covârșitoare, au fost modele de viață, pe care noi trebuie să le urmăm… Mai ales astăzi, dumneavoastră, istoricii, în toate treptele de slujire, aveți misiunea de a lăsa în scris adevăruri nemuritoare, despre faptele poporului nostru, fapte care ne fac să ne mândrim, să ne bucurăm că suntem urmașii lor, care să fie puse în fața minții și a inimii tinerei generații de diferite persoane: dascăli din școli, ghizi din mănăstiri.

Un mare rol îl au cei care slujesc în sfintele mănăstiri și cei care ghidează grupurile de turiști. Aceștia, ca în perioada regimului comunist, sunt și trebuie să fie apostolii neamului nostru, ai culturii și ai credinței noastre, deopotrivă.

Rugăm pe bunul Dumnezeu ca cei pomeniți să fie păstrați în ceata sfinților lui Dumnezeu, întru bucuria veșnică. Amin. Dumnezeu să-i ierte!”

Simpozionul s-a încheiat cu o excursie de studii la Mănăstirea Coșula, ctitorită de marele vistiernic Mateiaș în anul 1535, și la Mănăstirea Popăuți, din Botoșani, ctitorită de Ștefan cel Mare în 1496, ale căror fresce deosebit de frumoase și valoroase au fost de curând restaurate.

Protos. Ieremia Berbec
Foto: monah Timotei Tiron

 

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei – ediția aniversară „Putna 550”

Colocviile Putnei, ediția a XVIII-a

afis Colocviile Putnei 2016

Mănăstirea Putna sărbătorește în acest an 550 de ani de la punerea pietrei de temelie: „În anul 6974 [1466], iulie 10, s-a început să se zidească, cu ajutorul lui Dumnezeu, Sfânta Mănăstire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la Putna” (Letopisețul de la Putna nr. 2).

În perioada 20–23 iulie, la Mănăstirea Putna, Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna organizează o ediție aniversară „Putna 550” a Simpozionului de istorie Colocviile Putnei – ediția a XVIII-a.

Această ediție aniversară este una bogată, atât prin numărul de comunicări înscrise, peste treizeci, cât și prin conținutul și calitatea lor. Pe lângă participanții consacrați ai Colocviilor Putnei din marile centre universitare din țară (Iași, București, Cluj, Sibiu, Suceava) și din străinătate (Viena, Moscova, Sofia) anul acesta salutăm participarea în premieră a doi istorici: Profesorul Guillaume Saint-Guillain, de la Universitatea Picardiei „Jules Verne” din Amiens – Franța, și Profesorul Adam Kulhavý de la Universitatea Carolină din Praga – Republica Cehă.

Printre contribuțiile remarcabile ale acestei ediții aniversare se înscrie rezultatul unei colaborări inedite dintre Centrul Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna, Academia Română și Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC), care a avut în vedere o analiză a manuscrisului slavon Ms. Slav 78, din colecția Bibliotecii Academiei Române, manuscris care conține Pomelnicul Mănăstirii Bistrița. Cu ajutorul tehnologiei de vârf și a experților de la INEC s-a reușit scoaterea la lumină a textelor șterse din pomelnicul inițial. Rezultatele acestei cercetări vor fi comunicate în sesiunea de deschidere a Colocviului.

Dintre celelalte comunicări înscrise în program, mai menționăm: Spiritul Putnei. Moștenirea lui Ștefan cel Mare în veacul al XVIII-lea – a Profesorului Ștefan S. Gorovei de la Iași, O răscoală și motivele ei – analiza unui document cheie – a Profesorului Oliver Schmitt de la Viena, Fortificațiile Mănăstirii Putna. Reconsiderări – a Profesorului Adrian Andrei Rusu de la Cluj, Călătoria lui Ștefan cel Mare la Istanbul. Text și context – a Profesorului Nagy Pienaru de la Institutul Nicolae Iorga din București.

Deschiderea simpozionului va avea loc miercuri, 20 iulie, la ora 16.00, în prezenţa Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuţilor. În cadrul festivităţii de deschidere din Sala Mare a Casei Domnești se vor lansa ultimele numere apărute din revista Analele Putnei și Cercetări arheologice la Mănăstirea Putna, volumul II.

Consultați programul detaliat al acestei ediții a Colocviilor Putnei.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XVIII-a

Colocviile Putnei, ediția a XVII-a, la final

afis-colocviile-putnei-2015Miercuri, 2 septembrie 2015, s-a deschis a XVII-a ediție a simpozionului internațional de istorie Colocviile Putnei. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a slujit Te Deum-ul de binecuvântare în biserica voievodală și apoi a ținut un cuvânt de întâmpinare:

„Nimic fără Dumnezeu nu se face în ceea ce este bun și bine. Trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, pentru cele bune și cele mai puțin bune. Și la bucurie și la necaz. Ceea ce faceți dumneavoastră aici, la Putna, mănăstirea neamului nostru românesc, este un lucru providențial. Pentru că avem nevoie să cunoaștem trecutul, istoria poporului nostru, a credinței noastre strămoșești, a biruințelor și a vitregiilor. Peste toate am trecut și am biruit.

«Ce lucru mare a arătat România ?», a fost întrebat un diplomat. Și acesta a răspuns: «Faptul că a rămas de-a lungul veacurilor locului.» În calea tuturor răutăților, am rămas luptând, am rămas înfruntând fel de fel de vitregii. Am rămas creând opere de artă, de cultură. Am rămas cu dragoste de țară. Am rămas cu omenia. Am rămas cu credința și nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Acesta e lucru cel mai important. Am rămas locului. Avem tot ce are nevoie un popor: cultură, artă, istorie, credință. Este în sufletul nostru duhul comuniunii, duhul ospitalității. Dacă nu avem acest duh de comuniune trăim ca pe lună. La acest duh de comuniune ținem foarte mult. Noi pășim pragul bisericii, unii mai rar, alții mai puțin, dar pășim.

Dumneavoastră înfățișați paginile de istorie, valorile și frumusețile poporului nostru , fiecare în felul său. Și ele se tipăresc și rămân peste veacuri ca o mărturie că au fost oameni deosebiți și în vremuri când oamenii s-au plecat mai puțin spre lucrurile acestea.

Vă mulțumesc pentru jertfa dumneavoastră. Am ținut cu orice preț să vin, din respect pentru istoria neamului nostru românesc și pentru dumneavoastră. Vă mulțumim!”

Apoi, toți participanții s-au îndreptat spre Sala Mare a Casei Domnești pentru deschiderea lucrărilor. A luat cuvântul Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, care a prezentat o scurtă istorie a celor 16 ediții ale Colocviilor, desfășurate începând cu anul 2004, când a avut loc simpozionul cu titlul „Ștefan cel Mare și Sfânt. Atlet al credinței creștine”.

În continuare a vorbit conducătorul științific al Colocviilor, Prof. univ. Dr. Ștefan S. Gorovei, care a început prin a prezenta ultimele publicații științifice din ultimul an ale Centrului de cercetare și documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna. În primul rând, cele două volume ale revistei Analele Putnei pe anul 2014, dintre care primul a apărut cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina. Revista Analele Putnei a ajuns în al zecelea an de apariție, totalizând multe mii de pagini de contribuții istorice valoroase.

În continuare profesorul Gorovei a prezentat volumele dedicate Mănăstirii Dragomirna: „Dragomirna și ctitorii ei. Actele Colocviului din 20-23 iulie 2009” și „Istorie, tezaur, ctitori”. Domnia Sa și-a exprimat speranța ca aceste volume să contribuie la scrierea unei istorii a Mănăstirii Dragomirna și să reprezinte o sursă pentru temeiurile canonizării Mitropolitului Anastasie Crimca.

Istoricul ieșean a lansat un apel celor prezenți de a rămâne împreună și de a lucra împreună, încheind prin a-și exprima bucuria că la această ediție sunt participanți care au venit pentru prima dată la acest colocviu: Prof. univ. Oliver Jens Schmitt – Universitatea din Viena, membru al Academiei de Științe al Austriei, un bun cunoscător și prieten al istoriei noastre, Dr. Marius Chelcu – de la Institutul „A. D. Xenopol” din Iași, Dr. Mădălina Oana Popescu și Dr. Bogdan Mateescu de la Institutul „Nicolae Iorga” din București, Dr. Liviu Cîmpeanu și studentul Mihai Anatolii Ciobanu.

Lucrările au continuat cu prima secțiune de comunicări ale Colocviului, al cărei președinte a fost profesorul Oliver Schmitt. Domnia Sa a ținut ca înainte de începerea lucrărilor, să adreseze câteva cuvinte cu caracter personal:

„Mulțumesc Sfintei Mănăstiri Putna pentru ospitalitate, pe care prof. Gorovei a descris-o cu cuvinte cât se poate de potrivite. Am avut ocazia să cunosc grupul format în jurul acestei mănăstiri. Am impresia că nici în ambientul academic, instituțional, nu se poate întâlni un astfel de spirit, înalt intelectual, un cadru deschis de dezbatere a ideilor, un ambient în care s-au adunat atât de mulți savanți români și străini de seamă.

Țin să subliniez că revista Analele Putnei, care a început să apară în ultimii 10 ani, a trecut demult hotarele României, datorită în principal internetului, fiind citită și folosită pe plan internațional, și că există un respect internațional pentru această revistă. Am avut prilejul să citesc ultimele volume apărute și pot să spun că au adunat articole de o valoare științifică foarte mare.

Mă bucur foarte mult că am onoarea de a deschide lucrările acestui Colocviu.”

Au urmat primele 3 comunicări ale Colocviului. În prima, profesorul Ștefan S. Gorovei a vorbit despre Patrimoniul nostru istoric. Studiu de caz: Mănăstirea Dragomirna, prezentând, printre altele, câteva imagini inedite ale unor manuscrise care au aparținut Mănăstirii Dragomirna. Doamna Olimpia Mitric a vorbit despre Inventarul Muzeului Arhidiecezan al Bucovinei din Cernăuți alcătuit în timpul Mitropolitului Visarion Puiu, iar domnul Marius Chelcu a vorbit despre Soarta arhivelor mănăstirilor din Bucovina: reconstituire după un inventar din 1805, prezentând situația documentelor de proprietate – originale, copii și traduceri – ale mănăstirilor din Bucovina care au avut proprietăți în Moldova după ce Imperiul Habsburgic a anexat Bucovina.

A doua zi a Colocviilor Putnei din acest an a coincis cu aniversarea a 546 ani de la sfințirea bisericii mănăstirii Putna, duminică, 3 septembrie 1469, la prăznuirea Sf. Cuvios Teoctist din Gaza.

Lucrările au început cu comunicarea Prof. univ. Dr. Oliver Jens Schmitt, Rezistența împotriva cuceririi otomane în spațiul balcanic: o privire comparativă, care a arătat că succesul otoman în Balcani a fost înlesnit de lipsa de coeziune, de unitate, de colaborare a puterilor ortodoxe care nu și-au dat seama de pericolul otoman. Mai mult, o parte din elita otomană era recrutată dintre conducătorii regionali, inclusiv ortodocși convertiți sau nu la islam, cum e cazul simbiozei politice între elitele ortodoxe sârbe și otomani în prima jumătate a secolului al XV-lea – după ce nobilimea sârbească a fost silită să accepte vasalitatea otomană, aceasta s-a distins în slujba sultanilor: la Rovine, la Ankara (unde sârbii au salvat oastea otomană) și mai târziu la Tesalonic și Țarigrad. Se constată o familiaritate culturală, politică și dinastică între cuceritori și cuceriți, mult mai mare decât cea între ortodocși și catolici. Această dinamică balcanică a împiedicat poziții radicale, adică eliminarea otomanilor din spațiul balcanic, pe care ar fi putut-o realiza numai o alianță cu puterile extra-regionale. În plus, elita ortodoxă balcanică a subestimat puterea otomană, până înspre anul 1360. De exemplu, împărații creștini din spațiul balcanic au chemat în ajutor trupe otomane în conflictele dintre ei. Ultimul conflict bizantino-bulgar s-a desfășurat în 1364, în plină ofensivă otomană.

În continuare, Conf. univ. Dr. Marius Diaconescu, în comunicarea Semnificațiile omagiului de vasalitate al lui Ștefan cel Mare față de Matia Corvin. Necesitatea redefinirii lui în istoriografia română, a vorbit despre faptul că în timp ce relațiile de vasalitate ale domnitorilor români față de regii Poloniei au fost acceptate în istoriografia română, cele față de regii Ungariei au fost tot timpul privite prin prisma antagonismului româno-maghiar. Domnia Sa a prezentat un document din vara anului 1475 în care doi soli au fost trimiși de Matia Corvin în Moldova pentru a prelua jurământul de vasalitate prestat de Ștefan cel Mare. Apoi a adus explicații pe marginea acestui gest. Pentru Ștefan, gestul a fost în mod categoric un compromis, având în vedere marea presiune otomană din acei ani. Pentru Matia, vasalitatea Moldovei era foarte importantă, având în vedere memoria istorică de la curtea din Buda din timpurile, nu mai târziu de cele ale tatălui său, Iancu de Hunedoara, când domnitorii Moldovei erau vasali ai Coroanei ungare. În plus, Matia a încercat să-și respecte datoria de suzeran, trimițând ajutor armat în sprijinul lui Ștefan după lupta de la Războieni, când apropierea armatei maghiare l-a făcut pe sultan să dea semnalul de retragere din Moldova, retragere care a luat mai degrabă forma unei fugi din calea unui Ștefan care-și regrupase forțele.

Domnul Nagy Pienaru, în comunicarea Moldova lui Ștefan cel Mare în cronica Opt Paradisuri de Idris Bitlisi, a pus în evidență o cronică a unui kurd, care a scris în persană, din porunca unui sultan turc, o cronică a sultanilor osmani – opt la număr până în acel moment, de unde și titlul cronicii. Acest cronicar, născut în jurul anului 1450, este singular prin aceea că scrie pozitiv despre Ștefan cel Mare, un cronicar care, așadar, a rezistat cenzurii de la curtea sultanului. Astfel în pasajul despre lupta de la Vaslui, din 1475, el scrie: „Stăpânitorul Moldovei era un ghiaur care gustase din amărăciunea și dulceața vieții și care îi întrecea pe toți prin vitejie” și sfârșește prin a spune că armata otomană „a suferit o mare înfrângere”, care a amărât inima sultanului Mehmed al II-lea. De asemenea, cronica furnizează detalii și despre campania sultanală din 1476 și despre dramatismul luptei de la Războieni – Valea Albă.

După o scurtă pauză a urmat comunicarea domnului Liviu Cîmpeanu, Atunci și tătarii au lovit Țara Moldovei din partea aceea… Observații asupra conflictului moldo-tătar din vara anului 1476, care și-a propus o analiză critică a tuturor izvoarelor ce privesc conflictul moldo-tătar din vara anului 1476, când tătarii crâmleni din clanul Șirin, conduși de mârzacul Eminek, au năvălit în Moldova în sprijinul campaniei otomane condusă de însuși Mehmed al II-lea. Autorul a înlăturat anumite neadevăruri strecurate din surse secundare în istoriografie și a stabilit că această invazie, a aproximativ 10.000 de tătari, s-a petrecut la sfârșitul lunii iunie, începutul lunii iulie, a acelui an și că a fost interceptată și zdrobită de un corp de oaste al lui Ștefan cel Mare, fiind eliberați în jur de 5.000 de robi, pe care apucaseră să-i ia tătarii. Astfel, această victorie a marelui Ștefan ar trebui situată la locul cuvenit în istoriografia noastră.

În continuare, studentul Mihai Anatolii Ciobanu a vorbit despre Soli moscoviți la curtea lui Ștefan vodă. Chipuri de oameni și faptele lor. A ieșit în evidență faptul că solii moscoviți făceau parte din marea nobilime moscovită, încă o dovadă a faptului că Moldova se afla în primul nivel de importanță (din totalul de trei) în diplomația Marelui Cnezat al Moscovei.

Secțiunea de dimineață s-a încheiat cu comunicarea domnului Ovidiu Cristea, directorul Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române, care a vorbit despre faptul că Brăila, îndeosebi din cauza importantelor venituri comerciale, a reprezentat un măr al discordiei între Moldova și Țara Românească în secolele XV și XVI.

Președintele secțiunii de dimineață, Prof. univ. Ștefan S. Gorovei, a încheiat lucrările spunând: „comunicarea profesorului Schmitt ne permite să înțelegem mai bine și rezistența Moldovei, și succesul acestei rezistențe în timpul lui Ștefan cel Mare. Aceasta pentru că în veacul al XIV-lea și prima jumătate a veacului al XV-lea marile succese ale Imperiului Otoman nu s-au datorat atât puterii otomane cât slăbiciunii creștinilor, care n-au fost capabili să vadă dincolo de vârful nasului. Este ceea ce a încercat să facă Ștefan cel Mare prin sistemul său de alianțe. Dar nu e mai puțin adevărat că Ștefan cel Mare vine după ce toată această tragică experiență fusese consumată. A învățat din ea, așa cum se vede foarte bine din scrisoarea pe care a adresat-o marelui cneaz Ivan al III-lea: «multe împărății au fost și toate s-au prăbușit sub loviturile păgânului, pentru că n-am fost uniți.» Cred că aceasta este învățătura care se desprinde cel mai bine, și pentru trecut și pentru prezent, fără îndoială și pentru viitor: să rămânem uniți, să rămânem împreună!”

Lucrările au continuat în după-amiaza zilei cu comunicarea monahului Alexie Cojocaru de la Mănăstirea Putna care a vorbit despre Date noi despre dvera lui Bogdan al III-lea (1510). Astfel părintele, continuând, completând și îndreptând munca predecesorilor pe acest subiect, Petre Năsturel și Claudiu Paradais, a identificat numele corect al unora dintre cetățile reprezentate de pe monumentala dveră aflată la Putna și a demonstrat că numele celui de-al treilea călugăr putnean care a participat la realizarea broderiei, pe lângă Zosima și Mard(ar)e, este Iosif, și nu Ioil cum s-a considerat până acum.

În continuare, domnul Silviu Tabac a dat citire comunicării domnului Alexandru Pascal de la Moscova, Un Tetraevanghel necunoscut al ieromonahului Macarie de la Putna (1529) dintr-o colecție privată, care a adus în circuitul științific un manuscris copiat din porunca lui Petru Rareș în decembrie 1529 de ieromonahul putnean Macarie și care se află în prezent în posesia unui colecționar rus. Pe lângă descrierea manuscrisului, cu frumoasele lui ornamente, un element de noutate l-a reprezentat nota celui care l-a scris privind faptul că el era „duhovnicul mitropolitului Sucevei, chir Teoctist (al II-lea)”. Până în prezent era cunoscut doar un singur manuscris ieșit de sub pana ieromonahului Macarie – Tetraevanghelul de la 1529, aflat în biblioteca Mănăstirii Rila din Bulgaria.

Monahul Iustin Taban, de la Mănăstirea Putna, a vorbit despre Mitropolitul Anastasie al Moldovei și statutul său excepțional în anii de retragere la Putna (1578–1588), subliniind atât caracterul său deosebit, cât și relația sa apropiată cu domnitorul Petru Șchiopul și statutul său de ctitor al Mănăstirii Putna.

Apoi domnul Mihai-Bogdan Atanasiu a vorbit despre Ctitori ai Mănăstirii Putna din veacurile XVII–XVIII. Note prosopografice, iar domnul Bogdan Mateescu despre Familie și gospodărie în Putna în prima jumătate a secolului XIX. O perspectivă demografică și genealogică.

Ultima comunicare a zilei a fost cea a domnului Mihai Mîrza, Constantin vodă Racoviță, mănăstirile și târgurile din Moldova. Istoria unor danii controversate, care a vorbit despre strădaniile clerului din Moldova de a înlătura concurența și influența grecească prin întărirea monahismului autohton. Pentru atingerea acestui obiectiv înalții prelați moldoveni au încurajat reconstruirea și restabilirea forței economice a marilor mănăstiri de țară (neînchinate), ctitorirea unor noi așezăminte monahale și înzestrarea mănăstirilor cu cărți scrise în limba țării. Pentru restabilirea forței economice a mănăstirilor, ei au apelat la sprijinul domnitorului Constantin Racoviță, care a inițiat un vast program de reconstituire a vechilor privilegii pe care le aveau mănăstirile de țară și de înzestrare atât a celor vechi, dar mai ales a noilor ctitorii cu moșii domnești din hotarele târgurilor din Moldova.

A treia zi a Colocviilor a început cu comunicarea domnului Ștefan Andreescu, Despre clădirea rezidențială din incinta Mănăstirii Probota, în care autorul a adus date din istoriografia sârbească pentru a sugera că a doua doamnă a lui Petru Rareș, Elena Brancovici, a avut un rol decisiv în reamenajarea incintei Mănăstirii Probota.

Doamna Elena Firea, în comunicarea Sfântul Ioan cel Nou și portarii Sucevei. Schiță pentru o istorie a patronajului boieresc asupra cultului mucenicului de la Suceava în Evul Mediu (secolele XV–XVII), a scos în evidență faptul că, în perioada respectivă, mai ales domnii în scaun sau mitropoliții țării au fost cei care au întreprins gesturi de ctitorire sau danii în cinstea mucenicului de la Suceava, cu excepția unor răzlețe acțiuni ctitoricești venite dinspre marea boierime. Acestea din urmă aparțin portarilor în funcție ai Sucevei și de fiecare dată s-au înregistrat nu la mult timp după ce cetatea Sucevei scăpase de un asediu.

Domnul Radu Păun, în comunicarea Moaște și minuni la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, a adus la lumină un manuscris din secolul al XIX-lea care a fost scris de un ieromonah moldovean, Ioachim, păstrat în arhivele Mănăstirii Hilandar, în care ieromonahul povestea despre un număr de 10 vindecări minunate, dintre care 3 asupra propriei sale persoane, întâmplate în urma rugăciunilor ieromonahului și însemnării persoanei bolnave cu o relicvă din lemnul Sfintei Cruci, odor aflat în posesia sa.

Domnul Ivan Biliarsky a vorbit în comunicarea Un manuscrit slave de Moldavie du XVIe siècle: contenu et contexte historique despre un manuscris moldovenesc din secolul al XVI-lea care avea o parte juridică, cea mai consistentă, o parte polemică, anti-eretică, în care domina polemica anti-catolică, o parte istorică și câteva texte apocrife. Autorul a concluzionat că modelul acestui tip de compilație, deși în limba slavonă, nu e creat de slavi ci de moldoveni, mai precis, în timpul epocii lui Ștefan cel Mare.

Comunicarea La 341 de ani după căderea Constantinopolului: un manuscris, un sucevean și un fenomen cultural a domnului Ioan-Augustin Guriță a avut la bază un miscelaneu aflat în colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași. Copiat la o mănăstire din ținutul Iașilor de un ieromonah sucevean, manuscrisul cuprinde trei scrieri, între care și o proorocie despre căderea Constantinopolului. Interesul pentru aceste pagini din istoria Imperiului Bizantin era unul constant la sfârșitul veacului al XVIII-lea, mai ales în lumea monahală.

Doamna Oana-Mădălina Popescu, în comunicarea Acest blagoslovit de Dumnezeu arhiereu. Date despre ierarhii Moldovei într-un manuscris din veacul
al XIX-lea
, a vorbit despre un manuscris compilat între anii 1857 și 1860 de duhovnicul Andronic Popovici de la Mănăstirea Neamț despre începutul creștinătății și începutul ierarhiei în Moldova.

După-amiază comunicările au continuat cu cea a doamnei Maria Magdalena Székely, O sanie, un pelerinaj și două broderii: ce se mai poate afla despre Ștefan cel Mare și a domnului Alessandro-Flavio Dumitrașcu, Via terrestris: o coabitare moldo-genoveză controversată din timpul domniei lui Ștefan cel Mare.

Domnul Alexandru Pînzar în comunicarea Accesibilitate și centralitate. Târgurile Moldovei în rețeaua internă de drumuri mari de comerț din veacul al XV-lea a pornit de la privilegiile acordate negustorilor lioveni de domnii Moldovei în veacul al XV-lea, pentru a reconstitui rețeaua internă de drumuri mari de comerț a Moldovei în epocă. Apoi a folosit elemente de teoria grafurilor neorientate și algebră liniară pentru a scoate în evidență care erau nodurile comerciale în acea vreme. Astfel, dacă la începutul secolului al XV-lea Suceava era cel mai accesibil târg comercial al Moldovei, în timpul lui Ștefan cel Mare deja se constată o deplasare a accesibilității târgurilor spre sud-est, cu Bacăul devenit cel mai accesibil. Odată cu dezvoltarea ulterioară a rețelei de drumuri Iașiul a devenit cel mai accesibil, acesta fiind un posibil motiv pentru mutarea capitalei țării de la Suceava la Iași în secolul al XVI-lea.

Comunicarea domnului Liviu Pilat, Observații în legătură cu unele simboluri din stema lui Ștefan cel Mare, a adus la lumină câteva ipoteze surprinzătoare care par a fi susținute de dovezi istorice. Astfel, domnia sa a afirmat că este posibil ca Ștefan cel Mare să fie beneficiarul Rozei de Aur – o veche distincție papală – în anul 1475. Acest act ar justifica și prezența a trei roze pe stema lui Ștefan cel Mare. În sprijinul acestei afirmații autorul a adus un tablou din epocă care înfățișează închinarea nobilului maghiar Nicolae de Ujlak înaintea papei Sixt al IV-lea. Coroborând diferite date istorice din epocă, autorul a tras concluzia că tabloul reprezintă exact ceremonialul de decernare a Rozei de Aur de către papă în anul 1475. Și cum Nicolae de Ujlak era cel care, cu acest prilej, adusese vestea victoriei lui Ștefan cel Mare de la Vaslui și cum în tablou se vede cum două personaje poartă daruri pentru papă, între care și un iatagan, concluzia firească ar fi că emisarul regelui Ungariei, Nicolae de Ujlak, a primit în numele voievodului Moldovei această distincție papală. Lipsa unor dovezi directe că Ștefan a primit această distincție împiedică o concluzie fermă în această direcție.

Domnul Ștefan Gorovei a închis seria de comunicări ale Colocviului cu comunicarea Heraldică dinastică. Ștefan cel Mare și stemele sale, în care istoricul ieșean a coroborat diferite date istorice inedite cu anumite simboluri din stemele lui Ștefan cel Mare pentru a ajunge la concluzii remarcabile: de exemplu, prezența crucii duble pe stema lui Ștefan a pornit de la faptul că voievodul a intrat la un moment dat în posesia unei relicve din lemnul Sfintei Cruci care era ferecată într-o astfel de cruce dublă și care aparținuse odată împăraților din dinastia bizantină a Comnenilor.

La închiderea lucrărilor ediției a XVII-a a Colocviilor Putnei a luat cuvântul profesorul Oliver Jens Schmitt care s-a arătat plăcut și adânc impresionat de experiența pe care a avut-o în aceste zile la Colocviile Putnei. Domnia sa a vorbit și despre faptul că istoriografia română este puțin cunoscută în Europa și că tocmai astfel de întâlniri, mai mult decât publicațiile, sunt calea către îmbunătățirea acestei stări de fapt. În încheiere domnia sa a spus: „Noi încercăm să fim soli ai acestor Colocvii putnene în Europa Centrală. Voi încerca să atrag specialiști cu scopul de a îmbogăți aceste încercări. Mulțumesc părintelui stareț și profesorului Ștefan Gorovei pentru această amintire foarte plăcută.”

În continuare domnul Ivan Biliarsky a declarat că „participarea mea aici a devenit o parte a vieții mele personale, nu numai a celei de cercetător, și sper să continui.”

În încheiere, gazda Colocviului, părintele Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii, a mulțumit tuturor participanților pentru contribuțiile valoroase pe care le-au adus la această ediție a Colocviilor și a lansat un apel pentru organizarea unei ediții speciale a Colocviilor Putnei anul viitor, la împlinirea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Putna.

În ziua de 5 septembrie, participanții au mers într-o excursie de studii pe traseul Doljești-Roman-Dulcești-Cârlig-Văleni-Mănăstirea Războieni. La Doljești se află locul bătăliei cu Petru Aron, în urma căreia Ștefan cel Mare a ajuns domnul Moldovei. Tot acolo se găsește biserica unui vechi schit, ctitorit în anul 1763 de ieromonahul putnean Dionisie Hudici. La Roman s-a vizitat biserica arhiepiscopală ridicată în timpul lui Petru Rareș și muzeul de obiecte bisericești. La Dulcești se află mormintele unor membri din familia Hurmuzachi, renumită pentru activitatea lor culturală și patriotică în Bucovina. La biserica din Cârlig, unde a existat un schit cu biserică de lemn, încă se mai găsesc două vechi pietre de mormânt. Biserica din Văleni este o ctitorie boierească tipică pentru secolul al XVI-lea, înălțată de postelnicul Cozma Șarpe. Punctul final al călătoriei l-a reprezentat Mănăstirea Războieni. Biserica de aici a fost zidită de Ștefan cel Mare pe osemintele ostașilor căzuți jertfelnic în lupta de la Valea Albă (1476) cu oastea sultanului Mehmed al II-lea.

Pe lângă caracterul documentar – observarea și fotografierea pietrelor de mormânt și a diferitelor inscripții și fresce din bisericile monument istoric vizitate –, călătoria a fost și un pelerinaj la aceste adevărate locuri sfinte din istoria țării noastre. Ele ne reamintesc permanent de jertfa înaintașilor noștri, datorită cărora noi trăim astăzi în libertate ca români și creștini. Dezinteresul aproape generalizat al societății românești de astăzi pentru locurile de memorie ale țării este în contradicție flagrantă cu interesul sporit pentru istorie și eroii patriei pe care îl dovedesc alte popoare din Europa și din lume. Dar fără a le acorda cuvenita cinstire și atenție, fără a merge la ele cu smerenie și recunoștință, nu vom ști de unde venim și încotro avem de mers. Iar cunoașterea științifică a trecutului este prilejul cunoașterii personale a strămoșilor, cei prin care suntem ceea ce suntem, și un imbold spre a deveni ceea ce suntem chemați a fi.

 

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XVII-a, la final

Colocviile Putnei, ediţia a XVII-a

În cadrul celei de a XVII-a ediţii a Colocviilor Putnei (Mănăstirea Putna, 2–5 septembrie) vor fi prezentate comunicări ale unor cercetători consacrați și ale unor tineri cercetători din Austria, Bulgaria, Franţa, Rusia şi România. Printre cei care s-au înscris cu lucrări la această ediție a Colocviilor se numără: Prof. univ. Dr. Oliver Jens Schmitt – Universitatea din Viena, Dr. Ovidiu Cristea – directorul Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Dr. Radu Păun – Centre d’Etude des Mondes Russe, Caucasien et Centre-Européen, Paris, Dr. Ivan Biliarsky – Institutul de Istorie al Academiei de Științe din Bulgaria, profesori şi cercetători de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Institutul „Nicolae Iorga” din Bucureşti şi Institutul „A. D. Xenopol” din Iaşi.

Printre subiectele abordate vor fi: rezistenţa împotriva cuceririi otomane în spaţiul balcanic, Imperiul Otoman, Moldova şi Ţara Românească în primele decenii după moartea lui Ştefan cel Mare, soli moscoviţi la curtea lui Ştefan vodă, târgurile Moldovei în veacul al XV-lea, stemele lui Ştefan cel Mare, moaşte şi minuni la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, soarta arhivelor mănăstirilor din Bucovina, date noi despre obiecte din patrimoniul Mănăstirii Putna, familie şi gospodărie în comuna Putna în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Deschiderea simpozionului va avea loc miercuri, 2 septembrie, la ora 16.00, în prezenţa IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. În cadrul festivităţii de deschidere din Sala Mare a Casei Domneşti se vor lansa ultimele numere ale revistei Analele Putnei.

Programul simpozionului poate fi consultat aici.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediţia a XVII-a

Colocviile Putnei, ediţia a XVI-a

În ziua de 18 februarie 2015, sub egida  Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna și a Facultății de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, s-au deschis în Sala H-1 din Casa Catargi lucrările celei de-a a XVI-a ediții a Simpozionului de istorie Colocviile Putnei.

Sesiunea de comunicări a avut două secțiuni: Contribuții la istoria lui Ștefan cel Mare și Contribuții la istoria Mănăstirii Putna.

În prima comunicare a zilei, Preliminariile „războiului amânat”. Rivalitatea polono‑maghiară și campania otomană din 1476, Conf. Univ. Dr. Liviu Pilat a vorbit despre rivalitatea polono-maghiară în ceea ce privește suzeranitatea asupra Moldovei din preajma bătăliei de la Războieni din 1476. Profesorul ieșean, fructificând date din arhivele polone, a scos în evidență o apropiere a regelui polon de sultanul turc, în vederea subminării poziției regelui maghiar Matias Corvin. Așa se face că, în campania sultanului Mehmed al II-lea din 1476 în Moldova, Polonia s-a dovedit a fi un „adversar prietenos”. În fața invaziei turce, strategia lui Ștefan cel Mare a fost aceea de a atrage dușmanul cât mai adânc în Moldova, pentru ca, apoi, intervenția energică a oștilor ungare și polone să taie retragerea armatei otomane, prinzându-o ca într-un clește. Însă armata polonă a rămas la Camenița, la granița de nord a Moldovei, în așteptarea regelui polon Cazimir al IV-lea, care nu a mai venit, ceea ce a făcut ca strategia domnitorului moldovean să nu mai poată fi pusă în aplicare.

Domnul Dr. Liviu Cîmpeanu, în comunicarea „Ein Rewsze mit namen Mucha…”. Din istoria relațiilor moldo-polone în 1486/1488–1491, a fructificat documente ale ordinului teuton din anul 1497 aflate în arhivele moștenirii prusace de la Berlin. Astfel, în jurnalul său de campanie, secretarul ordinului consemna și o discuție cu un bătrân nobil de țară polon. Acesta vorbea de înțelegerea dintre regele polon și Ștefan cel Mare, în urma depunerii omagiului de vasalitate de la Colomea din 1485. Ajutorul promis de polonezi în urma acestei înțelegeri s-a dovedit inconsistent și domnitorul moldovean a fost nevoit să încheie pace cu turcii în anul 1487. Pentru că îi considera vinovați pe poloni pentru această situație, Ștefan cel Mare a angajat un mercenar – Muha – pentru a plăti tributul datorat turcilor din ținuturile supuse regelui polon. Raidurile lui Muha erau considerate ca fiind cele care au dus la campania regelui Ioan Albert împotriva Moldovei din anul 1497.

Conf. Univ. Dr. Bogdan-Petru Maleon a vorbit despre Ștefan cel Mare și prăzile de război. Oameni și bunuri. Istoricul a arătat că, în raporturile cu inamicii păgâni, domnul nu cruța viețile prizonierilor, cu excepția celor de rang foarte înalt, pe care îi lăsa în viață în scopuri diplomatice. Cele mai râvnite trofee erau steagurile de luptă ale inamicilor, cele mai multe, peste 40, capturându-le în urma bătăliei de la Podul Înalt – Vaslui. Un gest comun pentru domnul Moldovei era acela de a se întâlni cu oștenii, la o anumită dată după victorie, și a le împărți daruri din prăzile de război. De asemenea, s-a evidențiat și faptul că, în majoritatea bătăliilor, Ștefan a capturat și bună parte din artileria inamicului, pe care a refolosit-o în propriile campanii.

Domnul Dr. Alexandru Pînzar, în comunicarea Câteva știri mărunte nefolosite din izvoare străine privind domnia lui Ștefan cel Mare, a introdus în circuitul istoric românesc o informație din scrierile raguzanului Giovanni Gondola, care atestă faptul că Aron-Vodă, ucigașul tatălui lui Ștefan cel Mare, a luat parte, alături de armata regelui Matias al Ungariei, la campania pe care acesta din urmă a dus-o împotriva turcilor în Bosnia-Herțegovina în 1464. Alte contribuții s-au adus relativ la schimburile diplomatice dintre Polonia și Moldova la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de-al XVI-lea.

În comunicarea Marele cneaz Dimitrie Ivanovici. Mărire și decădere, domnul Mihail Anatolii Ciobanu a fructificat date din istoriografia rusă pentru a creiona destinul nepotului lui Ștefan cel Mare, Dimitrie Ivanovici, născut din căsătoria fiicei domnului moldovean, Elena, cu fiul Marelui Cneaz Ivan al III-lea al Moscovei. A fost expus în detaliu ceremonialul prin care Dimitrie a fost făcut Mare Cneaz în anul 1497, la numai 14 ani, de către bunicul său, Ivan al III-lea, și de către Mitropolitul Moscovei, fiind practic primul cap încoronat din istoria Rusiei. Circumstanțe care încă nu au fost deplin elucidate au făcut ca Dimitrie, împreună cu mama sa, Elena, să cadă în dizgrația lui Ivan al III-lea în anul 1502 și să fie închis, murind la 14 februarie 1509. A fost îngropat cu toate onorurile unui țar al Rusiei în catedrala Arhanghelului Mihail din Kremlin, alături de înaintașii săi.

 

A doua parte a sesiunii de comunicări a fost deschisă de comunicarea monahului Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, O broderie singulară în lumea ortodoxă. Epitrahilul Putna 34. Părintele Alexie a continuat munca mai multor predecesori, care au cercetat această broderie dăruită de Sfântul Ștefan „mănăstirii sale de la Putna”. Faptul care face ca acest epitrahil să fie singular este decorarea lui cu chipurile a 12 profeți din Vechiul Testament, fiecare cu un anumit simbol și cu inițiala numelui. Faptul că nu a avut nici un model și nici epitrahile ulterioare care să-l fi preluat l-a făcut pe autor să afirme că acest epitrahil este un produs original al școlii de broderie de la Mănăstirea Putna – din epoca sa monumentală –, produs care denotă o mare sinteză teologică și originalitate și care nu-și puteau avea locul decât într-o biserică închinată Maicii Domnului.

Domnul Profesor Ștefan S. Gorovei, în comunicarea Ce dezvăluie însemnările de pe un manuscris, a pornit de la o însemnare de pe un manuscris aflat în biblioteca Universității din Cluj, conținând viața Sfântului Serghie din Radonej. Istoricul ieșean a îndreptat traducerea, datarea și aprecierile făcute de slavista Elena Lința și a arătat că manuscrisul a fost dăruit mănăstirii Putna de niște monahi ruși în perioada 1556-1558, în scopul de a face cunoscută și în Moldova viața Sfântului Serghie. Manuscrisul a fost dăruit în anul 1682 de către egumenul Putnei, Sava Balaci, schitului Putnișoara din Maramureș – viitoarea Mănăstire Moisei –, cel mai probabil cu ocazia sfințirii acestui schit.

Următoarele comunicări au aparținut Domnului Dr. Mihai-Bogdan Atanasiu, care a vorbit de vechi vecini – hotarnici – ai Mănăstirii Putna, și Domnului Dr. Ioan-Augustin Guriță, care a identificat, deocamdată doar în format digital, un manuscris necunoscut al ieroschimonahului Nathanail Dreteanovschi de la Sihăstria Putnei, care conține rânduiala sfeștaniei mici.

Domnul Arcadie M. Bodale, în comunicarea Soborul Mănăstirii Putna la 1785, după un izvor inedit, a folosit documente păstrate în arhivele de la Viena pentru a arăta care era componența obștii Mănăstirii Putna în perioada imediat următoare anexării Bucovinei de către Imperiul Habsburgic. Printre altele a ieșit în evidență faptul că mulți dintre monahii putneni au trecut în Moldova în această perioadă.

Sesiunea a fost încheiată de Prof. Univ. Dr. Petronel Zahariuc, decanul Facultății de Istorie din Iași, cu comunicarea Ieromonahul Andronic de la Neamțu către Artemon Bortnic, egumenul Putnei. Domnia sa a prezentat o scrisoare scrisă în perioada 1853-1860 de către ieromonahul Andronic de la Mănăstirea Neamț către egumenul Artemon al Mănăstirii Putna, aflată atunci sub stăpânire austriacă. Această scrisoare relevă legăturile care existau, totuși, între mănăstirile din Bucovina și cele din Moldova, cu toată cenzura și opreliștile pe care le exercitau stăpânirea austriacă.

 

La finalul lucrărilor a luat cuvântul Arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, care a mulțumit „obștii istoricilor” și i-a invitat pe cei prezenți să participe la ediția a XVII-a a Colocviilor Putnei, care se va desfășura în perioada 3-7 septembrie a.c. la Mănăstirea Putna. De asemenea, sfinția sa a ținut să reamintească faptul că anul viitor se împlinesc 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna, prilej cu care se dorește organizarea unei sesiuni speciale a Colocviilor Putnei, pentru ca mănăstirea să-și cinstească înaintașii și să se prezinte așa cum se cuvine la acest moment aniversar.

 

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediţia a XVI-a

Colocviile Putnei, ediția a XV-a

În perioada 9–12 iulie, la Mănăstirea Putna, Centrul de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna va organiza ediţia a XV-a a Simpozionului de istorie Colocviile Putnei.

Acestea sunt dedicate în special istoriei epocii Sfântului Ştefan cel Mare şi istoriei Mănăstirii Putna, dar și celei a mănăstirilor din Bucovina.

La acest Colocviu se vor prezenta comunicări ale unor cercetători consacrați și ale unor tineri cercetători din Grecia, Bulgaria, Rusia, Moldova şi România. Printre cercetătorii care s-au înscris cu comunicări la această ediție a Colocviilor Putnei se numără: Dr. Sergiu Iosipescu și Dr. Marius Diaconescu de la Universitatea din București, Dr. Ștefan Andreescu, Dr. Ovidiu Cristea, Dr. Marian Coman, Dr. Nagy Pienaru de la Institutul „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Dr. Maria Alexandru de la Universitatea „Aristotel” din Tesalonic, Arhim. Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Printre subiectele abordate se numără: relaţiile lui Ştefan cel Mare cu genovezii din Crimeea, sigiliile boierilor lui Ştefan cel Mare, mineele ştefaniene de la Dobrovăţ, manuscrise şi copişti din Moldovlahia, bolnițele mănăstirești în Moldova, calofonia de tradiție bizantină în Școala muzicală de la Putna – Sf. Ioan Cucuzel și Eustatie Protopsaltul, obștea Mănăstirii Putna în diverse perioade ale istoriei.

Deschiderea simpozionului va avea loc miercuri, 9 iulie, la ora 1600, în prezenţa IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. În cadrul festivităţii de deschidere din Sala Mare a Casei Domneşti se vor lansa ultimele numere apărute din revista Analele Putnei.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XV-a

Colocviile Putnei, ediţia a XIV-a

Ediția a XIV-a a Colocviilor Putnei s-a deschis la Mănăstirea Putna, miercuri, 4 septembrie, ora 16.00, cu slujba Te Deum în biserica voievodală în prezența Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și a unui sobor de preoți și diaconi. Slujba Te Deum a fost urmată de cea a Parastasului pentru cunoscutul bizantinolog Dumitru Nastase, trecut la Domnul la începutul acestui an, la Atena.

Imediat după aceasta a avut loc deschiderea lucrărilor, în Sala Mare a Casei Domnești. Primul care a luat cuvântul a fost IPS Pimen, care a ținut să vorbească despre contextul zilelor noastre, în care este mare nevoie de oameni asemenea participanților la Colocviile Putnei. Rolul lor este mai ales acela de a ne ajuta să înțelegem realitățile din trecutul nostru – care nu poate fi despărțit de învățătura creștină. „Ceea ce lucrați, ceea ce publicați înseamnă foarte mult, negândit de mult… mai ales că nu urmăriți un câștig material de pe urma cercetărilor dumneavoastră”. Regretatul Dumitru Nastase a îndrumat multe generații de ghizi, studenți la Școala de ghizi – unul dintre aceștia fiind însuși Înaltpreasfinția Sa: „L-am simțit că este un bun creștin, de aceea era și așa de apreciat. Așa a fost crescut și educat în casa părintească”.

A urmat un scurt moment în care persoana reputatului Profesor a fost readusă înaintea ochilor participanților prin intermediul unor fotografii și înregistrări video.

Domnul Florin Marinescu, cercetător la Institutul de Studii Neo-Grecești din Atena, l-a evocat nu atât pe savantul Dumitru Nastase, cât mai ales pe omul Dumitru Nastase. El a fost un mare susținător al ideii imperiale în Țările Române și al studierii rolului Țărilor Române în ajutorarea Ortodoxiei aflate sub jugul otoman – la Sfintele Locuri, în Balcani și în Sfântul Munte Athos. Domnul Nastase s-a dovedit a fi unul dintre cei mai importanți cercetători ai documentelor românești din arhivelor mănăstirilor din Sfântul Munte. „A scris puțin în comparație cu câte știa; într-o epocă în care mulți scriu mai mult decât citesc și publică mai mult decât scriu”. Domnul Marinescu a propus în final republicarea studiilor domnului Nastase.

Domnul Petronel Zahariuc, decanul Facultății de Istorie al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, a prezentat în continuare ultimele publicații ale Centrului Ștefan cel Mare – volumele 2/2011, 1/2012 și 2/2012 din revista de istorie Analele Putnei. Domnia Sa și-a exprimat aprecierea pentru calitatea editorială și ținuta științifică a revistei, care trezește „invidia colegială” – „revistă simplă, frumoasă și grea… atât ca gramaj cât și ca și conținut… Felicit întreg colectivul!”.

Domnul Profesor Zahariuc a ținut și să-l evoce pe regretatul Dumitru Nastase, despre care a spus că „avea darul de topi diferențele de cultură, de educație și de vârstă” făcându-te să te simți cât se poate de firesc, de apropiat și de bine dispus în compania sa.

Au urmat primele trei comunicări, moderate de domnul Ovidiu Cristea, directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române.

***

Dintre comunicările susținute în cea de-a doua zi a Colocviilor Putnei, desfășurate la Mănăstirea Moldovița, o menționăm pe cea a tânărului cercetător Ioan Augustin Guriță, doctorand al Facultății de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” – care a semnalat descoperirea unui tablou votiv, copie a tabloului votiv original al bisericii mănăstirii Coșula, ctitorită la anul 1535 de vistiernicul (apoi logofătul) Mateiaș al lui Petru Rareș – unul dintre cei mai apropiați sfetnici ai domnitorului. Valoarea descoperirii este cu atât mai mare cu cât tabloul original a fost pierdut în secolul al XIX-lea, odată cu dărâmarea peretelui dintre naos și pronaos.

Domnii Florin Marinescu și Nikolaos Mertzimekis din Grecia au semnalat o inscripție de la Mănăstirea Zografu din Sfântul Munte care atestă dăruirea de către Petru Rareș a unei mori de apă pentru un metoc al acestei mănăstiri. Doamna Olimpa Mitric, profesor la Universitatea din Suceava, a prezentat un manuscris inedit – un Octoih scris de cântărețul și protopsaltul Isachie de la Mănăstirea Râșca în anul 1548, în timpul domniei lui Iliaș Rareș, fiul lui Petru Rareș.

Poate cea mai bogată comunicare a zilei i-a aparținut domnului Petronel Zahariuc, decanul Facultății de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, care s-a preocupat de mai multe aspecte din istoria Mănăstirii Probota, ctitorie și necropolă a lui Petru Rareș. Printre altele, domnia sa a căutat să determine momentul când Petru Rareș, la sfatul lui Grigorie Roșca, egumenul Probotei și mitropolitul de mai târziu al Moldovei, a înlocuit Putna ca necropolă a familiei sale cu Probota. Autorul a prezentat mai multe contribuții legate de daniile primite de la ctitor, averea mănăstirii, lista egumenilor și relațiile cu Mănăstirea Putna, până în secolul al XIX-lea.

***

În a treia zi a Colocviilor, domnul Ovidiu Cristea, directorul Institutului „Nicolae Iorga” al Academiei Române, a vorbit despre schimbul de informații și de știri – o adevărată „marfă de lux” atunci, ca și acum – dintre Ștefan cel Mare și cetatea Brașovului. Autorul comunicării a scos în evidență puternicul sistem de spioni – exploratores, cum erau ei denumiți în documentele epocii – și rețelele de informare dezvoltate de domnitorul Moldovei, sistem care i-a permis să cunoască din timp mișcările adversarilor săi și să ia deciziile cele mai bune pentru țară.

Comunicarea domnului Liviu Pilat, lector dr. al Facultății de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, a adus clarificări în legătură cu încheierea armistițiului dintre moldoveni și poloni în toamna lui 1497, după ce regele polon Ioan Albert a invadat Moldova și a început asediul Sucevei. Cu ajutorul unor surse polone și ungare, s-a putut stabili cu exactitate faptul că regele Ungariei, Vladislav Jagello – fratele regelui polon – a trimis o oaste de aproximativ 12.000 de ostași, sub comanda voievodului Transilvaniei, Bartolomeu Dragfy, în sprijinul lui Ștefan cel Mare și o solie la Ioan Albert – aflat în fața Sucevei, pentru a-l determina să-și retragă trupele din Moldova. În cele din urmă, regele polon a acceptat să se retragă, mai ales că cetatea Sucevei rezistase cu succes asediului timp de 3 săptămâni, pe drumul de întoarcere având loc celebra, și tragica pentru poloni, bătălie din Codrii Cosminului.

Ultimele două comunicări ale acestei prime părți au avut scopul de a îndrepta câteva greșeli preluate sau lansate de anumiți istorici români. În prima, domnul Marius Diaconescu, lector dr. la Facultatea de Istorie a Universității din București, a discutat pe marginea unui document legat de situația cetății Ciceului – una dintre posesiunile transilvane ale lui Ștefan cel Mare – la anul 1499, domnia sa corectând afirmația lansată de curând de un tânăr istoric român, Alexandru Simon, cu titlu de descoperire „bombă”, precum că la această cetate s-ar fi aflat un adevărat „cuib de nelegiuiți”, demascându-o ca pe o traducere eronată a documentului original și explicând contextul în care respectivul document a fost emis de voievodul Transilvaniei, oferind și o corectă traducere a sa.

În comunicarea domnul Andrei Pippidi, membru corespondent al Academiei Române, a fost analizată afirmația lansată de un reputat istoric italian, Maria P. Pedani, sub forma unei informații marginale într-o carte a sa, dar preluată de același tânăr istoric, anume că Ahmed Pașa, beilerbegul Anatoliei în anul 1491, ar fi fost un fiu turcit al lui Ștefan cel Mare. Domnul Pippidi a trebuit să facă un adevărat exercițiu de erudiție, consultând direct sursa citată de autorul italian și demonstrând că personajul în cauză a fost fiul ducelui Ștefan din Herțegovina, nicidecum al lui Ștefan cel Mare.

Aceste ultime două comunicări i-au determinat pe participanți să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește rigoarea cu care trebuie studiate documentele originale și spiritul critic cu care trebuie receptate și analizate anumite informații senzaționale, oricât de atrăgătoare ar fi acestea pentru unii istorici.

Acesta și este unul din rolurile Colocviilor Putnei: de a reprezenta o oază de seriozitate și rigoare științifică și de cercetare temeinică și responsabilă a trecutului nostru. Istoricul trebuie să reziste tentației de a căuta senzaționalul și de a ieși în evidență cu orice preț, specifică, poate, epocii noastre.

În a doua parte a zilei, domnul Radu Păun, cercetător la Centre d’Etude des Mondes Russe, Caucasien et Centre-Européen, Paris, a datat o danie a lui Ștefan cel Mare către Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos în anul 1466, an cu bogate acte simbolice ale domnitorului, printre care danii la Mănăstirea Zografu din Sfântul Munte și la Mănăstirea Probota, dar și anul punerii pietrei de temelie a Mănăstirii Putna. Domnul Ovidiu Olar, cercetător la Institutul Nicolae Iorga, a adus noi date despre Sinodul de la Iași din 1642 și, mai ales, despre efectele sale în epocă. Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu a făcut o trecere în revistă a principalelor figuri de sfinți din Moldova de până la sfârșitul secolului al XVII-lea, cunoscuți nouă din fragmente de cronică, din frescele mănăstirilor moldovenești sau din diferite scrieri. Pe lângă figurile mai bine conturate ale lui Daniil Sihastru, Ștefan cel Mare, ale mitropoliților Varlaam și Dosoftei, au apărut unele mai puțin cunoscute – domnitorul martir Miron Barnovschi, cuvioșii Vasile de la Moldovița și Calistru de la Sucevița, părinți cu rol decisiv în întemeierea acelor mănăstiri, sau Luca Stroici, smeritul ctitor al Dragomirnei.

***

În ultima zi a Colocviilor, doamna Maria Magdalena Székely, profesor al Facultății de Istorie din Iași, a adus în discuție episodul reconstrucției bisericii mănăstirii Putna în al șaselea deceniu al sec. al XVII-lea. Pornind de la lipsa oricăror documente emise de cancelaria domnească din acea perioadă care să certifice anumite danii domnești către Mănăstirea Putna, care ar fi putut acoperi cheltuielile unei astfel de întreprinderi, autoarea comunicării, folosind și anumite date din Pomelnicul Mănăstirii Putna, a lansat ipoteza că acest proiect de reconstrucție a fost inițiat de obștea mănăstirii, cu girul domnitorilor, obștea reușind să strângă suma necesară, cu ajutorul a diferiți donatori mai mici, și să finalizeze lucrările în timpul domnitorului Eustratie Dabija (1661).

Domnul profesor Ștefan S. Gorovei a discutat despre istoria zbuciumată a arhivei de documente a Mănăstirii Putna. Astfel, dacă la 1764, când arhimandritul Vartolomei Mazereanu, la îndemnul Mitropolitului Iacov Putneanul, întocmea „catastiful” de documente al Mănăstirii Putna, arhiva număra 544 de documente, dintre care nu mai puțin de 63 pe pergament – mai multe decât se aflau la acea dată în arhiva Mitropoliei Moldovei. În decurs de nici o sută de ani, mare parte dintre acestea au fost înstrăinate și li s-a pierdut urma, la Putna în anul 1837 găsindu-se numai 148 de documente. Domnia sa a propus câteva direcții de cercetare care ar putea permite descoperirea altor documente acum pierdute.

Părintele Alexie Cojocaru, în urma analizei atente a unor documente, a adus precizări asupra perioadei în care a trăit și activat un egumen al Putnei, Ghervasie, și asupra biografiei cuviosului Paisie de la Sihăstria Putnei, care a murit la sfârșitul anului 1784, cu 10 zile înainte de starețul Nathan Dreteanu, fapt care infirmă faptul că Paisie ar fi fost acolo stareț.

În încheierea lucrărilor a vorbit monahul Iustin Taban, care, prin intermediul însemnărilor din Cartea de Oaspeți, a reînviat perioada 1948-1960 din istoria Mănăstirii Putna. Printre cei care au ținut să lase câteva însemnări în urma vizitării mănăstirii în acele vremuri au fost istoricul Petre Ș. Năsturel, arhidiaconul Bartolomeu Anania, care însoțea o delegație a Patriarhiei Antiohiei, ierodiaconul Ioanichie Bălan, profesorul Ștefan Alexe și mulți alții, inclusiv oficialități ale regimului comunist care erau nevoite să constate că obiectele din muzeul mănăstirii vorbeau cu „încăpățânare” despre gloriosul nostru trecut. O însemnare cu iz profetic ne-a atras atenția: „trecutul nu poate fi negat, cei care îl neagă vor fi ei înșiși negați”.

În timpul ultimelor comunicări, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen s-a alăturat celor din sală pentru a fi de față la închiderea lucrărilor colocviului. Înaltpreasfinția Sa este menționat cu recunoștință de multe însemnări din Cartea de Oaspeți a Mănăstirii Putna, în deceniul șase al secolului trecut, pe când era tânăr ieromonah.

Arhipăstorul Sucevei a ținut să fie prezent în mijlocul „obștii istoricilor” mai ales pentru a-l sărbători pe marele istoric Ștefan S. Gorovei, cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 65 de ani. Amintind întâmplări din trecutul comun, Înaltpreasfinția Sa, care îl cunoaște de mulți ani pe distinsul profesor, a spus: „luând aminte la tot ce ați scris, aveți tot dreptul să vă mândriți, dar nu cu o mândrie rea, ci cu una legitimă, «în Domnul», cum spunem noi. Rog pe Bunul Dumnezeu să vă înzilească la măsura cunoscută de El, să vă dea sănătate și bucuria mântuirii”.

Au mai adresat cuvinte de felicitare domnul Petronel Zahariuc, decanul Facultății de Istorie din Iași, fost elev al profesorului Gorovei, domnul Ivan Biliarsky de la Institutul de Istorie al Academiei Bulgare de Științe, profesorul Marius Diaconescu de la Facultatea de Istorie din București și domnul Florin Marinescu de la Institutul de Cercetări Neo-Grecești din Atena. IPS Pimen i-a dăruit din partea celor prezenți un buchet de trandafiri albi, pe care, după terminarea festivității, profesorul l-a depus în chip simbolic pe mormântul lui Ștefan cel Mare, ale cărui fapte le-a cercetat întreaga viață, cu devotament și responsabilitate.

În încheiere, domnul profesor Gorovei, deosebit de emoționat de prezența IPS Pimen și de cuvintele primite de la confrații săi, a ținut să mulțumească celor prezenți pentru surpriza făcută și pentru gândurile exprimate, și a ținut să-și exprime recunoștința în primul rând față de toți strămoșii săi, față de părinții Sorin și Eliza, față de soția sa, doamna Maria-Magdalena Székely, „care poartă grija zilelor și nopților de muncă sau veghe împreună”, dar și față de obștea Mănăstirii Putna, în frunte cu părintele stareț Melchisedec Velnic, unde în ultimii ani, împreună cu soția, au găsit o a doua casă, bucurându-se în anumite împrejurări grele de grija părintească a monahilor putneni. În încheiere, domnia sa a spus: „Dacă Dumnezeu îmi va mai da mai multe zile, mă voi strădui ca și până acum, ca grăbindu-mă încet (festina lente) să duc până la capăt proiectele de cercetare începute”.

Gazda Colocviilor, părintele stareț, arhimandritul Melchisedec Velnic, i-a mulțumit domnului profesor Ștefan Gorovei pentru toată strădania depusă pe tărâmul cunoașterii adevărului istoric, în special cel legat de epoca lui Ștefan cel Mare și de Mănăstirea Putna, subliniind că fără colaborarea din ultimul deceniu, mare parte din producțiile editoriale ale Mănăstirii Putna și ale Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” nu ar fi fost posibile.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediţia a XIV-a

Colocviile Putnei, ediţia a XIII-a, la final

În ziua de joi, 7 martie 2013, sub egida  Centrului de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna, s-au deschis la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române lucrările celei de-a a XIII-a ediţii a Simpozionului internaţional de istorie Colocviile Putnei.

Prima secțiune, intitulată De la „sfântrăposaţii înaintaşi” la „marele Io Ştefan voievod”, a debutat cu o foarte valoroasă contribuţie a domnului Profesor Dumitru Nastase – „Pălăria lui Alexandru cel Bun” – căreia i-a dat citire domnul Profesor Ştefan S. Gorovei.  Pornind de la menţionarea în cronici a lui Alexandru cel Bun ca pe un continuator a împăraţilor creştini, autorul s-a concentrat pe un detaliu vestimentar al domnitorului, prezent pe un epitrahil – astăzi pierdut – în care domnitorul apărea alături de soţia sa. Comunicarea s-a legat de un detaliu, aparent „nesemnificativ”, şi anume acoperământul de cap al domnitorului din respectiva reprezentare, acoperământ care a fost interpretat de anumiţi istorici ca o simplă „pălărie frâncească”. Domnul Nastase, coroborând această reprezentare cu alte detalii istorice similare, a demonstrat că, departe de a fi o simplă pălărie care se purta în vreme, în cazul lui Alexandru cel Bun respectivul detaliu vestimentar, datorită unor accesorii din metale preţioase, se transforma într-o coroană închisă specifică împăraţilor, autocraţilor. Astfel „pălăria” lui Alexandru cel Bun se constituie de fapt într-un însemn imperial al domnitorului în deplină concordanţă cu alte relatări şi  reprezentări din epoca sa.

În continuare, domnul Acad. Şerban Papacostea a vorbit despre raporturile domnului Alexandru cel Bun cu suzeranul său, regele polon Vladislav Jagello, care au evoluat de la cele mai bune relaţii până spre conflictul armat din anul 1431. Această evoluţie s-a datorat politicii polone de a trece cu forţa supuşii ortodocşi din regatul său la catolicism şi latinizarea cultului acestora după sinodul de la Konstanz. Politica domnului moldovean, care s-a datorat ataşării sale profunde de credinţa ortodoxă, a evoluat de la refuzul de a trece la religia soţiei sale, Ringala, rudă cu regele polon – fapt care a dus la anularea căsătoriei lor de către papă, dimpreună cu calificativul de „păgân” adresat domnului moldovean, sau de „schismatic periculos” – până la susţinerea pe faţă a refugiaţilor husiţi – prigoniţi de regii catolici, în contra balanţă cu măsurile de prigonire de către regele polon a credincioşilor ortodocşi din regatul său. Astfel că direcţia politică a domnului Alexandru cel Bun din ultimii ani ai domniei sale se poate rezuma ca identificare cu confesiunea răsăriteană şi refuzul unirii cu Biserica Catolică în afara unei negocieri din cadrul unui sinod ecumenic.

Secţiunea a continuat cu semnalarea în cadrul comunicării „Un manuscris necunoscut copiat din porunca lui Iliaş voievod, domnul Moldovlahiei (1434)”, de către Părintele Arhimandrit Policarp Chiţulescu, de la Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a unui manuscris care s-a dovedit a fi o copie de secol XVII-XVIII a unui manuscris miscelaneu, cuprinzând vieţi de sfinţi – cu accent pe viaţa şi cuvintele Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, copiat din porunca domnului moldovean Iliaş la anul 1434. Acest manuscris se înscrie în încercarea domnilor moldoveni de contracarare a acţiunilor unioniste catolice şi de întărire a credinţei ortodoxe.

După o scurtă pauză, au urmat ultimele trei comunicări ale acestei secţiuni, debutând cu „Moldova lui Ştefan cel Mare în cronica persană a lui Hasan Rumlu” a Cercetătorului Nagy Pienaru de la Institutul Nicolae Iorga. Domnia Sa a prezentat detalii inedite despre Moldova lui Ştefan cel Mare dintr-o cronică persană, originală în multe privinţe. Dintre informaţiile inedite menţionăm descrierea detaliilor bătăliei de la Războieni cu relevarea – cvasi-unică în cronicile musulmane – „strădaniei vitejeşti” a moldovenilor, altminteri denumiţi „necredincioşi” cu „inimi negre”.

Doamna Profesoară Olimpia Mitric, de la Universitatea din Suceava, a prezentat redescoperirea unui hrisov de la Ştefan cel Mare dintr-o colecţie particulară din sudul Franţei. Este vorba de un document de danie, datat 15 martie 1490, aflat în condiţii foarte bune de conservare şi care a dispărut spre mijlocul secolului XX. În particular s-a remarcat conservarea intactă a peceţii, cu un diametru de 12 cm.

Ultima comunicare a acestei Secţiuni i-a aparţinut domnului Lector Univ. Liviu Pilat de la Universitatea din Iaşi. Domnia Sa, în comunicarea Despre „pretendenţa” lui Luca Arbure – a demontat o interpretare greşită din istoriografia românească potrivit căreia portarul Sucevei, Luca Arbure, ar fi fost un pretendent la tronul Moldovei în preajma morţii lui Ştefan cel Mare, în anul 1504, în cadrul mai larg al „luptelor pentru succesiunea la tronul Moldovei”. Domnul Pilat a prezentat convingătoare dovezi din care a reieşit faptul că acest scenariu s-a datorat manevrelor politice prin care regele polon urmărea, printr-o dezinformare voită, să instaureze pe scaunul Moldovei un protejat al coroanei Polonei, care să-l uzurpe pe moştenitorul de drept, fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan III. De fapt, succesiunea la tronul Moldovei s-a desfăşurat lin, fără pretinsele revolte ale unor facţiuni boiereşti, drept mărturie stând faptul că în sfatul lui Bogdan III apar toţi boierii – inclusiv Luca Arbure – din sfatul tatălui său.

Această primă parte a Colocviului s-a încheiat cu prezentarea a nu mai puţin de patru apariţii editoriale, dintre care remarcăm monografia arheologică şi istorică dedicată Mănăstirii Dobrovăţ a reputatului arheolog român Voica Maria Puşcaşu, care a şi luat cuvântul punctând elementele esenţiale ale cercetărilor legate de această ultimă ctitorie a lui Ştefan cel Mare.

Un eveniment deosebit al zilei l-a constituit lansarea volumului omagial dedicat împlinirii vârstei de 65 de ani de către Profesorul Andrei Pippidi, de la Universitatea din Bucureşti. Profesorul omagiat, vădit emoţionat, a mulţumit colaboratorilor la acest volum – mulţi foşti elevi ai reputatului istoric – şi i-a felicitat pentru alegerea Institutului Nicolae Iorga ca loc de lansare a volumului, Institut de care îl leagă multe amintiri dragi.

Celelalte două cărţi lansate au fost cea a doamnei Olimpia Mitric, cu privire la manuscrisele slavo-române din arhiva Mănăstirii Dragomirna, şi cea a domnului Liviu Pilat despre relaţia Moldovei cu Sfântul Scaun şi Patriarhia Ecumenică în secolele XIV-XVI.

Secţiunea de după-amiază, sub titlul „Mănăstirea  lui  dragă”, a debutat cu comunicarea Tetraevanghelul ieromonahului Macarie din Putna (1529)  a doamnei Profesoare Maria Magdalena Székely de la Universitatea din Iaşi şi a domnului Ivan Biliarsky de la Academia de Ştiinţe din Sofia. Cercetătorii au vorbit despre un manuscris copiat la Putna în anul 1529 pentru biserica Adormirii Maicii Domnului din Suceava – ctitorie a portarului Sucevei, Onufrie Barbovschi –, ajuns înainte de martie 1656 la Mănăstirea Rila. Particularitatea acestui manuscris este faptul că este scris pe hârtie – cele domneşti, scrise pe pergament, erau deosebit de costisitoare şi depăşeau chiar și posibilităţile financiare ale unui mare boier –, păstrând însă frumuseţea Tetraevanghelelor domneşti. Pe lângă consideraţii asupra comanditarului acestui manuscris, autorii au emis ipoteze asupra posibilului model după care acest manuscris a fost copiat, ajungând la concluzia că la Mănăstirea Putna s-a creat o categorie specială de manuscrise destinate daniilor boiereşti.

Comunicarea Mănăstirea Putna la mijlocul veacului al XVIII-lea: o imagine regăsită, a monahului Timotei Tiron, a avut în centru imaginea unui tablou, aflat în prezent la Muzeul de Etnografie din Cernăuţi, care descrie ansamblul Mănăstirii Putna la mijlocul secolului al XVIII-lea. Această imagine a oferit informaţii inedite despre arhitectura Mănăstirii Putna, despre schiturile mănăstirii de la acea vreme şi despre obştea mănăstirii.

Domnul Profesor Ştefan S. Gorovei de la Universitatea din Iaşi, în comunicarea Istorie putneană imaginară în pomelnicul Mitropoliei Moldovei (1754) a semnalat anumite „erori” voite strecurate din motive „binecuvântate” în pomelnicul Mitropoliei. Un exemplu îl constituie un număr de mitropoliţi menţionaţi ca fiind cu metania la Mănăstirea Putna, în contradicţie cu datele istorice disponibile nouă astăzi. O posibilă explicaţie ar fi aceea că, în contextul general al epocii de închinare a mănăstirilor, cu presiuni mari pentru închinarea însăşi a Mănăstirii Putna, mitropolitul Iacob a „inserat” în pomelnic aceste nume pentru a întări statutul special pe care Mănăstirea Putna l-a avut încă de la început, anume de „cap tuturor mănăstirilor Moldovei”, „singură stăpânitoare tuturor bunurilor ei” şi din care s-au ridicat mulţi ierarhi ai Moldovei, în vederea menţinerii acestui statut şi în viitor.

În comunicarea Informaţii noi despre Antonie, fost mitropolit al Moldovei, domnul Augustin Guriţă, de la Universitatea din Iaşi, a adus unele detalii inedite din viaţa Mitropolitului Antonie Putneanul, îndeosebi după plecarea sa în Rusia.

A urmat comunicarea ieromonahului Dosoftei Dijmărescu, Raporturile dintre Mănăstirea Putna şi sihăstria ei în secolul al XVIII-lea. După ce a trecut în revistă anumite elemente care sugerau, pe de o parte, o autonomie clară a sihăstriei faţă de mănăstirea mamă, iar pe de alta legătura deosebit de strânsă între cele două, autorul a concluzionat, cu cuvintele Mitropolitului Iacob Putneanul, că mănăstirea şi sihăstria ei „o casă sunt”.

În încheierea simpozionului, monahul Iustin Taban, în comunicarea Mănăstirea Putna în timpul stăreţiei lui Atanasie Prelipceanu (1932–1937) a prezentat principalele elemente ale vieţii mănăstirii în perioada menţionată. Dintre evenimentele notabile se pot aminti vizita Regelui Carol II, care şi-a manifestat dorinţa de a sprijini mănăstirea, în particular refăcând muzeul şi baldachinul de la mormântul Sfântului Ştefan, participarea mănăstirii cu 12 obiecte de patrimoniu la expoziţia internaţională de artă de la Bruxelles în anul 1935, prezenţa pentru câteva zile a Marelui Voievod Mihai în anul 1936, profund impresionat de felul cum a fost primit la Putna, dar şi zvonurile de război dimpreună cu pregătirea ca, în caz de nevoie, să se evacueze tot patrimoniul mănăstirii.

Următoarea ediţie a Colocviilor Putnei, cea de-a XIV-a, se va desfăşura în luna septembrie la Mănăstirea Putna.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediţia a XIII-a, la final