Editura Mitropolit Iacov Putneanul
Dragomirna și ctitorii ei

Volumul prezintă comunicările prezentate la colocviul omonim desfășurat la Mănăstirea Dragomirna în perioada 20–23 iulie 2009, cu prilejul împlinirii a 300 de ani de întemeierea mănăstirii.
Anul apariției: 2014
Număr de pagini: 472
EXTRASE
din carte
Domnul și mitropolitul, ctitori ai Dragomirnei
Atât mitropolitul Anastasie, cât și Miron vodă și-au asumat calitatea de ctitori, cu toate obligațiile și drepturile care decurgeau din ea. (…) O singură mănăstire și doi ctitori, în fond două instituții: pe de o parte, reprezentantul puterii laice și, pe de altă parte, reprezentantul puterii ecleziastice. Cu alte cuvinte, există temeiuri pentru ca Dragomirna să fie așezată între ctitoriile domnești și, în egală măsură, între ctitoriile ierarhilor.
Maria Magdalena Székely
Biserica din cimitir
Realitatea materială a bisericii mari, citită sub lupa „codului” bisericii mici, ne îndeamnă să credem cu tărie că cele două edificii au fost gândite și realizate împreună, de aceiași ctitori, pe care îi unea aceeași dorință, în același timp și cu același scop. Sigur, biserica mică, prin însăși dimensiunile ei, a fost repede terminată, dar ea însumează tot ce trebuia să înfăptuiască biserica mare a Dragomirnei.
Voica Maria Pușcașu
Ctitorii ale lui Miron vodă Barnovschi
La 20 septembrie 1626, Miron vodă Barnovschi a dat, cu învoirea mitropolitului și a episcopilor Atanasie de Roman, Evloghie de Rădăuți și Mitrofan de Huși, două așezăminte monahale pentru cele două mănăstiri „nou zidite”, Dragomirna și Sucevița. Se știe că acest domn a manifestat un interes deosebit pentru Mănăstirea Dragomirna, vădit prin daniile, întăririle și privilegiile acordate, precum și prin construirea zidului defensiv, dându-i o înfățișare de cetate, cu drum de strajă, cu turnuri de observare și ziduri puternice de apărare.
Monahia Maria Magdalena Gherghina