Serbarea – o împlinire

Serbarea a fost o împlinire, simplă și curată. Nimic din cele petrecute atunci nu a putut fi conceput sau gândit din vreo oarecare slavă sau patimă omenească. Nimic din toate acestea nu și-au putut face loc atunci, căci în toți și peste toate trona slava Dumnezeului nostru, care „minunat este întru sfinții Săi”. Cred că acesta este cuvântul care ilustrează în modul cel mai deplin acele zile: Cu adevărat atunci Dumnezeu S-a arătat minunat întru Sfinții Săi. Și pentru că tot ceea ce s-a făcut a venit de sus, de la Preabunul, pe toate le-am luat ca pe o îndatorire sfântă, bună și curată. Împlinind, ne apropiem de izvor și mai mult. Căci omul, când se așază într-o lucrare, atunci albia se adâncește și cursul devine tot mai firesc spre adâncul izvorului. Din adânc, țâșnesc șuvoaiele vieții celei fără de sfârșit, apa cea vie din care ne-am adăpat și ne adăpăm. (Arhim. Melchisedec Velnic)

Europa – dar al creștinismului

Timp de 47 de ani (1457–1504), „luându-și nădejdea în Dumnezeu cu sine”, Binecredinciosul Domnitor a rectitorit și consolidat Moldova, a promovat cultura creștină și a ajutat Biserica pentru veacurile viitoare, înălțând numeroase lăcașuri sfinte pe care n-a vrut să le vadă pustiite și părăginite de păgâni. El însuși a spus despre Moldova sa, într-o scrisoare adresată mai multor principi creștini din Apus: „dacă această poartă a creștinătății va fi pierdută, atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie”. Și, într-adevăr, Moldova, dar și alte țări apusene, cu toate creațiile lor spirituale și materiale, ar fi fost pustiite, iar mănăstirile și bisericile ar fi fost lipsite de preoții, călugării și credincioșii lor. De fapt, Ștefan cel Mare și Sfânt apăra aici și Apusul creștin. Astfel, întrucât acest zid al creștinătății, numit Moldova, a rezistat ocrotind și Europa Apuseană, suntem îndreptățiți să spunem, împreună cu cei care au remarcat acest lucru, că: „Europa este un dar al creștinismului”. (Fragment din Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei 2004)

2 iulie 2004

Însăși prăznuirea. Din zori, în straie de sărbătoare, tinerii din ASCOR și ceilalți pelerini care li s-au alăturat, îl întâmpină pe Arhipăstorul locului și el în odăjdii sfinte în satul Vicovu de Sus – Bivolărie și împreună pornesc pe jos spre Putna. Sfânt, ales și plin de măreție alai. Buciume și cântări vestesc sosirea lor. Ierarhi, clerici, stareți, starețe, monahi și monahii, credincioși și credincioase ies în întâmpinare. Vine icoana Adormirii Slăvitului Voievod! Clopotele sună. Apărător neînfricat… mare ctitor… Ștefane Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească din nevoi și din necazuri. Din ce „nevoi” și din ce „necazuri” oare să ne mai izbăvească? (Extras din articolul apărut în „Cinstire Sfântului Voievod Ștefan cel Mare la 500 de ani de la strămutarea sa la cele veșnice – volum omagial”, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, 2004)