Colocviile Putnei, ediţia a XIII-a, la final

În ziua de joi, 7 martie 2013, sub egida  Centrului de Cercetare şi Documentare „Ştefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna, s-au deschis la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române lucrările celei de-a a XIII-a ediţii a Simpozionului internaţional de istorie Colocviile Putnei.

Prima secțiune, intitulată De la „sfântrăposaţii înaintaşi” la „marele Io Ştefan voievod”, a debutat cu o foarte valoroasă contribuţie a domnului Profesor Dumitru Nastase – „Pălăria lui Alexandru cel Bun” – căreia i-a dat citire domnul Profesor Ştefan S. Gorovei.  Pornind de la menţionarea în cronici a lui Alexandru cel Bun ca pe un continuator a împăraţilor creştini, autorul s-a concentrat pe un detaliu vestimentar al domnitorului, prezent pe un epitrahil – astăzi pierdut – în care domnitorul apărea alături de soţia sa. Comunicarea s-a legat de un detaliu, aparent „nesemnificativ”, şi anume acoperământul de cap al domnitorului din respectiva reprezentare, acoperământ care a fost interpretat de anumiţi istorici ca o simplă „pălărie frâncească”. Domnul Nastase, coroborând această reprezentare cu alte detalii istorice similare, a demonstrat că, departe de a fi o simplă pălărie care se purta în vreme, în cazul lui Alexandru cel Bun respectivul detaliu vestimentar, datorită unor accesorii din metale preţioase, se transforma într-o coroană închisă specifică împăraţilor, autocraţilor. Astfel „pălăria” lui Alexandru cel Bun se constituie de fapt într-un însemn imperial al domnitorului în deplină concordanţă cu alte relatări şi  reprezentări din epoca sa.

În continuare, domnul Acad. Şerban Papacostea a vorbit despre raporturile domnului Alexandru cel Bun cu suzeranul său, regele polon Vladislav Jagello, care au evoluat de la cele mai bune relaţii până spre conflictul armat din anul 1431. Această evoluţie s-a datorat politicii polone de a trece cu forţa supuşii ortodocşi din regatul său la catolicism şi latinizarea cultului acestora după sinodul de la Konstanz. Politica domnului moldovean, care s-a datorat ataşării sale profunde de credinţa ortodoxă, a evoluat de la refuzul de a trece la religia soţiei sale, Ringala, rudă cu regele polon – fapt care a dus la anularea căsătoriei lor de către papă, dimpreună cu calificativul de „păgân” adresat domnului moldovean, sau de „schismatic periculos” – până la susţinerea pe faţă a refugiaţilor husiţi – prigoniţi de regii catolici, în contra balanţă cu măsurile de prigonire de către regele polon a credincioşilor ortodocşi din regatul său. Astfel că direcţia politică a domnului Alexandru cel Bun din ultimii ani ai domniei sale se poate rezuma ca identificare cu confesiunea răsăriteană şi refuzul unirii cu Biserica Catolică în afara unei negocieri din cadrul unui sinod ecumenic.

Secţiunea a continuat cu semnalarea în cadrul comunicării „Un manuscris necunoscut copiat din porunca lui Iliaş voievod, domnul Moldovlahiei (1434)”, de către Părintele Arhimandrit Policarp Chiţulescu, de la Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a unui manuscris care s-a dovedit a fi o copie de secol XVII-XVIII a unui manuscris miscelaneu, cuprinzând vieţi de sfinţi – cu accent pe viaţa şi cuvintele Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, copiat din porunca domnului moldovean Iliaş la anul 1434. Acest manuscris se înscrie în încercarea domnilor moldoveni de contracarare a acţiunilor unioniste catolice şi de întărire a credinţei ortodoxe.

După o scurtă pauză, au urmat ultimele trei comunicări ale acestei secţiuni, debutând cu „Moldova lui Ştefan cel Mare în cronica persană a lui Hasan Rumlu” a Cercetătorului Nagy Pienaru de la Institutul Nicolae Iorga. Domnia Sa a prezentat detalii inedite despre Moldova lui Ştefan cel Mare dintr-o cronică persană, originală în multe privinţe. Dintre informaţiile inedite menţionăm descrierea detaliilor bătăliei de la Războieni cu relevarea – cvasi-unică în cronicile musulmane – „strădaniei vitejeşti” a moldovenilor, altminteri denumiţi „necredincioşi” cu „inimi negre”.

Doamna Profesoară Olimpia Mitric, de la Universitatea din Suceava, a prezentat redescoperirea unui hrisov de la Ştefan cel Mare dintr-o colecţie particulară din sudul Franţei. Este vorba de un document de danie, datat 15 martie 1490, aflat în condiţii foarte bune de conservare şi care a dispărut spre mijlocul secolului XX. În particular s-a remarcat conservarea intactă a peceţii, cu un diametru de 12 cm.

Ultima comunicare a acestei Secţiuni i-a aparţinut domnului Lector Univ. Liviu Pilat de la Universitatea din Iaşi. Domnia Sa, în comunicarea Despre „pretendenţa” lui Luca Arbure – a demontat o interpretare greşită din istoriografia românească potrivit căreia portarul Sucevei, Luca Arbure, ar fi fost un pretendent la tronul Moldovei în preajma morţii lui Ştefan cel Mare, în anul 1504, în cadrul mai larg al „luptelor pentru succesiunea la tronul Moldovei”. Domnul Pilat a prezentat convingătoare dovezi din care a reieşit faptul că acest scenariu s-a datorat manevrelor politice prin care regele polon urmărea, printr-o dezinformare voită, să instaureze pe scaunul Moldovei un protejat al coroanei Polonei, care să-l uzurpe pe moştenitorul de drept, fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan III. De fapt, succesiunea la tronul Moldovei s-a desfăşurat lin, fără pretinsele revolte ale unor facţiuni boiereşti, drept mărturie stând faptul că în sfatul lui Bogdan III apar toţi boierii – inclusiv Luca Arbure – din sfatul tatălui său.

Această primă parte a Colocviului s-a încheiat cu prezentarea a nu mai puţin de patru apariţii editoriale, dintre care remarcăm monografia arheologică şi istorică dedicată Mănăstirii Dobrovăţ a reputatului arheolog român Voica Maria Puşcaşu, care a şi luat cuvântul punctând elementele esenţiale ale cercetărilor legate de această ultimă ctitorie a lui Ştefan cel Mare.

Un eveniment deosebit al zilei l-a constituit lansarea volumului omagial dedicat împlinirii vârstei de 65 de ani de către Profesorul Andrei Pippidi, de la Universitatea din Bucureşti. Profesorul omagiat, vădit emoţionat, a mulţumit colaboratorilor la acest volum – mulţi foşti elevi ai reputatului istoric – şi i-a felicitat pentru alegerea Institutului Nicolae Iorga ca loc de lansare a volumului, Institut de care îl leagă multe amintiri dragi.

Celelalte două cărţi lansate au fost cea a doamnei Olimpia Mitric, cu privire la manuscrisele slavo-române din arhiva Mănăstirii Dragomirna, şi cea a domnului Liviu Pilat despre relaţia Moldovei cu Sfântul Scaun şi Patriarhia Ecumenică în secolele XIV-XVI.

Secţiunea de după-amiază, sub titlul „Mănăstirea  lui  dragă”, a debutat cu comunicarea Tetraevanghelul ieromonahului Macarie din Putna (1529)  a doamnei Profesoare Maria Magdalena Székely de la Universitatea din Iaşi şi a domnului Ivan Biliarsky de la Academia de Ştiinţe din Sofia. Cercetătorii au vorbit despre un manuscris copiat la Putna în anul 1529 pentru biserica Adormirii Maicii Domnului din Suceava – ctitorie a portarului Sucevei, Onufrie Barbovschi –, ajuns înainte de martie 1656 la Mănăstirea Rila. Particularitatea acestui manuscris este faptul că este scris pe hârtie – cele domneşti, scrise pe pergament, erau deosebit de costisitoare şi depăşeau chiar și posibilităţile financiare ale unui mare boier –, păstrând însă frumuseţea Tetraevanghelelor domneşti. Pe lângă consideraţii asupra comanditarului acestui manuscris, autorii au emis ipoteze asupra posibilului model după care acest manuscris a fost copiat, ajungând la concluzia că la Mănăstirea Putna s-a creat o categorie specială de manuscrise destinate daniilor boiereşti.

Comunicarea Mănăstirea Putna la mijlocul veacului al XVIII-lea: o imagine regăsită, a monahului Timotei Tiron, a avut în centru imaginea unui tablou, aflat în prezent la Muzeul de Etnografie din Cernăuţi, care descrie ansamblul Mănăstirii Putna la mijlocul secolului al XVIII-lea. Această imagine a oferit informaţii inedite despre arhitectura Mănăstirii Putna, despre schiturile mănăstirii de la acea vreme şi despre obştea mănăstirii.

Domnul Profesor Ştefan S. Gorovei de la Universitatea din Iaşi, în comunicarea Istorie putneană imaginară în pomelnicul Mitropoliei Moldovei (1754) a semnalat anumite „erori” voite strecurate din motive „binecuvântate” în pomelnicul Mitropoliei. Un exemplu îl constituie un număr de mitropoliţi menţionaţi ca fiind cu metania la Mănăstirea Putna, în contradicţie cu datele istorice disponibile nouă astăzi. O posibilă explicaţie ar fi aceea că, în contextul general al epocii de închinare a mănăstirilor, cu presiuni mari pentru închinarea însăşi a Mănăstirii Putna, mitropolitul Iacob a „inserat” în pomelnic aceste nume pentru a întări statutul special pe care Mănăstirea Putna l-a avut încă de la început, anume de „cap tuturor mănăstirilor Moldovei”, „singură stăpânitoare tuturor bunurilor ei” şi din care s-au ridicat mulţi ierarhi ai Moldovei, în vederea menţinerii acestui statut şi în viitor.

În comunicarea Informaţii noi despre Antonie, fost mitropolit al Moldovei, domnul Augustin Guriţă, de la Universitatea din Iaşi, a adus unele detalii inedite din viaţa Mitropolitului Antonie Putneanul, îndeosebi după plecarea sa în Rusia.

A urmat comunicarea ieromonahului Dosoftei Dijmărescu, Raporturile dintre Mănăstirea Putna şi sihăstria ei în secolul al XVIII-lea. După ce a trecut în revistă anumite elemente care sugerau, pe de o parte, o autonomie clară a sihăstriei faţă de mănăstirea mamă, iar pe de alta legătura deosebit de strânsă între cele două, autorul a concluzionat, cu cuvintele Mitropolitului Iacob Putneanul, că mănăstirea şi sihăstria ei „o casă sunt”.

În încheierea simpozionului, monahul Iustin Taban, în comunicarea Mănăstirea Putna în timpul stăreţiei lui Atanasie Prelipceanu (1932–1937) a prezentat principalele elemente ale vieţii mănăstirii în perioada menţionată. Dintre evenimentele notabile se pot aminti vizita Regelui Carol II, care şi-a manifestat dorinţa de a sprijini mănăstirea, în particular refăcând muzeul şi baldachinul de la mormântul Sfântului Ştefan, participarea mănăstirii cu 12 obiecte de patrimoniu la expoziţia internaţională de artă de la Bruxelles în anul 1935, prezenţa pentru câteva zile a Marelui Voievod Mihai în anul 1936, profund impresionat de felul cum a fost primit la Putna, dar şi zvonurile de război dimpreună cu pregătirea ca, în caz de nevoie, să se evacueze tot patrimoniul mănăstirii.

Următoarea ediţie a Colocviilor Putnei, cea de-a XIV-a, se va desfăşura în luna septembrie la Mănăstirea Putna.

Acest articol a fost publicat în Știri. Salvează legătura permanentă.

Comentariile sunt închise.