În zilele de 3 și 4 septembrie 2020, Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna a organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a XXIV-a ediție a Simpozionului internațional de istorie „Colocviile Putnei”. Noutatea acestei ediții a fost includerea unei secțiuni de muzicologie, intitulată Probleme de transcriere a notației medio-bizantine: abordări vechi și noi ale cântărilor din Antologhioanele putnene.

Lucrările simpozionului s-au desfășurat online, prin intermediul platformei Zoom, fiind coordonate din Sala de conferințe a Centrului Cultural „Mitropolit Iacov Putneanul” de la Mănăstirea Putna. Chiar dacă nu s-a putut asigura interacțiunea directă, acest mod de desfășurare a avut avantajul că a facilitat participarea unor conferențiari din străinătate, din SUA, Canada, Franța, Grecia, Bulgaria, Rusia și Ucraina, care altminteri nu ar fi putut participa din cauza distanței.

Evenimentul a început cu slujba de parastas pentru ctitorii materiali, spirituali și culturali ai Mănăstirii Putna, la 551 de ani de la sfințire, transmisă în direct pe pagina de Facebook a mănăstirii, aceasta fiind urmată de cuvântul de binecuvântare al părintelui stareț Arhimandrit Melchisedec Velnic. Părintele stareț i-a evocat pe ctitorii mănăstirii și a rostit câteva gânduri despre o seamă de istorici care au avut o participare îndelungată în cadrul simpozionului Colocviile Putnei: Dumitru Nastase (1924–2013), cel care a îndrumat multe generații de ghizi, unul dintre studenții săi fiind și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, Șerban Papacostea (1928–2018), director al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga“ din București, membru corespondent al Academiei Române, și Paraschiva Victoria Batariuc (1948–2016), reputat arheolog și muzeograf, care și-a desfășurat activitatea în cadrul Muzeului Bucovinei din Suceava.



A urmat o slujbă de pomenire a istoricului Dumitru Nastase la mormântul acestuia din cimitirul vechi al Mănăstirii Putna.

Colocviile Putnei au fost deschise în Sala de conferințe a Centrului Cultural „Mitropolit Iacov Putneanul” de către părintele stareț Arhimandrit Melchisedec Velnic, care a dat citire mesajului trimis de conducătorul științific al Colocviilor, istoricul Ștefan S. Gorovei. În cuvântul său, reputatul istoric a vorbit despre „cumpăna” reprezentată de actuala pandemie și despre implicațiile acesteia în desfășurarea Colocviului, exprimându-și bucuria că prin intermediul tehnicii, „pe care unii o hulesc, iar alții o preamăresc”, această ediție a putut avea loc. Domnia sa i-a evocat pe unii dintre marii noștri istorici ai secolului XX, Gheorghe Brătianu și P.P. Panaitescu, care deși „au fost privați de libertate și au zăcut în spatele unor uși ferecate”, au scris cărți fundamentale. Organizarea acestei ediții, în viziunea sa, este „un dar neprețuit pe care îl primim pentru hrana sufletelor noastre, pentru întărirea inimilor noastre”, pentru care se cuvine a mulțumi Domnului.

Prima sesiune de comunicări a acestei ediții, prezidată de doamna Olimpia Mitric, a debutat cu comunicarea domnului Ștefan Andreescu, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București, Papa Inocențiu al VIII-lea și cruciada. Comunicarea a prezentat un proiect de cruciadă din anul 1490, inițiat de pontiful roman. În documentele referitoare la pregătirea acesteia se găsesc informații interesante și despre țările române. Aflăm, de exemplu, că în vremurile „de cea mai mare înflorire”, fiecare dintre cele două țări „nu trimitea în război mai mult de 16 000 de ostași”. Cu toate acestea, au rezistat în fața ofensivei otomane, uneori chiar i-au atacat pe turci, iar în final s-au supus condiționat.

Istoricul Mihai Anatolii Ciobanu care, în curând, își va susține lucrarea de doctorat, a prezentat comunicarea O ceașcă de la Ștefan voievod, domnul Țării Moldovei, la Petersburg. Tânărul istoric de la Iași, după o atentă analiză, a reușit să atribuie respectivul obiect, care a trecut prin multe „mâini” și a suferit modificări și ștersături care tindeau să ascundă identitatea primului proprietar, fie lui Ștefan cel Mare, fie nepotului acestuia, Ștefăniță Vodă.

Interesantă, prin sursele folosite și informațiile inedite pe care le-a oferit, a fost lucrarea studentului Andrei Mirea, masterand la Facultatea de Istorie din București, Invazia de lăcuste în timpul campaniei otomane din Moldova în 1476. Contribuția sa a urmărit analiza și explicarea impactului socio-economic, inclusiv asupra campaniei otomane din 1476, al celei mai mari invazii de lăcuste din întregul secol al XV-lea, petrecută între anii 1473–1479/1480, în Europa Sud-Estică și Centrală, inclusiv în Moldova. În cercetarea sa a folosit studii moderne de entomologie, dar și surse editate, însă puțin utilizate de medieviștii români, precum analele abației benedictine din Melk.

Sesiunea de comunicări istorice a acestei zile s-a încheiat cu lucrarea domnului Ștefan S. Gorovei, Clopotele lui Ștefan cel Mare, care continuă unele proiecte mai vechi privind completarea Repertoriului monumentelor și obiectelor de artă din timpul lui Ștefan cel Mare (1958). În urma unor îndelungi cercetări, a reușit să identifice încă nouă clopote din domnia lui Ștefan, alături de cele cinci deja cunoscute, care au fost dăruite de acesta sau de unii dintre sfetnicii săi. A evidențiat faptul că, asemenea documentelor și manuscriselor care au avut un destin fragil, și în privința clopotelor procentul pierderilor este mare, dăinuirea lor fiind amenințată de invazii și prădăciuni, de incendii și de război, în acest din urmă caz făcând referire la Primul Război Mondial, când au fost date la topit multe clopote vechi.

A doua sesiune de comunicări a zilei de 3 septembrie a fost dedicată cercetării muzicologice, fiind prezidată de doamna Maria Alexandru, profesor la Universitatea Aristotelis din Tesalonic. Este pentru prima dată când, în cadrul Colocviilor Putnei, a fost organizată o secțiune separată dedicată muzicologiei. Tema de anul acesta a fost centrată pe studiul descifrării cântărilor psaltice din Antologhioanele Școlii muzicale de la Putna, din secolul al XVI-lea, întemeiată prin contribuția Sfântului voievod Ștefan cel Mare, care a dorit să facă din mănăstirea Putna un important centru de cultură bisericească. Este de menționat faptul că aceste cântări psaltice (aproape 200), destinate Privegherilor și Sfintei Liturghii din sărbători, aparțin în principal monahului Eustatie Protopsaltul Putnei, întemeietorul școlii muzicale, la începutul veacul al XVI-lea. Cântările pot fi considerate ca fiind cele mai vechi cântări culte din istoria muzicii românești.

Prima comunicare a acestei sesiuni a aparținut Svetlanei Kujumdzieva, cu titlul The Significance of the Putna Music School in the History of Orthodox Church Music, în care a vorbit despre caracteristicile manuscriselor Școlii muzicale de la Putna, având în vedere două dintre acestea, respectiv lucrarea monahului Eustatie din 1511 și manuscrisul 816 din Biblioteca Institutului de istorie și arhivistică al Bisericii Patriarhiei Bulgare din Sofia. În comunicarea sa, a subliniat faptul că manuscrisele Școlii muzicale de la Putna sunt reprezentative pentru adoptarea sistemului muzical bizantin târziu (cunoscut și sub denumirea de „Koukouzelian”) în limba slavă, în redacția sa bulgară, specific secolului al XIV-lea. Concluzia sa este că un obiectiv important al acestei școli fost păstrarea tradiției ortodoxe, în condițiile dominației religioase străine în Balcani.

În continuare cunoscutul muzicolog român Maria Alexandru a prezentat lucrarea St John Koukouzeles in the kalophonic repertory of the Music School of the Holy Monastery Putna.

A urmat Yevgeniya Ignatenko, profesor la Academia Națională de Muzică „Ceaikovsky” din Kiev (Ucraina), cu comunicarea Greek Chants in the Moldavian Manuscripts of the 16^th century and in the Ukrainian-Belarusian Heirmologia of the late 16^th – 18^th centuries, în care a discutat despre manuscrisele muzicale bisericești ucrainene și bieloruse din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, păstrate în repertoriul liturgic până la începutul secolului al XIX-lea, care cuprind cântări grecești, lucrările calofonice ale compozitorilor bizantini importanți din secolele XIII–XV.

Ierodiaconul Avraam Bugu de la Mănăstirea Putna a prezentat comunicarea A metrical approach to the Middle Byzantine notation, în care a analizat aspectele metrice ale cântărilor psaltice bisericești în lucrările mai multor autori. Percepția corectă a problemei ritmice a vechilor cântări este foarte importantă pentru a înțelege lunga exegeză, nefiind suficientă doar copierea transcrierile vechilor formule melodice, ci înțelegerea profundă a logicii acestora.

Următoarea lucrare, intitulată The Kastoria 8 Asmatikon – A Middle Byzantine Enigma, a aparținut profesorului Gregory Myers de la Universitatea Kwantlen din Reachmond (Canada), specialist în notația muzicală veche din spațiul rusesc. În lucrare s-a referit la proprietățile de notație unice ale Asmatikon-ului Kastoria 8 (K8), multe dintre semnele acestuia fiind asemănătoare cu cele ale scripturilor paleobizantine, precum și cu notația muzicală kondakariană slavă estică. În prezentarea sa s-a referit la mai multe aspecte ale K8: rolul său în dezvoltarea cronologică a notației diastematice; rolul în păstrarea practicilor de scandare mai vechi în lumea ortodoxă, în acest moment; rol ca potențial dispozitiv paleografic în descifrarea notării muzicale kondakariene paleoslavice; și manuscrisul ca un posibil instrument pedagogic pentru instruirea cheironomiei.

Ultima prezentare a zilei a fost cea a lui Dimosthenis Spanoudakis, cercetător în cadrul Departamentului de Studii Muzicale al Universității Aristotelis din Tesalonic, Understanding the Old through the New and vice versa. Aspects of the relation between Old and New notation. Prezentarea a avut în vedere utilizarea unor analize muzicale și interdisciplinare, cunoscute și noi, pentru a investiga aspecte ale relației dintre notația veche și cea nouă. În prima parte s-a referit la analize muzicale și statistice, iar în a doua parte la materialul muzical (notația veche și nouă), cu diverse analize muzicale la nivel micro- și macrostructural, în încercarea de a redescoperi posibile mecanisme muzicale interioare, pierdute o dată cu trecerea timpului.

A doua zi a Colocviilor, 4 septembrie 2020, a început cu o sesiune de comunicări de istorie, prezidată de Protos. Dosoftei Dijmărescu de la Mănăstirea Putna. Prima lucrare a fost cea domnului Vlad Bedros, profesor la Universitatea Națională de Arte din București, intitulată „Cu giulgiu curat și cu miresme…”: notă despre iconografia Punerii în mormânt în pictura din Moldova, în care a încercat să argumenteze existența unei practici a reprezentării capabile să nuanțeze iconografia Threnosului și să construiască relee de semnificare independente de tradiționala exegeză iconografică. În lucrarea sa a analizat motivul giulgiului drapat la baza lespezii, practicat în arta rusă de la limita secolelor XIV–XV, care apare și în pictura moldovenească (la Sf. Ilie, Bălinești, Humor și Arbore), într-o stilizare spiralată. A arătat că spiralarea giulgiului evocă o altă formulă aparte de drapaj în reprezentările iconice moldovenești și că, totodată, reprezentarea unei spirale, pentru a puncta un loc de manifestare a sacrului, reprezintă un habitus curent al muraliștilor activi în Moldova.

Următoarea comunicare, Programul iconografic al Bisericii Sf. Nicolae din Rădăuți. Menologul în vremea lui Ștefan cel Mare, a aparținut profesorului Emil Dragnev de la Universitatea de Stat din Chișinău. Lucrarea se referă la frescele nou descoperite în urma restaurării Bisericii Sf. Nicolae a Mănăstirii Bogdana din Rădăuți. Profesorul Dragnev, reușind să descifreze tot menologul sau sinaxarul din biserică, a evidențiat particularități ale alegerii sfinților care sunt pictați, pentru că, de obicei, nu întreg sinaxarul se pictează, ci se face o selecție a sfinților dintr-o anumită lună. Așa se explică diferențele între menoloagele sau sinaxarele din diferite mănăstiri și biserici din vremea domniei lui Ștefan cel Mare.

În continuare, Andrei Dumitrescu, student la Universitatea Națională de Arte din București, a prezentat lucrarea „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta ta”: iconografia Deisis imperial în Moldova, la sfârșitul secolului al XV-lea, în care a realizat o analiză a iconografiei cunoscute în istoriografie ca Deisis imperial sau Curtea cerească în pictura din Moldova, din bisericile Sf. Ilie de lângă Suceava, Sf. Gheorghe de la Voroneț și Sf. Nicolae din Rădăuți, în ultimele decenii ale secolului al XV-lea. Analizând redacțiile iconografice din aceste biserici, studiul său a urmărit configurarea mesajului teologic și liturgic al imaginii în interiorul unor sintaxe vizuale, care tematizează genealogia divină a puterii monarhice și sacerdotale. Concluzia sa este că tema Deisis imperial relevă adoptarea unor elemente ale retoricii imperiale și ale polemicilor religioase din perioada bizantină târzie de către elitele politice și clericale din Moldova sfârșitului de secol al XV-lea.

Doamna Olimpia Mitric, profesor la Universitatea din Suceava, în lucrarea Regăsirea icoanei dăruită de patriarhul Ioachim al V-lea al Antiohiei episcopului Gheorghe Movilă a vorbit despre regăsirea unei icoane a Maicii Domnului care a fost dăruită de Patriarhul Antiohiei episcopului de Rădăuți Gheorghe Movilă, în călătoria acestuia spre Rusia, în 1587. Ulterior, icoana a fost donată de episcop Mănăstirii Sucevița, în colecțiile acesteia fiind semnalată de mai mulți istorici. Ea a dispărut după cel de-al Doilea Război Mondial, fiind regăsită de curând în depozitul aceleași mănăstirii între icoanele deteriorate, distrusă probabil din cauza unui incendiu ce a avut loc în biserică în anii războiului. A accentuat, spunând că doar expertiza științifică a istoricilor de artă și a restauratorilor va putea demonstra că este vorba despre aceeași icoană dăruită de patriarhul Antiohiei și ajunsă la Sucevița.

A urmat comunicarea De Suceava à Kiev: les pérégrinations de la «croix de Théophane», semnată de trei autori: Olena Sergij și Bohdan Berezenko din Kiev și Vera Tchentsova de la Paris. În prezentarea sa, doamna Tchentsova a vorbit despre o cruce sculptată în lemn și ferecată în argint aurit, care a aparținut Bisericii mănăstirii Bratsky din Kiev, cu hramul Botezul Domnului, și care provine din Moldova. Ea a aparținut Mitropolitului Teofan al Moldovei și a ajuns apoi în Ucraina, probabil, susține autoarea, o dată cu exilul Mitropolitului Dosoftei, la sfârșitul secolului al XVII-lea. Această cruce este asemănătoare cu o alta păstrată la Mănăstirea Dragomirna, amândouă având un program iconografic similar, care reproduce anumite teme sinaitice. Deși se credea că originea acestei cruci ar fi din Sfântul Munte, autoarea consideră că a fost realizată în spațiul de limbă slavă din sud-estul Europei.

Ultima comunicare din cadrul acestei sesiuni a aparținut domnului Alexandru Pascal de la Moscova, Particularitățile gloselor româno-chirilice din „Pravila bisericească” de la Arad. Domnia sa a vorbit despre un manuscris descoperit recent, o pravilă bisericească din jurul anului 1470, care, în secolele al XVIII-lea – al XIX-lea, a fost adnotată de către un copist sau un cleric. Acesta a notat pe marginea manuscrisului diferite comentarii în limba română cu caractere chirilice. Analiza acestor glose de pe manuscris oferă multe indicii despre practica canonică a bisericii din secolele respective. Deși de proveniență ștefaniană, manuscrisul se află în prezent în biblioteca Mănăstirii Hodoș-Bodrog din județul Arad.

Ultima sesiune de comunicări istorice, prezidată de profesorul Vlad Bedros, a debutat cu lucrarea Ieromonahului Iustin Taban de la Mănăstirea Putna, Braniștea mănăstirii Putna în anii 1502, 1647 și 1790. O abordare cartografică comparativă, în care a realizat o analiză comparativă a hărții braniștii Putnei, așa cum a fost identificată la 1502, cu noul traseu stabilit de Vasile Lupu la 1647, respectiv cu suprafața efectivă care se găsea în stăpânirea Putnei între anii 1783–1790, când s-a constituit Fondul Religionar Greco-Oriental. În comunicarea sa a identificat și plasat pe harta Bucovinei, văzută din satelit, toponimele menționate de documentele Putnei, folosind în paralel hărțile austriece ale Bucovinei de pe site-ul mapire.eu. Scopul cercetării sale a fost cunoașterea întinderii reale a domeniului funciar al Putnei și a statutului ei patrimonial în societatea Moldovei până la secularizarea proprietăților, făcută de guvernarea habsburgică în 1783.

Au urmat Ierdiaconul Timotei Tiron și Protos. Dosoftei Dijmărescu de la Mănăstirea Putna, care au prezentat lucrarea Antimisele din colecția Mănăstirii Putna. Comunicarea a prezentat colecția de antimise pătrate la Mănăstirea Putna. Cele mai vechi sunt de la Mitropolitul Ghedeon (1655) și de la Sfântul Iacob Putneanul.

Următoarea comunicare a aparținut monahului Alexie Cojocaru de la Mănăstirea Putna, O condică de oaspeți a Mănăstirii Putna din anii 1911–1912. Este vorba despre un document inedit, o condică de oaspeți din anii 1911–1912, în care erau consemnate diferite date despre vizitatorii mănăstirii. Este unul dintre cele mai vechi documente care atestă existența unui muzeu la Mănăstirea Putna. Condica oferă informații interesante despre locul de origine al vizitatorilor, cei mai mulți dintre ei venind de la Cernăuți, Rădăuți și București, dar și din locuri mai îndepărtate (Viena, Praga, Budapesta, Sofia, Brașov, Vălenii de Munte), într-o vreme în care mănăstirea și Bucovina erau în cadrul Imperiul Austro-Ungar. Totodată, condica reprezintă o radiografie a vieții de la Mănăstirea Putna din acel timp.

În continuare a fost prezentată lucrarea Lada de sacristie de la Putna. Detalii iconografice, tehnice și stilistice, care aparține doamnei Alice Isabella Sullivan de la Universitatea Michigan din Ann Arbour (SUA), în care a analizat caracteristicile iconografice, tehnice și stilistice ale lăzii de sacristie aflată în colecția Mănăstirii Putna, elemente stilistice asemănătoare fiind identificate de domnia sa și pe alte panouri sculptate din lemn, din secolul al XV-lea, descoperite în colecția Metropolitan Museum din New York. Tehnica sculpturii utilizată pentru crearea imaginilor a fost folosită și în realizarea decorației altor lăzi de lemn produse în ateliere italiene și care au fost exportate în toată Europa, inclusiv în regiuni din Balcani și Carpați. Deși s-a dovedit că aceste lăzi erau destul de comune în secolul al XV-lea, putând fi folosite în scopuri laice sau ecleziastice, lada de la Putna, datorită iconografiei creștine de pe fațada principală și de pe interiorul capacului, a fost creată pentru a păstra doar obiecte religioase. Detaliile analizate dezvăluie aspecte ale originii și ale funcției inițiale a acestui obiect unic din colecția mănăstirii, deși nu se poate stabili cu certitudine locul de proveniență al acestei lăzi, așteptându-se cercetări ulterioare.

Ultima comunicare a acestei sesiuni, a părintelui Dosoftei Dijmărescu și domnului Iulian Tomeac, s-a intitulat Ieromonahul Pimen Zainea stareț (1958–1961) și ghid (1964–1975) la Mănăstirea Putna și a prezentat activitatea viitorului arhiepiscop al Sucevei si Rădăuților în perioada de viețuire la Putna. Documentele din arhiva mănăstirii redau în parte ceea ce au simțit și i-au frământat atunci pe ieromonahul Pimen și pe obștea mănăstirii. Unele activități au un ecou deosebit azi, precum inițiativa de a face cercetări în arhivele din Viena despre Prima Serbare a Românilor organizată în 1871 la Putna de Mihai Eminescu și studenții vremii.

În ultima parte a colocviului a avut loc o masă rotundă cu tema Exighisiri și transcrieri ale muzicii bizantine. Aceasta a fost dedicată metodelor și abordărilor de transcriere concretă a unor cântări din Antologhioanele de la Putna, pentru a stabili anumite principii care pot fi avute în vedere în descifrarea acestora. Discuțiile au fost axate pe trei cântări din Psalmii Fericit bărbatul și Robii Domnului, precum și Troparul Învierii compus de Eustatie Protopsaltul. Rezultatul a fost îmbucurător, în urma discuțiilor specialiștii descoperind anumite metode de descifrare, dar cercetarea și analiza acestor cântări trebuie să fie continuată pentru o mai bună și mai autentică descifrare a vechilor cântări.

În încheierea Colocviului, gazda evenimentului, părintele Stareț Arhimandrit Melchisedec Velnic, a mulțumit participanților pentru contribuția lor, iar coordonatorul științific „oarecum” al sesiunii de comunicări istorice, istoricul Ștefan S. Gorovei, în cuvântul său a spus că această ediție, deși organizată într-un mod unic pentru Colocviile Putnei, a fost o reușită, cu unele comunicări științifice foarte bune și cu comunicări de istoria artei interesante, reprezentând o garanție a calității următorului număr din revista Analele Putnei, în care vor fi publicate.