Colocviul internațional „Românii și Creștinătatea Răsăriteană (sec. XIV–XX)”

În perioada 27–28 septembrie 2019, la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, se vor desfășura lucrările Colocviului internațional „Românii și Creștinătatea Răsăriteană (sec. XIV–XX)”.

Colocviul este organizat în cadrul proiectului „ROMANIATHOS. Romanian Manuscripts and Documents from the Archives of Mount Athos: Zograf and Dochiariou Monasteries”. Programul detaliat al evenimentului poate fi consultat pe site-ul ROMANIATHOS.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviul internațional „Românii și Creștinătatea Răsăriteană (sec. XIV–XX)”

Colocviile Putnei XXIII, la final

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în perioada 8–11 septembrie 2019, s-a desfășurat la Mănăstirile Putna și Dragomirna ediția a XXIII-a a Simpozionului internațional de istorie Colocviile Putnei.

Ediția s-a deschis în ziua de duminică, cu slujba Te Deum-ului oficiată în biserica voievodală de Starețul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

A urmat deschiderea oficială a Colocviului în Sala Mare a Casei Domnești. După cuvântul de întâmpinare al gazdei, a luat cuvântul Domnul Ștefan S. Gorovei, președintele Centrului de Cercetare și Documentare al Mănăstirii Putna, care a vorbit istoricilor și tuturor celor prezenți despre rostul și misiunea istoricului.

Am ajuns și eu la o vârstă la care te întrebi ce este mai important: a scotoci și a scoate la iveală grăuncioare de lumină ale trecutului sau a reflecta asupra rostului acestei munci.

Sunt în ultima vreme în spațiul nostru istoriografic direcții felurite de a înțelege trecutul. Există din ce în ce mai multe metode de a manipula înțelegerea trecutului. Trecutul are logica sa care nu corespunde cu cea a prezentului. Trebuie să combatem această tendință a corectitudinii politice în înțelegerea trecutului.

E suficient dacă aducem grăuntele acela de lumină. Dacă înțelegem bine ceea ce a fost în trecut, poate o să înțelegem ce se întâmplă astăzi. Nimic din ceea ce se întâmplă în jurul nostru astăzi nu este fără rădăcini în trecut. Sunt rădăcini pe care le știm sau nu, le vedem, sau de cele mai multe ori nu vrem să le vedem.

Aș vrea să rămâneți cu ideea că lucrați pentru cunoașterea trecutului unui popor care n-a fost buricul pământului dar care a fost tot timpul năpăstuit, fiind așezat de Dumnezeu la răscruce de vânturi. Ne mândrim cu ceea ce suntem!

Domnia sa a lansat și ultimele două numere, 1 și 2 pe anul 2018, ale revistei Analele Putnei.

Primele comunicări au fost ale unor oaspeți din străinătate: Profesorul Ivan Biliarsky, de la Institutul de Istorie al Academiei Bulgare de Științe, The Holy Women in the Works of Patriarch Euthymius of Tarnovgrade și Alice Isabella Sullivan, postdocorand în Istoria Artei la University of Michigan, Ann Arbor, cu comunicarea, Tradiții artistice bizantine în broderiile moldovenești.

În cea de-a doua zi a simpozionului, sesiunea de comunicări a fost deschisă, la Mănăstirea Putna, de către Domnul Liviu Cîmpeanu, cercetător la Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române, Sibiu, cu comunicarea, Relațiile lui Iancu de Hunedoara cu Țara Românească și Moldova, 1442–1456. O reevaluare (II).  Domnia sa a arătat că interesul și implicarea lui Iancu de Hunedoara în țările române de la est și sud de Carpați nu a urmărit atât ambiții personale, cum a fost acuzat, după moartea sa, de către regele Ungariei, Ladislau Postumul, cât cele mai înalte rațiuni strategice. În particular, intervenția lui Iancu de Hunedoara în Țara Românească și Moldova în anul 1447, a fost premersă de tratative diplomatice care s-au materializat într-o alianță care se întindea de la Castel Nuovo, reședința lui Alfonso de Aragon din Neapole, la tabăra lui Skanderbeg din Munții Albaniei și la seraiul lui Ibrahim Karamanoglu, din Iconium. Planul strategic implica și țările române, unde gubernatorul Ungariei avea nevoie de voievozi aliați. Schimbarea lui Vlad Dracul cu Vladislav al II-lea și a lui Roman al II-lea cu Petru al II-lea, nu numai că a readus voievodatele extracarpatice în sfera de influență a Regatului Ungariei, dar i-a asigurat lui Iancu de Hunedoara un sprijin militar consistent, care a participat la campania de la Kossovo Polje.

Domnul Liviu Pilat, profesor la Facultatea de istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, în comunicarea, Războiul anti-otoman și preliminariile păcii moldo-polone (1499), a pus în valoare câteva documente inedite care stabilesc contextul în care, după Bătălia de la Codrii Cosminului, s-a ajuns la semnarea păcii între Ștefan cel Mare și regele Ioan Albert al Poloniei. Autorul a scos în evidență poziția de forță de pe care a negociat voievodul moldovean, care se bucura atât de sprijinul suzeranului său, regele Ungariei, Vladislav, – cel care îi comunica fratelui său, Ioan Albert, că o cruciadă împotriva turcilor nu putea avea loc fără ajutorul lui Ștefan, și îl îndemna să negocieze pacea direct cu acesta – cât și de cel al sultanului. În legătură cu ultimul aspect, istoricul ieșean a discutat afirmația pusă în circuitul științific cu câțiva ani în urmă de cercetătorul Nagy Pienaru, că Ștefan ar fi fost prezent în anul 1498 la Istanbul pentru a duce personal tributul sultanului, aducând mai multe argumente împotriva unei astfel de vizite, în schimb susținând că fiul lui Ștefan, Bogdan al III-lea, ar fi putut fi acela care în 1498 a dus tributul la Poartă.

Domnul Ovidiu Cristea, directorul Insitutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în comunicarea Vae victis: confruntările Veneției și Moldovei cu Imperiul Otoman (secolul XV – mijlocul secolului XVI), a întreprins o analiză comparată a felului cum cele două puteri creștine și-au organizat apărarea în fața agresiunii otomane.

Domnul Ștefan S. Gorovei, profesor emerit al Facultății de Istorie a Universității din Iași, în comunicarea, Ștefan, țara sa, oamenii săi. Reflecții contrariate, a combătut cu vehemență două afirmații în legătură cu voievodul Moldovei, Ștefan cel Mare, afirmații propagate de oameni care nu cunosc îndeajuns de bine trecutul nostru istoric: că Ștefan a fost un „mit” creat de propaganda comunistă și că el n-ar fi vorbit limba română. Istoricul ieșean a demonstrat că despre Ștefan s-a scris mult, elogios și argumentat cu mult înainte de perioada comunistă, iar în timpul ei, de reputați istorici români din diaspora. În legătură cu a doua afirmație, domnul Gorovei a făcut referire la multe izvoare din epocă, care atestă vorbirea limbii române de către locuitorii Țării Moldovei și, implicit, de către conducătorul ei, care într-o scrisoare către principii creștini se referea la Țara Românească ca la „cealaltă Valahie”, relevând conștiința apartanenței la același neam a locuitorilor celor două țări românești.

Domnul Adrian Andrei Rusu, reputat arheolog, în comunicarea, Depozite în domnia lui Ștefan cel Mare (de la idei, la realități arheologice), a luat în discuție problema generală a depozitelor în perioada medievală, la care există foarte puține referințe explicite, ele și logistica pe care o implicau putând fi doar bănuite. În particular, istoricul ardelean a discutat despre recentele descoperiri arheologice de la Mănăstirea Bistrița, Neamț, care au scos la iveală unele dintre cele mai bogate tezaure de vase ceramice și cahle cunoscute până în prezent.

Doamna Voica Maria Pușcașu, unul dintre cei mai experimentați arheologi în viață, în comunicarea, Necropole medievale, a încercat să alcătuiască un bilanț al cunoștințelor actuale legate de spațiul funerar de la interiorul edificiilor eclesiastice medievale din țările române, deplângând pe de o parte fragmentaritatea acestor cunoștințe, iar pe de alta, superficialitatea cu care au fost abordate în anumite cazuri. În particular, domnia sa a adus în discuție faptul că, aproape inexplicabil, nu avem nici cea mai mică urmă despre locul unde se aflau mormintele primelor Doamne ale celor două țări române extracarpatice – primul mormânt cunoscut al unei Doamne a Țării Moldove este cel al Anei, soția lui Alexandru cel Bun.

În prima comunicare a după-amiezii, doamna Maria Magdalena Székely, profesor la Facultatea de Istorie din Iași, în comunicarea, Din nou despre însemnele doamnei Maria Asanina Paleologhina. O abordare istoriografică, a revenit asupra unei mai vechi cercetări, semnalând ultimele contribuții asupra temei. Domnia sa, în a doua parte a comunicării, a deplâns „suficiența îmbrăcată în haine erudite” a unor istorici străini care s-au ocupat de aceeași temă, istorici care, pe de o parte, nu au consultat toată bibliografia subiectului, pe de alta, au publicat de mai multe ori versiuni puțin schimbate ale aceluiași studiu.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, doctorand al Facultății de Istorie din Iași, a trimis prin corespondență de la Moscova, unde se află pentru un stagiu de documentare, comunicarea, Un panaghiar de la Ștefan Tomșa pentru Mănăstirea Solca. Notă informative, în care a semnalat prezența la Muzeul de Stat de Istorie din Moscova a unui panaghiar din Moldova, datat în anul 1623. Deși necunoscut istoriografiei românești, imagini cu obiectul au fost publicate într-un studiu din anul 1907 al lui Nicolai Ivanovici Troțkij, care a și arătat ulterior că respectivul obiect fusese cumpărat de graful A.S. Uvarov de la un bătrân la un târg organizat în orașul Nizhegorodsk, în anii 50 ai secolului al XIX-lea.

Doamna Vera Tchentsova, reputat cercetător rus care locuiește în Franța, în comunicarea Putna and Muscovy in the Last Years of Metropolitan Dosoftei Barilă’s Life, a scos la iveală pentru istoricii români un dosar necunoscut din Arhiva de acte vechi de la Moscova, care datează din ultimul deceniu al veacului al XVII-lea. În el se relatează despre prezența a doi monahi de la Putna, Filotei și Antonie, la curtea țarului, în luna martie a anului 1692, care au venit să obțină ajutoare de la țar pentru refacerea mănăstirii și răscumpărarea părinților care fuseseră robiți și duși în Crimeea în urma unui atac tătar din anul 1691. Pentru veridicitatea afirmațiilor lor, înaintea autorităților ruse a depus mărturie un anume episcop Nicolae de Rădăuți. Se pare că acesta a fost hirotonit episcop de Mitropolitul Dosoftei al Moldovei la 25 martie 1683, pe când mitropolitul se afla în exil în Polonia, și că în fapt nu a stat niciodată în scaunul de Rădăuți. Datele inedite din acest dosar urmează a fi analizate critic în viitor de istoricii români.

Domnul Mihai-Bogdan Atanasiu, cercetător al Universității din Iași, în comunicarea, Pomelnicul Mănăstirii Pângărați și autorul său putnean, a prezentat manuscrisul Pomelnicului Mănăstirii Pângărați, scris la anul 1793 de ieromonahul Gherasim Putneanul. De asemenea, domnul Atanasiu și-a propus să afle mai multe detalii despre autorul său. Acesta a intrat în monahism la Putna de unde, probabil după anexarea de către austrieci a părții de nord a țării, s-a stabilit în una dintre chinoviile din apropierea Mănăstirii Neamț, unde a și fost, pentru o vreme, egumen al Agapiei. Școlit la Putna, cunoscător al limbii slavone și talentat caligraf, el a tradus și a scris mai multe lucrări printre care și manuscrisul pentru Pângărați. Pomelnicul, rămas până astăzi inedit, cuprinde o sumedenie de nume ale unor personalități laice și bisericești din veacurile XVI-XIX care, după o minuțioasă analiză critică, va oferi un material bogat și interesant din punct de vedere genealogic și prosopografic, dar și folositor pentru reconstituirea istoriei uneia dintre cele mai importante ctitorii ale lui Alexandru vodă Lăpușneanu.

Ultimele două comunicări ale zilei au aparținut monahului Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, și domnului Marius Diaconescu, profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, și s-au intitulat, Viața economică a Mănăstirii Putna în secolul al XVIII-lea (I), respectiv, Problema bunurilor de patrimoniu luate de austrieci de la Mănăstirea Putna și de la celelalte mănăstiri din Bucovina în contextul Conferinței de Pace din 1919.

A treia zi de comunicări s-a desfășurat la Mănăstirea Dragomirna, fiind deschisă de stareța așezământului, Stavrofora Maria Magdalena Gherghina, cu comunicarea, Tezaurul de legende și povești al Mănăstirii Dragomirna. Sfinția sa a adus dovezi istorice pentru a demonta anumite neadevăruri care au fost propagate de-a lungul timpului și care au dobândit un caracter „legendar”. Cele mai multe dintre acestea sunt în legătură cu ctitorul Dragomirnei, Mitropolitul Anastasie Crimca, perioadele din viața mitropolitului despre care nu s-au păstrat informații scrise fiind umplute cu astfel de legende.

Domnul Ovidiu Olar, cercetător la Institutul „Nicolae Iorga”, în comunicarea, Un manuscris necunoscut al „școlii” lui Crimca păstrat la Sinai, a prezentat un tetraevanghel datând din 20 aprilie 1627, foarte interesant prin faptul că a fost caligrafiat de episcopul Luca al Buzăului, iar miniaturile și frontispiciile au fost realizate de un artist care prezintă caracteristicile școlii de miniaturistică a Mitropolitului Anastasie Crimca.

Preotul George Palade, în comunicarea, Manuscrisele înstrăinate ale mitropolitului Anastasie Crimca. Psaltirea nr. 109 de la Biblioteca Muzeului de Istorie din Moscova, trimisă prin corespondență, a prezentat detalii inedite ale cunoscutei Psaltiri aparținând școlii de la Dragomirna, care se păstrează la Muzeul de Stat de Istorie din Moscova. În particular, sfinția sa a arătat că manuscrisul era special destinat pentru folosirea în cult în timpul Postului Mare, iar fiecare din frontispiciile care apar sunt diferite unele față de altele. 

Doamna Boyka Mircheva, profesor la Universitatea „Sf. Clement de Ohrida” de la Sofia, Bulgaria, în comunicarea, Mitropolitul Anastasie Crimca și literatura și cultura medievală bulgară, trimisă prin corespondență, a vorbit despre interferențele culturale dintre spațiul românesc și cel bulgar în timpul vieții lui Anastasie Crimca.

Domnul Ștefan S. Gorovei, în comunicarea, Spre o monografie Anastasie Crimca. Trepte, piedici și capcane, a vorbit despre proiectul său de a scrie o monografie a celebrului mitropolit, programată să apară cu ocazia acestei ediții a Colocviilor Putnei. Însă, odată cu începerea lucrului s-au descoperit dificultăți și amănunte care lipsesc, care fac o asemenea întreprindere extrem de dificilă. După ce a trecut în revistă aceste dificultăți, reputatul istoric, a prezentat o parte din valoroasele sale contribuții la acest subiect. Astfel, domnul Gorovei a arătat că strămoșii mitropolitului se trăgeau, probabil, din Crimeea, refugiindu-se în Moldova pe la Liov; că era dintr-o familie de negustori, din Suceava – în vremea aceea exista chiar o stradă Crimca în Suceava; că a fost diac la curtea domnească, purtând numele Ilie Crimca, din acea vreme păstrându-se un Molitfelnic; că a fost preot, deci căsătorit, înainte de a intra în monahism și de a ajunge, în cele din urmă mitropolit. Domnia sa a încheiat scurta expunere a datelor biografice comentând asupra pericolelor care îl pasc pe istoric. Acesta, confruntându-se cu muțimea de piedici izvorâte din lipsa informațiilor documentare, se poate ușor agăța de un amănunt și astfel să deformeze realitatea, așa născându-se capcanele unei astfel de întreprinderi.

Înainte de reluarea comunicărilor, toți cei prezenți au luat parte în biserica Mănăstirii Dragomirna la slujba parastasului pentru Mitropolitul Anastasie Crimca și voievodul martir Miron Barnovschi, dimpreună cu toți fericiții ctitori ai sfântului locaș, dar și pentru arheologii Gheorghe și Cristina Cantacuzino, care au întreprins cercetări arheologice la Mănăstirea Dragomirna și care au murit în luna iulie a acestui an în urma unui tragic accident, și pentru reputatul istoric Dumitru Năstase, dimpreună cu tot neamul lor cel adormit.

În prima comunicare a după-amiezii, domnul Cristian Antim Bobicescu, cercetător din București, în comunicarea, În tradiția lui Ștefan cel Mare: Ieremia Movilă în căutarea unei legături cu regele Poloniei, a adus o reconsiderare a raporturilor domnului Ieremia Movilă cu puterea polonă. Astfel, era îndeobște vehiculat în istoriografie faptul că Ieremia era „omul cancelarului” Jan Zamoyski. Domnul Bobicescu a demonstrat că, deși cancelarul polon a fost cel care l-a instalat pe tronul Moldovei, cei doi s-au certat ulterior și voievodul moldovean a reușit, cu destul succes, să stabilească o relație cu regele polon, Sigismund al III-lea, pentru a scăpa de presiunea exercitată de cancelar, în sprijinul acestei afirmații stând scrisorile dintre Ieremia Movilă și rege.

Domnul Ștefan Andreescu, cercetător la Institutul „Nicolae Iorga”, în comunicarea, Episcopul Benedict „din Țara Moldovei”, a urmărit destinul unui monah din Mănăstirea Sucevița, care a ajuns Episcop al Romanului, iar apoi, în vremuri tulburi, a trecut în Țara Românească fiind menționat ca egumen al mănăstirii Glavacioc.

Doamna Olimpia Mitric, profesor la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în comunicarea, Despre „pierzătoriul foc” de la Mănăstirea Sucevița (1831). O nouă sursă documentară, a prezentat amănunte despre incendiul din anul 1831 în care, pe lângă alte multe bunuri, a ars și arhiva veche a Mănăstirii Sucevița.

În ultima comunicare a zilei, Pagini de istorie bisericească mai puțin cunoscute din primii ani ai stăpânirii austriece în nordul Moldovei, domnul Ioan-Augustin Guriță, lector la Facultatea de Istorie din Iași, a comunicat rezultatele unei cercetări legate de modul în care episcopul Dosithei Herescu a fost nevoit să acționeze în perioada de început a stăpânirii austriece în nordul Moldovei, în special în anii în care s-a produs ruptura dintre Episcopia Rădăuților și Mitropolia Moldovei. Pe baza documentelor, au fost prezentate cazurile particulare ale mănăstirilor și schiturilor ale căror averi au fost cercetate de către comisia special întocmită pentru aceasta. Dintre acestea, asupra unora s-a insistat mai mult, deoarece reflectă foarte bine starea de tensiune care s-a manifestat în noul context, mai ales că mulți egumeni au fost destituiți, sfintele lăcașuri închise, iar monahii au fost nevoiți să se îndrepte spre alte locuri. De asemenea, a fost urmărit felul în care s-au primit noile dispoziții de către cei care constituiau grupul autorității eclesiastice, dar și modul în care egumenii și alți monahi au protestat și s-au opus anumitor hotărâri primite în perioada anilor 1781-1785.

Pe seară, în drum de la Mănăstirea Dragomirna spre Mănăstirea Putna, participanții s-au oprit la Mănăstirea Bogdana, unde, cu binecuvântarea părintelui stareț, arhimandritul Iustin Dragomir, au vizitat șantierul de restaurare a picturii din interiorul vechii biserici. A fost un moment de mare delectare profesională pentru toți istoricii, în special pentru cei de artă. În fața lor s-au deschis frescele ștefaniene, de o rară frumusețe, de curând scoase la lumină prin munca restauratorilor. Această vizită s-a dovedit foarte benefică și instrumentală pentru comunicarea domnului Emil Dragnev din următoarea zi.

Ultima zi a Colocviilor Putnei din acest an s-a deschis la Mănăstirea Putna cu comunicarea domnului Alexandru Pascal, cercetător de la Moscova, intitulată Cu privire la moștenirea manuscrisă a copistului moldovean Teodor Marișescul de la Mănăstirea Neamț. Domnul Pascal, ținând cont de noile descoperiri și atribuții din ultimii ani, a trecut în revistă toate manuscrisele autografe cunoscute și păstrate ale lui Teodor Marișescul de la Mănăstirea Neamț, scriitor și caligraf remarcabil al cărții slavo-moldovenești de la sfârșitul secolului al XV-lea.

Doamna Elena Firea, de la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, în comunicarea, Sfinți, icoane și politică. Tensiuni diplomatice moldo-ruse în jurul unor icoane de secol XVII, a redeschis dosarul unui moment delicat din cadrul relațiilor diplomatice dintre Moldova și Moscova constituit de două icoane comandate de către Miron Barnovschi la curtea țarilor, prin intermediul soliei din anul 1628-1629 a arhimandritului Varlaam. Ele nu au ajuns niciodată în Moldova din pricină că au fost reținute de către patriarhul Filaret al Moscovei, pe motiv că erau „necuviincios” pictate. Opt ani mai târziu, Vasile Lupu trimitea o nouă solie la Moscova, cerând, între altele, ca icoanele comandate de Miron Barnovschi să fie încredințate solilor săi. În urma unei anchete referitoare la modele acestor icoane, țarul Mihail Feodorovici a refuzat din nou trimiterea lor în Moldova. Soarta lor ulterioară nu se mai cunoaște. Cercetătoarea a demontat două din posibilele motive pentru care aceste icoane ar fi putut fi „necuviincioase”: faptul că sfinții erau reprezentați șezând, amănunt imputat zugravilor de către autorități în cadrul interogatoriului, și că unul dintre sfinți era Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, care nu ar fi fost cunoscut în spațiul rus. Doamna Firea a adus argumente că existau de multă vreme în spațiul rusesc exemple de sfinți pictați șezând și că Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava fusese recunoscut cu cel puțin un secol înainte ca un nou sfânt tămăduitor în sinaxarul rusesc.

Doamna Anna Eliseeva, de la Conservatorul de Stat din Moscova, în comunicarea, Deux Anthologies de chant du monastère de Putna: nouvelles découvertes dans les archives du Musée d’Etat d’Histoire de Moscou, a prezentat două manuscrise muzicale descoperite în arhivele Muzeului de Stat de Istorie din Moscova. Vorbitoarea a arătat că aceste manuscrise au aparținut Mănăstirii Putna și că pe paginile unuia dintre ele se află o compoziție inedită a Protopsaltului Eustatie de la Putna.

Ierodiaconul Avraam Bugu, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea, Sunt Cuviosul Teodosie de la Maniava și monahul Teodosie Zotica una și aceeași persoană ?, a discutat o serie de argumente care fac posibilă asocierea între monahul și cântărețul Teodosie Zotica de la Putna și Sfântul Cuvios Teodosie de la Schitul Maniava din Galiția. O asemenea asociere ar explica iradierea Școlii Muzicale de la Putna în spațiul galițian și, de aici, în cel nord slav.

Ierodiaconul Timotei Tiron, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea, Un meșter argintar din secolul al XVIII-lea: monahul Rafail de la Putna, a vorbit despre argintarul care a ferecat în argint icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Putna, la mijlocul veacului al XVIII-lea.

Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea, O scrisoare a ieroschimonahului Sila: omul sfânt care arată dreptatea și aduce pacea, a prezentat o scrisoarea inedită a Sfântului Sila în care acesta încearcă să aducă pacea între două rude care erau în conflict pentru proprietate. Sfântul Sila a fost canonizat împreună cu Mitropolitul Iacob Putneanul și cuvioșii Paise și Natan, în anii 2016-2017. Ei au fost viețuitori la Putna și Sihăstria Putnei în veacul al XVIII-lea.

În debutul sesiunii de după-amiază, domnul Alessandro Flavio Dumitrașcu, de la Facultatea de Istorie din București, a prezentat comunicarea, Noi izvoare privitoare la exportul de cereale ale țărilor române în secolul al XV-lea. Domnia sa a prezentat un număr de șapte însemnări, primele cinci din prima jumătate a veacului al XV-lea și ultimele două din a doua parte a aceluiași secol, privitoare la exportul de cereale al Țărilor Române în perioada medievală târzie. Ele arată că acest proces economic este departe de a fi reprezentat o excepție, întrucât era îndreptat  în secolul al XV-lea, la fel ca în secolul precedent și succesiv, către spațiul pontic, și, în particular, în acest veac, către Caffa.

Domnul Mihai Gicoveanu, în comunicarea, Pârcălabii de Neamț din vremea lui Ștefan cel Mare. Conexiuni genealogice, a prezentat informații din biografia celor 13 pârcălabi identificați a fi fost la conducerea  cetății Neamț în timpul lui Ștefan cel Mare, începând cu Ciopei și încheind cu Eremia și Dragoș, întregind personalitatea unora dintre acești demnitari și eliminând unele neconcordanțe.

Domnul Emil Dragnev, profesor la Universitatea de Stat din Chișinău, în comunicarea, Frescele de la Sf. Gheorghe din Hârlău și cea de-a doua fază a picturii murale din Moldova lui Ștefan cel Mare, a adus o contribuție foarte importantă, datând în vremea lui Ștefan cel Mare mai multe picturi de biserici considerate până acum a fi mai târzii, din vremea lui Petru Rareș.

Domnul Alexandru Pascal, în comunicarea, Scrisoarea marii cneaghine a Moscovei Elena Stefanovna (Voloșanca) către tatăl ei, voievodul Moldovei Ștefan al III-lea (cel Mare): noi aspecte de cercetare, a prezentat noi copii ale scrisorii marii cneaghine a Moscovei Elena Stefanovna (Voloșanca) către tatăl ei voievodul Moldovei Ștefan al III-lea (cel Mare). Componența „convoiului” scrisorii admite presupunerea că aceasta s-a păstrat ca parte organică a actelor din arhiva personală a Elenei, dar permite și datarea răvașului.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, în comunicarea trimisă prin corespondență, Un hronograf târziu, Ștefan cel Mare și Bogdan Lăpușneanu, a prezentat un manuscris slavonesc copiat în secolul al XVIII-lea pe una dintre filele căruia apare menționat Ștefan cel Mare.

Ultima comunicare a serii a aparținut domnului Alexandru Molcosean, de la Chișinău, și s-a intitulat Dimensiunile personalității lui Ștefan cel Mare reflectate în manualele școlare de istorie din Republica Moldova (1990–2013).

La finalul comunicărilor a luat cuvântul domnul profesor Ștefan S. Gorovei care a făcut un bilanț al acestei ediții. Domnia sa a spus că este prematur a se pronunța asupra valorii comuinicărilor prezentate dar că este cert că unele dintre ele au ridicat ștafeta valorică în domeniile lor, fie cel al istoriei diplomatice, fie cel al istoriei artei. S-au adus înnoiri, unele bănuite, altele așteptate, altele cu totul neașteptate, încât domnia sa a conchis că bilanțul acestei ediții este unul pozitiv, chiar foarte pozitiv, mulțumind participanților pentru strădania de a aduce lucruri noi și interesante.

În încheiere a luat cuvântul arhimandritul Melchisedec, care a subliniat că această ediție este cea a 550 de ani de la sfințirea bisericii Mănăstirii Putna. Sfinția sa a adus mulțumiri preabunului Dumnezeu, Maicii Sfinte, apoi Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, care a dat binecuvântarea pentru desfășurarea acestul Colocviu. La sfârșit, părintele stareț a invitat pe toți cei prezenți să participe la ediția a XXIV-a a Colocviilor Putnei, care se va desfășura în jurul datei de 10-15 iulie 2020. 

Publicat în Știri | Etichete , , | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei XXIII, la final

Colocviile Putnei, ediția a XXIII-a

afiș Colocviile Putnei, ediția a XXIII-a Ediția a XXIII-a a simpozionului internațional de istorie Colocviile Putnei, organizat de Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna, se va deschide duminică, 8 septembrie 2019, orele 18.00, la Mănăstirea Putna, în prezența Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

Această ediție se anunță a fi una bogată în conținut, cu nu mai puțin de 35 de comunicări științifice. Vor participa profesori de istorie și cercetători din SUA, Rusia, Bulgaria, Republica Moldova și România. Din țară vor participa istorici de la Institutul „Nicolae Iorga” al Academiei Române, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din București, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu etc.

Dintre subiectele inedite care vor fi prezentate în cadrul Colocviului, menționăm: confruntările Veneției și  Moldovei cu Imperiul Otoman; necropole medievale; tradiții artistice bizantine în broderiile moldovenești; depozite în domnia lui Ștefan cel Mare; pârcălabii de Neamț din vremea lui Ștefan cel Mare; războiul anti-otoman și preliminariile păcii moldo-polone (1499); frescele de la Sfântul Gheorghe din Hârlău și cea de-a doua fază a picturii murale din Moldova lui Ștefan cel Mare; noi izvoare privitoare la exportul de cereale ale țărilor române în secolul al XV-lea; două manuscrise muzicale din secolul al XV-lea, care au aparținut Mănăstirii Putna, descoperite în arhivele Muzeului de Stat de Istorie de la Kremlin; un Panaghiar de la Ștefan Tomșa pentru Mănăstirea Solca; tensiuni diplomatice moldo-ruse în jurul unor icoane de secol XVII; Putna și Moscova în ultimii ani din viața Mitropolitului Dosoftei al Moldovei; Cuviosul Teodosie de la Maniava și Școala Muzicală de la Putna; pagini de istorie bisericească mai puțin cunoscute din primii ani ai stăpânirii austriece în nordul Moldovei; o scrisoare a ieroschimonahului Sila de la Sihăstria Putnei; un meșter argintar din secolul al XVIII-lea, monahul Rafail de la Putna; viața economică a Mănăstirii Putna în secolul al XVIII-lea; despre „pierzătoriul foc” de la Mănăstirea Sucevița (1831); problema bunurilor de patrimoniu luate de austrieci de la Mănăstirea Putna și de la celelalte mănăstiri din Bucovina în contextul Conferinței de Pace din 1919; dimensiunile personalității lui Ștefan cel Mare reflectate în manualele școlare de istorie din Republica Moldova (1990-2013) etc.

Și în acest an, în cadrul Colocviilor Putnei, se va organiza o secțiune specială dedicată istoriei Mănăstirii Dragomirna. Această secțiune va avea loc în ziua de marți, 10 septembrie, la Mănăstirea Dragomirna, începând cu orele 9.30. Dintre titlurile acestei secțiuni, menționăm: Mitropolitul Anastasie Crimca și literatura și cultura medievală bulgară; un manuscris necunoscut al „școlii” lui Crimca păstrat la Sinai; tezaurul de legende și povestiri al Mănăstirii Dragomirna; manuscrisele înstrăinate ale Mitropolitului Anastasie Crimca – Psaltirea nr. 109 de la Biblioteca Muzeului de Istorie din Moscova. Colocviul se va închide în ziua de miercuri, 11 septembrie, la Mănăstirea Putna, când se vor susține ultimele comunicări, în două sesiuni: una dimineață, începând cu orele 9.00, și cealaltă după-amiază, începând cu orele 16.00.

Consultați programul detaliat al acestei ediții a Colocviilor Putnei.

Publicat în Știri | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XXIII-a

Despre desfășurarea celei de a XXII-a ediții a Colocviilor Putnei

Publicat în Știri | Etichete , , | Comentariile sunt închise pentru Despre desfășurarea celei de a XXII-a ediții a Colocviilor Putnei

Colocviile Putnei XXII – Institutul Nicolae Iorga

În data de marți, 12 februarie 2019, începând cu orele 9.30, în Sala de conferințe a Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române din București, se va desfășura a XXII-a ediție a simpozionului de istorie Colocviile Putnei.

La această ediție se vor prezenta un număr de zece comunicări științifice. Printre conferențiari se numără: Nagy Pienaru (Institutul Nicolae Iorga, București), Sergiu Iosipescu (Institutul Național al Patrimoniului, București), Ștefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely și Ioan-Augustin Guriță (Universitatea Al. I. Cuza, Iași), Liviu Cîmpeanu (Institutul de cercetări socio-umane, Sibiu). Dintre temele abordate, menționăm: relațiile lui Iancu de Hunedoara cu Țara Românească și Moldova în 1442–1456; ultima bătălie din campania de la 1462; știri despre mănăstiri, preoți și călugări din Țările Române în documente turcești din veacul al XVI-lea; braniștea Mănăstirii Putna la anul 1502; conexiuni culturale putnene în secolul al XVIII-lea; egumeni ai Mănăstirii Putna din perioada 1762–1878; dascăli putneni din veacul al XVIII-lea.

Cu ocazia acestei reuniuni științifice se vor lansa și trei publicații de specialitate: Atlasul Istoric al Bucovinei, de Andrei Nacu; Catalogul manuscriselor slavo-române din Biblioteca Mănăstirii Sucevița, de Olimpia Mitric, și P.P. Panaitescu, Catalogul manuscriselor slavo-române și slave din Biblioteca Academiei Române, vol. III/1, îngrijit de Zamfira Mihail.

Colocviile Putnei se află pentru a doua oară la Institutul Nicolae Iorga, după ediția a XIII-a, din 7 martie 2013, celelalte ediții desfășurându-se la Mănăstirea Putna și la Universitatea Al. I. Cuza din Iași.

Consultați programul detaliat al acestei ediții a Colocviilor Putnei.

Publicat în Știri | Etichete , , | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei XXII – Institutul Nicolae Iorga

Colocviile Putnei XXI, la final

Sâmbătă, 14 iulie a.c., s-a încheiat la Mănăstirea Putna ediția a XXI-a a simpozionului internațional de istorie Colocviile Putnei.

Unele dintre cele mai importante contribuții ale acestei ediții au fost: demonstrarea faptului că Ștefan cel Mare a pus să se redacteze între anii 1495–1497 o istorie a propriei sale domnii, prezentată din punctul său de vedere, scrisă pentru a fi trimisă în Occident și păstrată într-o traducere germană de la 1502 – cunoscuta cronică moldo-germană; faptul că a existat o continuitate în activitatea Școlii muzicale de la Putna după moartea Protopsaltului Eustatie – fondatorul acestei școli și autorul a mai multor manuscrise muzicale, cu multe compoziții personale – prin ucenicul acestuia, Protopsaltul Pafnutie, de la care s-au păstrat două manuscrise muzicale frumos caligrafiate; evidențierea rolului capital al memoriei și imaginii lui Ștefan cel Mare în efortul unionist din anii 1917–1918, îndeosebi în Basarabia, unde imaginea Sfântului Ștefan a substituit-o pe cea a țarilor Rusiei în casele basarabenilor.

Ediția s-a deschis în ziua de miercuri, cu slujba Te Deum-ului oficiată în biserica voievodală de gazda evenimentului, Starețul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

După slujba de binecuvântare, a urmat deschiderea oficială a Colocviului în Sala Mare a Casei Domnești. Arhimandritul Melchisedec a mulțumit tuturor participanților la Colocviu și tuturor colaboratorilor Centrului de Cercetare și Documentare Ștefan cel Mare al Sfintei Mănăstiri Putna pentru contribuția la desfășurarea celor 21 de ediții ale Colocviilor Putnei și la proiectele editoriale ale Centrului – 25 de fascicule ale revistei de istorie „Analele Putnei” și peste 25 de lucrări de specialitate despre epoca Sfântului Ștefan cel Mare, istoria Mănăstirii Putna și a altor mănăstiri din Moldova și Bucovina.

Părintele Arhimandrit a amintit istoricilor prezenți despre inaugurarea la 2 iulie a.c., la Mănăstirea Putna, a Portalului Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă”, închinat jertfei românilor de pretutindeni și din toate timpurile pentru libertate, independență și demnitate națională și, în mod special, românilor care au fost uciși în Masacrul de la Fântâna Albă, din nordul Bucovinei, în data de 1 aprilie 1941. În acel an au fost uciși peste două mii de români de pe Valea Siretului care au încercat să se refugieze din teritoriile ocupate de Uniunea Sovietică în România. Odată cu sfințirea portalului a fost lansată și o carte de mărturii despre masacru, Fântâna Albă – Golgota Neamului, îngrijită de doamna Alexandrina Cernov, membru de onoare a Academiei Române.

În continuare, vicepreședintele Centrului Ștefan cel Mare, Prof. Univ. Dr. Ștefan S. Gorovei,  a prezentat ultimele publicații ale Centrului: numerele 1 și 2 pe anul 2017 ale revistei „Analele Putnei” și ediția anastatică a lucrării clasice Mânăstirea și comuna Putna, publicată în anul 1905 de Preotul Dimitrie Dan, paroh în comuna Straja, pe atunci aflată în Imperiul Austro-Ungar, și membru corespondent al Academiei Române. Istoricul ieșean a evocat cu deosebit respect personalitatea preotului istoric și folclorist, care a publicat lucrări de pionierat  despre istoria mănăstirilor din Bucovina, dar despre diferitele etnii și tradiții din Bucovina. Tot cu această ocazie a fost lansată și lucrarea monahului Alexie Cojocaru, Pomelnicele Mănăstirii Putna și ale schiturilor ei.

Sesiunile de lucrări au început miercuri seara cu două comunicări: Ideea imperială în țările române. Alte puncte de vedere, a domnului Ștefan Andreescu, de la Institutul „Nicolae Iorga”, și Patrimoniul și statutul monahilor în Moldova medievală. O temă cu implicații multiple, a monahului Iustin Taban, de la Mănăstirea Putna.

În prima comunicare a celei de a doua zile a Colocviului, Armele lui Ștefan cel Mare, Domnul Adrian Andrei Rusu a vorbit despre efortul logistic și financiar pe care îl implica întreținerea unei armate și desfășurarea unui război în timpul lui Ștefan cel Mare. Istoricul transilvănean a avansat ideea că Ștefan cel Mare avea minim 50.000 de arme individuale diverse care rămâneau în cetăți, de unde erau ridicate de ostași la momentul războiului. Numai 1.000 de spade, nu de cea mai bună calitate, costau cât tributul anual al Moldovei către Poarta Otomană, 4.000 de galbeni.

Domnul Liviu Cîmpeanu, cercetător la Institutul de cercetări socio-umane din Sibiu, în comunicarea Campania lui Ștefan Báthory, căpitanul lui Matia Corvinul, în Moldova și Țara Românească, în vara-toamna anului 1476, trimisă prin corespondență, a vorbit despre rolul armatei ungare a regelui Matia în retragerea sultanului Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, din Moldova în vara anului 1476, după ce inițial câștigase bătălia de la Războieni.

Domnul Liviu Pilat, profesor la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, în comunicarea Ștefan cel Mare, Mesih pașa și preliminariile războiului moldo-polon, a vorbit despre contextul care a dus la războiul moldo-polon din anul 1497, care a culminat cu asedierea cetății Sucevei de către regele polon Ioan Albert, cu retragerea armatei polone și cu bătălia de la Codrii Cosminului.

Reputații istorici ieșeni, Maria Magdalena Székely și Ștefan S. Gorovei, în comunicarea Oglinda puterii. Domnia lui Ștefan cel Mare și Cronica moldo-germană, au analizat singura cronică din timpul lui Ștefan cel Mare care s-a păstrat, cronica numită moldo-germană. Manuscrisul cronicii datează din anul 1502 și reprezintă o traducere germană după un original slav elaborat între toamna lui 1495 și toamna lui 1497. Acesta din urmă era o variantă a Letopisețului de curte, pregătit spre a fi trimis în Occident, într-o perioadă de intense contacte diplomatice. El rezuma primii 30 de ani ai domniei lui Ștefan cel Mare, din 1457, când, după lupta de la Doljești, el, pretendentul, „a rămas stăpân cu putere” până în 1486, când, după confruntarea de la Șcheia, el, domnul, l-a învins pe pretendent și a rămas „stăpân în țară, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Trimiterea de cronici în dar era, în Europa, o practică obișnuită, la care suveranii recurgeau pentru a se face cunoscuți așa cum doreau ei.

După o analiză minuțioasă a textului, autorii au concluzionat că originalul slav al Cronicii moldo-germane este o istorie a lui Ștefan cel Mare, văzută de el însuși, elaborată pentru lumea occidentală.

Domnul Ovidiu Cristea, directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în comunicarea Tributul Moldovei la sfârșitul domniei lui Ștefan cel Mare: mărturia lui Marino Sanudo cel Tânăr, a comentat sursa venețiană care dă suma de 4.000 de galbeni pentru tributul plătit Porții de Moldova în anul 1503 și contextul în care această sumă este menționată în respectiva sursă. În aceeași perioadă, Țara Românească plătea un tribut de 10.000 de galbeni, la fel și alte principate din Balcani și însăși Veneția.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, în comunicarea Marele cneaz Ivan Ivanovici zis cel Tânăr: ginerele lui Ștefan vodă, a prezentat o biografie a fiului lui Ivan al III-lea, Marele Cneaz al Moscovei, Ivan, care s-a căsătorit la 12 ianuarie 1483 cu fiica lui Ștefan cel Mare, Elena. Ivan a fost asociat timpuriu la domnie, însă nu a ajuns să domnească singur, murind la 7 martie 1490.

 Doamna Lidia Cotovanu, de la Institutul „Nicolae Iorga”, în comunicarea Un epitrahil de la Ștefan cel Mare regăsit în colecțiile Muzeului Bizantin și Creștin din Atena, a prezentat și a introdus în circuitul științific un epitrahil din vremea lui Ștefan cel Mare, cu totul necunoscut până în prezent, care are în partea de jos portretul lui Ștefan cel Mare și pe cel al doamnei sale Maria-Voichița.

Domnul Vlad Bedros, de la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române, în comunicarea Iconografii cu caracter trinitar în pictura murală din Moldova (sec. XV–XVI), pe lângă altele, a pus în legătură anumite teme iconografice din bisericile ctitorite de Ștefan cel Mare cu reprezentări similare, care se întâlnesc doar în zona limitrofă Ohridei, la începutul secolului al XV-lea.

Doamna Olimpia Mitric, profesor la Universitatea din Suceava, în comunicarea Lumea tipăriturilor slave în biblioteci ecleziastice sucevene. Valoarea documentară a însemnărilor autografe, a analizat însemnările autografe din cărțile vechi, păstrate în arhivele mănăstirilor din județul Suceava, din punct de vedere tematic: sursele achiziționării cărților, donația și legarea cărților, itinerariile urmate de cărți, momente din viața particulară și comunitară, liste ale cărților din biblioteci parohiale, relația carte-cititor, lectori și proprietari ai cărților.

Domnul Ovidiu Cristea, în a doua comunicare susținută la acest Colocviu, Pentru o ediție critică a scrisorii lui Ștefan cel Mare către principii creștini: observații pe marginea listei căpeteniilor otomane, a încercat să identifice numele căpeteniilor otomane care au participat la bătălia de la Vaslui și pe care Sfântul Ștefan i-a menționat, pentru a mări veridicitatea evenimentului, în scrisoarea pe care a adresat-o principilor creștini după bătălie. Coroborând mai multe izvoare din epocă, autorul a reușit să identifice mare parte din numele prezentate. S-a dovedit că ei erau comandanți militari din provinciile otomane din Balcani.

 În comunicarea O nouă istorie cantacuzinească a românilor și consemnările sale despre domnia lui Ștefan cel Mare, Sergiu și Raluca Iosipescu, de la Institutul Național al Patrimoniului, au prezentat însemnările despre Ștefan cel Mare dintr-un manuscris pus la dispoziție de Profesorul Ioan Mihail Cantacuzino.

În ziua de vineri, participanții la Colocviu s-au deplasat într-o excursie de studiu la Mănăstirile Tazlău – ctitorie a Sfântului Ștefan cel Mare, care a suferit puține intervenții de-a lungul secolelor – și Bistrița-Neamț, unde se desfășoară săpături arheologice sub supravegherea arheologului Adrian Andrei Rusu, participant la Colocviu. Domnul Rusu a fost ghidul participanților în aceste două mănăstiri.

Sesiunile de comunicări s-au reluat în ziua de sâmbătă, 14 iulie, cu comunicarea domnului Alexandru Pascal de la Moscova, Două manuscrise cu însemnări de donație din secolul al XVII-lea pentru Mănăstirea Putna din colecțiile Bibliotecii de Stat a Rusiei din Moscova. Domnul Pascal a prezentat un Minei pe luna iulie din anul 1664 și un Minei pe luna august din anul 1661.

Ierodiaconul Avraam Bugu, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea, Monahul Pafnutie, protopsalt și caligraf al Mănăstirii Putna, a arătat cât se poate de convingător că „monahul Pafnutie protopsalt”, care a copiat în anul 1525 un Triod pentru Mănăstirea Dobrovăț, era viețuitor în Mănăstirea Putna, fiind ucenic și urmaș al lui Eustatie Protopsaltul, fondatorul Școlii muzicale de la Mănăstirea Putna în timpul lui Ștefan cel Mare. Autorul a arătat că două antologhioane de strană anonime datate în jurul anului 1520, care se păstrează în Muzeul Mănăstirii Putna, sunt opera aceluiași monah caligraf și protopsalt. Această comunicare arată continuitatea Școlii muzicale de la Putna în secolul al XVI-lea și deschide căi noi de cercetare în privința activității culturale din trecutul acestei mănăstiri. Autorul a încheiat spunând: „considerăm, deci, că monahul Pafnutie, protopsaltul și caligraful, își poate redobândi locul binemeritat atât în pomelnicul Mănăstirii Putna, cât și în istoria culturii românești.”

Monahul Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea Școala de broderie de la Mănăstirea Putna (sec. XV–XVI). Caracteristici și comparații, a analizat mai multe broderii din tezaurul Putnei din mai multe perspective: stilistice, a tehnicii nodurilor de coasere, a coloranților folosiți, a caracteristicilor tehnice ale firelor folosite etc.

Domnul Ioan-Augustin Guriță, lector la Facultatea de Istorie din Iași, în comunicarea Un arhiereu putnean uitat: episcopul Antonie al Romanului, a adus contribuții importante la biografia episcopului Antonie al Romanului, cel care a făcut parte din marea familie duhovnicească a Putnei. Acesta a fost ucenic al mitropolitului Iacov, fiind apropiat colaborator al acestuia, atât la Iași (ca arhidiacon), cât și la Putna, după retragere, perioadă în care, pentru o vreme, Antonie a fost și egumen al mănăstirii. Plecat din partea de țară intrată sub administrație habsburgică, acesta fost hirotonit arhiereu, în 1787, într-o perioadă în care Mitropolia Moldovei era condusă de un alt ierarh cu metanie putneană, Leon Gheuca. Cei aproape nouă ani în care eparhia a fost condusă de Antonie Putneanul au fost marcați de ocupațiile străine ale Moldovei și de problemele din plan bisericesc venite odată cu acestea. De asemenea, în timpul păstoririi, el a fost nevoit să găsească soluții pentru a scoate Episcopia Romanului din grelele datorii lăsate de predecesorul său, ierarhul grec Iacov. A fost un ierarh vrednic și un bun administrator, din documentele vremii reieșind grija sa constantă pentru bunul mers al instituției pe care o conducea.

Doamna Olivia Senciuc, în comunicarea, Condica pentru hrana și banii călugărilor Mănăstirii Putna din anii 1881–1890 a oferit informații despre componența obștii monahale din acea vreme, despre modalitatea de obținere și cea de administrare a fondurilor necesare aprovizionării cu alimente a așezământului, despre furnizori și despre gama de produse alimentare procurate.

 În comunicarea Descoperirea cartografică europeană a Sfintei Mănăstiri Putna, Raluca și Sergiu Iosipescu au investigat izvoarele cartografice despre Sfânta Mănăstire Putna și semnificația lor europeană de la Renaștere și până în pragul timpurilor moderne. S-ar părea că Putna a apărut prima dată pe o hartă în jurul anului 1527, pe o hartă polonă.

Domnul Mihai-Bogdan Atanasiu, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, în comunicarea O operă „uitată”: Documentele mănăstirilor din Bucovina de Teodor Balan, a arătat necesitatea publicării operei arhivistului Teodor Balan, care reunește documentele privitoare la mănăstirile din Bucovina, întrucât multe dintre aceste documente au fost copiate din arhive particulare, care în prezent sunt aproape imposibil de găsit.

Domnul Marius Diaconescu, profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, în comunicarea Invocarea lui Ștefan cel Mare și a Mănăstirii Putna în discursul unionist din 1917–1918, a încercat să analizeze cum și când au apărut Ștefan cel Mare și Mănăstirea Putna în discursul unionist referitor la Basarabia și Bucovina, cine sunt jurnaliștii care îi impun în simbolistica Unirii și care este ponderea lor în raport cu alte simboluri preluate din istoria Moldovei (alți domnitori, de exemplu). Printre ziarele basarabene cele mai importante pentru curentul unionist se numără Cuvântul Moldovenesc, publicat de Pantelimon Halipa, și Ardealul, ulterior România nouă, publicat de Onisifor Ghibu. Aceste ziare au avut un mare rol în conturarea unei identități moldovenești separate de cea rusească în rândul intelectualității basarabene.

În încheierea Colocviului, domnul Mircea-Cristian Ghenghea, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, a prezentat comunicarea Stindardul lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Zografu. Ecouri franceze și semnificații românești în contextul anilor 1917–1918.

La 28 iulie 1917 a avut loc, în Marele Amfiteatru de la Sorbonna, un eveniment cu mare încărcătură simbolică: ceremonia înmânării stindardului care îl înfățișează pe Sfântul Gheorghe, Purtătorul de Biruință, dăruit de Ștefan cel Mare Mănăstirii Zografu din Sfântul Munte Athos reprezentanților Regatului României în capitala Franței. Presa pariziană a reflectat pe larg evenimentul, socotindu-l cel mai frumos și mai amplu desfășurat la Sorbonna de la începutul Războiului. Atenția acordată României și trecutului său a fost de-a dreptul exemplară. Faptul era mai mult decât binevenit, cu cât, în ciuda eforturilor și suferințelor de război deosebite, imaginea statului român avea mult de suferit în străinătate din cauza lipsei unei propagande bine puse la punct. Într-un mod fericit și inspirat, evenimentul din capitala Franței s-a sincronizat cu derularea marilor bătălii care aveau loc atunci pe frontul din sudul Moldovei – Mărăști, Mărășești, Oituz.

În acest context, ecouri ale frumoasei ceremonii de pe malurile Senei răzbăteau, în lunile august și septembrie, și în Moldova asediată, având darul de a aduce câteva raze de speranță celor care continuau lupta împotriva invadatorilor germani, bulgari, turci și austro-ungari.

În a doua parte a comunicării, istoricul ieșean a vorbit despre rolul imaginii lui Ștefan cel Mare în epocă. Momentul catalizator l-a constituit excepționalul discurs al lui N. Iorga din data de 14/27 decembrie 1916, rostit în ședința Camerei deputaților, desfășurată în Teatrul Național din Iași. Respectivul discurs a adus în prim-plan figura eroică a voievodului, invocat, alături de alți voievozi și de Regele Ferdinand I, spre a ilustra mai bine puterea de sacrificiu și de rezistență a neamului românesc. Ecourile excepționale s-au vădit și din aceea că discursul lui N. Iorga a fost imprimat și afișat în satele și orașele României libere și răspândit trupelor de pe front, cu solicitări pentru suplimentarea exemplarelor trimise armatei. Pe tot parcursul anului 1917, figura emblematică a lui Ștefan cel Mare a dominat viața culturală a Iașilor.

În încheiere, domnul Ghenghea a prezentat rolul lui Ștefan cel Mare în epocă dintr-o altă perspectivă. Învățătorul Ion Mihalache – marele om politic și martirul de mai târziu – a făcut parte dintr-un grup de 94 de intelectuali care au îmbrăcat haina militară și au fost trimiși peste Prut la începutul anului 1918 spre a obține informații cât mai precise despre situația din provincie și a face propagandă în favoarea României. Într-un raport întocmit la întoarcerea din misiune, Mihalache spunea: „Le-am vorbit la masă despre Moldova de odinioară, cu Dragoș Vodă și Ștefan cel Mare – despre hrăpirea Basarabiei și silința Rusiei de a orbi prin întuneric – despre jertfele făcute de România pentru desrobirea fraților – despre luptele de la Mărășești care au scăpat Basarabia de a fi cotropită de Nemți. – Au fost mișcați și țăranii strigau «Trăiască România Mare»”. Și făcea următoarea propunere: „Să se trimită de urgență cărți de la bibliotecile școlilor din Țară, culegeri de cântece și tablouri istorice mai ales cu Ștefan cel Mare. Să se tipărească un manual de istorie scris ușor, și să se trimită tuturor învățătorilor basarabeni.” Mințile și inimile românilor basarabeni, dezorientate și înstrăinate de deceniile de rusificare, trebuiau câștigate pentru cauza românească. Trebuia dusă o luptă în planul vizual, al imaginilor și al simbolurilor – și aici a intervenit rolul deosebit al voievodului Ștefan cel Mare. Aidoma țăranului român din Ardeal, care avea în casă un tablou al „bunului împărat” Franz Joseph, mulți dintre țăranii români din Basarabia aveau în casele lor tablouri ale țarilor Alexandru al III-lea și Nicolae al II-lea. În mod evident, în cadrul acestui proces de substituire imagistică, partea română nu putea opune imaginea Regelui Ferdinand I, puternic discreditată în ochii basarabenilor de virulenta propagandă bolșevică de pe parcursul anului 1917, monarhul României fiind privit chiar ca stăpânitor al unui stat moșieresc, în care țăranii erau robii boierilor și nu se bucurau de niciun fel de drepturi. Or, în aceste circumstanțe, figura istorică pe care unii dintre intelectualii români trimiși dincolo de Prut la începutul anului 1918 și-au dat seama că o pot utiliza cu succes spre a o contrapune imaginilor consacrate ale țarilor ruși era Ștefan cel Mare. Acesta răspundea atât unor sensibilități specifice, care nu putuseră fi distruse de secolul de stăpânire țaristă, cât și intenției românilor de a-i face pe conaționalii lor din stânga Prutului conștienți de originea comună și de necesitatea reîntrupării în cadrul corpului politic național românesc.

Sâmbătă începând cu ora 12.30, imediat după sesiunea de comunicări de dimineață, în biserica voievodală a avut loc slujba parastasului pentru istoricii Șerban Papacostea și Neagu Djuvara, colaboratori ai Centrului Ștefan cel Mare. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, slujba a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și un sobor de clerici de la Mănăstirea Putna.

În cuvântul său, Preasfințitul Damaschin a spus: „Gândul de pomenire a venit din partea unor colegi și s-a înfăptuit în prezența lor și aceasta arătă ceva care, din păcate, astăzi lipsește multora, din diferite bresle. Arată că nu suntem fără predecesori, că nu am apărut de nicăieri și mergem spre nicăieri. Este un sentiment de adâncă recunoștință față de cei care ne-au format, care au contribuit la bunul mers al breslei. Ne așezăm într-o tradiție.”

După ultima sesiune de comunicări, în seara zilei de sâmbătă, 14 iulie, a avut loc festivitatea de închidere a ediției a XXI-a a Colocviilor Putnei. Cu această ocazie au mai fost lansate câteva publicații ale Centrului Ștefan cel Mare. În primul rând, domnul Adrian Andrei Rusu a lansat volumul Lapidariul Putnei, un mai vechi proiect al Centrului. Apoi au mai fost lansate două istorii vechi ale Mănăstirii Putna, semnate de Franz Adolf Wickenhauser și Karl Adolf Romstorfer, traduse din limba germană și grupate într-un singur volum și, astfel, redate circuitului științific.

Ultimul a luat cuvântul gazda evenimentului, Starețul Mănăstirii Putna, care a anunțat faptul că anul viitor, pe 3 septembrie, se împlinesc 550 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna de către Mitropolitul Teoctist I. Cu ocazia acestei aniversări se dorește ca nou-construitul Centru Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” să fie sfințit duminică, 1 septembrie 2019, iar ediția a XXIII-a Colocviilor Putnei din septembrie, anul viitor, să se desfășoare în sala de conferințe a acestui Centru. Arhimandritul Melchisedec a mulțumit încă o dată participanților la această ediție a Colocviilor Putnei și a menționat că la cele 21 de ediții de până acum au participat 119 profesori și cercetători, nu numai români, ci și din Franța, Austria, Polonia, Ucraina, Rusia, Bulgaria, Grecia, Italia, Elveția; nouă dintre aceștia au plecat la Domnul și pentru ei s-a făcut o rugăciune înaintea Preabunului Dumnezeu. În încheiere, Părintele Arhimandrit a urat ca duhul unității și al păcii să călăuzească inimile tuturor colaboratorilor Centrului de Cercetare și Documentare Ștefan cel Mare.

 

Publicat în Știri | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei XXI, la final

Pomenirea lui Neagu Djuvara și Șerban Papacostea în cadrul Colocviilor Putnei XXI

Sâmbătă, 14 iulie, în ultima zi de desfășurare a Colocviilor Putnei XXI, a avut loc pomenirea istoricilor Șerban Papacostea și Neagu Djuvara.

După prima sesiune de comunicări a zilei, începând cu ora 12.30 a avut loc slujba parastasului pentru cei doi istorici, care au contribuit la edițiile anterioare ale Colocviilor Putnei. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, slujba a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și un sobor de clerici de la Mănăstirea Putna.

Părintele Stareț al mănăstirii, arhimandritul Melchisedec Velnic, a vorbit despre semnificația pomenirii și despre rostul colocviilor:

„Astăzi, la a XXI-a ediția a Colocviilor Putnei și la 15 ani de la înființarea Centrului de Cercetare și Documentare Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna, ne-am adus aminte și am pomenit pe cei care au plecat dintre noi, în special pe profesorii Neagu Djuvara și Șerban Papacostea.

În decursul celor 15 ani și 21 de ediții de până acum au fost prezenți 119 profesori și cercetători, nu numai români, ci și din Franța, Austria, Polonia, Ucraina, Rusia, Bulgaria, Grecia, Italia. Dintre ei, nouă au plecat la Domnul și pentru ei s-a făcut o rugăciune înaintea Preabunului Dumnezeu.

Nădăjduim ca aceste Colocvii să rodească și să fie pentru toți prilej de întâlnire cu rădăcinile sfinte ale neamului nostru. Cunoașterea istoriei este ceea ce face ca neamul să funcționeze bine.”

În cuvântul său, Preasfințitul Damaschin a subliniat importanța pomenirii pentru cei trecuți dincolo și pentru cei care o săvârșesc:

„Este zi de sâmbătă, zi de pomenire a celor adormiți și este datoria obștii acestei sfinte mănăstiri să își aducă aminte periodic de cei care, într-un fel sau altul, s-au legat de acest sfânt lăcaș. Între cei care pomeniți au fost Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul, preotul profesor Constantin Cojocaru și mai mulți istorici și arheologi. Ne-am adus aminte în special de domnul profesor Neagu Djuvara, care a trecut la cele veșnice la 101 ani, în ianuarie, și de domnul profesor Șerban Papacostea, care a trecut la cele veșnice la aproape 90 de ani, în aprilie.

Este o datorie creștinească, pentru că și ei au nevoie de rugăciunile noastre, pentru ca Dumnezeu, în marea Lui milostivire, să se aplece asupra vieții lor și să ia de acolo ce a fost bun și dragostea noastră să miște inima lui Dumnezeu spre sufletele lor.
Gândul de pomenire a venit din partea unor colegi și s-a înfăptuit în prezența lor și aceasta arătă ceva care, din păcate, astăzi lipsește multora, din diferite bresle. Arată că nu suntem fără predecesori, că nu am apărut de nicăieri și mergem spre nicăieri. Este un sentiment de adâncă recunoștință față de cei care ne-au format, care au contribuit la bunul mers al breslei. Ne așezăm într-o tradiție și am învățat aceasta de la sfânt-străbunul nostru, Sfântul Voievod Ștefan. Nu a fost el acela care, la Rădăuți, s-a îngrijit de mormintele strămoșilor săi? Am învățat de la el, el care pe copiii săi, Alexandru și Ana, nu i-a îngropat oriunde, ci acolo unde erau strămoșii săi cu aceleași nume.

Ne rugăm ca Dumnezeu să le ierte păcatele celor pomeniți, iar celor mai tineri să ne dăruiască luminarea, înțelepciunea de a ne cunoaște predecesorii, de a-i prețui, de a înfige cât mai adânc rădăcinile în pământ, căci altfel vânturile care vin s-ar putea să facă prăpăd în generațiile următoare.”

Publicat în Știri | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Pomenirea lui Neagu Djuvara și Șerban Papacostea în cadrul Colocviilor Putnei XXI

Colocviile Putnei, ediția a XXI-a

afiș Colocviile Putnei, ediția a XXI-a
Anul acesta este un an special pentru români și pentru Mănăstirea Putna, întrucât se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918, respectiv de când mănăstirea, odată cu Bucovina, a revenit la sânul Țării Mame. Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna marchează această aniversare prin organizarea unei ediții speciale, a XXI-a, a Simpozionului internațional de istorie Colocviile Putnei, în perioada 11–15 iulie a.c.

La această ediție vor participa istorici de la Facultățile de Istorie din Iași și din București, de la Institutul de Istorie „N. Iorga” și Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” ale Academiei Române, de la Institutul Național al Patrimoniului, de la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu și de la alte instituții culturale din România și din străinătate.

Sesiunile de comunicări științifice se vor desfășura în zilele de miercuri, joi și sâmbătă la Mănăstirea Putna. Pe lângă teme legate de anul-centenar, acestea vor aborda subiecte specifice Colocviilor Putnei: epoca Sfântului Ștefan cel Mare, istoria Mănăstirii Putna și istoria mănăstirilor din Bucovina în perioada de ocupație austriacă. Dintre temele abordate menționăm: invocarea lui Ștefan cel Mare și a Mănăstirii Putna în discursul unionist din 1917–1918, stindardul lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Zografu – Sfântul Munte Athos – în contextul anilor 1917–1918; între Prut și Nistru în secolul al XV-lea – gânduri de arheolog, ideea imperială în țările române, tributul Moldovei la sfârșitul domniei lui Ștefan cel Mare, armele lui Ștefan cel Mare, preliminariile războiului moldo-polon (1497), un epitrahil de la Ștefan cel Mare regăsit la Atena, iconografii cu caracter trinitar în pictura murală din Moldova în secolele XV–XVI, școlile de broderie și de muzică ale Mănăstirii Putna, statutul monahilor în Moldova medievală etc.

Deschiderea simpozionului va avea loc la Mănăstirea Putna miercuri, 11 iulie, la ora 16.00, în prezența Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. În cadrul festivității de deschidere din Sala Mare a Casei Domnești se vor lansa ultimele numere apărute din revista Analele Putnei, o ediție anastatică a cunoscutei lucrări publicate în anul 1905 de Preotul Dimitrie Dan, „Mânăstirea și comuna Putna”, precum și alte lucrări ale colaboratorilor Centrului „Ștefan cel Mare”.

Consultați programul detaliat al acestei ediții a Colocviilor Putnei.

Publicat în Știri | Etichete , , | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XXI-a

Al XVIII-lea Congres Național de Genealogie și Heraldică

În perioada 10-12 mai, la Muzeul Unirii din Iași a avut loc al XVIII-lea Congres Național de Genealogie şi Heraldică, organizat de Institutul Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta”.

Comunicările au fost grupate pe următoarele secțiuni: „În centrul cercetării genealogice: familia”, „Unirea din 1918 și heraldica teritorială”, „Genealogie istorică”, „Biografie, prosopografie, genealogie”, „Contribuții la o istorie a familiei Tăutu”, „Heraldică, sigilografie, vexilologie”, „Izvoare genealogice despre vremea Marelui Război”, „Familii, ramuri, personaje”, „Strămoșii mei” și „Din vremea Marelui Război”.

 

Publicat în Știri | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Al XVIII-lea Congres Național de Genealogie și Heraldică

Colocviile Putnei, ediția a XX-a – privire retrospectivă

În după-amiaza zilei de miercuri, 30 august 2017, în prezența Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a deschis ediția a XX-a a simpozionului internațional de istorie „Colocviile Putnei”.

După slujba Tedeum-ului din biserica voievodală, deschiderea oficială a avut loc în Sala Mare a Casei Domnești. Gazda evenimentului, părintele stareț, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a adresat cuvântul de bun-venit și a prezentat volumul, „De veghe în Casa Măriei Sale. File de pateric de la Mănăstirea Putna”, care reunește chipuri de monahi cu metania în Mănăstirea Putna care s-au nevoit și au creat în acest loc sfânt, precum și cei care au ajuns să slujească Biserica în diferite scaune episcopale, păstrând însă toată viața amintirea și dragostea de mănăstirea mamă.

Apoi, Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu a prezentat a doua ediție a albumului „Sfânta Mănăstire Putna”, apărut în limbile română și engleză, în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna (10 iulie 1466, punerea pietrei de temelie – 3 septembrie 1469, sfințirea bisericii voievodale). Monahul Alexie Cojocaru a prezentat albumul „Tezaurul Mănăstirii Putna. Broderii și țesături” apărut cu același prilej, care prezintă bogatul patrimoniu – unul dintre cele mai valoroase din sud-estul Europei – de broderii și țesături de la Mănăstirea Putna.

Domnul Prof. Univ. Dr. Ștefan Gorovei a prezentat ultimele două numere, 1/2016 și 2/2016, ale revistei de istorie „Analele Putnei”, care reunește comunicări științifice prezentate la Colocviile Putnei.

Profesorul ieșean a prezentat și o apariție editorială de suflet, anume studiul regretatului profesor, istoric al artei, Dumitru Nastase, „Prinosul românesc adus Sfântului Munte și valoarea lui simbolică”.

În vara anului 2016, în cadrul „Colocviilor Putnei” s-a discutat aducerea rămășițelor pământești ale profesorului Nastase și reînhumarea lor la Mănăstirea Putna. Atunci profesorul Ștefan Andreescu, de la Institutul Nicolae Iorga din București, a semnalat existența studiului profesorului Nastase, care rămăsese nepublicat din cauza morții autorului. Doamna Prof. Univ. Dr. Maria Magdalena Székely a corectat întregul text, a completat notele, a întocmit bibliografia și a pus în pagină textul, fapt care a făcut posibilă publicarea lui în acest moment de către Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna. Volumul vede lumina tiparului concomitent cu strămutarea mormântului lui Dumitru Nastase de la Atena la Putna.

Tot în domeniul  aparițiilor editoriale, cercetătorul Liviu Cîmpeanu, de la Institutul de Științe Socio-Umane din Sibiu, a prezentat monografia Mănăstirii Dragomirna, „Mănăstirea Dragomirna. Amintirile unui loc de memorie”, alcătuită de reputatul istoric Ștefan S. Gorovei. Această monografie a apărut în condiții grafice deosebite, simultan în patru limbi, română, engleză, franceză și germană cu ajutorul unor colaboratori apropiați ai Mănăstirii Dragomirna și ai Centrului de cercetare și documentare Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna.

Prima sesiune de comunicări științifice a Colocviului a fost deschisă de comunicarea istoricului român Radu Păun, cercetător în cadrul Centrului de Studii ale Lumii Ruse, Caucaziene și Cetral-Europene de la Paris (Centre d’Etude des Mondes Russe, Caucasien et Centre-Européen, Paris), intitulată Slujba la Duminica Ortodoxiei. Contribuții la istoria Triodului în limba română (secolele al XVII-lea – al XIX-lea). Domnia sa a continuat rezultatele unor cercetări prezentate la ediții anterioare ale Colocviilor Putnei, cu aplicare asupra publicării în limba română a Triodului, începând cu anul 1700. Domnul Păun a arătat că la prima ediție, din anul 1700, publicată sub auspiciile domnitorului Constantin Brâncoveanu, a fost inclus canonul Procesiunii Sfintelor Icoane din Duminica Întâi a Postului Mare și Sinodiconul Ortodoxiei – sau tomosul celui de-al Șaptelea Sinod Ecumenic, în care se anatematizează toți ereticii și luptătorii împotriva sfintelor icoane dar și toți marii începători de erezii și se binecuvintează toți Sfinții Părinți și apărătorii Ortodoxiei. S-a scos în evidență faptul că acest text apare numai în ediția de la 1700 – în contextul prozelitismul catolic din Transilvania, care a dus la Uniație – și nu apare în nicio ediție ulterioară, din rațiuni mai degrabă care țin de contextul politic – „oareșicare supțiri socoteli”, cum se exprima Mitropolitul Veniamin Costachi în Cuvântul către cititori ce deschide Triodul tipărit la Neamț, în 1833.

Profesorul Ivan Biliarsky, de la Institutul de Istorie al Academiei Bulgare de Științe, în comunicarea L’idée dynastique dans un manuscrit liturgique (Ideea dinastică dintr-un manuscris liturgic) a prezentat un manuscris cu texte liturgice, nedatat, care se află acum la Biblioteca Academiei Române, cota ms. sl. 117 (manuscris slav 117). Autorul a descris manuscrisul (text, filigrane etc.) și a discutat contextul istoric în care a apărut. Din contribuțiile sale și din discuțiile care au urmat după comunicare, s-a conchis că manuscrisul a apărut în vremea domnitorului Ieremia Movilă (1595–1606).

Domnul Alexandru Pînzar, în comunicarea Reizbucnirea crizei politico-dinastice în Moldova în 1447. O nouă analiză a izvoarelor, a adus iluminări și lămuriri pentru contextul în care domnitorul Moldovei, Ștefan al II-lea – fiu a lui Alexandru cel Bun – a fost detronat și decapitat în anul 1477 de fratele său, Petru, pe care îl asociase la domnie anterior. Acesta din urmă a fost ajutat de nepotul său, Roman, ca o răzbunare a detronării și orbirii tatălui său, Ilie, de către Ștefan al II-lea în anul 1442. Așa cum a arătat autorul, în acel context istoric, dreptul la domnie revenea în primul rând fraților domnitorului, iar nu fiilor acestuia. Tocmai ca fiu al lui Ilie, care încă mai trăia, Roman a ajuns să fie asociat la domnie de noul domnitor, Petru.

Au urmat două comunicări ale unor reputați oaspeți, Daniel Ursprung – Universitatea din Viena – Propaganda și popularizarea: povestirile despre Vlad Ţepeș în contextul anului 1488, și Claudia Rapp – profesor la Universitatea din Viena, membru al Academiei de Științe a Austriei, membru corespondent al Academiei Britanice – Kaisarios Dapontes (1713–1784): Orthodoxy and Education between Mount Athos and the Danubian Principalities (Chesarie Dapontes (1713–1784): Ortodoxia și Educația între Muntele Athos și Principatele Danubiene). Istoricul elvețian a explicat contextul în care sunt tipărite la Nürnberg, începând cu anul 1488, mai multe ediții cu povești despre Vlad Țepeș – Dracula. Profesoara Rapp a prezentat personalitatea și activitatea unui important personaj din renașterea greacă, care a publicat mai multe cărți de edificare, în limba greacă, la tipografii din Țările Române.

A doua zi a Colocviilor Putnei a debutat la ora 9:30 cu comunicarea Protosinghelului Dosoftei Dijmărescu, Tipuri de motivații pentru acțiunile lui Ștefan cel Mare dincolo de granițele Moldovei, care a propus posibile explicații pentru anumite gesturi ale lui Ștefan cel Mare. Voievodul a avut tot felul de expediții militare în spații din afara granițelor Moldovei, care se explică, afirmă Protosinghelul Dosoftei, prin legătura organică – pentru domnitorul Moldovei – între bunăstarea țării sale și apărarea creștinătății. Calitatea de apărător al creștinătății este legată de apărarea țării dincolo de granițele ei. Domnitorul Moldovei a făcut ceea ce au făcut marii conducători politici – a fost tot timpul în gardă, în stare de jertfă, pentru a-și apăra țara și creștinătatea. El urmărea un unic bine, al țării sale, date de Dumnezeu pentru apărarea creștinătății. Acestea – bunăstarea țării și apărarea creștinătății – erau două aspecte ale aceluiași lucru – împlinirea gândului lui Dumnezeu cu Ștefan Vodă.

A doua comunicare a aparținut doctorandului Mihai Anatolii Ciobanu, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, și s-a intitulat La începuturile relațiilor moldo-moscovite. Domnul Ciobanu a adus unele îndreptări ale unor interpretări eronate legate de această temă. În particular, în legătură cu începutul relațiilor dintre Moldova și Moscova, în istoriografia română și cea rusă s-au vehiculat mai mulți ani, printre care: 1386, când Vasile, fiul lui Dumitru Danskoi s-a aflat la curtea lui Petru I al Moldovei; 1471, atunci când Ivan al III-lea a atacat Novgorod-ul, iar Ștefan a refuzat să depună omagiul de vasalitate regelui Poloniei; 1479, când au început tratativele pentru căsătoria fiicei lui Ștefan cel Mare cu fiul Marelui Cneaz Ivan al III-lea. Autorul consideră că începutul relațiilor trebuie plasat în 1475, după 6 iunie, data căderii Caffei în mâinile otomanilor, când Ștefan i-a trimis lui Ivan al III-lea o epistolă, vehiculându-se principiul „dușman al dușmanilor și prieten prietenilor”. Ulterior, prin căsătoria dintre Olena și Ivan cel Tânăr, la 12 ianuarie 1483, domnul Moldovei și marele cneaz al Moscovei s-au înrudit, însă fără să semneze un tratat de alianță.

Domnul Ovidiu Cristea, director al Institutului de istorie Nicolae Iorga din București, a prezentat comunicarea Moldova și Polonia în epoca lui Ștefan cel Mare: surse și interpretări în ultimele trei decenii, în care a comentat în detaliu un document din 14 februarie 1499 în care un spion al ducelui Milanului transmitea stăpânului său ultimele vești din Imperiul Otoman, mai precis despre epilogul unei incursiuni a oștilor sultanului în Polonia. Spionul relata imaginea devastatoare a trecerii rămășițelor trupelor otomane înapoi peste Dunăre timp de 17 zile. Turcii, deși trecuți inițial, pentru pradă, cu peste 25.000 de oameni și 26.000 de cai, din cauza unei ierni deosebit de geroase – văzută de creștini ca un ajutor minunat de la Dumnezeu – s-au întors în această stare jalnică. La întoarcerea spre Dunăre, relatează spionul, „Carabogdan [Ștefan cel Mare], domnul Moldovei, le-a interzis trecerea prin țara lui și fiind nevoiți să ia calea prin pustiu, ajunseră epuizați, sfârșiți, încât păreau nu oameni, ci fantome”.

Doamna Elena Firea, în comunicarea Un ecou al asediului Sucevei din anul 1497 în frescele de la Arbore?, a interpretat anumite reprezentări de pe frescele exterioare ale bisericii de la Arbore. Această biserică este ctitorită de Luca Arbure, care la anul 1497, în calitate de portar al Sucevei, rezistase eroic la asediul cetății de către regele Poloniei, Ioan Albert, într-o campanie care s-a terminat cu bătălia de la Codrii Cosminului. Doamna Firea, a afirmat, cu titlu de ipoteză, că în frescele exterioare ale acestui minunat edificiu se poate desluși un ecou al asediului din anul 1497 și a semnificației lui speciale pentru Luca Arbure. Dincolo de acest aspect, autoarea a reluat complicata chestiune a datării frescelor de la Arbore, în sensul sprijinirii opiniei care le atribuie perioadei de sfârșit a epocii ștefaniene – începutul secolului al XVI-lea. Analiza autoarei s-a bazat în principal pe două scene: o neobișnuit de amplă Deisis, avându-i în centru pe Iisus Hristos, Maica Domnului și Ioan Botezătorul, flancați de arhanghelii Mihail și Gavril și însoțiți de alte douăzeci de figuri de sfinți – o structură compozițională nemaiîntâlnită până atunci. Noutatea mare o constituie apariția, ultimul din desfășurarea vestică a procesiunii, a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Cealaltă scenă, simetrică cu aceasta, este cea a Asediului Constantinopolului. Scena în discuție este singura fidelă reprezentării momentului istoric din 626, neînfățișând artileria în scena asediului sau pe atacatori drept otomani sau ieniceri, ca la Humor sau  Moldovița, pictate în vremea lui Petru Rareș. Dacă concluzia autoarei ar fi adevărată, ar fi o adevărată revoluție – susținând pictarea exterioară a bisericilor încă din vremea lui Ștefan cel Mare.

În particular, reprezentarea neobișnuită a Sfântului Ioan cel Nou ascunde marea evlavie a portarului Sucevei față de sfântul protector al cetății și poate conduce la ideea că o minune a sfântului, asemenea celei a Maicii Domnului de la anul 626, a salvat cetatea de mâinile polonilor în anul 1497.

Monahul Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea Despre autenticitatea pisaniei cu stemă de la Mănăstirea Putna (1481). În jurul unei controverse, a reluat analiza despre autenticitatea pisaniei de la intrarea în Mănăstirea Putna. Monahul Alexie, analizând poze mai vechi ale pisaniei și făcând comparații între înscrisul de pe aceasta și cel de pe alte pisanii, care datează cu certitudine din vremea lui Ștefan cel Mare (de exemplu, cea a Turnului tezaur de la Mănăstirea Putna), a propus revenirea la ipoteza că această pisanie este cea originală, de la Ștefan cel Mare.

Domnul Mihai Gicoveanu, în comunicarea Lespezile funerare din vremea lui Ștefan cel Mare și a urmașilor săi. Tipologie și conținut, a încercat alcătuirea unui repertoriu al lespezilor funerare din vremea lui Ștefan cel Mare.

Următoarea sesiune a fost deschisă de comunicarea reputatului arheolog Voica Maria Pușcașu, Arhitectura eclesiastică din vremea lui Ștefan cel Mare. Ce și cât știm, în care a încercat să treacă în revistă caracteristicile foarte variate – cu o certă căutare a originalității fiecărui locaș în parte – ale arhitecturii din vremea lui Ștefan cel Mare. Domnia sa a vorbit despre posibilele influențe din spațiul occidental, despre tehnicile de construcție folosite – remarcând în mod special calitatea deosebită a execuției lucrărilor și, astfel, trăinicia lor –, despre elementele de structură, despre planurile arhitectonice – cu o deosebită grijă pentru a nu se repeta –, despre fațade, remarcând că sunt încă multe întrebări fără răspuns legate de această temă.

Lect. Dr. Adinel Dincă, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în comunicarea Manuscrisul cronicii moldo-germane (1502): o analiză paleografică, a propus o revizuire a opiniilor istoriografice referitoare la persoana care a copiat singura cronică a domniei lui Ștefan cel Mare păstrată într-o variantă contemporană cu voievodul Moldovei. Cronica este copiată la 28 aprilie 1502 de către medicul din Nürnberg, Hartman Schedel. O asemenea ipoteză fusese avansată încă de O. Górka, istoric polonez, în anii 1920–1930, însă respinsă vehement de specialiști români (Iorga, Panaitescu, Chițimia).

Autorul a stabilit fără dubiu identitatea copistului prin comparația caracteristicilor scrisului din cronica moldo-germană cu alte manuscrise semnate explicit de către Schedel. Implicațiile acestei descoperiri sunt diverse: este vorba, în primul rând, de posibilitatea ca modelul cronicii – probabil un izvor latinesc – să poată încă fi găsit în biblioteca lăsată în urmă de medicul din Nürnberg, una dintre bibliotecile cele mai mari din Evul Mediu german.

Părintele Dumitru Tincu, paroh al bisericii ctitorite de Ștefan cel Mare la Hârlău, în comunicarea Tetraevanghelul bisericii curților din Hârlău (1504), a adus imagini inedite cu tetraevanghelul care odată fusese în biserica în care sfinția sa slujește. Manuscrisul se află în prezent în Muzeul de Stat din Muntenegru. Cu ajutorul Ambasadei României din Muntenegru și cu bunăvoința autorităților muntenegrene, părintele Tincu a intrat în posesia unei copii digitale a manuscrisului ștefanian, produs fără îndoială în Scriptoriul Mănăstirii Putna.

Domnul Alexandru Pascal de la Moscova a trimis textul unei comunicări, O însemnare și un manuscris din vremea lui Petru Rareș, citite de domnul Silviu Tabac de la Chișinău, în care a prezentat două manuscrise aflate în biblioteci din Rusia. Primul, aflat în colecția Bibliotecii de Stat a Rusiei (fond 205, nr. 337), conține celebra însemnare despre marele incendiu din 1536 de la Mănăstirea Putna. Analizând filigranele manuscrisului, autorul a arătat că el datează din secolul al XIV-lea. Manuscrisul s-a aflat cu siguranță la Mănăstirea Putna între anii 1536–1722, pentru care există însemnări în acest sens.

Al doilea manuscris, aflat acum în fondurile Muzeului de Stat de Istorie din Moscova (colecția A.S. Uvarov, NR. 391), este un Triod-Penticostar, copiat la 11 martie 1543 din porunca Episcopului de Rădăuți, Teodosie, pentru biserica Sf. Nicolae, reședința episcopală. Manuscrisul conține și o a doua însemnare, mai puțin cunoscută în literatura de specialitate, care aparține Episcopului Teodosie Barbovschi, datând de la 14 septembrie 1603. În însemnare, episcopul Teodosie Barbovschi arată că a găsit manuscrisul în stare jalnică și a dispus ca acesta să fie împărțit în două cărți, Triodul separat și Penticostarul separat, restaurându-le și ferecându-le în coperte de argint, cu motive florale.

Doamna Profesor Univ. Dr. Maria Magdalena Székely, în comunicarea Un portret neașteptat în biserica Mănăstirii Coșula, a adus informații inedite în legătură cu un frate al vistiernicului Mateiaș, ctitor al Mănăstirii Coșula. Domnia Sa a arătat, pe baza unei analize riguroase, cine a fost respectivul frate, al cărui chip a fost pictat pe peretele sudic al pronaosului bisericii ctitorite de Mateiaș, unul dintre cei mai apropiați sfetnici ai lui Petru Rareș. Datarea acestui tablou contribuie, în mod fundamental, și la cunoașterea istoriei acestei mănăstiri care, se pare, a trecut prin vremuri de restriște, cândva în a doua jumătate a veacului al XVII-lea.

Domnul Arcadie M. Bodale, de la Arhivele Statului, Direcția Județeană Iași, a trimis textul unei comunicări, Izvoare noi despre campania otomană din 1538, în care semnalează existența în Arhivele Secrete ale Vaticanului a unor documente diplomatice legate de campania militară a sultanului Soliman Magnificul în Moldova, în 1538. În marea lor majoritate, aceste documente sunt rapoarte ale nunțiului apostolic din Viena către Sfântul Scaun, foarte apropiate cronologic de desfășurarea evenimentelor, ceea ce le sporește valoarea documentară.

Domnul Profesor Ștefan S. Gorovei, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în comunicarea Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Arhiepiscopia de Ohrida, și-a propus să demonteze orice pretenție de veridicitate a ipotezei – susținută de-a lungul veacurilor de anumite persoane sau de interese politice și ideologice – că Mitropolia Moldovei ar fi fost subordonată celei de la Ohrida.

Participanții s-au deplasat în ziua de vineri, 1 septembrie, la Mănăstirea Dragomirna pentru două sesiuni de comunicări științifice dedicate istoriei acestei mănăstiri și ctitorilor ei.

Prima sesiune desfășurată la Mănăstirea Dragomirna a debutat cu comunicarea Profesorului Ștefan S. Gorovei, Contribuții „mărunte” la istoria Mănăstirii Dragomirna. Istoricul ieșean a cuprins în această comunicare multe amănunte din istoria Dragomirnei care au ieșit la iveală în munca de întocmire a monografiei Mănăstirii Dragomirna, lansate în deschiderea Colocviilor de anul acesta.

Monahia Maria Magdalena Gherghina, de la Mănăstirea Dragomirna, în comunicarea Hramul Sfintei Treimi la Dragomirna, a dorit să elucideze chestiunea cu privire la menționarea în documentele vechi, încă din timpul domnitorului Miron Barnovschi, a faptului că Mănăstirea Dragomirna ar fi avut două hramuri, „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfânta Treime”. Sfinția Sa a arătat că hramul „Sfânta Treime” pentru biserica Dragomirnei a apărut menționat în corespondența cu spațiul rus, pentru că acolo duminica Cincizecimii nu este „Duminica Pogorârii Sfântului Duh”, cum este în spațiul românesc, ci „Sfânta Treime”. Așadar „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfânta Treime” desemnau aceeași sărbătoare – Duminica Rusaliilor/Cincizecimii – și erau folosite alternativ pentru ca interlocutorii să înțeleagă despre care sărbătoare era vorba.

A urmat raportul doamnei Jadranka Prolović, specialistă în istoria artei bizantine, trimis prin corespondență, cu titlul, Ilustrația Apostolului lui Anastasie Crimca de la Viena. Savantul vienez a prezentat în detaliu ilustrațiile prezente în manuscrisul caligrafiat și împodobit cu miniaturi de Mitropolitul Anastasie Crimca, finalizat la 15 martie 1610 și dăruit mănăstirii sale, Dragomirna, spre pomenire. Doamna Prolović pregătește o ediție integrală a acestui manuscris, programată să apară în anul 2018.

Domnul Alexandru Pascal de la Moscova a trimis prin corespondență textul Scrisoarea lui Anastasie Crimca adresată patriarhului Moscovei Filaret Nikitici (1625), în care a prezentat în detaliu textul scrisorii pe care Mitropolitul Anastasie Crimca a trimis-o patriarhului Moscovei prin intermediul unei delegații de la Mănăstirea Sfântului Pantelimon din Sfântul Munte Athos, delegație condusă de egumenul Macarie, care a traversat Moldova în anul 1625 în drum spre Moscova, unde a ajuns la 24 aprilie 1626 (plecaseră la 23 aprilie 1624). Delegația purta două scrisori din partea obștii Mănăstirii Sfântului Pantelimon către țar și către patriarh. Pe scrisoarea către patriarh, Mitropolitul Anastasie a adăugat o însemnare scrisă de el însuși la 28 iulie 1625, în care, pe lângă altele, solicita o icoană cu Pogorârea Sfântului Duh pentru biserica mănăstirii sale, Dragomirna.

Doamna Vera Tchentsova de la Paris, în comunicarea Miron Barnovschi Movilă et la cour de Moscou: à propos des reliques de Saint Jacques le Persan (Miron Barnovschi și curtea de la Moscova: în legătură cu moaștele Sfântului Iacob Persul) a analizat gestul domnului Miron Barnovschi de a dărui țarului rus o parte din moaștele Sfântului Iacob Persul, la 12 martie 1629. Printr-o analiză istorică de o mare măiestrie, cercetătoarea a arătat că acest gest al voievodului moldovean trebuie corelat cu oferirea în anul 1625 de către șahul Persiei, Abbas I cel Mare, țarului rus a unei părți din „Cămașa Mântuitorului Iisus Hristos”. Gestul șahului persan a avut scopul de a atrage Rusia într-o alianță anti-otomană. Astfel, gestul lui Miron Barnovschi exprima faptul că voievodul moldovean era favorabil unei alianțe anti-otomane între ruși, perși, polonezi și tătari. În lumina acestei interpretări poate fi înțeles și sfârșitul tragic, prin decapitare, la Istanbul, în anul 1633, al domnitorului român.

Sesiunea de după-amiază a fost deschisă de doamna Profesor Maria Magdalena Székely, care, în comunicarea Acte ctitoricești și gesturi de putere la Miron vodă Barnovschi, a trecut în revistă multiplele acte de ctitorie ale voievodului Miron Barnovschi, neobișnuit de multe pentru așa de puțini ani de domnie, arătând că piosul domn s-a străduit să urmeze modelul Movileștilor, cu care se și înrudea.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, în comunicarea Scrisori din Dragomirna. Știri noi despre Paisie Velicicovschi, a introdus în circuitul istoriografic românesc câteva scrisori păstrate la Arhivele Statului din Kiev, de curând publicate de istoricul ucrainean Sergey Shumylo. Primele scrisori fac referire la scurta perioadă când starețul Paisie și obștea sa au trecut la Mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte Athos, iar celelalte scrisori sunt din vremea când Sfântul Paisie era stareț la Mănăstirea Dragomirna. Aceste contribuții completează, într-un mod fericit, informațiile cunoscute despre Cuviosul Paisie.

Doamna Prof. Univ. Olimpia Mitric, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în comunicarea Inventarele vechi ale Mănăstirii Sucevița, a prezentat rezultatele unor cercetări în arhivele de stat de la Suceava și Cernăuți. Arhiva veche a Mănăstirii Sucevița a fost mistuită în marele incendiu din 1831. Astfel, patrimoniul mănăstirii se poate reconstitui numai după inventarele vechi, dintre care multe s-au păstrat sub forma duplicatelor trimise Consistoriului din Cernăuți. Domnia Sa a prezentat în detaliu inventarul „odoarelor, vaselor, veșmintelor, cărților și tot felul de lucruri bisericești a Mănăstirii Sucevița” din 1824, cu completări ulterioare, până în anul 1847, alcătuit și tradus în germană de arhimandritul Filaret Bendevschi, egumenul Mănăstirii Sucevița. Aceste izvoare istorice au fost introduse acum pentru prima dată în circuitul științific.

Domnul Mihai-Bogdan Atanasiu, cercetător la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în comunicarea Ctitori ai Sihăstriei Putnei din veacul al XVIII-lea. Note prosopografice, a pornit de la numele ctitorilor – peste 380 de nume – din pomelnicul mare al Sihăstriei Putnei, publicat recent în revista Analele Putnei, și a încercat să reconstituie biografia unora dintre ei. S-a dovedit că în spatele unor simple nume de pe un pomelnic se ascund destine complexe de oameni care dincolo de învălmășeala și grijile vieții au purtat grijă de mântuirea sufletului prin acte de danie și milostenii făcute schiturilor și mănăstirilor. O parte dintre personajele prezentate fuseseră boieri mazili, care apoi au îmbrăcat haina monahală. Deși din categoria ctitorilor mici, acești oameni erau foarte activi, ctitorind la mai multe lăcașe de cult din vremea lor.

Domnul Marius Chelcu, cercetător în cadrul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași, în comunicarea O condică de documente de la începutul secolului al XIX-lea, martor al „desfacerii” arhivelor mănăstirilor din Bucovina, a continuat o cercetare prezentată tot în cadrul Colocviilor Putnei, care își propune să reconstituie soarta arhivelor mănăstirești după ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, când mănăstirile au fost forțate să-și unească proprietățile în beneficiul nou înființatului Fond Religios Ortodox al Bucovinei, iar mai apoi forțate să-și vândă moșiile pe care le aveau în Moldova. Odată cu aceste vânzări, toate documentele cu privire la respectivele moșii treceau în proprietatea noului titular.

Ultima zi a Colocviului s-a deschis, sâmbătă dimineața, cu comunicarea domnului Liviu Cîmpeanu, de la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, care, în comunicarea Considerații privind artileria lui Ștefan cel Mare, a trecut în revistă toate izvoarele istorice care menționează faptul că Ștefan cel Mare a avut piese de artilerie. Cercetarea a evidențiat faptul că voievodul Moldovei deținea o artilerie de câmp, folosită în cadrul bătăliilor, dar și o artilerie folosită la apărarea cetăților. Cu ajutorul acesteia, cu tunuri de toate mărimile, în anul 1476 cetățile Moldovei au rezistat asediului sultanului Mehmed al II-lea, care, deși câștigase bătălia de la Războieni, nu a putut să cucerească nicio cetate în Moldova, iar cetatea Sucevei a rezistat în anul 1497 în fața oștilor regelui polon Ioan Albert, deși acestea o asediau ziua și noaptea. Prin urmare, armata lui Ștefan cel Mare era una bine echipată și antrenată și, astfel, a putut face față tuturor conflictelor cu marile armate ale vremii.

Domnul Conf. Univ. Marius Diaconescu, de la Facultatea de Istorie a Universității din București, a trimis prin corespondență textul unei comunicări cu titlul Mobilizarea oastei ungare în contextul evenimentelor din 1498, prin care a semnalat și a introdus în circuitul științific două ordine de mobilizare a oastei, emise de regele Ungariei, Vladislav al II-lea, în august 1498, în urma campaniilor de pradă otomane în regatul învecinat al Poloniei. Regele atrage atenția asupra pericolului pe care îl reprezenta pentru Ungaria o eventuală ocupare a Poloniei de către turci. Spionii de încredere vorbeau despre o nouă campanie otomană în Polonia după recolta de toamnă, campanie ce urma să fie condusă de însuși Sultanul. Această temere s-a împlinit, așa cum a arătat comunicarea domnului Ovidiu Cristea de la această ediție a Colocviilor Putnei, oștile otomane revenind și numai iarna grea făcând ca expediția lor să se transforme într-un dezastru.

Domnul Ștefan Andreescu, de la Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, în comunicarea Despre un proiect de cruciadă din anul 1500, a prezentat contextul în care, după ce în anul 1495 turcii au reluat ofensiva împotriva creștinătății, capelanul papei, Stefano Paleazzi, a întocmit un plan de cruciadă în care fostele cetăți ale Moldovei, Chilia și Cetatea Albă, erau văzute ca o cale către „viscerele Imperiului Otoman”, amănunt care arată importanța strategică a Moldovei în epocă.

A urmat un moment de suflet – slujba de reînhumare a rămășițelor pământești ale regretatului profesor de istoria artei, Dumitru Nastase, care a trecut la cele veșnice la Atena la 19 aprilie 2013. În prezența IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, începând cu orele 11.00, a avut loc slujba parastasului în biserica voievodală, după care s-a pornit în procesiune către cimitirul satului Putna, unde rămășițele pământești ale profesorului au fost înmormântate foarte aproape de biserica de lemn ctitorită de Dragoș I la Volovăț și adusă de Ștefan cel Mare la Putna. Toți participanții au fost deosebit de emoționați, majoritatea celor prezenți cunoscându-l îndeaproape pe reputatul profesor. Participanții la ediția a XX-a a Colocviilor Putnei au depus o coroană de flori pe mormântul profesorului, coroană care poartă textul: „Omagiu cărturarului și prietenului Dumitru Nastase, din partea celor care s-au bucurat cunoscându-l.”

Ultima sesiune de comunicări a fost deschisă de Monahul Iustin Taban, de la Mănăstirea Putna, cu comunicarea Filotei de Putna, episcop de Roman în vremea lui Mihai Viteazul. În contextul retragerii episcopilor moldoveni, în frunte cu mitropolitul Gheorghe Movilă, în Polonia împreună cu domnitorul Ieremia Movilă în luna mai a anului 1600, odată cu cucerirea Moldovei de trupele lui Mihai Viteazul, Filotei a fost instalat episcop de Roman, începând cu luna iunie. Comunicarea s-a concentrat pe problema canonicității și legitimității acestei instalări precum și asupra identității episcopului. Este interesant faptul că după revenirea lui Ieremia Movilă și a ierarhiei bisericești moldovenești din Polonia, Filotei purta titulatura de „fost episcop”, iar în iunie 1605 este instalat, cu acordul domnitorului Ieremia Movilă, pe scaunul episcopal de la Huși. Aceasta arată o rezolvare împăciuitoare a crizei din anul 1600.

Domnul Profesor Ștefan S. Gorovei, în comunicarea File uitate din biografia unui egumen putnean, a reluat biografia egumenului Atanasie al Putnei, care apoi a fost episcop de Roman. Îndreptând și corectând munca unor istorici care s-au ocupat înainte de transcrierea unor însemnări despre biografia egumenului Atanasie, profesorul Gorovei a arătat, printre altele, că acesta era de neam străin, cel mai probabil rutean.

Domnul Ioan-Augustin Guriță, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în comunicarea Încercările unei generații. Putneni în administrația bisericească din Moldova (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea), a introdus în circuitul istoriografic o scrisoare foarte importantă din decembrie 1781 a Mitropolitului Gavriil Callimachi către episcopul de Rădăuți, Dosithei Herescu. Acesta din urmă era obligat de autoritățile austriece, care au răpit nordul Moldovei la anul 1775, să depună jurământul de credință față de împăratul de la Viena. În această scrisoare, Mitropolitul Gavriil arată o mare și largă înțelegere a situației și îl sfătuiește pe episcopul Dosithei să se supună stăpânirii, dar să mențină legătura cu Biserica Mamă, Mitropolia Moldovei.

Ierodiaconul Timotei Tiron, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea Mormintele vechi și noi ale Mănăstirii Putna. Câteva considerații și actualizări, a reluat rezultatele tuturor investigațiilor arheologice din secolul al XX-lea referitoare la mormintele din biserica și din incinta mănăstirii și le-a suplimentat cu descoperiri recente ale unor morminte vechi atât din incinta, cât și din cimitirul satului Putna, constituit în jurul bisericuței de lemn de la Dragoș I Vodă, unde au fost îngropați pentru multă vreme monahii putneni.

În ultima comunicare a Colocviului, „Straja țării”: Ștefan cel Mare și Mănăstirea Putna în imagini filatelice românești, domnul Mircea-Cristian Ghenghea a prezentat 20 de emisiuni filatelice românești din perioada 1927–2016 și 8 emisiuni filatelice din Republica Moldova din intervalul 1995–2016, care au legătură cu Ștefan cel Mare sau cu Mănăstirea Putna. În general, aceste emisiuni filatelice aveau și un substrat ideologic, precum cele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care imaginea lui Ștefan cel Mare era folosită pentru a justifica efortul anti-sovietic –„Războiul sfânt contra bolșevismului” –, iar după război, imaginea lui era folosită pentru legitimarea și justificarea istorică a stăpânirii comuniste. Pe de altă parte, în Republica Moldova, imaginea lui Ștefan cel Mare a fost folosită pentru sublinierea autonomiei și a independenței țării, cu unele accente „moldoveniste”, anti-românești.

Titlul comunicării a fost dat de emisiunea din 1 august 1938, pentru marcarea a opt ani de domnie a regelui Carol al II-lea, cu titlul „Straja Țării”, prin care erau desemnați marii voievozi ai românilor.

Înaltpreasfințitul Pimen a fost prezent la toate comunicările din ultima după-amiază a Colocviului. Sub efectul ultimei comunicări și a folosirii „moldoveniste” a imaginii lui Ștefan cel Mare, Înaltpreasfinția Sa și-a început cuvântul de încheiere cu două citate din Mihai Eminescu: „contemporanii sunt cei mai răi istorici” și „în studierea documentelor istorice nu trebuie să visezi”.

Adresându-se istoricilor din sală, ierarhul a spus: „Dumneavoastră aveți simțul echilibrului, știți să distingeți adevărul în documente… aveți acest simț istoric care se referă la o anumită sensibilitate și conștiință față de adevăr”. „Pentru că vă cunosc pe mulți dintre dumneavoastră pot să spun că sunteți niște oameni providențiali. Nu spre laudă o spun, pentru că nu aveți nevoie de laude, ci pentru luarea aminte a celor tineri care sunt de față.” Înaltpreasfinția Sa a încheiat cu cuvintele: „Vă mulțumesc din toată inima pentru tot ceea ce faceți. Dumnezeu să vă țină sănătoși și cu răbdare, de care este nevoie mai ales în ziua de azi, când istoria este dată la coș și prezentată altfel decât cum au fost evenimentele”.

În încheiere, gazda evenimentului, Părintele Stareț, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a ținut să aducă mulțumiri preabunului Dumnezeu, Fecioarei Maria, „maica și ocrotitoarea noastră”, Sfinților nou canonizați, Mitropolitul Iacob Putneanul dimpreună cu ucenicii săi, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, tuturor celor care de-a lungul veacurilor au stat în această casă a Măriei Sale – Mănăstirea Putna, și tuturor participanților la Colocviile Putnei, „pe care vă consider străjerii Măriei Sale”, și și-a exprimat nădejdea cooperării și pe mai departe. De asemenea, a anunțat că următoarea ediție, a XXI-a, a Colocviilor Putnei se va desfășura la Mănăstirea Putna în perioada 11–15 iulie 2018.

Protos. Ieremia Berbec

Publicat în Știri | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XX-a – privire retrospectivă