Editura Mitropolit Iacov Putneanul
Dragomirna. Ctitori și restauratori (II)
Volumul reunește comunicările prezentate în cea de a doua parte a simpozionului cu același titlu desfășurat la Mănăstirea Dragomirna în perioada 24–25 august 2014.
Este vorba de articole științifice despre acțiunile de restaurare și conservare desfășurate în principal la Mănăstirea Dragomirna în secolul al XX-lea.
Două contribuții pun în evidență activitatea arhitectei Ioana Grigorescu la Mănăstirile Putna și Dragomirna.
Anul apariției: 2016
Numărul de pagini: 200
EXTRASE
din carte
Unul dintre cele mai strălucite monumente
În cele patru secole de existență Mănăstirea Dragomirna a trecut prin multe momente tulburi, dar care nu i-au afectat frumusețea și posibilitatea comuniunii liturgice permanente; dincolo de timp și încercări a rămas valabilă descrierea marelui istoric Nicolae Iorga atribuită acestui sfânt locaș de cult. Mănăstirea Dragomirna este „unul dintre cele mai strălucite monumente ale vechii noastre arhitecturi, iar pentru Crimca un titlu veșnic de glorie”.
Conservarea și restaurarea picturii murale
Restaurarea picturilor murale încheiată în 2012 a readus valoarea artistică și importanța istorico-documentară a bisericii Dragomirna în cadrul monumentelor de aceeași factură din nordul Moldovei și totodată din Europa. Acest monument spectaculos ca arhitectură încadrat într-un ansamblu mănăstiresc fortificat cu turnuri și ziduri masive, se identifică și prin valoarea picturilor sale.
Reparațiile și restaurările Mănăstirii Dragomirna
Restaurările au fost multe, garanțiile lor s-au limitat la perioade de 5-7 decenii, după care au trebuit noi intervenții. Obștile monahale prin conducătorii lor au căutat surse financiare pentru proiectare și executarea lucrărilor de reparație și întreținere. Fără o comunitate vie, lucrătoare, rugătoare și permanentă, Mănăstirea Dragomirna nu ar mai fi astăzi monumentul istoric și locașul de cult care impresionează pe orice privitor cu frumusețea, noblețea și trăinicia sa.