Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna a organizat, în perioada 9‒12 iulie 2026, a XXXIII-a ediție a Simpozionului internațional de istorie „Colocviile Putnei”. Lucrările simpozionului s-au desfășurat în Sala de conferințe a Centrului Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” de la Mănăstirea Putna.

După slujba de Te Deum săvârșită în biserica voievodală, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a rostit câteva cuvinte de mulțumire și de recunoștință adresate participanților la colocviu pentru „lucrul făcut cu statornicie”, în cercetarea istoriei medievale, iconografiei și muzicologiei.

La deschiderea colocviului, arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, a rostit un cuvânt de întâmpinare în care a amintit despre realizările Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare”, de la înființarea sa în 2005, și a adus mulțumiri inițiatorilor acestui proiect și colaboratorilor, participanți constant la lucrările colocviului, ale căror contribuții științifice au fost publicate în revista „Analele Putnei”.

În continuare, au fost prezentate mai multe cărți editate de Mănăstirea Putna, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte: Stiharul Sf. Macarie Protopsaltul (Ed. Mitropolit Iacov Putneanul, 2026) și Arhiepiscopul Victorin Ursache a Arhim. Ieremia Berbec (Ed. Nicodim Caligraful, 2026). Totodată, a fost semnalată apariția numărului XIX/2026 a revistei „Cuvinte către tineri” și a numărului XIX, 2023, 2 a revistei „Analele Putnei”.

Prima sesiune a colocviului a fost deschisă de domnul Ovidiu Cristea, cu comunicarea L’altra Valachia: text, context, interpretări, care prezintă o scrisoare trimisă de Ștefan cel Mare Veneției, în 1477, în care Țara Românească era numită „celălalt tărâm valah”, în contextul războiului împotriva Porții; întrucât conducătorii valahi care au încercat să-i înfrunte pe otomani au fost înlăturați de la putere sau forțați să se supună sultanului, această sursă, în loc să fie un argument al unității românești, este o dovadă că cele două Valahii aveau opțiuni politice diferite. Lucrarea doamnei Maria Magdalena Székely, Scrisoarea lui Uzun Hasan către Ștefan cel Mare: noi argumente într-o veche controversă, continuă cercetările prezentate în ediția anterioară a acestui colocviu, referitoare la autenticitatea epistolei hanului Uzun Hasan către domnul Moldovei, propunând noi observații și conexiuni; contestă intenția acestuia de a coaliza suveranii europeni și de a elibera Constantinopolul, epistolele atribuite acestuia reflectând în cel mai înalt grad dorințele și așteptările Veneției. Subiectul a fost cercetat și de Andrei Mirea, în lucrarea Traducerea autentificată a scrisorii lui Uzun Hasan către Ștefan cel Mare (1474). O analiză paleografică, în care, pentru a aduce clarificări privind datarea scrisorii, păstrată la Biblioteca Națională Marciana din Veneția, o analizează din punctul de vedere al particularităților sale externe (forma de păstrare, tipul de scriere, filigranul, modalitatea de validare utilizată, stilul cronologic folosit de emitentul actului și suportul de scris); el demonstrează că lectura corectă a anului de emitere este 1474, iar nu 1459 (așa cum apare în toate edițiile documentului). O altă comunicare a lui Andrei Mirea, în cadrul acestei sesiuni, este Un genovez la curtea Moldovei. Surse inedite despre Dorino Cattaneo, cămăraș și mare vameș în domnia lui Ștefan cel Mare, care analizează patru surse inedite din anii 1465–1467, păstrate în fondurile notariale de la Archivio di Stato di Genova, despre activitatea negustorească și financiară a lui Dorino Cattaneo, documente ce clarifică detalii privind ramura familiei Cattaneo, rosturile sale administrative și politice la curtea Moldovei și comerțul genovez din Moldova în secolul al XV-lea.

Sesiunea de după-amiază a fost dedicată studiilor de istoria artei. Ea a fost deschisă de domnul Emil Dragnev cu Faptele Sf. Treimi în programele iconografice ale bisericilor moldovenești (secolele XV–XVI), în care arată că ciclurile din icoanele rusești ce cunosc mai multe variațiuni, având un nucleu stabil din scenele apariției celor trei îngeri lui Avraam și a celor doi îngeri lui Lot, apar în programele iconografice ale mai multor biserici moldovenești: Sf. Nicolae din Rădăuți, Bălinești și Arbore. În continuare, domnul Ciprian Firea a prezentat lucrarea, realizată împreună cu Ivan Biliarsky, Icoane moldovenești din secolele XV–XVI? Câteva ipoteze noi, în care încearcă să atribuie Moldovei medievale și puterii sale de creație unele icoane ce se află azi în zone îndepărtate (Muntele Athos, Albania), aducând ca argumente „lizibilitatea” facilitată de restaurări care a contribuit la cunoașterea tot mai aprofundată a trăsăturilor specifice artei moldovenești, la noi interpretări, încadrări cronologice sau atribuiri ale frescelor, icoanelor și miniaturilor. În comunicarea Icoanele de secol al XVII-lea ale Mănăstirii Putna, Cristina Cojocaru a analizat cinci dintre cele șapte icoane aflate în patrimoniul mănăstirii, pictate în secolul al XVII-lea, și a prezentat argumentele privind stabilirea datării lor, în contrast cu cele ale specialiștilor din trecut, iar prin investigații morfologice, stilistice și paleografice comparative, cercetarea sa încearcă să ofere o nouă ipoteză despre precedentul iconostas al Mănăstirii Putna și despre presupusa școală de pictură care a existat aici. Lucrarea lui Thomas Draghetti, Between Epigram and the Visual: Negotiating Lay and Monastic Identities in Byzantine Double-Portraiture, examinează inovațiile pe care inscripțiile bizantine le introduc pe monumentele funerare, pentru a articula ruptura biografică a monahilor, între identitatea laică și cea religioasă, și bazându-se pe corpusul de inscripții în piatră, adunat de Andreas Rhoby, analizează trei studii de caz, din secolele al X-lea – al XIV-lea, situate între Beoția, Tesalia și Constantinopol. Elisabeta Negrău, în The Fourteenth-Century Ecclesiastical Networks and the Anti-Heretical Program of the Cozia Narthex (1391) , analizează vechea pictură a Mănăstirii Cozia din 1391, păstrată doar în pronaos, care include figuri ale sfinților monahi și trei cicluri: Menologionul, imnul Acatist și Sinoadele Ecumenice, și susține că particularitatea concepției iconografice articulează un program antieretic care vizează arianismul, monofizitismul și iconoclasmul, principalele erezii hristologice și antitrinitare. Ultima prezentare, Mother of Light: The Rhetoric of Corporeal Epiphany in the Palaiologan Frescoes at Argeș, a fost cea a lui Andrei Dumitrescu, în care investighează sinergiile spațio-temporale dintre imaginile murale, inscripțiile poetice și lumina naturală în cadrul programului de fresce paleologice de la biserica domnească Sfântul Nicolae din Curtea de Argeș, și în care își propune să descopere fundamentele isihaste ale picturilor murale, aducând mai multă claritate unui segment încă puțin înțeles al legăturilor de la mijlocul și sfârșitul secolului al XIV-lea dintre Țara Românească și Imperiul Bizantin.

În cea de-a doua zi, 10 iulie 2026, după Sfânta Liturghie a recunoștinței slujită la împlinirea a 560 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna, în cadrul căreia au fost pomeniți istoricii trecuți la Domnul, foști colaboratori ai Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare”, Arhim. Melchisedec Velnic a spus câteva cuvinte despre punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna și despre cercetările arheologice care au dovedit existența unei vechi mănăstiri preștefaniene pe aceste locuri.

Prima sesiune a început cu prezentarea doamnei Emanuela Cernea, cu titlul Pe firul unei ipoteze referitoare la atelierele de broderie moldovenești. Comunicarea reia o parte a tezei doctorale, care completează cunoștințele referitoare la arta broderiei de tradiție bizantină practicată în Țările Române pe parcursul secolelor XV-XVIII, cu un interes particular legat de modalitățile de documentare a atelierelor locale; cercetarea sa, restrânsă la epitafele moldovenești, a reușit să ofere detalii semnificative reconstituirii acestui domeniu artistic valoros. În completare, Iuliana Dumitrașcu, în comunicarea Un tip de felon imprimat din secolul al XVIII-lea în Țările Române, a analizat un felon păstrat în colecțiile Muzeului Național de Artă al României, veșmânt liturgic ce prezintă un decor textil realizat prin imprimare cu matrițe xilografice care, prin programul ornamental, prezintă afinități cu un grup de feloane balcanice din secolul al XVIII-lea, iar similaritățile iconografice și tehnice sugerează existența unor ateliere specializate în producția de textile imprimate destinate cultului ortodox, active în mediul est-mediteraneean. În continuare, Arthur-Constantin Bărboi, în Petru al Mușatei, orientarea spre Constantinopol și întemeierea Mitropoliei Maurovlahiei, a abordat un subiect rămas puțin analizat în istoriografia referitoare la întemeierea primei mitropolii moldovenești, cel al convertirii lui Petru Mușat la ritul răsăritean, propunând câteva motive ale acestei orientări. Doamna Elena Firea, în prezentarea sa, Mitropolitul Teofan I și cultul Sfântului Ioan cel Nou – o istorie încă nescrisă, pornind de la identificarea unui nou ciclu narativ dedicat Sf. Ioan cel Nou în frescele bisericii Adormirii Maicii Domnului din Baia, a adus laolaltă mărturii referitoare la rolul pe care mitropolitul Teofan I (1530-1545) trebuie să-l fi avut în promovarea cultului acestui sfânt, punând în lumină cinstirea specială pe care pare să o fi avut pentru mucenicul de la Suceava și posibilele sale motivații. În ultima comunicare a acestei sesiuni, Despre oficiul de „dichiu al Sfintei Mitropolii de Suceava” și statutul bisericii Sfântul Gheorghe, fostă (?) catedrală, în ultimul sfert al veacului al XVII-lea și în veacul al XVIII-lea, Ioan-Augustin Guriță a analizat oficiul ecleziastic, cea a dichiului, cu referire la evoluția acestei instituții ce reflectă grija mitropoliților Moldovei de a-și menține, prin intermediul acestuia, autoritatea asupra vechii reședințe mitropolitane și asupra patrimoniului ei, de a supraveghea viața duhovnicească și de a se îngriji de bisericile din oraș, mai ales de vechea catedrală, biserica Sfântul Gheorghe („Mitropolia”), și de biserica Sfântul Dimitrie.

În sesiunea de după-amiază a acestei zile, Mihai Gicoveanu a expus, în Despre începutul Mănăstirii Solca, opiniile emise de cercetători în legătură cu întemeierea Solcăi și a adus noi argumente referitoare la fundarea sa. Domnul Petronel Zahariuc, în Din arhive adunate și-napoi la obște date! Frânturi din istoria Sfintei Mănăstiri Putna în secolul al XVIII-lea (I), a prezentat câteva documente inedite (integral sau parțial) din istoria Mănăstirii Putna în secolul al XVIII-lea, descoperite în arhive, în care se vădește și se vorbește despre călugării, egumenii și Sfinții mănăstirii și despre proprietățile acesteia. Iulian Tomeac a adus completări la istoria Mănăstirii Putna. În studiul său, Măsurile austriece de prevenire și stingere a incendiilor la Mănăstirea Putna în secolul XIX, a analizat evoluția acestor măsuri, implementate de administrația austriacă, un sistem modern bazat pe profesionalizarea serviciului de curățare a hornurilor prin contracte de stat cu meșteri specializați, măsuri care au protejat eficient patrimoniul Putnei și au reprezentat un pas spre modernizare. Monahul Alexie Cojocaru a continuat cercetarea din edițiile precedente ale colocviului, referitoare la Protocolul poruncilor al Sfintei Mănăstiri Putna, în comunicarea sa File de istorie putneană. Protocolul poruncilor (V), 1835–1853, analizând vol. V (1835-1853), ce conține cópii ale unor scrisori trimise de către Centrul eparhial din Cernăuți la Mănăstirea Putna, cu informații valoroase privind istoria mănăstirii. Domnul Marian Olaru, în Biserica, presa și mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici, a prezintat măsurile mitropolitului Bisericii Ortodoxe a Bucovinei prin care susținea știința de carte și tinerimea studioasă, creșterea producției de carte și a numărului publicațiilor în limba română, ridicarea unor noi biserici și repararea celor aflate în stare de degradare, dar și convocarea Congresului bisericesc, a cărui desfășurare a fost reflectată de „Gazeta Bucovinei”, fapt ce a atras cenzurarea ei de către autorități. Comunicarea Jurnalul de șantier al lui Grigore Foit și cercetările de la Putna (1971). Observații preliminare asupra unui manuscris inedit a lui Alis Niculică a valorificat un fragment inedit din arhiva personală a arheologului Grigore Foit, un caiet de notițe utilizat pe șantierul arheologic de la Mănăstirea Putna, în octombrie 1971, în cadrul cercetărilor coordonate de arheologul Mircea D. Matei, care cuprinde atât aspectele tehnice ale cercetării arheologice, cât și de viață cotidiană pe șantier; jurnalul reprezintă o sursă documentară valoroasă pentru înțelegerea practicii arheologice și a relației dintre cercetare și restaurare în România postbelică. Iar ultima comunicare a acestei zile a fost domnului Liviu Pilat, Cronica unei reuniuni eșuate: Colacin, 29 septembrie 1502, care se referă la eșecul întâlnirii de la Colacin, determinant pentru anexarea Pocuției de către Ștefan cel Mare.

Prima sesiune din cea de-a treia zi a colocviului, 11 iulie 2026, a debutat cu comunicarea Arhim. Dosoftei Dijmărescu, care a abordat subiectul aniversării a 400 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și, în acest context, a atitudinii statului și societății austriece, respectiv cea a statului și societății ungare reflectate în presă, în lucrarea Serbarea lui Ștefan de la Putna (1904) în presa austriacă și maghiară. Despre mitropoliții Bucovinei a prezentat Arhim. Policarp Chițulescu, în Un apus și un răsărit la Centenar (1926–2026): Mitropoliții Bucovinei Vladimir de Repta și Tit Simedrea. În lucrarea sa, și-a propus ca, pe baza unor documente inedite, să analizeze relațiile Mitropolitului Vladimir de Repta cu Mitropolitul Primat Miron Cristea, precum și raporturile sale cu Sfântul Sinod, precum și activitatea unui ierarh din noua generație, Tit Simedrea. Lucrarea Ierarhii bucovineni tunși în monahism la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Hreșceatic, a lui Miroslav Mai-Boroda, evocă viața și activitatea unor ierarhi bucovineni formați la Mănăstirea „Sfântul Apostol Ioan Teologul” din Hreșceatic, care au avut un rol important în păstrarea și răspândirea credinței ortodoxe în perioada regimului sovietic, fără a-și uita originile și identitatea bucovineană: mitropoliții Antonie Vacaric și Nicodim Rusnac, și Arhiepiscopul Metodie Menzac. Arhid. Avraam Bugu, în prezentarea Contribuții românești în cultura muzicală bisericească din spațiul polono-ucrainean (sec. XVI–XVII) a făcut referire la diferite personalități românești sau care s-au format în spațiul românesc, cum ar fi Sf. Ierarh Petru Movilă, fiu de domn român, respectiv Cuviosul Teodosie de la Maniava, care a viețuit o vreme la Mănăstirea Putna. La final, Anca Elisabeta Tatay și Cornel Tatai-Baltă au prezentat în Influența gravurii ucrainene asupra centrului tipografic de la Mănăstirea Neamț (1816–1836) 14 ilustrații, unele semnate de Ghervasie Monah sau de Teodosie Monah, toate inspirate din cărți tipărite la Mănăstirea Lavra Pecerska din Kiev, care au fost realizate în imprimeria de la Mănăstirea Neamț, înființată în 1807, ultimul centru tipografic românesc în care arta xilogravurii a fost cultivată cu talent și perseverență, până în anul 1860.

În paralel, în Sala egumenilor a Centrului Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” s-a desfășurat o sesiune de comunicări dedicate muzicologiei. Prima a fost cea a domnului Cătălin Cernătescu, Cântul sacru între perspectivele ecleziastice și ideologia de stat la jumătatea secolului XX, în care a investigat evoluția discursului despre cântarea sacră ortodoxă în România, între anii 1930 și 1950, într-o perioadă de profunde transformări culturale și politice. Acesta a evidențiat interacțiunea dinamică dintre perspectivele ecleziastice, ideologia de stat și practicile muzicale, arătând felul în care cântarea sacră a devenit un spațiu de negociere între credință, putere și identitate culturală. În continuare, Pr. Costel Stoica, în lucrarea Observații asupra unui capitol special din Vechiul Stihirar: formulele „cumplite” în cadrul genului stihiraric, a analizat anumite cataloage de formule muzicale atașate manuscriselor de tip Stihirar provenind din secolele XVIII-XIX, aducând aspecte de noutate în interpretarea acestora. Comunicarea domnului Ștefan Ilie Graur, Manuscrisul 129 BMMB – document reprezentativ pentru muzica bizantină laică din Moldova, s-a axat pe prezentarea sintetică a conținutului Manuscrisului 129 de la Biblioteca „Dumitru Stăniloae” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, dar și pe unele aspecte privind notația muzicală utilizată, manuscrisul fiind o antologie de cântece de lume (laice) alcătuită în anul 1813 de arhidiaconul grec Nikiforos Kantouniaris, renumit psalt și compozitor, originar din insula Chios, ce prezintă un interes muzicologic deosebit, atât prin vechimea sa, cât și prin valoarea materialului muzical inclus. Iar lucrarea lui Gabriel Marian Duca, Protopsaltul Gheorghe Cazana și opera sa, cuprinde biografia unui psalt aromân mai puțin cunoscut, Gheorghe Cazana, și analizează, pe scurt, conținutul celor zece manuscrise păstrate, cu cântări psaltice destinate bisericilor din comunitățile aromâne, prezentare însoțită de scurte exemplificări audio. Sesiunea de muzicologie s-a încheiat cu comunicarea Arhid. Serafim Grigorescu, Stihirarul Sfântului Macarie Protopsaltul. De la manuscris la tipăritură, text care prefațează noua ediție a Stihirarului Sfântului Macarie Protopsaltul, și care propune o analiză detaliată a genului compozițional stihiraric, concentrându-se pe opera și activitatea Sf. Macarie Ieromonahul ca bun muzician și patriot.

Ultima sesiune a colocviului a fost deschisă de doamna Olimpia Mitric, a cărei lucrare, Colofoanele și copiștii manuscriselor slavone din Moldova (sec. XV–XVII), este rezultatul unei cercetări sistematice a peste 300 de colofoane (modele, structură, conținut) și a copiștilor manuscriselor slavone ce-și au originea în scriptoriile din Moldova, prezentarea fiind însoțită de imagini relevante. Comunicarea lui Alexandru Pascal, Despre tradiția manuscrisă a versiunii slave a Sintagmei lui Matei Vlastares în Țara Moldovei în secolele XV–XVII, analizează relațiile dintre manuscrisele versiunii slave a Sintagmei lui Matei Vlastares create în Țara Moldovei în secolele XV‒XVII, cel mai important centru de copiere fiind Mănăstirea Putna, unde au fost realizate succesiv trei copii ale fiecărui manuscris; cercetarea aduce și unele îndreptări privind numărul de copii slave ale Sintagmei care au circulat în Moldova. Prezentarea lui Mihail-George Hâncu, Traducere cu variante și variante de traducere: observații despre manuscrisul bilingv al Imnului Acatist din 1683, este dedicată uneia dintre cele mai vechi traduceri românești ale Imnului Acatist, care se găsește în ms. rom. 1348 de la Biblioteca Academiei Române, redactat de către logofătul Mihai din Târgoviște între 1677/1678 și 1683, și analizează diferitele variante de traducere a acestuia. Ultima comunicare a Colocviului, a domnului Ștefan S. Gorovei, Ștefan cel Mare: antecesori și succesori. Interpretări, ipoteze, confuzii și concluzii, se referă la cercetările istoriografice referitoare la Ștefan cel Mare, contribuțiile istoricilor la cunoașterea domniei și personalității acestuia, interpretarea surselor istorice care poate genera confuzii.

La finalul colocviului, părintele stareț arhim. Melchisedec Velnic a rostit un cuvânt de încheiere și de mulțumire.

Duminică, 12 iulie, după Sfânta Liturghie, istoricii participanți la cea de-a XXXIII-a ediție a Colocviilor Putnei au mers într-o excursie de studii la Mănăstirea Bălinești, la biserica din Dolhești și la Mănăstirea Probota.

Au consemnat Angela și Valentina Bilcea.