20/07/2022

Colocviile Putnei, ediția a XXVII-a


Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în perioada 21–23 iulie 2022, la Mănăstirea Putna va avea loc a XXVII-a ediție a simpozionului de istorie „Colocviile Putnei”. Simpozionul este organizat de către Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al mănăstirii. Ediția din acest an include și o secțiune de muzicologie. Lucrările se vor desfășura în format hibrid, fizic și online, iar coordonarea va fi făcută din Sala de conferințe a Centrului Cultural „Mitropolit Iacov Putneanul” de la Mănăstirea Putna.
 
Printre participanții la această ediție se numără istoricii: Ștefan S. Gorovei (Iași), Maria Magdalena Székely (Iași), Florin Marinescu (Grecia), Nikolaos Mertzimekis (Grecia), Ștefan Andreescu (București), Voica Maria Pușcașu (București), Arhim. Policarp Chițulescu (București), Liviu Papuc (Iași), Mihai-Bogdan Atanasiu (Iași), Emil Dragnev (Chișinău), Ioan-Augustin Guriță (Iași), Vlad Bedros (București), Andrei Dumitrescu (București), Mircea-Cristian Ghenghea (Iași), Arcadie Bodale (Iași), Olimpia Mitric (Suceava), Cristian Antim Bobicescu (București), Eduard Rusu (Iași), iar de la Mănăstirea Putna, protos. Dosoftei Dijmărescu, protos. Iustin Taban, protos. Timotei Tiron și monah Alexie Cojocaru. Secțiunea de muzicologie reunește cercetători din mai multe țări: Maria Alexandru (Grecia), Yevgeniya Ignatenko (Ucraina), Vesna Sara Peno (Serbia), Simon Marincak (Slovacia) și Arhid. Avraam Bugu de la Mănăstirea Putna.

Dintre temele ce se vor aborda în cadrul secțiunii istorice, menționăm: daruri ale domnului Moldovei Ștefan cel Mare și ale domnului muntean Radu cel Mare către unele mănăstiri din nordul Greciei, Ștefan cel Mare și Petru Hronoda, campania regelui Ioan Albert în Moldova, calcularea începutul anului în Moldova lui Ștefan cel Mare și Tetraevanghelele lui Teodor Mărișescul, femeia văduvă ca arhetip al donatorului în iconografia moldovenească de la finalul secolului al XV-lea, „Cel vechi de zile” în iconografia moldovenească, programul iconografic al paraclisului Sf. Ioan cel Nou de la Mănăstirea Bistrița.

Lucrările simpozionului de istorie vor fi transmise în direct pe canalul de YouTube al Mănăstirii Putna. Programul detaliat al evenimentului este disponibil în secțiunea Activități.

Link pentru acces direct la eveniment pe Zoom:
 
Conectarea se poate face și introducând datele de mai jos în aplicația Zoom:
ID eveniment: 873 9570 1677
Parola: cp27