În după-amiaza zilei de miercuri, 30 august 2017, în prezența Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a deschis ediția a XX-a a simpozionului internațional de istorie „Colocviile Putnei”.

După slujba Te Deum-ului din biserica voievodală, deschiderea oficială a avut loc în Sala mare a Casei domnești. Gazda evenimentului, părintele stareț, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a adresat cuvântul de bun-venit și a prezentat volumul, „De veghe în Casa Măriei Sale. File de pateric de la Mănăstirea Putna”, care reunește chipuri de monahi cu metania în Mănăstirea Putna care s-au nevoit și au creat în acest loc sfânt, precum și cei care au ajuns să slujească Biserica în diferite scaune episcopale, păstrând însă toată viața amintirea și dragostea de mănăstirea mamă.

Apoi, Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu a prezentat a doua ediție a albumului „Sfânta Mănăstire Putna”, apărut în limbile română și engleză, în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna (10 iulie 1466, punerea pietrei de temelie – 3 septembrie 1469, sfințirea bisericii voievodale). Monahul Alexie Cojocaru a prezentat albumul „Tezaurul Mănăstirii Putna. Broderii și țesături” apărut cu același prilej, care prezintă bogatul patrimoniu – unul dintre cele mai valoroase din sud-estul Europei – de broderii și țesături de la Mănăstirea Putna.

Domnul Prof. Univ. Dr. Ștefan Gorovei a prezentat ultimele două numere, 1/2016 și 2/2016, ale revistei de istorie „Analele Putnei”, care reunește comunicări științifice prezentate la Colocviile Putnei.

Profesorul ieșean a prezentat și o apariție editorială de suflet, anume studiul regretatului profesor, istoric al artei, Dumitru Nastase, „Prinosul românesc adus Sfântului Munte și valoarea lui simbolică”.

În vara anului 2016, în cadrul „Colocviilor Putnei” s-a discutat aducerea rămășițelor pământești ale profesorului Nastase și reînhumarea lor la Mănăstirea Putna. Atunci profesorul Ștefan Andreescu, de la Institutul Nicolae Iorga din București, a semnalat existența studiului profesorului Nastase, care rămăsese nepublicat din cauza morții autorului. Doamna Prof. Univ. Dr. Maria Magdalena Székely a corectat întregul text, a completat notele, a întocmit bibliografia și a pus în pagină textul, fapt care a făcut posibilă publicarea lui în acest moment de către Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna. Volumul vede lumina tiparului concomitent cu strămutarea mormântului lui Dumitru Nastase de la Atena la Putna.

Tot în domeniul  aparițiilor editoriale, cercetătorul Liviu Cîmpeanu, de la Institutul de Științe Socio-Umane din Sibiu, a prezentat monografia Mănăstirii Dragomirna, „Mănăstirea Dragomirna. Amintirile unui loc de memorie”, alcătuită de reputatul istoric Ștefan S. Gorovei. Această monografie a apărut în condiții grafice deosebite, simultan în patru limbi, română, engleză, franceză și germană cu ajutorul unor colaboratori apropiați ai Mănăstirii Dragomirna și ai Centrului de cercetare și documentare Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna.

Prima sesiune de comunicări științifice a Colocviului a fost deschisă de comunicarea istoricului român Radu Păun, cercetător în cadrul Centrului de Studii ale Lumii Ruse, Caucaziene și Cetral-Europene de la Paris (Centre d’Etude des Mondes Russe, Caucasien et Centre-Européen, Paris), intitulată Slujba la Duminica Ortodoxiei. Contribuții la istoria Triodului în limba română (secolele al XVII-lea – al XIX-lea). Domnia sa a continuat rezultatele unor cercetări prezentate la ediții anterioare ale Colocviilor Putnei, cu aplicare asupra publicării în limba română a Triodului, începând cu anul 1700. Domnul Păun a arătat că la prima ediție, din anul 1700, publicată sub auspiciile domnitorului Constantin Brâncoveanu, a fost inclus canonul Procesiunii Sfintelor Icoane din Duminica Întâi a Postului Mare și Sinodiconul Ortodoxiei – sau tomosul celui de-al Șaptelea Sinod Ecumenic, în care se anatematizează toți ereticii și luptătorii împotriva sfintelor icoane dar și toți marii începători de erezii și se binecuvintează toți Sfinții Părinți și apărătorii Ortodoxiei. S-a scos în evidență faptul că acest text apare numai în ediția de la 1700 – în contextul prozelitismul catolic din Transilvania, care a dus la Uniație – și nu apare în nicio ediție ulterioară, din rațiuni mai degrabă care țin de contextul politic – „oareșicare supțiri socoteli”, cum se exprima Mitropolitul Veniamin Costachi în Cuvântul către cititori ce deschide Triodul tipărit la Neamț, în 1833.

Profesorul Ivan Biliarsky, de la Institutul de Istorie al Academiei Bulgare de Științe, în comunicarea L’idée dynastique dans un manuscrit liturgique (Ideea dinastică dintr-un manuscris liturgic) a prezentat un manuscris cu texte liturgice, nedatat, care se află acum la Biblioteca Academiei Române, cota ms. sl. 117 (manuscris slav 117). Autorul a descris manuscrisul (text, filigrane etc.) și a discutat contextul istoric în care a apărut. Din contribuțiile sale și din discuțiile care au urmat după comunicare, s-a conchis că manuscrisul a apărut în vremea domnitorului Ieremia Movilă (1595–1606).

Domnul Alexandru Pînzar, în comunicarea Reizbucnirea crizei politico-dinastice în Moldova în 1447. O nouă analiză a izvoarelor, a adus iluminări și lămuriri pentru contextul în care domnitorul Moldovei, Ștefan al II-lea – fiu a lui Alexandru cel Bun – a fost detronat și decapitat în anul 1477 de fratele său, Petru, pe care îl asociase la domnie anterior. Acesta din urmă a fost ajutat de nepotul său, Roman, ca o răzbunare a detronării și orbirii tatălui său, Ilie, de către Ștefan al II-lea în anul 1442. Așa cum a arătat autorul, în acel context istoric, dreptul la domnie revenea în primul rând fraților domnitorului, iar nu fiilor acestuia. Tocmai ca fiu al lui Ilie, care încă mai trăia, Roman a ajuns să fie asociat la domnie de noul domnitor, Petru.

Au urmat două comunicări ale unor reputați oaspeți, Daniel Ursprung – Universitatea din Viena – Propaganda și popularizarea: povestirile despre Vlad Țepeș în contextul anului 1488, și Claudia Rapp – profesor la Universitatea din Viena, membru al Academiei de Științe a Austriei, membru corespondent al Academiei Britanice – Kaisarios Dapontes (1713–1784): Orthodoxy and Education between Mount Athos and the Danubian Principalities (Chesarie Dapontes (1713–1784): Ortodoxia și Educația între Muntele Athos și Principatele Danubiene). Istoricul elvețian a explicat contextul în care sunt tipărite la Nürnberg, începând cu anul 1488, mai multe ediții cu povești despre Vlad Țepeș – Dracula. Profesoara Rapp a prezentat personalitatea și activitatea unui important personaj din renașterea greacă, care a publicat mai multe cărți de edificare, în limba greacă, la tipografii din Țările Române.

A doua zi a Colocviilor Putnei a debutat la ora 9:30 cu comunicarea Protosinghelului Dosoftei Dijmărescu, Tipuri de motivații pentru acțiunile lui Ștefan cel Mare dincolo de granițele Moldovei, care a propus posibile explicații pentru anumite gesturi ale lui Ștefan cel Mare. Voievodul a avut tot felul de expediții militare în spații din afara granițelor Moldovei, care se explică, afirmă Protosinghelul Dosoftei, prin legătura organică – pentru domnitorul Moldovei – între bunăstarea țării sale și apărarea creștinătății. Calitatea de apărător al creștinătății este legată de apărarea țării dincolo de granițele ei. Domnitorul Moldovei a făcut ceea ce au făcut marii conducători politici – a fost tot timpul în gardă, în stare de jertfă, pentru a-și apăra țara și creștinătatea. El urmărea un unic bine, al țării sale, date de Dumnezeu pentru apărarea creștinătății. Acestea – bunăstarea țării și apărarea creștinătății – erau două aspecte ale aceluiași lucru – împlinirea gândului lui Dumnezeu cu Ștefan Vodă.

A doua comunicare a aparținut doctorandului Mihai Anatolii Ciobanu, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, și s-a intitulat La începuturile relațiilor moldo-moscovite. Domnul Ciobanu a adus unele îndreptări ale unor interpretări eronate legate de această temă. În particular, în legătură cu începutul relațiilor dintre Moldova și Moscova, în istoriografia română și cea rusă s-au vehiculat mai mulți ani, printre care: 1386, când Vasile, fiul lui Dumitru Danskoi s-a aflat la curtea lui Petru I al Moldovei; 1471, atunci când Ivan al III-lea a atacat Novgorod-ul, iar Ștefan a refuzat să depună omagiul de vasalitate regelui Poloniei; 1479, când au început tratativele pentru căsătoria fiicei lui Ștefan cel Mare cu fiul Marelui Cneaz Ivan al III-lea. Autorul consideră că începutul relațiilor trebuie plasat în 1475, după 6 iunie, data căderii Caffei în mâinile otomanilor, când Ștefan i-a trimis lui Ivan al III-lea o epistolă, vehiculându-se principiul „dușman al dușmanilor și prieten prietenilor”. Ulterior, prin căsătoria dintre Olena și Ivan cel Tânăr, la 12 ianuarie 1483, domnul Moldovei și marele cneaz al Moscovei s-au înrudit, însă fără să semneze un tratat de alianță.

Domnul Ovidiu Cristea, director al Institutului de istorie Nicolae Iorga din București, a prezentat comunicarea Moldova și Polonia în epoca lui Ștefan cel Mare: surse și interpretări în ultimele trei decenii, în care a comentat în detaliu un document din 14 februarie 1499 în care un spion al ducelui Milanului transmitea stăpânului său ultimele vești din Imperiul Otoman, mai precis despre epilogul unei incursiuni a oștilor sultanului în Polonia. Spionul relata imaginea devastatoare a trecerii rămășițelor trupelor otomane înapoi peste Dunăre timp de 17 zile. Turcii, deși trecuți inițial, pentru pradă, cu peste 25.000 de oameni și 26.000 de cai, din cauza unei ierni deosebit de geroase – văzută de creștini ca un ajutor minunat de la Dumnezeu – s-au întors în această stare jalnică. La întoarcerea spre Dunăre, relatează spionul, „Carabogdan [Ștefan cel Mare], domnul Moldovei, le-a interzis trecerea prin țara lui și fiind nevoiți să ia calea prin pustiu, ajunseră epuizați, sfârșiți, încât păreau nu oameni, ci fantome”.

Doamna Elena Firea, în comunicarea Un ecou al asediului Sucevei din anul 1497 în frescele de la Arbore?, a interpretat anumite reprezentări de pe frescele exterioare ale bisericii de la Arbore. Această biserică este ctitorită de Luca Arbure, care la anul 1497, în calitate de portar al Sucevei, rezistase eroic la asediul cetății de către regele Poloniei, Ioan Albert, într-o campanie care s-a terminat cu bătălia de la Codrii Cosminului. Doamna Firea, a afirmat, cu titlu de ipoteză, că în frescele exterioare ale acestui minunat edificiu se poate desluși un ecou al asediului din anul 1497 și a semnificației lui speciale pentru Luca Arbure. Dincolo de acest aspect, autoarea a reluat complicata chestiune a datării frescelor de la Arbore, în sensul sprijinirii opiniei care le atribuie perioadei de sfârșit a epocii ștefaniene – începutul secolului al XVI-lea. Analiza autoarei s-a bazat în principal pe două scene: o neobișnuit de amplă Deisis, avându-i în centru pe Iisus Hristos, Maica Domnului și Ioan Botezătorul, flancați de arhanghelii Mihail și Gavril și însoțiți de alte douăzeci de figuri de sfinți – o structură compozițională nemaiîntâlnită până atunci. Noutatea mare o constituie apariția, ultimul din desfășurarea vestică a procesiunii, a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Cealaltă scenă, simetrică cu aceasta, este cea a Asediului Constantinopolului. Scena în discuție este singura fidelă reprezentării momentului istoric din 626, neînfățișând artileria în scena asediului sau pe atacatori drept otomani sau ieniceri, ca la Humor sau  Moldovița, pictate în vremea lui Petru Rareș. Dacă concluzia autoarei ar fi adevărată, ar fi o adevărată revoluție – susținând pictarea exterioară a bisericilor încă din vremea lui Ștefan cel Mare.

În particular, reprezentarea neobișnuită a Sfântului Ioan cel Nou ascunde marea evlavie a portarului Sucevei față de sfântul protector al cetății și poate conduce la ideea că o minune a sfântului, asemenea celei a Maicii Domnului de la anul 626, a salvat cetatea de mâinile polonilor în anul 1497.

Monahul Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea Despre autenticitatea pisaniei cu stemă de la Mănăstirea Putna (1481). În jurul unei controverse, a reluat analiza despre autenticitatea pisaniei de la intrarea în Mănăstirea Putna. Monahul Alexie, analizând poze mai vechi ale pisaniei și făcând comparații între înscrisul de pe aceasta și cel de pe alte pisanii, care datează cu certitudine din vremea lui Ștefan cel Mare (de exemplu, cea a Turnului tezaur de la Mănăstirea Putna), a propus revenirea la ipoteza că această pisanie este cea originală, de la Ștefan cel Mare.

Domnul Mihai Gicoveanu, în comunicarea Lespezile funerare din vremea lui Ștefan cel Mare și a urmașilor săi. Tipologie și conținut, a încercat alcătuirea unui repertoriu al lespezilor funerare din vremea lui Ștefan cel Mare.

Următoarea sesiune a fost deschisă de comunicarea reputatului arheolog Voica Maria Pușcașu, Arhitectura eclesiastică din vremea lui Ștefan cel Mare. Ce și cât știm, în care a încercat să treacă în revistă caracteristicile foarte variate – cu o certă căutare a originalității fiecărui locaș în parte – ale arhitecturii din vremea lui Ștefan cel Mare. Domnia sa a vorbit despre posibilele influențe din spațiul occidental, despre tehnicile de construcție folosite – remarcând în mod special calitatea deosebită a execuției lucrărilor și, astfel, trăinicia lor –, despre elementele de structură, despre planurile arhitectonice – cu o deosebită grijă pentru a nu se repeta –, despre fațade, remarcând că sunt încă multe întrebări fără răspuns legate de această temă.

Lect. Dr. Adinel Dincă, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în comunicarea Manuscrisul cronicii moldo-germane (1502): o analiză paleografică, a propus o revizuire a opiniilor istoriografice referitoare la persoana care a copiat singura cronică a domniei lui Ștefan cel Mare păstrată într-o variantă contemporană cu voievodul Moldovei. Cronica este copiată la 28 aprilie 1502 de către medicul din Nürnberg, Hartman Schedel. O asemenea ipoteză fusese avansată încă de O. Górka, istoric polonez, în anii 1920–1930, însă respinsă vehement de specialiști români (Iorga, Panaitescu, Chițimia).

Autorul a stabilit fără dubiu identitatea copistului prin comparația caracteristicilor scrisului din cronica moldo-germană cu alte manuscrise semnate explicit de către Schedel. Implicațiile acestei descoperiri sunt diverse: este vorba, în primul rând, de posibilitatea ca modelul cronicii – probabil un izvor latinesc – să poată încă fi găsit în biblioteca lăsată în urmă de medicul din Nürnberg, una dintre bibliotecile cele mai mari din Evul Mediu german.

Părintele Dumitru Tincu, paroh al bisericii ctitorite de Ștefan cel Mare la Hârlău, în comunicarea Tetraevanghelul bisericii curților din Hârlău (1504), a adus imagini inedite cu tetraevanghelul care odată fusese în biserica în care sfinția sa slujește. Manuscrisul se află în prezent în Muzeul de Stat din Muntenegru. Cu ajutorul Ambasadei României din Muntenegru și cu bunăvoința autorităților muntenegrene, părintele Tincu a intrat în posesia unei copii digitale a manuscrisului ștefanian, produs fără îndoială în Scriptoriul Mănăstirii Putna.

Domnul Alexandru Pascal de la Moscova a trimis textul unei comunicări, O însemnare și un manuscris din vremea lui Petru Rareș, citite de domnul Silviu Tabac de la Chișinău, în care a prezentat două manuscrise aflate în biblioteci din Rusia. Primul, aflat în colecția Bibliotecii de Stat a Rusiei (fond 205, nr. 337), conține celebra însemnare despre marele incendiu din 1536 de la Mănăstirea Putna. Analizând filigranele manuscrisului, autorul a arătat că el datează din secolul al XIV-lea. Manuscrisul s-a aflat cu siguranță la Mănăstirea Putna între anii 1536–1722, pentru care există însemnări în acest sens.

Al doilea manuscris, aflat acum în fondurile Muzeului de Stat de Istorie din Moscova (colecția A.S. Uvarov, NR. 391), este un Triod-Penticostar, copiat la 11 martie 1543 din porunca Episcopului de Rădăuți, Teodosie, pentru biserica Sf. Nicolae, reședința episcopală. Manuscrisul conține și o a doua însemnare, mai puțin cunoscută în literatura de specialitate, care aparține Episcopului Teodosie Barbovschi, datând de la 14 septembrie 1603. În însemnare, episcopul Teodosie Barbovschi arată că a găsit manuscrisul în stare jalnică și a dispus ca acesta să fie împărțit în două cărți, Triodul separat și Penticostarul separat, restaurându-le și ferecându-le în coperte de argint, cu motive florale.

Doamna Profesor Univ. Dr. Maria Magdalena Székely, în comunicarea Un portret neașteptat în biserica Mănăstirii Coșula, a adus informații inedite în legătură cu un frate al vistiernicului Mateiaș, ctitor al Mănăstirii Coșula. Domnia Sa a arătat, pe baza unei analize riguroase, cine a fost respectivul frate, al cărui chip a fost pictat pe peretele sudic al pronaosului bisericii ctitorite de Mateiaș, unul dintre cei mai apropiați sfetnici ai lui Petru Rareș. Datarea acestui tablou contribuie, în mod fundamental, și la cunoașterea istoriei acestei mănăstiri care, se pare, a trecut prin vremuri de restriște, cândva în a doua jumătate a veacului al XVII-lea.

Domnul Arcadie M. Bodale, de la Arhivele Statului, Direcția Județeană Iași, a trimis textul unei comunicări, Izvoare noi despre campania otomană din 1538, în care semnalează existența în Arhivele Secrete ale Vaticanului a unor documente diplomatice legate de campania militară a sultanului Soliman Magnificul în Moldova, în 1538. În marea lor majoritate, aceste documente sunt rapoarte ale nunțiului apostolic din Viena către Sfântul Scaun, foarte apropiate cronologic de desfășurarea evenimentelor, ceea ce le sporește valoarea documentară.

Domnul Profesor Ștefan S. Gorovei, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în comunicarea Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Arhiepiscopia de Ohrida, și-a propus să demonteze orice pretenție de veridicitate a ipotezei – susținută de-a lungul veacurilor de anumite persoane sau de interese politice și ideologice – că Mitropolia Moldovei ar fi fost subordonată celei de la Ohrida.

Participanții s-au deplasat în ziua de vineri, 1 septembrie, la Mănăstirea Dragomirna pentru două sesiuni de comunicări științifice dedicate istoriei acestei mănăstiri și ctitorilor ei.

Prima sesiune desfășurată la Mănăstirea Dragomirna a debutat cu comunicarea Profesorului Ștefan S. Gorovei, Contribuții „mărunte” la istoria Mănăstirii Dragomirna. Istoricul ieșean a cuprins în această comunicare multe amănunte din istoria Dragomirnei care au ieșit la iveală în munca de întocmire a monografiei Mănăstirii Dragomirna, lansate în deschiderea Colocviilor de anul acesta.

Monahia Maria Magdalena Gherghina, de la Mănăstirea Dragomirna, în comunicarea Hramul Sfintei Treimi la Dragomirna, a dorit să elucideze chestiunea cu privire la menționarea în documentele vechi, încă din timpul domnitorului Miron Barnovschi, a faptului că Mănăstirea Dragomirna ar fi avut două hramuri, „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfânta Treime”. Sfinția Sa a arătat că hramul „Sfânta Treime” pentru biserica Dragomirnei a apărut menționat în corespondența cu spațiul rus, pentru că acolo duminica Cincizecimii nu este „Duminica Pogorârii Sfântului Duh”, cum este în spațiul românesc, ci „Sfânta Treime”. Așadar „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfânta Treime” desemnau aceeași sărbătoare – Duminica Rusaliilor/Cincizecimii – și erau folosite alternativ pentru ca interlocutorii să înțeleagă despre care sărbătoare era vorba.

A urmat raportul doamnei Jadranka Prolović, specialistă în istoria artei bizantine, trimis prin corespondență, cu titlul, Ilustrația Apostolului lui Anastasie Crimca de la Viena. Savantul vienez a prezentat în detaliu ilustrațiile prezente în manuscrisul caligrafiat și împodobit cu miniaturi de Mitropolitul Anastasie Crimca, finalizat la 15 martie 1610 și dăruit mănăstirii sale, Dragomirna, spre pomenire. Doamna Prolović pregătește o ediție integrală a acestui manuscris, programată să apară în anul 2018.

Domnul Alexandru Pascal de la Moscova a trimis prin corespondență textul Scrisoarea lui Anastasie Crimca adresată patriarhului Moscovei Filaret Nikitici (1625), în care a prezentat în detaliu textul scrisorii pe care Mitropolitul Anastasie Crimca a trimis-o patriarhului Moscovei prin intermediul unei delegații de la Mănăstirea Sfântului Pantelimon din Sfântul Munte Athos, delegație condusă de egumenul Macarie, care a traversat Moldova în anul 1625 în drum spre Moscova, unde a ajuns la 24 aprilie 1626 (plecaseră la 23 aprilie 1624). Delegația purta două scrisori din partea obștii Mănăstirii Sfântului Pantelimon către țar și către patriarh. Pe scrisoarea către patriarh, Mitropolitul Anastasie a adăugat o însemnare scrisă de el însuși la 28 iulie 1625, în care, pe lângă altele, solicita o icoană cu Pogorârea Sfântului Duh pentru biserica mănăstirii sale, Dragomirna.

Doamna Vera Tchentsova de la Paris, în comunicarea Miron Barnovschi Movilă et la cour de Moscou: à propos des reliques de Saint Jacques le Persan (Miron Barnovschi și curtea de la Moscova: în legătură cu moaștele Sfântului Iacob Persul) a analizat gestul domnului Miron Barnovschi de a dărui țarului rus o parte din moaștele Sfântului Iacob Persul, la 12 martie 1629. Printr-o analiză istorică de o mare măiestrie, cercetătoarea a arătat că acest gest al voievodului moldovean trebuie corelat cu oferirea în anul 1625 de către șahul Persiei, Abbas I cel Mare, țarului rus a unei părți din „Cămașa Mântuitorului Iisus Hristos”. Gestul șahului persan a avut scopul de a atrage Rusia într-o alianță anti-otomană. Astfel, gestul lui Miron Barnovschi exprima faptul că voievodul moldovean era favorabil unei alianțe anti-otomane între ruși, perși, polonezi și tătari. În lumina acestei interpretări poate fi înțeles și sfârșitul tragic, prin decapitare, la Istanbul, în anul 1633, al domnitorului român.

Sesiunea de după-amiază a fost deschisă de doamna Profesor Maria Magdalena Székely, care, în comunicarea Acte ctitoricești și gesturi de putere la Miron vodă Barnovschi, a trecut în revistă multiplele acte de ctitorie ale voievodului Miron Barnovschi, neobișnuit de multe pentru așa de puțini ani de domnie, arătând că piosul domn s-a străduit să urmeze modelul Movileștilor, cu care se și înrudea.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, în comunicarea Scrisori din Dragomirna. Știri noi despre Paisie Velicicovschi, a introdus în circuitul istoriografic românesc câteva scrisori păstrate la Arhivele Statului din Kiev, de curând publicate de istoricul ucrainean Sergey Shumylo. Primele scrisori fac referire la scurta perioadă când starețul Paisie și obștea sa au trecut la Mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte Athos, iar celelalte scrisori sunt din vremea când Sfântul Paisie era stareț la Mănăstirea Dragomirna. Aceste contribuții completează, într-un mod fericit, informațiile cunoscute despre Cuviosul Paisie.

Doamna Prof. Univ. Olimpia Mitric, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în comunicarea Inventarele vechi ale Mănăstirii Sucevița, a prezentat rezultatele unor cercetări în arhivele de stat de la Suceava și Cernăuți. Arhiva veche a Mănăstirii Sucevița a fost mistuită în marele incendiu din 1831. Astfel, patrimoniul mănăstirii se poate reconstitui numai după inventarele vechi, dintre care multe s-au păstrat sub forma duplicatelor trimise Consistoriului din Cernăuți. Domnia Sa a prezentat în detaliu inventarul „odoarelor, vaselor, veșmintelor, cărților și tot felul de lucruri bisericești a Mănăstirii Sucevița” din 1824, cu completări ulterioare, până în anul 1847, alcătuit și tradus în germană de arhimandritul Filaret Bendevschi, egumenul Mănăstirii Sucevița. Aceste izvoare istorice au fost introduse acum pentru prima dată în circuitul științific.

Domnul Mihai-Bogdan Atanasiu, cercetător la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în comunicarea Ctitori ai Sihăstriei Putnei din veacul al XVIII-lea. Note prosopografice, a pornit de la numele ctitorilor – peste 380 de nume – din pomelnicul mare al Sihăstriei Putnei, publicat recent în revista Analele Putnei, și a încercat să reconstituie biografia unora dintre ei. S-a dovedit că în spatele unor simple nume de pe un pomelnic se ascund destine complexe de oameni care dincolo de învălmășeala și grijile vieții au purtat grijă de mântuirea sufletului prin acte de danie și milostenii făcute schiturilor și mănăstirilor. O parte dintre personajele prezentate fuseseră boieri mazili, care apoi au îmbrăcat haina monahală. Deși din categoria ctitorilor mici, acești oameni erau foarte activi, ctitorind la mai multe lăcașe de cult din vremea lor.

Domnul Marius Chelcu, cercetător în cadrul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași, în comunicarea O condică de documente de la începutul secolului al XIX-lea, martor al „desfacerii” arhivelor mănăstirilor din Bucovina, a continuat o cercetare prezentată tot în cadrul Colocviilor Putnei, care își propune să reconstituie soarta arhivelor mănăstirești după ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, când mănăstirile au fost forțate să-și unească proprietățile în beneficiul nou înființatului Fond Religios Ortodox al Bucovinei, iar mai apoi forțate să-și vândă moșiile pe care le aveau în Moldova. Odată cu aceste vânzări, toate documentele cu privire la respectivele moșii treceau în proprietatea noului titular.

Ultima zi a Colocviului s-a deschis, sâmbătă dimineața, cu comunicarea domnului Liviu Cîmpeanu, de la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, care, în comunicarea Considerații privind artileria lui Ștefan cel Mare, a trecut în revistă toate izvoarele istorice care menționează faptul că Ștefan cel Mare a avut piese de artilerie. Cercetarea a evidențiat faptul că voievodul Moldovei deținea o artilerie de câmp, folosită în cadrul bătăliilor, dar și o artilerie folosită la apărarea cetăților. Cu ajutorul acesteia, cu tunuri de toate mărimile, în anul 1476 cetățile Moldovei au rezistat asediului sultanului Mehmed al II-lea, care, deși câștigase bătălia de la Războieni, nu a putut să cucerească nicio cetate în Moldova, iar cetatea Sucevei a rezistat în anul 1497 în fața oștilor regelui polon Ioan Albert, deși acestea o asediau ziua și noaptea. Prin urmare, armata lui Ștefan cel Mare era una bine echipată și antrenată și, astfel, a putut face față tuturor conflictelor cu marile armate ale vremii.

Domnul Conf. Univ. Marius Diaconescu, de la Facultatea de Istorie a Universității din București, a trimis prin corespondență textul unei comunicări cu titlul Mobilizarea oastei ungare în contextul evenimentelor din 1498, prin care a semnalat și a introdus în circuitul științific două ordine de mobilizare a oastei, emise de regele Ungariei, Vladislav al II-lea, în august 1498, în urma campaniilor de pradă otomane în regatul învecinat al Poloniei. Regele atrage atenția asupra pericolului pe care îl reprezenta pentru Ungaria o eventuală ocupare a Poloniei de către turci. Spionii de încredere vorbeau despre o nouă campanie otomană în Polonia după recolta de toamnă, campanie ce urma să fie condusă de însuși Sultanul. Această temere s-a împlinit, așa cum a arătat comunicarea domnului Ovidiu Cristea de la această ediție a Colocviilor Putnei, oștile otomane revenind și numai iarna grea făcând ca expediția lor să se transforme într-un dezastru.

Domnul Ștefan Andreescu, de la Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, în comunicarea Despre un proiect de cruciadă din anul 1500, a prezentat contextul în care, după ce în anul 1495 turcii au reluat ofensiva împotriva creștinătății, capelanul papei, Stefano Paleazzi, a întocmit un plan de cruciadă în care fostele cetăți ale Moldovei, Chilia și Cetatea Albă, erau văzute ca o cale către „viscerele Imperiului Otoman”, amănunt care arată importanța strategică a Moldovei în epocă.

A urmat un moment de suflet – slujba de reînhumare a rămășițelor pământești ale regretatului profesor de istoria artei, Dumitru Nastase, care a trecut la cele veșnice la Atena la 19 aprilie 2013. În prezența IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, începând cu orele 11.00, a avut loc slujba parastasului în biserica voievodală, după care s-a pornit în procesiune către cimitirul satului Putna, unde rămășițele pământești ale profesorului au fost înmormântate foarte aproape de biserica de lemn ctitorită de Dragoș I la Volovăț și adusă de Ștefan cel Mare la Putna. Toți participanții au fost deosebit de emoționați, majoritatea celor prezenți cunoscându-l îndeaproape pe reputatul profesor. Participanții la ediția a XX-a a Colocviilor Putnei au depus o coroană de flori pe mormântul profesorului, coroană care poartă textul: „Omagiu cărturarului și prietenului Dumitru Nastase, din partea celor care s-au bucurat cunoscându-l.”

Ultima sesiune de comunicări a fost deschisă de Monahul Iustin Taban, de la Mănăstirea Putna, cu comunicarea Filotei de Putna, episcop de Roman în vremea lui Mihai Viteazul. În contextul retragerii episcopilor moldoveni, în frunte cu mitropolitul Gheorghe Movilă, în Polonia împreună cu domnitorul Ieremia Movilă în luna mai a anului 1600, odată cu cucerirea Moldovei de trupele lui Mihai Viteazul, Filotei a fost instalat episcop de Roman, începând cu luna iunie. Comunicarea s-a concentrat pe problema canonicității și legitimității acestei instalări precum și asupra identității episcopului. Este interesant faptul că după revenirea lui Ieremia Movilă și a ierarhiei bisericești moldovenești din Polonia, Filotei purta titulatura de „fost episcop”, iar în iunie 1605 este instalat, cu acordul domnitorului Ieremia Movilă, pe scaunul episcopal de la Huși. Aceasta arată o rezolvare împăciuitoare a crizei din anul 1600.

Domnul Profesor Ștefan S. Gorovei, în comunicarea File uitate din biografia unui egumen putnean, a reluat biografia egumenului Atanasie al Putnei, care apoi a fost episcop de Roman. Îndreptând și corectând munca unor istorici care s-au ocupat înainte de transcrierea unor însemnări despre biografia egumenului Atanasie, profesorul Gorovei a arătat, printre altele, că acesta era de neam străin, cel mai probabil rutean.

Domnul Ioan-Augustin Guriță, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în comunicarea Încercările unei generații. Putneni în administrația bisericească din Moldova (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea), a introdus în circuitul istoriografic o scrisoare foarte importantă din decembrie 1781 a Mitropolitului Gavriil Callimachi către episcopul de Rădăuți, Dosithei Herescu. Acesta din urmă era obligat de autoritățile austriece, care au răpit nordul Moldovei la anul 1775, să depună jurământul de credință față de împăratul de la Viena. În această scrisoare, Mitropolitul Gavriil arată o mare și largă înțelegere a situației și îl sfătuiește pe episcopul Dosithei să se supună stăpânirii, dar să mențină legătura cu Biserica Mamă, Mitropolia Moldovei.

Ierodiaconul Timotei Tiron, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea Mormintele vechi și noi ale Mănăstirii Putna. Câteva considerații și actualizări, a reluat rezultatele tuturor investigațiilor arheologice din secolul al XX-lea referitoare la mormintele din biserica și din incinta mănăstirii și le-a suplimentat cu descoperiri recente ale unor morminte vechi atât din incinta, cât și din cimitirul satului Putna, constituit în jurul bisericuței de lemn de la Dragoș I Vodă, unde au fost îngropați pentru multă vreme monahii putneni.

În ultima comunicare a Colocviului, „Straja țării”: Ștefan cel Mare și Mănăstirea Putna în imagini filatelice românești, domnul Mircea-Cristian Ghenghea a prezentat 20 de emisiuni filatelice românești din perioada 1927–2016 și 8 emisiuni filatelice din Republica Moldova din intervalul 1995–2016, care au legătură cu Ștefan cel Mare sau cu Mănăstirea Putna. În general, aceste emisiuni filatelice aveau și un substrat ideologic, precum cele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care imaginea lui Ștefan cel Mare era folosită pentru a justifica efortul anti-sovietic –„Războiul sfânt contra bolșevismului” –, iar după război, imaginea lui era folosită pentru legitimarea și justificarea istorică a stăpânirii comuniste. Pe de altă parte, în Republica Moldova, imaginea lui Ștefan cel Mare a fost folosită pentru sublinierea autonomiei și a independenței țării, cu unele accente „moldoveniste”, anti-românești.

Titlul comunicării a fost dat de emisiunea din 1 august 1938, pentru marcarea a opt ani de domnie a regelui Carol al II-lea, cu titlul „Straja Țării”, prin care erau desemnați marii voievozi ai românilor.

Înaltpreasfințitul Pimen a fost prezent la toate comunicările din ultima după-amiază a Colocviului. Sub efectul ultimei comunicări și a folosirii „moldoveniste” a imaginii lui Ștefan cel Mare, Înaltpreasfinția Sa și-a început cuvântul de încheiere cu două citate din Mihai Eminescu: „contemporanii sunt cei mai răi istorici” și „în studierea documentelor istorice nu trebuie să visezi”.

Adresându-se istoricilor din sală, ierarhul a spus: „Dumneavoastră aveți simțul echilibrului, știți să distingeți adevărul în documente… aveți acest simț istoric care se referă la o anumită sensibilitate și conștiință față de adevăr”. „Pentru că vă cunosc pe mulți dintre dumneavoastră pot să spun că sunteți niște oameni providențiali. Nu spre laudă o spun, pentru că nu aveți nevoie de laude, ci pentru luarea aminte a celor tineri care sunt de față.” Înaltpreasfinția Sa a încheiat cu cuvintele: „Vă mulțumesc din toată inima pentru tot ceea ce faceți. Dumnezeu să vă țină sănătoși și cu răbdare, de care este nevoie mai ales în ziua de azi, când istoria este dată la coș și prezentată altfel decât cum au fost evenimentele”.

În încheiere, gazda evenimentului, Părintele Stareț, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a ținut să aducă mulțumiri preabunului Dumnezeu, Fecioarei Maria, „maica și ocrotitoarea noastră”, Sfinților nou canonizați, Mitropolitul Iacob Putneanul dimpreună cu ucenicii săi, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, tuturor celor care de-a lungul veacurilor au stat în această casă a Măriei Sale – Mănăstirea Putna, și tuturor participanților la Colocviile Putnei, „pe care vă consider străjerii Măriei Sale”, și și-a exprimat nădejdea cooperării și pe mai departe. De asemenea, a anunțat că următoarea ediție, a XXI-a, a Colocviilor Putnei se va desfășura la Mănăstirea Putna în perioada 11–15 iulie 2018.