Idealul unității tuturor românilor

În anul 1871, tinerii studenți și intelectualii patrioți români, chemați de Eminescu, Slavici și Xenopol, s-au adunat la Mănăstirea Putna să se inspire din credința puternică și din iubirea de neam ale slăvitului Domnitor al Moldovei Ștefan cel Mare, cu scopul unirii românilor într-o singură patrie, ideal care se va realiza în anul 1918. Și astăzi, conștiința românească vie simte nevoia să ceară înțelepciune și ajutor Maicii Domnului, Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și tuturor sfinților pentru păstrarea credinței, culturii și comuniunii fraterne românești. (Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)

Poporul român la 1871

Evenimentele de la Putna, din urmă cu 150 de ani, găseau poporul român – cel mai numeros popor din sud-estul Europei – risipit în mai multe țări. Din fericire, nucleul său (dar nu și cea mai mare parte a sa) era concentrat, din anul 1859, în România, formată, pe-atunci, doar din Oltenia, Muntenia, Moldova dintre Carpați și Prut și Bugeac (trei județe din sudul Basarabiei). Cea mai mare parte a pământului nostru și a poporului român se afla sub stăpânirea imperiilor vecine (Dobrogea sub otomani, Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul, Bucovina și alte ținuturi sub austro-ungari, pe lângă românii răspândiți prin Balcani). (Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române)

Darurile Serbării

Urna a fost primul dar menit de studenți să împodobească mormântul Sfântului Erou al credinței și al națiunii, Ștefan cel Mare. Urnei i s-au adăugat apoi steaguri, pe care au fost înscrise texte despre unitatea culturală și idealul unității românilor. Toate acestea au fost aduse la mănăstirea unde se aflau darurile pe care Sfântul Ștefan cel Mare însuși le închinase cu câteva secole în urmă (...). Ca formă, cele două rânduri de daruri sunt diferite, cele din secolul al XV-lea fiind exemplare pentru tradiția ortodoxă și stilul ștefanian, cele din 1871 fiind perfect înscrise în scenografia comemorărilor și idealurilor epocii deșteptării națiunilor. Textele programatice ale Serbării, în special cele scrise de Eminescu în corespondența cu Dimitrie Brătianu, arată clar și ferm că demersul studenților, în forme instituționale și artistice moderne, este într-o deplină continuitate cu cele ale înaintașilor, de fiecare dată fiind vorba de reprezentanți care exprimă sufletul poporului și fac un pas înainte spre unitatea și binele lui.