01/09/2020
Colocviile Putnei, ediția a XXIV-a
În zilele de 3 și 4 septembrie 2020, Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna va organiza, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, ediția a XXIV-a a simpozionului internațional de istorie „Colocviile Putnei”. Lucrările simpozionului se vor desfășura pe internet, prin intermediul platformei Zoom, coordonarea făcându-se din Sala de conferințe a Centrului Cultural „Mitropolit Iacov Putneanul” de la Mănăstirea Putna.
Ediția din acest an are ca specificitate includerea unei secțiuni de muzicologie, intitulată „Probleme de transcriere a notației medio-bizantine: abordări vechi și noi ale cântărilor din Antologhioanele putnene”.
Unul din farmecele Colocviilor Putnei, care și atrăgea atâția cercetători în fiecare an la Putna, era atmosfera specială care se crea prin interacțiunea directă dintre participanți în cadrul plin de har oferit de mănăstire. Deși această atmosferă nu se poate recupera în condițiile desfășurării lucrărilor pe internet, un avantaj al acestui tip de desfășurare este că a permis participarea unor conferențiari din SUA, Canada sau Rusia, care altminteri nu ar fi putut participa din pricina distanței.
Printre participanții la această ediție se numără istoricii: Ovidiu Cristea (București), Ștefan S. Gorovei (Iași), Ștefan Andreescu (București), Alexandru Pascal (Moscova), Emil Dragnev (Chișinău), Vlad Bedros (București), Olimpia Mitric (Suceava), Vera Tchentsova (Paris), Alice Isabella Sullivan (SUA), Olena Sergij (Kiev), Bohdan Berezenko (Kiev); și muzicologii: Maria Alexandru (Tesalonic), Svetlana Kujumdzieva (Sofia), Gregory Myers (Canada), Yevgeniya Ignatenko (Kiev), Dimosthenis Spanoudakis (Tesalonic), Nicolae Gheorghiță (București), Adrian Sîrbu (Iași).
Dintre temele ce se vor aborda în cadrul secțiunii istorice, menționăm: clopotele lui Ștefan cel Mare, invazia de lăcuste în timpul campaniei otomane din Moldova în 1476, o ceașcă de la Ștefan cel Mare la Petersburg, programul iconografic al bisericii Sf. Nicolae din Rădăuți, iconogragia „Punerii în mormânt” în pictura din Moldova, lada de sacristie de la Putna, antimisele din colecția Mănăstirii Putna, Ieromonahul Pimen Zainea, stareț și ghid la Mănăstirea Putna.

La secțiunea de muzicologie, toate comunicările se vor desfășura în ziua de joi și vor include și următoarele teme: importanța Școlii Muzicale de la Putna în istoria muzicii bisericești ortodoxe, Sfântul Ioan Cucuzel în repertoriul Școlii Muzicale de la Putna, o abordare metrică a notației muzicale medio-bizantine. În ziua de vineri, timp de trei ore se va organiza o masă rotundă dedicată problemelor ridicate de descifrarea notației muzicale vechi.
Consultați programul detaliat al acestei ediții a Colocviilor Putnei.