Editura Mitropolit Iacov Putneanul
Pagini din istoria monahismului ortodox în revistele teologice din România. (I) Personalități
Primul volum al colecției „Pagini din istoria monahismului ortodox în revistele teologice din România” este dedicat personalităților monahismului românesc. Volumul prezintă cronologic informațiile despre unii titulari ai mitropoliilor și episcopiilor care au funcționat în anumite perioade în jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române. Partea a doua a volumului este dedicată unor sfinți, stareți și mari duhovnici ai obștilor monahale din România.
Autori:
Ierom. Marcu Petcu, Nicolae Lihănceanu, pr. Adrian Pintilie, Ramona Anca-Crețu
Anul apariției: 2011
Numărul de pagini: 655
EXTRASE
din carte
PS Victorin Ursache
După o lipsă de 22 de ani, Preasfințitul Victorin Ursache al Episcopiei Misionare Ortodoxe Române în America și-a exprimat dorința, într-o scrisoare adresată la 3 septembrie 1968 Patriarhului Justinian, de a-și petrece concediul de odihnă în țară. Vestea a fost primită cu bucurie, iar emoția revederii țării natale și a Bisericii Mamă, a întâlnirilor cu ierarhii țării, cu familia și cu credincioșii români a dat acestei călătorii o semnificație specială, cu valoare de simbol.
Sfântul Ierarh Iacob Putneanul
În contextul mai larg al istoriei învățământului teologic din Moldova, în care este menționată existența unor școli pentru cler începând cu anul 1747 și este lămurit rolul episcopului Iacob Putneanul ca promotor al învățământului teologic, se vorbește în amănunt despre „Academia duhovnicească de la Putna”, care și-ar fi început activitatea în anul 1774
Mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici
Fiind membru al comisiei cenzuratoare pentru cărțile liturgice ortodox-orientale la ministerul din Viena (1850-1851), referente în Consistoriu (1862), consilier consistorial (1866), intră în viața monahală în anul 1874, ca arhimandrit, iar trei ani mai târziu, ajunge arhimandrit diecesan. În anul 1880 este numit de către împăratul Francisc Iosif I arhiepiscop și mitropolit al Bucovinei și Dalmației. Iubirea Înaltpreasfinției Sale pentru progresul culturii și al științei teologice și pentru răspândirea acestora se manifestă prin inițierea înființării jurnalului bisericesc „Candela”, a societății „Academia ortodoxă”, și a tipografiei arhiepiscopale.