Colocviile Putnei XXI, la final

Sâmbătă, 14 iulie a.c., s-a încheiat la Mănăstirea Putna ediția a XXI-a a simpozionului internațional de istorie Colocviile Putnei.

Unele dintre cele mai importante contribuții ale acestei ediții au fost: demonstrarea faptului că Ștefan cel Mare a pus să se redacteze între anii 1495–1497 o istorie a propriei sale domnii, prezentată din punctul său de vedere, scrisă pentru a fi trimisă în Occident și păstrată într-o traducere germană de la 1502 – cunoscuta cronică moldo-germană; faptul că a existat o continuitate în activitatea Școlii muzicale de la Putna după moartea Protopsaltului Eustatie – fondatorul acestei școli și autorul a mai multor manuscrise muzicale, cu multe compoziții personale – prin ucenicul acestuia, Protopsaltul Pafnutie, de la care s-au păstrat două manuscrise muzicale frumos caligrafiate; evidențierea rolului capital al memoriei și imaginii lui Ștefan cel Mare în efortul unionist din anii 1917–1918, îndeosebi în Basarabia, unde imaginea Sfântului Ștefan a substituit-o pe cea a țarilor Rusiei în casele basarabenilor.

Ediția s-a deschis în ziua de miercuri, cu slujba Te Deum-ului oficiată în biserica voievodală de gazda evenimentului, Starețul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

După slujba de binecuvântare, a urmat deschiderea oficială a Colocviului în Sala Mare a Casei Domnești. Arhimandritul Melchisedec a mulțumit tuturor participanților la Colocviu și tuturor colaboratorilor Centrului de Cercetare și Documentare Ștefan cel Mare al Sfintei Mănăstiri Putna pentru contribuția la desfășurarea celor 21 de ediții ale Colocviilor Putnei și la proiectele editoriale ale Centrului – 25 de fascicule ale revistei de istorie „Analele Putnei” și peste 25 de lucrări de specialitate despre epoca Sfântului Ștefan cel Mare, istoria Mănăstirii Putna și a altor mănăstiri din Moldova și Bucovina.

Părintele Arhimandrit a amintit istoricilor prezenți despre inaugurarea la 2 iulie a.c., la Mănăstirea Putna, a Portalului Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă”, închinat jertfei românilor de pretutindeni și din toate timpurile pentru libertate, independență și demnitate națională și, în mod special, românilor care au fost uciși în Masacrul de la Fântâna Albă, din nordul Bucovinei, în data de 1 aprilie 1941. În acel an au fost uciși peste două mii de români de pe Valea Siretului care au încercat să se refugieze din teritoriile ocupate de Uniunea Sovietică în România. Odată cu sfințirea portalului a fost lansată și o carte de mărturii despre masacru, Fântâna Albă – Golgota Neamului, îngrijită de doamna Alexandrina Cernov, membru de onoare a Academiei Române.

În continuare, vicepreședintele Centrului Ștefan cel Mare, Prof. Univ. Dr. Ștefan S. Gorovei,  a prezentat ultimele publicații ale Centrului: numerele 1 și 2 pe anul 2017 ale revistei „Analele Putnei” și ediția anastatică a lucrării clasice Mânăstirea și comuna Putna, publicată în anul 1905 de Preotul Dimitrie Dan, paroh în comuna Straja, pe atunci aflată în Imperiul Austro-Ungar, și membru corespondent al Academiei Române. Istoricul ieșean a evocat cu deosebit respect personalitatea preotului istoric și folclorist, care a publicat lucrări de pionierat  despre istoria mănăstirilor din Bucovina, dar despre diferitele etnii și tradiții din Bucovina. Tot cu această ocazie a fost lansată și lucrarea monahului Alexie Cojocaru, Pomelnicele Mănăstirii Putna și ale schiturilor ei.

Sesiunile de lucrări au început miercuri seara cu două comunicări: Ideea imperială în țările române. Alte puncte de vedere, a domnului Ștefan Andreescu, de la Institutul „Nicolae Iorga”, și Patrimoniul și statutul monahilor în Moldova medievală. O temă cu implicații multiple, a monahului Iustin Taban, de la Mănăstirea Putna.

În prima comunicare a celei de a doua zile a Colocviului, Armele lui Ștefan cel Mare, Domnul Adrian Andrei Rusu a vorbit despre efortul logistic și financiar pe care îl implica întreținerea unei armate și desfășurarea unui război în timpul lui Ștefan cel Mare. Istoricul transilvănean a avansat ideea că Ștefan cel Mare avea minim 50.000 de arme individuale diverse care rămâneau în cetăți, de unde erau ridicate de ostași la momentul războiului. Numai 1.000 de spade, nu de cea mai bună calitate, costau cât tributul anual al Moldovei către Poarta Otomană, 4.000 de galbeni.

Domnul Liviu Cîmpeanu, cercetător la Institutul de cercetări socio-umane din Sibiu, în comunicarea Campania lui Ștefan Báthory, căpitanul lui Matia Corvinul, în Moldova și Țara Românească, în vara-toamna anului 1476, trimisă prin corespondență, a vorbit despre rolul armatei ungare a regelui Matia în retragerea sultanului Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, din Moldova în vara anului 1476, după ce inițial câștigase bătălia de la Războieni.

Domnul Liviu Pilat, profesor la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, în comunicarea Ștefan cel Mare, Mesih pașa și preliminariile războiului moldo-polon, a vorbit despre contextul care a dus la războiul moldo-polon din anul 1497, care a culminat cu asedierea cetății Sucevei de către regele polon Ioan Albert, cu retragerea armatei polone și cu bătălia de la Codrii Cosminului.

Reputații istorici ieșeni, Maria Magdalena Székely și Ștefan S. Gorovei, în comunicarea Oglinda puterii. Domnia lui Ștefan cel Mare și Cronica moldo-germană, au analizat singura cronică din timpul lui Ștefan cel Mare care s-a păstrat, cronica numită moldo-germană. Manuscrisul cronicii datează din anul 1502 și reprezintă o traducere germană după un original slav elaborat între toamna lui 1495 și toamna lui 1497. Acesta din urmă era o variantă a Letopisețului de curte, pregătit spre a fi trimis în Occident, într-o perioadă de intense contacte diplomatice. El rezuma primii 30 de ani ai domniei lui Ștefan cel Mare, din 1457, când, după lupta de la Doljești, el, pretendentul, „a rămas stăpân cu putere” până în 1486, când, după confruntarea de la Șcheia, el, domnul, l-a învins pe pretendent și a rămas „stăpân în țară, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Trimiterea de cronici în dar era, în Europa, o practică obișnuită, la care suveranii recurgeau pentru a se face cunoscuți așa cum doreau ei.

După o analiză minuțioasă a textului, autorii au concluzionat că originalul slav al Cronicii moldo-germane este o istorie a lui Ștefan cel Mare, văzută de el însuși, elaborată pentru lumea occidentală.

Domnul Ovidiu Cristea, directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în comunicarea Tributul Moldovei la sfârșitul domniei lui Ștefan cel Mare: mărturia lui Marino Sanudo cel Tânăr, a comentat sursa venețiană care dă suma de 4.000 de galbeni pentru tributul plătit Porții de Moldova în anul 1503 și contextul în care această sumă este menționată în respectiva sursă. În aceeași perioadă, Țara Românească plătea un tribut de 10.000 de galbeni, la fel și alte principate din Balcani și însăși Veneția.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, în comunicarea Marele cneaz Ivan Ivanovici zis cel Tânăr: ginerele lui Ștefan vodă, a prezentat o biografie a fiului lui Ivan al III-lea, Marele Cneaz al Moscovei, Ivan, care s-a căsătorit la 12 ianuarie 1483 cu fiica lui Ștefan cel Mare, Elena. Ivan a fost asociat timpuriu la domnie, însă nu a ajuns să domnească singur, murind la 7 martie 1490.

 Doamna Lidia Cotovanu, de la Institutul „Nicolae Iorga”, în comunicarea Un epitrahil de la Ștefan cel Mare regăsit în colecțiile Muzeului Bizantin și Creștin din Atena, a prezentat și a introdus în circuitul științific un epitrahil din vremea lui Ștefan cel Mare, cu totul necunoscut până în prezent, care are în partea de jos portretul lui Ștefan cel Mare și pe cel al doamnei sale Maria-Voichița.

Domnul Vlad Bedros, de la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române, în comunicarea Iconografii cu caracter trinitar în pictura murală din Moldova (sec. XV–XVI), pe lângă altele, a pus în legătură anumite teme iconografice din bisericile ctitorite de Ștefan cel Mare cu reprezentări similare, care se întâlnesc doar în zona limitrofă Ohridei, la începutul secolului al XV-lea.

Doamna Olimpia Mitric, profesor la Universitatea din Suceava, în comunicarea Lumea tipăriturilor slave în biblioteci ecleziastice sucevene. Valoarea documentară a însemnărilor autografe, a analizat însemnările autografe din cărțile vechi, păstrate în arhivele mănăstirilor din județul Suceava, din punct de vedere tematic: sursele achiziționării cărților, donația și legarea cărților, itinerariile urmate de cărți, momente din viața particulară și comunitară, liste ale cărților din biblioteci parohiale, relația carte-cititor, lectori și proprietari ai cărților.

Domnul Ovidiu Cristea, în a doua comunicare susținută la acest Colocviu, Pentru o ediție critică a scrisorii lui Ștefan cel Mare către principii creștini: observații pe marginea listei căpeteniilor otomane, a încercat să identifice numele căpeteniilor otomane care au participat la bătălia de la Vaslui și pe care Sfântul Ștefan i-a menționat, pentru a mări veridicitatea evenimentului, în scrisoarea pe care a adresat-o principilor creștini după bătălie. Coroborând mai multe izvoare din epocă, autorul a reușit să identifice mare parte din numele prezentate. S-a dovedit că ei erau comandanți militari din provinciile otomane din Balcani.

 În comunicarea O nouă istorie cantacuzinească a românilor și consemnările sale despre domnia lui Ștefan cel Mare, Sergiu și Raluca Iosipescu, de la Institutul Național al Patrimoniului, au prezentat însemnările despre Ștefan cel Mare dintr-un manuscris pus la dispoziție de Profesorul Ioan Mihail Cantacuzino.

În ziua de vineri, participanții la Colocviu s-au deplasat într-o excursie de studiu la Mănăstirile Tazlău – ctitorie a Sfântului Ștefan cel Mare, care a suferit puține intervenții de-a lungul secolelor – și Bistrița-Neamț, unde se desfășoară săpături arheologice sub supravegherea arheologului Adrian Andrei Rusu, participant la Colocviu. Domnul Rusu a fost ghidul participanților în aceste două mănăstiri.

Sesiunile de comunicări s-au reluat în ziua de sâmbătă, 14 iulie, cu comunicarea domnului Alexandru Pascal de la Moscova, Două manuscrise cu însemnări de donație din secolul al XVII-lea pentru Mănăstirea Putna din colecțiile Bibliotecii de Stat a Rusiei din Moscova. Domnul Pascal a prezentat un Minei pe luna iulie din anul 1664 și un Minei pe luna august din anul 1661.

Ierodiaconul Avraam Bugu, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea, Monahul Pafnutie, protopsalt și caligraf al Mănăstirii Putna, a arătat cât se poate de convingător că „monahul Pafnutie protopsalt”, care a copiat în anul 1525 un Triod pentru Mănăstirea Dobrovăț, era viețuitor în Mănăstirea Putna, fiind ucenic și urmaș al lui Eustatie Protopsaltul, fondatorul Școlii muzicale de la Mănăstirea Putna în timpul lui Ștefan cel Mare. Autorul a arătat că două antologhioane de strană anonime datate în jurul anului 1520, care se păstrează în Muzeul Mănăstirii Putna, sunt opera aceluiași monah caligraf și protopsalt. Această comunicare arată continuitatea Școlii muzicale de la Putna în secolul al XVI-lea și deschide căi noi de cercetare în privința activității culturale din trecutul acestei mănăstiri. Autorul a încheiat spunând: „considerăm, deci, că monahul Pafnutie, protopsaltul și caligraful, își poate redobândi locul binemeritat atât în pomelnicul Mănăstirii Putna, cât și în istoria culturii românești.”

Monahul Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea Școala de broderie de la Mănăstirea Putna (sec. XV–XVI). Caracteristici și comparații, a analizat mai multe broderii din tezaurul Putnei din mai multe perspective: stilistice, a tehnicii nodurilor de coasere, a coloranților folosiți, a caracteristicilor tehnice ale firelor folosite etc.

Domnul Ioan-Augustin Guriță, lector la Facultatea de Istorie din Iași, în comunicarea Un arhiereu putnean uitat: episcopul Antonie al Romanului, a adus contribuții importante la biografia episcopului Antonie al Romanului, cel care a făcut parte din marea familie duhovnicească a Putnei. Acesta a fost ucenic al mitropolitului Iacov, fiind apropiat colaborator al acestuia, atât la Iași (ca arhidiacon), cât și la Putna, după retragere, perioadă în care, pentru o vreme, Antonie a fost și egumen al mănăstirii. Plecat din partea de țară intrată sub administrație habsburgică, acesta fost hirotonit arhiereu, în 1787, într-o perioadă în care Mitropolia Moldovei era condusă de un alt ierarh cu metanie putneană, Leon Gheuca. Cei aproape nouă ani în care eparhia a fost condusă de Antonie Putneanul au fost marcați de ocupațiile străine ale Moldovei și de problemele din plan bisericesc venite odată cu acestea. De asemenea, în timpul păstoririi, el a fost nevoit să găsească soluții pentru a scoate Episcopia Romanului din grelele datorii lăsate de predecesorul său, ierarhul grec Iacov. A fost un ierarh vrednic și un bun administrator, din documentele vremii reieșind grija sa constantă pentru bunul mers al instituției pe care o conducea.

Doamna Olivia Senciuc, în comunicarea, Condica pentru hrana și banii călugărilor Mănăstirii Putna din anii 1881–1890 a oferit informații despre componența obștii monahale din acea vreme, despre modalitatea de obținere și cea de administrare a fondurilor necesare aprovizionării cu alimente a așezământului, despre furnizori și despre gama de produse alimentare procurate.

 În comunicarea Descoperirea cartografică europeană a Sfintei Mănăstiri Putna, Raluca și Sergiu Iosipescu au investigat izvoarele cartografice despre Sfânta Mănăstire Putna și semnificația lor europeană de la Renaștere și până în pragul timpurilor moderne. S-ar părea că Putna a apărut prima dată pe o hartă în jurul anului 1527, pe o hartă polonă.

Domnul Mihai-Bogdan Atanasiu, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, în comunicarea O operă „uitată”: Documentele mănăstirilor din Bucovina de Teodor Balan, a arătat necesitatea publicării operei arhivistului Teodor Balan, care reunește documentele privitoare la mănăstirile din Bucovina, întrucât multe dintre aceste documente au fost copiate din arhive particulare, care în prezent sunt aproape imposibil de găsit.

Domnul Marius Diaconescu, profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, în comunicarea Invocarea lui Ștefan cel Mare și a Mănăstirii Putna în discursul unionist din 1917–1918, a încercat să analizeze cum și când au apărut Ștefan cel Mare și Mănăstirea Putna în discursul unionist referitor la Basarabia și Bucovina, cine sunt jurnaliștii care îi impun în simbolistica Unirii și care este ponderea lor în raport cu alte simboluri preluate din istoria Moldovei (alți domnitori, de exemplu). Printre ziarele basarabene cele mai importante pentru curentul unionist se numără Cuvântul Moldovenesc, publicat de Pantelimon Halipa, și Ardealul, ulterior România nouă, publicat de Onisifor Ghibu. Aceste ziare au avut un mare rol în conturarea unei identități moldovenești separate de cea rusească în rândul intelectualității basarabene.

În încheierea Colocviului, domnul Mircea-Cristian Ghenghea, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, a prezentat comunicarea Stindardul lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Zografu. Ecouri franceze și semnificații românești în contextul anilor 1917–1918.

La 28 iulie 1917 a avut loc, în Marele Amfiteatru de la Sorbonna, un eveniment cu mare încărcătură simbolică: ceremonia înmânării stindardului care îl înfățișează pe Sfântul Gheorghe, Purtătorul de Biruință, dăruit de Ștefan cel Mare Mănăstirii Zografu din Sfântul Munte Athos reprezentanților Regatului României în capitala Franței. Presa pariziană a reflectat pe larg evenimentul, socotindu-l cel mai frumos și mai amplu desfășurat la Sorbonna de la începutul Războiului. Atenția acordată României și trecutului său a fost de-a dreptul exemplară. Faptul era mai mult decât binevenit, cu cât, în ciuda eforturilor și suferințelor de război deosebite, imaginea statului român avea mult de suferit în străinătate din cauza lipsei unei propagande bine puse la punct. Într-un mod fericit și inspirat, evenimentul din capitala Franței s-a sincronizat cu derularea marilor bătălii care aveau loc atunci pe frontul din sudul Moldovei – Mărăști, Mărășești, Oituz.

În acest context, ecouri ale frumoasei ceremonii de pe malurile Senei răzbăteau, în lunile august și septembrie, și în Moldova asediată, având darul de a aduce câteva raze de speranță celor care continuau lupta împotriva invadatorilor germani, bulgari, turci și austro-ungari.

În a doua parte a comunicării, istoricul ieșean a vorbit despre rolul imaginii lui Ștefan cel Mare în epocă. Momentul catalizator l-a constituit excepționalul discurs al lui N. Iorga din data de 14/27 decembrie 1916, rostit în ședința Camerei deputaților, desfășurată în Teatrul Național din Iași. Respectivul discurs a adus în prim-plan figura eroică a voievodului, invocat, alături de alți voievozi și de Regele Ferdinand I, spre a ilustra mai bine puterea de sacrificiu și de rezistență a neamului românesc. Ecourile excepționale s-au vădit și din aceea că discursul lui N. Iorga a fost imprimat și afișat în satele și orașele României libere și răspândit trupelor de pe front, cu solicitări pentru suplimentarea exemplarelor trimise armatei. Pe tot parcursul anului 1917, figura emblematică a lui Ștefan cel Mare a dominat viața culturală a Iașilor.

În încheiere, domnul Ghenghea a prezentat rolul lui Ștefan cel Mare în epocă dintr-o altă perspectivă. Învățătorul Ion Mihalache – marele om politic și martirul de mai târziu – a făcut parte dintr-un grup de 94 de intelectuali care au îmbrăcat haina militară și au fost trimiși peste Prut la începutul anului 1918 spre a obține informații cât mai precise despre situația din provincie și a face propagandă în favoarea României. Într-un raport întocmit la întoarcerea din misiune, Mihalache spunea: „Le-am vorbit la masă despre Moldova de odinioară, cu Dragoș Vodă și Ștefan cel Mare – despre hrăpirea Basarabiei și silința Rusiei de a orbi prin întuneric – despre jertfele făcute de România pentru desrobirea fraților – despre luptele de la Mărășești care au scăpat Basarabia de a fi cotropită de Nemți. – Au fost mișcați și țăranii strigau «Trăiască România Mare»”. Și făcea următoarea propunere: „Să se trimită de urgență cărți de la bibliotecile școlilor din Țară, culegeri de cântece și tablouri istorice mai ales cu Ștefan cel Mare. Să se tipărească un manual de istorie scris ușor, și să se trimită tuturor învățătorilor basarabeni.” Mințile și inimile românilor basarabeni, dezorientate și înstrăinate de deceniile de rusificare, trebuiau câștigate pentru cauza românească. Trebuia dusă o luptă în planul vizual, al imaginilor și al simbolurilor – și aici a intervenit rolul deosebit al voievodului Ștefan cel Mare. Aidoma țăranului român din Ardeal, care avea în casă un tablou al „bunului împărat” Franz Joseph, mulți dintre țăranii români din Basarabia aveau în casele lor tablouri ale țarilor Alexandru al III-lea și Nicolae al II-lea. În mod evident, în cadrul acestui proces de substituire imagistică, partea română nu putea opune imaginea Regelui Ferdinand I, puternic discreditată în ochii basarabenilor de virulenta propagandă bolșevică de pe parcursul anului 1917, monarhul României fiind privit chiar ca stăpânitor al unui stat moșieresc, în care țăranii erau robii boierilor și nu se bucurau de niciun fel de drepturi. Or, în aceste circumstanțe, figura istorică pe care unii dintre intelectualii români trimiși dincolo de Prut la începutul anului 1918 și-au dat seama că o pot utiliza cu succes spre a o contrapune imaginilor consacrate ale țarilor ruși era Ștefan cel Mare. Acesta răspundea atât unor sensibilități specifice, care nu putuseră fi distruse de secolul de stăpânire țaristă, cât și intenției românilor de a-i face pe conaționalii lor din stânga Prutului conștienți de originea comună și de necesitatea reîntrupării în cadrul corpului politic național românesc.

Sâmbătă începând cu ora 12.30, imediat după sesiunea de comunicări de dimineață, în biserica voievodală a avut loc slujba parastasului pentru istoricii Șerban Papacostea și Neagu Djuvara, colaboratori ai Centrului Ștefan cel Mare. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, slujba a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și un sobor de clerici de la Mănăstirea Putna.

În cuvântul său, Preasfințitul Damaschin a spus: „Gândul de pomenire a venit din partea unor colegi și s-a înfăptuit în prezența lor și aceasta arătă ceva care, din păcate, astăzi lipsește multora, din diferite bresle. Arată că nu suntem fără predecesori, că nu am apărut de nicăieri și mergem spre nicăieri. Este un sentiment de adâncă recunoștință față de cei care ne-au format, care au contribuit la bunul mers al breslei. Ne așezăm într-o tradiție.”

După ultima sesiune de comunicări, în seara zilei de sâmbătă, 14 iulie, a avut loc festivitatea de închidere a ediției a XXI-a a Colocviilor Putnei. Cu această ocazie au mai fost lansate câteva publicații ale Centrului Ștefan cel Mare. În primul rând, domnul Adrian Andrei Rusu a lansat volumul Lapidariul Putnei, un mai vechi proiect al Centrului. Apoi au mai fost lansate două istorii vechi ale Mănăstirii Putna, semnate de Franz Adolf Wickenhauser și Karl Adolf Romstorfer, traduse din limba germană și grupate într-un singur volum și, astfel, redate circuitului științific.

Ultimul a luat cuvântul gazda evenimentului, Starețul Mănăstirii Putna, care a anunțat faptul că anul viitor, pe 3 septembrie, se împlinesc 550 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna de către Mitropolitul Teoctist I. Cu ocazia acestei aniversări se dorește ca nou-construitul Centru Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul” să fie sfințit duminică, 1 septembrie 2019, iar ediția a XXIII-a Colocviilor Putnei din septembrie, anul viitor, să se desfășoare în sala de conferințe a acestui Centru. Arhimandritul Melchisedec a mulțumit încă o dată participanților la această ediție a Colocviilor Putnei și a menționat că la cele 21 de ediții de până acum au participat 119 profesori și cercetători, nu numai români, ci și din Franța, Austria, Polonia, Ucraina, Rusia, Bulgaria, Grecia, Italia, Elveția; nouă dintre aceștia au plecat la Domnul și pentru ei s-a făcut o rugăciune înaintea Preabunului Dumnezeu. În încheiere, Părintele Arhimandrit a urat ca duhul unității și al păcii să călăuzească inimile tuturor colaboratorilor Centrului de Cercetare și Documentare Ștefan cel Mare.

 

Publicat în Știri | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei XXI, la final

Pomenirea lui Neagu Djuvara și Șerban Papacostea în cadrul Colocviilor Putnei XXI

Sâmbătă, 14 iulie, în ultima zi de desfășurare a Colocviilor Putnei XXI, a avut loc pomenirea istoricilor Șerban Papacostea și Neagu Djuvara.

După prima sesiune de comunicări a zilei, începând cu ora 12.30 a avut loc slujba parastasului pentru cei doi istorici, care au contribuit la edițiile anterioare ale Colocviilor Putnei. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, slujba a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și un sobor de clerici de la Mănăstirea Putna.

Părintele Stareț al mănăstirii, arhimandritul Melchisedec Velnic, a vorbit despre semnificația pomenirii și despre rostul colocviilor:

„Astăzi, la a XXI-a ediția a Colocviilor Putnei și la 15 ani de la înființarea Centrului de Cercetare și Documentare Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna, ne-am adus aminte și am pomenit pe cei care au plecat dintre noi, în special pe profesorii Neagu Djuvara și Șerban Papacostea.

În decursul celor 15 ani și 21 de ediții de până acum au fost prezenți 119 profesori și cercetători, nu numai români, ci și din Franța, Austria, Polonia, Ucraina, Rusia, Bulgaria, Grecia, Italia. Dintre ei, nouă au plecat la Domnul și pentru ei s-a făcut o rugăciune înaintea Preabunului Dumnezeu.

Nădăjduim ca aceste Colocvii să rodească și să fie pentru toți prilej de întâlnire cu rădăcinile sfinte ale neamului nostru. Cunoașterea istoriei este ceea ce face ca neamul să funcționeze bine.”

În cuvântul său, Preasfințitul Damaschin a subliniat importanța pomenirii pentru cei trecuți dincolo și pentru cei care o săvârșesc:

„Este zi de sâmbătă, zi de pomenire a celor adormiți și este datoria obștii acestei sfinte mănăstiri să își aducă aminte periodic de cei care, într-un fel sau altul, s-au legat de acest sfânt lăcaș. Între cei care pomeniți au fost Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul, preotul profesor Constantin Cojocaru și mai mulți istorici și arheologi. Ne-am adus aminte în special de domnul profesor Neagu Djuvara, care a trecut la cele veșnice la 101 ani, în ianuarie, și de domnul profesor Șerban Papacostea, care a trecut la cele veșnice la aproape 90 de ani, în aprilie.

Este o datorie creștinească, pentru că și ei au nevoie de rugăciunile noastre, pentru ca Dumnezeu, în marea Lui milostivire, să se aplece asupra vieții lor și să ia de acolo ce a fost bun și dragostea noastră să miște inima lui Dumnezeu spre sufletele lor.
Gândul de pomenire a venit din partea unor colegi și s-a înfăptuit în prezența lor și aceasta arătă ceva care, din păcate, astăzi lipsește multora, din diferite bresle. Arată că nu suntem fără predecesori, că nu am apărut de nicăieri și mergem spre nicăieri. Este un sentiment de adâncă recunoștință față de cei care ne-au format, care au contribuit la bunul mers al breslei. Ne așezăm într-o tradiție și am învățat aceasta de la sfânt-străbunul nostru, Sfântul Voievod Ștefan. Nu a fost el acela care, la Rădăuți, s-a îngrijit de mormintele strămoșilor săi? Am învățat de la el, el care pe copiii săi, Alexandru și Ana, nu i-a îngropat oriunde, ci acolo unde erau strămoșii săi cu aceleași nume.

Ne rugăm ca Dumnezeu să le ierte păcatele celor pomeniți, iar celor mai tineri să ne dăruiască luminarea, înțelepciunea de a ne cunoaște predecesorii, de a-i prețui, de a înfige cât mai adânc rădăcinile în pământ, căci altfel vânturile care vin s-ar putea să facă prăpăd în generațiile următoare.”

Publicat în Știri | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Pomenirea lui Neagu Djuvara și Șerban Papacostea în cadrul Colocviilor Putnei XXI

Colocviile Putnei, ediția a XXI-a

afiș Colocviile Putnei, ediția a XXI-a
Anul acesta este un an special pentru români și pentru Mănăstirea Putna, întrucât se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918, respectiv de când mănăstirea, odată cu Bucovina, a revenit la sânul Țării Mame. Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna marchează această aniversare prin organizarea unei ediții speciale, a XXI-a, a Simpozionului internațional de istorie Colocviile Putnei, în perioada 11–15 iulie a.c.

La această ediție vor participa istorici de la Facultățile de Istorie din Iași și din București, de la Institutul de Istorie „N. Iorga” și Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” ale Academiei Române, de la Institutul Național al Patrimoniului, de la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu și de la alte instituții culturale din România și din străinătate.

Sesiunile de comunicări științifice se vor desfășura în zilele de miercuri, joi și sâmbătă la Mănăstirea Putna. Pe lângă teme legate de anul-centenar, acestea vor aborda subiecte specifice Colocviilor Putnei: epoca Sfântului Ștefan cel Mare, istoria Mănăstirii Putna și istoria mănăstirilor din Bucovina în perioada de ocupație austriacă. Dintre temele abordate menționăm: invocarea lui Ștefan cel Mare și a Mănăstirii Putna în discursul unionist din 1917–1918, stindardul lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Zografu – Sfântul Munte Athos – în contextul anilor 1917–1918; între Prut și Nistru în secolul al XV-lea – gânduri de arheolog, ideea imperială în țările române, tributul Moldovei la sfârșitul domniei lui Ștefan cel Mare, armele lui Ștefan cel Mare, preliminariile războiului moldo-polon (1497), un epitrahil de la Ștefan cel Mare regăsit la Atena, iconografii cu caracter trinitar în pictura murală din Moldova în secolele XV–XVI, școlile de broderie și de muzică ale Mănăstirii Putna, statutul monahilor în Moldova medievală etc.

Deschiderea simpozionului va avea loc la Mănăstirea Putna miercuri, 11 iulie, la ora 16.00, în prezența Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. În cadrul festivității de deschidere din Sala Mare a Casei Domnești se vor lansa ultimele numere apărute din revista Analele Putnei, o ediție anastatică a cunoscutei lucrări publicate în anul 1905 de Preotul Dimitrie Dan, „Mânăstirea și comuna Putna”, precum și alte lucrări ale colaboratorilor Centrului „Ștefan cel Mare”.

Consultați programul detaliat al acestei ediții a Colocviilor Putnei.

Publicat în Știri | Etichete , , | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XXI-a

Al XVIII-lea Congres Național de Genealogie și Heraldică

În perioada 10-12 mai, la Muzeul Unirii din Iași a avut loc al XVIII-lea Congres Național de Genealogie şi Heraldică, organizat de Institutul Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta”.

Comunicările au fost grupate pe următoarele secțiuni: „În centrul cercetării genealogice: familia”, „Unirea din 1918 și heraldica teritorială”, „Genealogie istorică”, „Biografie, prosopografie, genealogie”, „Contribuții la o istorie a familiei Tăutu”, „Heraldică, sigilografie, vexilologie”, „Izvoare genealogice despre vremea Marelui Război”, „Familii, ramuri, personaje”, „Strămoșii mei” și „Din vremea Marelui Război”.

 

Publicat în Știri | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Al XVIII-lea Congres Național de Genealogie și Heraldică

Colocviile Putnei, ediția a XX-a – privire retrospectivă

În după-amiaza zilei de miercuri, 30 august 2017, în prezența Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a deschis ediția a XX-a a simpozionului internațional de istorie „Colocviile Putnei”.

După slujba Tedeum-ului din biserica voievodală, deschiderea oficială a avut loc în Sala Mare a Casei Domnești. Gazda evenimentului, părintele stareț, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a adresat cuvântul de bun-venit și a prezentat volumul, „De veghe în Casa Măriei Sale. File de pateric de la Mănăstirea Putna”, care reunește chipuri de monahi cu metania în Mănăstirea Putna care s-au nevoit și au creat în acest loc sfânt, precum și cei care au ajuns să slujească Biserica în diferite scaune episcopale, păstrând însă toată viața amintirea și dragostea de mănăstirea mamă.

Apoi, Protosinghelul Dosoftei Dijmărescu a prezentat a doua ediție a albumului „Sfânta Mănăstire Putna”, apărut în limbile română și engleză, în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna (10 iulie 1466, punerea pietrei de temelie – 3 septembrie 1469, sfințirea bisericii voievodale). Monahul Alexie Cojocaru a prezentat albumul „Tezaurul Mănăstirii Putna. Broderii și țesături” apărut cu același prilej, care prezintă bogatul patrimoniu – unul dintre cele mai valoroase din sud-estul Europei – de broderii și țesături de la Mănăstirea Putna.

Domnul Prof. Univ. Dr. Ștefan Gorovei a prezentat ultimele două numere, 1/2016 și 2/2016, ale revistei de istorie „Analele Putnei”, care reunește comunicări științifice prezentate la Colocviile Putnei.

Profesorul ieșean a prezentat și o apariție editorială de suflet, anume studiul regretatului profesor, istoric al artei, Dumitru Nastase, „Prinosul românesc adus Sfântului Munte și valoarea lui simbolică”.

În vara anului 2016, în cadrul „Colocviilor Putnei” s-a discutat aducerea rămășițelor pământești ale profesorului Nastase și reînhumarea lor la Mănăstirea Putna. Atunci profesorul Ștefan Andreescu, de la Institutul Nicolae Iorga din București, a semnalat existența studiului profesorului Nastase, care rămăsese nepublicat din cauza morții autorului. Doamna Prof. Univ. Dr. Maria Magdalena Székely a corectat întregul text, a completat notele, a întocmit bibliografia și a pus în pagină textul, fapt care a făcut posibilă publicarea lui în acest moment de către Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna. Volumul vede lumina tiparului concomitent cu strămutarea mormântului lui Dumitru Nastase de la Atena la Putna.

Tot în domeniul  aparițiilor editoriale, cercetătorul Liviu Cîmpeanu, de la Institutul de Științe Socio-Umane din Sibiu, a prezentat monografia Mănăstirii Dragomirna, „Mănăstirea Dragomirna. Amintirile unui loc de memorie”, alcătuită de reputatul istoric Ștefan S. Gorovei. Această monografie a apărut în condiții grafice deosebite, simultan în patru limbi, română, engleză, franceză și germană cu ajutorul unor colaboratori apropiați ai Mănăstirii Dragomirna și ai Centrului de cercetare și documentare Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna.

Prima sesiune de comunicări științifice a Colocviului a fost deschisă de comunicarea istoricului român Radu Păun, cercetător în cadrul Centrului de Studii ale Lumii Ruse, Caucaziene și Cetral-Europene de la Paris (Centre d’Etude des Mondes Russe, Caucasien et Centre-Européen, Paris), intitulată Slujba la Duminica Ortodoxiei. Contribuții la istoria Triodului în limba română (secolele al XVII-lea – al XIX-lea). Domnia sa a continuat rezultatele unor cercetări prezentate la ediții anterioare ale Colocviilor Putnei, cu aplicare asupra publicării în limba română a Triodului, începând cu anul 1700. Domnul Păun a arătat că la prima ediție, din anul 1700, publicată sub auspiciile domnitorului Constantin Brâncoveanu, a fost inclus canonul Procesiunii Sfintelor Icoane din Duminica Întâi a Postului Mare și Sinodiconul Ortodoxiei – sau tomosul celui de-al Șaptelea Sinod Ecumenic, în care se anatematizează toți ereticii și luptătorii împotriva sfintelor icoane dar și toți marii începători de erezii și se binecuvintează toți Sfinții Părinți și apărătorii Ortodoxiei. S-a scos în evidență faptul că acest text apare numai în ediția de la 1700 – în contextul prozelitismul catolic din Transilvania, care a dus la Uniație – și nu apare în nicio ediție ulterioară, din rațiuni mai degrabă care țin de contextul politic – „oareșicare supțiri socoteli”, cum se exprima Mitropolitul Veniamin Costachi în Cuvântul către cititori ce deschide Triodul tipărit la Neamț, în 1833.

Profesorul Ivan Biliarsky, de la Institutul de Istorie al Academiei Bulgare de Științe, în comunicarea L’idée dynastique dans un manuscrit liturgique (Ideea dinastică dintr-un manuscris liturgic) a prezentat un manuscris cu texte liturgice, nedatat, care se află acum la Biblioteca Academiei Române, cota ms. sl. 117 (manuscris slav 117). Autorul a descris manuscrisul (text, filigrane etc.) și a discutat contextul istoric în care a apărut. Din contribuțiile sale și din discuțiile care au urmat după comunicare, s-a conchis că manuscrisul a apărut în vremea domnitorului Ieremia Movilă (1595–1606).

Domnul Alexandru Pînzar, în comunicarea Reizbucnirea crizei politico-dinastice în Moldova în 1447. O nouă analiză a izvoarelor, a adus iluminări și lămuriri pentru contextul în care domnitorul Moldovei, Ștefan al II-lea – fiu a lui Alexandru cel Bun – a fost detronat și decapitat în anul 1477 de fratele său, Petru, pe care îl asociase la domnie anterior. Acesta din urmă a fost ajutat de nepotul său, Roman, ca o răzbunare a detronării și orbirii tatălui său, Ilie, de către Ștefan al II-lea în anul 1442. Așa cum a arătat autorul, în acel context istoric, dreptul la domnie revenea în primul rând fraților domnitorului, iar nu fiilor acestuia. Tocmai ca fiu al lui Ilie, care încă mai trăia, Roman a ajuns să fie asociat la domnie de noul domnitor, Petru.

Au urmat două comunicări ale unor reputați oaspeți, Daniel Ursprung – Universitatea din Viena – Propaganda și popularizarea: povestirile despre Vlad Ţepeș în contextul anului 1488, și Claudia Rapp – profesor la Universitatea din Viena, membru al Academiei de Științe a Austriei, membru corespondent al Academiei Britanice – Kaisarios Dapontes (1713–1784): Orthodoxy and Education between Mount Athos and the Danubian Principalities (Chesarie Dapontes (1713–1784): Ortodoxia și Educația între Muntele Athos și Principatele Danubiene). Istoricul elvețian a explicat contextul în care sunt tipărite la Nürnberg, începând cu anul 1488, mai multe ediții cu povești despre Vlad Țepeș – Dracula. Profesoara Rapp a prezentat personalitatea și activitatea unui important personaj din renașterea greacă, care a publicat mai multe cărți de edificare, în limba greacă, la tipografii din Țările Române.

A doua zi a Colocviilor Putnei a debutat la ora 9:30 cu comunicarea Protosinghelului Dosoftei Dijmărescu, Tipuri de motivații pentru acțiunile lui Ștefan cel Mare dincolo de granițele Moldovei, care a propus posibile explicații pentru anumite gesturi ale lui Ștefan cel Mare. Voievodul a avut tot felul de expediții militare în spații din afara granițelor Moldovei, care se explică, afirmă Protosinghelul Dosoftei, prin legătura organică – pentru domnitorul Moldovei – între bunăstarea țării sale și apărarea creștinătății. Calitatea de apărător al creștinătății este legată de apărarea țării dincolo de granițele ei. Domnitorul Moldovei a făcut ceea ce au făcut marii conducători politici – a fost tot timpul în gardă, în stare de jertfă, pentru a-și apăra țara și creștinătatea. El urmărea un unic bine, al țării sale, date de Dumnezeu pentru apărarea creștinătății. Acestea – bunăstarea țării și apărarea creștinătății – erau două aspecte ale aceluiași lucru – împlinirea gândului lui Dumnezeu cu Ștefan Vodă.

A doua comunicare a aparținut doctorandului Mihai Anatolii Ciobanu, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, și s-a intitulat La începuturile relațiilor moldo-moscovite. Domnul Ciobanu a adus unele îndreptări ale unor interpretări eronate legate de această temă. În particular, în legătură cu începutul relațiilor dintre Moldova și Moscova, în istoriografia română și cea rusă s-au vehiculat mai mulți ani, printre care: 1386, când Vasile, fiul lui Dumitru Danskoi s-a aflat la curtea lui Petru I al Moldovei; 1471, atunci când Ivan al III-lea a atacat Novgorod-ul, iar Ștefan a refuzat să depună omagiul de vasalitate regelui Poloniei; 1479, când au început tratativele pentru căsătoria fiicei lui Ștefan cel Mare cu fiul Marelui Cneaz Ivan al III-lea. Autorul consideră că începutul relațiilor trebuie plasat în 1475, după 6 iunie, data căderii Caffei în mâinile otomanilor, când Ștefan i-a trimis lui Ivan al III-lea o epistolă, vehiculându-se principiul „dușman al dușmanilor și prieten prietenilor”. Ulterior, prin căsătoria dintre Olena și Ivan cel Tânăr, la 12 ianuarie 1483, domnul Moldovei și marele cneaz al Moscovei s-au înrudit, însă fără să semneze un tratat de alianță.

Domnul Ovidiu Cristea, director al Institutului de istorie Nicolae Iorga din București, a prezentat comunicarea Moldova și Polonia în epoca lui Ștefan cel Mare: surse și interpretări în ultimele trei decenii, în care a comentat în detaliu un document din 14 februarie 1499 în care un spion al ducelui Milanului transmitea stăpânului său ultimele vești din Imperiul Otoman, mai precis despre epilogul unei incursiuni a oștilor sultanului în Polonia. Spionul relata imaginea devastatoare a trecerii rămășițelor trupelor otomane înapoi peste Dunăre timp de 17 zile. Turcii, deși trecuți inițial, pentru pradă, cu peste 25.000 de oameni și 26.000 de cai, din cauza unei ierni deosebit de geroase – văzută de creștini ca un ajutor minunat de la Dumnezeu – s-au întors în această stare jalnică. La întoarcerea spre Dunăre, relatează spionul, „Carabogdan [Ștefan cel Mare], domnul Moldovei, le-a interzis trecerea prin țara lui și fiind nevoiți să ia calea prin pustiu, ajunseră epuizați, sfârșiți, încât păreau nu oameni, ci fantome”.

Doamna Elena Firea, în comunicarea Un ecou al asediului Sucevei din anul 1497 în frescele de la Arbore?, a interpretat anumite reprezentări de pe frescele exterioare ale bisericii de la Arbore. Această biserică este ctitorită de Luca Arbure, care la anul 1497, în calitate de portar al Sucevei, rezistase eroic la asediul cetății de către regele Poloniei, Ioan Albert, într-o campanie care s-a terminat cu bătălia de la Codrii Cosminului. Doamna Firea, a afirmat, cu titlu de ipoteză, că în frescele exterioare ale acestui minunat edificiu se poate desluși un ecou al asediului din anul 1497 și a semnificației lui speciale pentru Luca Arbure. Dincolo de acest aspect, autoarea a reluat complicata chestiune a datării frescelor de la Arbore, în sensul sprijinirii opiniei care le atribuie perioadei de sfârșit a epocii ștefaniene – începutul secolului al XVI-lea. Analiza autoarei s-a bazat în principal pe două scene: o neobișnuit de amplă Deisis, avându-i în centru pe Iisus Hristos, Maica Domnului și Ioan Botezătorul, flancați de arhanghelii Mihail și Gavril și însoțiți de alte douăzeci de figuri de sfinți – o structură compozițională nemaiîntâlnită până atunci. Noutatea mare o constituie apariția, ultimul din desfășurarea vestică a procesiunii, a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Cealaltă scenă, simetrică cu aceasta, este cea a Asediului Constantinopolului. Scena în discuție este singura fidelă reprezentării momentului istoric din 626, neînfățișând artileria în scena asediului sau pe atacatori drept otomani sau ieniceri, ca la Humor sau  Moldovița, pictate în vremea lui Petru Rareș. Dacă concluzia autoarei ar fi adevărată, ar fi o adevărată revoluție – susținând pictarea exterioară a bisericilor încă din vremea lui Ștefan cel Mare.

În particular, reprezentarea neobișnuită a Sfântului Ioan cel Nou ascunde marea evlavie a portarului Sucevei față de sfântul protector al cetății și poate conduce la ideea că o minune a sfântului, asemenea celei a Maicii Domnului de la anul 626, a salvat cetatea de mâinile polonilor în anul 1497.

Monahul Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea Despre autenticitatea pisaniei cu stemă de la Mănăstirea Putna (1481). În jurul unei controverse, a reluat analiza despre autenticitatea pisaniei de la intrarea în Mănăstirea Putna. Monahul Alexie, analizând poze mai vechi ale pisaniei și făcând comparații între înscrisul de pe aceasta și cel de pe alte pisanii, care datează cu certitudine din vremea lui Ștefan cel Mare (de exemplu, cea a Turnului tezaur de la Mănăstirea Putna), a propus revenirea la ipoteza că această pisanie este cea originală, de la Ștefan cel Mare.

Domnul Mihai Gicoveanu, în comunicarea Lespezile funerare din vremea lui Ștefan cel Mare și a urmașilor săi. Tipologie și conținut, a încercat alcătuirea unui repertoriu al lespezilor funerare din vremea lui Ștefan cel Mare.

Următoarea sesiune a fost deschisă de comunicarea reputatului arheolog Voica Maria Pușcașu, Arhitectura eclesiastică din vremea lui Ștefan cel Mare. Ce și cât știm, în care a încercat să treacă în revistă caracteristicile foarte variate – cu o certă căutare a originalității fiecărui locaș în parte – ale arhitecturii din vremea lui Ștefan cel Mare. Domnia sa a vorbit despre posibilele influențe din spațiul occidental, despre tehnicile de construcție folosite – remarcând în mod special calitatea deosebită a execuției lucrărilor și, astfel, trăinicia lor –, despre elementele de structură, despre planurile arhitectonice – cu o deosebită grijă pentru a nu se repeta –, despre fațade, remarcând că sunt încă multe întrebări fără răspuns legate de această temă.

Lect. Dr. Adinel Dincă, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în comunicarea Manuscrisul cronicii moldo-germane (1502): o analiză paleografică, a propus o revizuire a opiniilor istoriografice referitoare la persoana care a copiat singura cronică a domniei lui Ștefan cel Mare păstrată într-o variantă contemporană cu voievodul Moldovei. Cronica este copiată la 28 aprilie 1502 de către medicul din Nürnberg, Hartman Schedel. O asemenea ipoteză fusese avansată încă de O. Górka, istoric polonez, în anii 1920–1930, însă respinsă vehement de specialiști români (Iorga, Panaitescu, Chițimia).

Autorul a stabilit fără dubiu identitatea copistului prin comparația caracteristicilor scrisului din cronica moldo-germană cu alte manuscrise semnate explicit de către Schedel. Implicațiile acestei descoperiri sunt diverse: este vorba, în primul rând, de posibilitatea ca modelul cronicii – probabil un izvor latinesc – să poată încă fi găsit în biblioteca lăsată în urmă de medicul din Nürnberg, una dintre bibliotecile cele mai mari din Evul Mediu german.

Părintele Dumitru Tincu, paroh al bisericii ctitorite de Ștefan cel Mare la Hârlău, în comunicarea Tetraevanghelul bisericii curților din Hârlău (1504), a adus imagini inedite cu tetraevanghelul care odată fusese în biserica în care sfinția sa slujește. Manuscrisul se află în prezent în Muzeul de Stat din Muntenegru. Cu ajutorul Ambasadei României din Muntenegru și cu bunăvoința autorităților muntenegrene, părintele Tincu a intrat în posesia unei copii digitale a manuscrisului ștefanian, produs fără îndoială în Scriptoriul Mănăstirii Putna.

Domnul Alexandru Pascal de la Moscova a trimis textul unei comunicări, O însemnare și un manuscris din vremea lui Petru Rareș, citite de domnul Silviu Tabac de la Chișinău, în care a prezentat două manuscrise aflate în biblioteci din Rusia. Primul, aflat în colecția Bibliotecii de Stat a Rusiei (fond 205, nr. 337), conține celebra însemnare despre marele incendiu din 1536 de la Mănăstirea Putna. Analizând filigranele manuscrisului, autorul a arătat că el datează din secolul al XIV-lea. Manuscrisul s-a aflat cu siguranță la Mănăstirea Putna între anii 1536–1722, pentru care există însemnări în acest sens.

Al doilea manuscris, aflat acum în fondurile Muzeului de Stat de Istorie din Moscova (colecția A.S. Uvarov, NR. 391), este un Triod-Penticostar, copiat la 11 martie 1543 din porunca Episcopului de Rădăuți, Teodosie, pentru biserica Sf. Nicolae, reședința episcopală. Manuscrisul conține și o a doua însemnare, mai puțin cunoscută în literatura de specialitate, care aparține Episcopului Teodosie Barbovschi, datând de la 14 septembrie 1603. În însemnare, episcopul Teodosie Barbovschi arată că a găsit manuscrisul în stare jalnică și a dispus ca acesta să fie împărțit în două cărți, Triodul separat și Penticostarul separat, restaurându-le și ferecându-le în coperte de argint, cu motive florale.

Doamna Profesor Univ. Dr. Maria Magdalena Székely, în comunicarea Un portret neașteptat în biserica Mănăstirii Coșula, a adus informații inedite în legătură cu un frate al vistiernicului Mateiaș, ctitor al Mănăstirii Coșula. Domnia Sa a arătat, pe baza unei analize riguroase, cine a fost respectivul frate, al cărui chip a fost pictat pe peretele sudic al pronaosului bisericii ctitorite de Mateiaș, unul dintre cei mai apropiați sfetnici ai lui Petru Rareș. Datarea acestui tablou contribuie, în mod fundamental, și la cunoașterea istoriei acestei mănăstiri care, se pare, a trecut prin vremuri de restriște, cândva în a doua jumătate a veacului al XVII-lea.

Domnul Arcadie M. Bodale, de la Arhivele Statului, Direcția Județeană Iași, a trimis textul unei comunicări, Izvoare noi despre campania otomană din 1538, în care semnalează existența în Arhivele Secrete ale Vaticanului a unor documente diplomatice legate de campania militară a sultanului Soliman Magnificul în Moldova, în 1538. În marea lor majoritate, aceste documente sunt rapoarte ale nunțiului apostolic din Viena către Sfântul Scaun, foarte apropiate cronologic de desfășurarea evenimentelor, ceea ce le sporește valoarea documentară.

Domnul Profesor Ștefan S. Gorovei, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în comunicarea Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Arhiepiscopia de Ohrida, și-a propus să demonteze orice pretenție de veridicitate a ipotezei – susținută de-a lungul veacurilor de anumite persoane sau de interese politice și ideologice – că Mitropolia Moldovei ar fi fost subordonată celei de la Ohrida.

Participanții s-au deplasat în ziua de vineri, 1 septembrie, la Mănăstirea Dragomirna pentru două sesiuni de comunicări științifice dedicate istoriei acestei mănăstiri și ctitorilor ei.

Prima sesiune desfășurată la Mănăstirea Dragomirna a debutat cu comunicarea Profesorului Ștefan S. Gorovei, Contribuții „mărunte” la istoria Mănăstirii Dragomirna. Istoricul ieșean a cuprins în această comunicare multe amănunte din istoria Dragomirnei care au ieșit la iveală în munca de întocmire a monografiei Mănăstirii Dragomirna, lansate în deschiderea Colocviilor de anul acesta.

Monahia Maria Magdalena Gherghina, de la Mănăstirea Dragomirna, în comunicarea Hramul Sfintei Treimi la Dragomirna, a dorit să elucideze chestiunea cu privire la menționarea în documentele vechi, încă din timpul domnitorului Miron Barnovschi, a faptului că Mănăstirea Dragomirna ar fi avut două hramuri, „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfânta Treime”. Sfinția Sa a arătat că hramul „Sfânta Treime” pentru biserica Dragomirnei a apărut menționat în corespondența cu spațiul rus, pentru că acolo duminica Cincizecimii nu este „Duminica Pogorârii Sfântului Duh”, cum este în spațiul românesc, ci „Sfânta Treime”. Așadar „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfânta Treime” desemnau aceeași sărbătoare – Duminica Rusaliilor/Cincizecimii – și erau folosite alternativ pentru ca interlocutorii să înțeleagă despre care sărbătoare era vorba.

A urmat raportul doamnei Jadranka Prolović, specialistă în istoria artei bizantine, trimis prin corespondență, cu titlul, Ilustrația Apostolului lui Anastasie Crimca de la Viena. Savantul vienez a prezentat în detaliu ilustrațiile prezente în manuscrisul caligrafiat și împodobit cu miniaturi de Mitropolitul Anastasie Crimca, finalizat la 15 martie 1610 și dăruit mănăstirii sale, Dragomirna, spre pomenire. Doamna Prolović pregătește o ediție integrală a acestui manuscris, programată să apară în anul 2018.

Domnul Alexandru Pascal de la Moscova a trimis prin corespondență textul Scrisoarea lui Anastasie Crimca adresată patriarhului Moscovei Filaret Nikitici (1625), în care a prezentat în detaliu textul scrisorii pe care Mitropolitul Anastasie Crimca a trimis-o patriarhului Moscovei prin intermediul unei delegații de la Mănăstirea Sfântului Pantelimon din Sfântul Munte Athos, delegație condusă de egumenul Macarie, care a traversat Moldova în anul 1625 în drum spre Moscova, unde a ajuns la 24 aprilie 1626 (plecaseră la 23 aprilie 1624). Delegația purta două scrisori din partea obștii Mănăstirii Sfântului Pantelimon către țar și către patriarh. Pe scrisoarea către patriarh, Mitropolitul Anastasie a adăugat o însemnare scrisă de el însuși la 28 iulie 1625, în care, pe lângă altele, solicita o icoană cu Pogorârea Sfântului Duh pentru biserica mănăstirii sale, Dragomirna.

Doamna Vera Tchentsova de la Paris, în comunicarea Miron Barnovschi Movilă et la cour de Moscou: à propos des reliques de Saint Jacques le Persan (Miron Barnovschi și curtea de la Moscova: în legătură cu moaștele Sfântului Iacob Persul) a analizat gestul domnului Miron Barnovschi de a dărui țarului rus o parte din moaștele Sfântului Iacob Persul, la 12 martie 1629. Printr-o analiză istorică de o mare măiestrie, cercetătoarea a arătat că acest gest al voievodului moldovean trebuie corelat cu oferirea în anul 1625 de către șahul Persiei, Abbas I cel Mare, țarului rus a unei părți din „Cămașa Mântuitorului Iisus Hristos”. Gestul șahului persan a avut scopul de a atrage Rusia într-o alianță anti-otomană. Astfel, gestul lui Miron Barnovschi exprima faptul că voievodul moldovean era favorabil unei alianțe anti-otomane între ruși, perși, polonezi și tătari. În lumina acestei interpretări poate fi înțeles și sfârșitul tragic, prin decapitare, la Istanbul, în anul 1633, al domnitorului român.

Sesiunea de după-amiază a fost deschisă de doamna Profesor Maria Magdalena Székely, care, în comunicarea Acte ctitoricești și gesturi de putere la Miron vodă Barnovschi, a trecut în revistă multiplele acte de ctitorie ale voievodului Miron Barnovschi, neobișnuit de multe pentru așa de puțini ani de domnie, arătând că piosul domn s-a străduit să urmeze modelul Movileștilor, cu care se și înrudea.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, în comunicarea Scrisori din Dragomirna. Știri noi despre Paisie Velicicovschi, a introdus în circuitul istoriografic românesc câteva scrisori păstrate la Arhivele Statului din Kiev, de curând publicate de istoricul ucrainean Sergey Shumylo. Primele scrisori fac referire la scurta perioadă când starețul Paisie și obștea sa au trecut la Mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte Athos, iar celelalte scrisori sunt din vremea când Sfântul Paisie era stareț la Mănăstirea Dragomirna. Aceste contribuții completează, într-un mod fericit, informațiile cunoscute despre Cuviosul Paisie.

Doamna Prof. Univ. Olimpia Mitric, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în comunicarea Inventarele vechi ale Mănăstirii Sucevița, a prezentat rezultatele unor cercetări în arhivele de stat de la Suceava și Cernăuți. Arhiva veche a Mănăstirii Sucevița a fost mistuită în marele incendiu din 1831. Astfel, patrimoniul mănăstirii se poate reconstitui numai după inventarele vechi, dintre care multe s-au păstrat sub forma duplicatelor trimise Consistoriului din Cernăuți. Domnia Sa a prezentat în detaliu inventarul „odoarelor, vaselor, veșmintelor, cărților și tot felul de lucruri bisericești a Mănăstirii Sucevița” din 1824, cu completări ulterioare, până în anul 1847, alcătuit și tradus în germană de arhimandritul Filaret Bendevschi, egumenul Mănăstirii Sucevița. Aceste izvoare istorice au fost introduse acum pentru prima dată în circuitul științific.

Domnul Mihai-Bogdan Atanasiu, cercetător la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în comunicarea Ctitori ai Sihăstriei Putnei din veacul al XVIII-lea. Note prosopografice, a pornit de la numele ctitorilor – peste 380 de nume – din pomelnicul mare al Sihăstriei Putnei, publicat recent în revista Analele Putnei, și a încercat să reconstituie biografia unora dintre ei. S-a dovedit că în spatele unor simple nume de pe un pomelnic se ascund destine complexe de oameni care dincolo de învălmășeala și grijile vieții au purtat grijă de mântuirea sufletului prin acte de danie și milostenii făcute schiturilor și mănăstirilor. O parte dintre personajele prezentate fuseseră boieri mazili, care apoi au îmbrăcat haina monahală. Deși din categoria ctitorilor mici, acești oameni erau foarte activi, ctitorind la mai multe lăcașe de cult din vremea lor.

Domnul Marius Chelcu, cercetător în cadrul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași, în comunicarea O condică de documente de la începutul secolului al XIX-lea, martor al „desfacerii” arhivelor mănăstirilor din Bucovina, a continuat o cercetare prezentată tot în cadrul Colocviilor Putnei, care își propune să reconstituie soarta arhivelor mănăstirești după ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, când mănăstirile au fost forțate să-și unească proprietățile în beneficiul nou înființatului Fond Religios Ortodox al Bucovinei, iar mai apoi forțate să-și vândă moșiile pe care le aveau în Moldova. Odată cu aceste vânzări, toate documentele cu privire la respectivele moșii treceau în proprietatea noului titular.

Ultima zi a Colocviului s-a deschis, sâmbătă dimineața, cu comunicarea domnului Liviu Cîmpeanu, de la Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, care, în comunicarea Considerații privind artileria lui Ștefan cel Mare, a trecut în revistă toate izvoarele istorice care menționează faptul că Ștefan cel Mare a avut piese de artilerie. Cercetarea a evidențiat faptul că voievodul Moldovei deținea o artilerie de câmp, folosită în cadrul bătăliilor, dar și o artilerie folosită la apărarea cetăților. Cu ajutorul acesteia, cu tunuri de toate mărimile, în anul 1476 cetățile Moldovei au rezistat asediului sultanului Mehmed al II-lea, care, deși câștigase bătălia de la Războieni, nu a putut să cucerească nicio cetate în Moldova, iar cetatea Sucevei a rezistat în anul 1497 în fața oștilor regelui polon Ioan Albert, deși acestea o asediau ziua și noaptea. Prin urmare, armata lui Ștefan cel Mare era una bine echipată și antrenată și, astfel, a putut face față tuturor conflictelor cu marile armate ale vremii.

Domnul Conf. Univ. Marius Diaconescu, de la Facultatea de Istorie a Universității din București, a trimis prin corespondență textul unei comunicări cu titlul Mobilizarea oastei ungare în contextul evenimentelor din 1498, prin care a semnalat și a introdus în circuitul științific două ordine de mobilizare a oastei, emise de regele Ungariei, Vladislav al II-lea, în august 1498, în urma campaniilor de pradă otomane în regatul învecinat al Poloniei. Regele atrage atenția asupra pericolului pe care îl reprezenta pentru Ungaria o eventuală ocupare a Poloniei de către turci. Spionii de încredere vorbeau despre o nouă campanie otomană în Polonia după recolta de toamnă, campanie ce urma să fie condusă de însuși Sultanul. Această temere s-a împlinit, așa cum a arătat comunicarea domnului Ovidiu Cristea de la această ediție a Colocviilor Putnei, oștile otomane revenind și numai iarna grea făcând ca expediția lor să se transforme într-un dezastru.

Domnul Ștefan Andreescu, de la Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, în comunicarea Despre un proiect de cruciadă din anul 1500, a prezentat contextul în care, după ce în anul 1495 turcii au reluat ofensiva împotriva creștinătății, capelanul papei, Stefano Paleazzi, a întocmit un plan de cruciadă în care fostele cetăți ale Moldovei, Chilia și Cetatea Albă, erau văzute ca o cale către „viscerele Imperiului Otoman”, amănunt care arată importanța strategică a Moldovei în epocă.

A urmat un moment de suflet – slujba de reînhumare a rămășițelor pământești ale regretatului profesor de istoria artei, Dumitru Nastase, care a trecut la cele veșnice la Atena la 19 aprilie 2013. În prezența IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, începând cu orele 11.00, a avut loc slujba parastasului în biserica voievodală, după care s-a pornit în procesiune către cimitirul satului Putna, unde rămășițele pământești ale profesorului au fost înmormântate foarte aproape de biserica de lemn ctitorită de Dragoș I la Volovăț și adusă de Ștefan cel Mare la Putna. Toți participanții au fost deosebit de emoționați, majoritatea celor prezenți cunoscându-l îndeaproape pe reputatul profesor. Participanții la ediția a XX-a a Colocviilor Putnei au depus o coroană de flori pe mormântul profesorului, coroană care poartă textul: „Omagiu cărturarului și prietenului Dumitru Nastase, din partea celor care s-au bucurat cunoscându-l.”

Ultima sesiune de comunicări a fost deschisă de Monahul Iustin Taban, de la Mănăstirea Putna, cu comunicarea Filotei de Putna, episcop de Roman în vremea lui Mihai Viteazul. În contextul retragerii episcopilor moldoveni, în frunte cu mitropolitul Gheorghe Movilă, în Polonia împreună cu domnitorul Ieremia Movilă în luna mai a anului 1600, odată cu cucerirea Moldovei de trupele lui Mihai Viteazul, Filotei a fost instalat episcop de Roman, începând cu luna iunie. Comunicarea s-a concentrat pe problema canonicității și legitimității acestei instalări precum și asupra identității episcopului. Este interesant faptul că după revenirea lui Ieremia Movilă și a ierarhiei bisericești moldovenești din Polonia, Filotei purta titulatura de „fost episcop”, iar în iunie 1605 este instalat, cu acordul domnitorului Ieremia Movilă, pe scaunul episcopal de la Huși. Aceasta arată o rezolvare împăciuitoare a crizei din anul 1600.

Domnul Profesor Ștefan S. Gorovei, în comunicarea File uitate din biografia unui egumen putnean, a reluat biografia egumenului Atanasie al Putnei, care apoi a fost episcop de Roman. Îndreptând și corectând munca unor istorici care s-au ocupat înainte de transcrierea unor însemnări despre biografia egumenului Atanasie, profesorul Gorovei a arătat, printre altele, că acesta era de neam străin, cel mai probabil rutean.

Domnul Ioan-Augustin Guriță, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în comunicarea Încercările unei generații. Putneni în administrația bisericească din Moldova (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea), a introdus în circuitul istoriografic o scrisoare foarte importantă din decembrie 1781 a Mitropolitului Gavriil Callimachi către episcopul de Rădăuți, Dosithei Herescu. Acesta din urmă era obligat de autoritățile austriece, care au răpit nordul Moldovei la anul 1775, să depună jurământul de credință față de împăratul de la Viena. În această scrisoare, Mitropolitul Gavriil arată o mare și largă înțelegere a situației și îl sfătuiește pe episcopul Dosithei să se supună stăpânirii, dar să mențină legătura cu Biserica Mamă, Mitropolia Moldovei.

Ierodiaconul Timotei Tiron, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea Mormintele vechi și noi ale Mănăstirii Putna. Câteva considerații și actualizări, a reluat rezultatele tuturor investigațiilor arheologice din secolul al XX-lea referitoare la mormintele din biserica și din incinta mănăstirii și le-a suplimentat cu descoperiri recente ale unor morminte vechi atât din incinta, cât și din cimitirul satului Putna, constituit în jurul bisericuței de lemn de la Dragoș I Vodă, unde au fost îngropați pentru multă vreme monahii putneni.

În ultima comunicare a Colocviului, „Straja țării”: Ștefan cel Mare și Mănăstirea Putna în imagini filatelice românești, domnul Mircea-Cristian Ghenghea a prezentat 20 de emisiuni filatelice românești din perioada 1927–2016 și 8 emisiuni filatelice din Republica Moldova din intervalul 1995–2016, care au legătură cu Ștefan cel Mare sau cu Mănăstirea Putna. În general, aceste emisiuni filatelice aveau și un substrat ideologic, precum cele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care imaginea lui Ștefan cel Mare era folosită pentru a justifica efortul anti-sovietic –„Războiul sfânt contra bolșevismului” –, iar după război, imaginea lui era folosită pentru legitimarea și justificarea istorică a stăpânirii comuniste. Pe de altă parte, în Republica Moldova, imaginea lui Ștefan cel Mare a fost folosită pentru sublinierea autonomiei și a independenței țării, cu unele accente „moldoveniste”, anti-românești.

Titlul comunicării a fost dat de emisiunea din 1 august 1938, pentru marcarea a opt ani de domnie a regelui Carol al II-lea, cu titlul „Straja Țării”, prin care erau desemnați marii voievozi ai românilor.

Înaltpreasfințitul Pimen a fost prezent la toate comunicările din ultima după-amiază a Colocviului. Sub efectul ultimei comunicări și a folosirii „moldoveniste” a imaginii lui Ștefan cel Mare, Înaltpreasfinția Sa și-a început cuvântul de încheiere cu două citate din Mihai Eminescu: „contemporanii sunt cei mai răi istorici” și „în studierea documentelor istorice nu trebuie să visezi”.

Adresându-se istoricilor din sală, ierarhul a spus: „Dumneavoastră aveți simțul echilibrului, știți să distingeți adevărul în documente… aveți acest simț istoric care se referă la o anumită sensibilitate și conștiință față de adevăr”. „Pentru că vă cunosc pe mulți dintre dumneavoastră pot să spun că sunteți niște oameni providențiali. Nu spre laudă o spun, pentru că nu aveți nevoie de laude, ci pentru luarea aminte a celor tineri care sunt de față.” Înaltpreasfinția Sa a încheiat cu cuvintele: „Vă mulțumesc din toată inima pentru tot ceea ce faceți. Dumnezeu să vă țină sănătoși și cu răbdare, de care este nevoie mai ales în ziua de azi, când istoria este dată la coș și prezentată altfel decât cum au fost evenimentele”.

În încheiere, gazda evenimentului, Părintele Stareț, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a ținut să aducă mulțumiri preabunului Dumnezeu, Fecioarei Maria, „maica și ocrotitoarea noastră”, Sfinților nou canonizați, Mitropolitul Iacob Putneanul dimpreună cu ucenicii săi, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, tuturor celor care de-a lungul veacurilor au stat în această casă a Măriei Sale – Mănăstirea Putna, și tuturor participanților la Colocviile Putnei, „pe care vă consider străjerii Măriei Sale”, și și-a exprimat nădejdea cooperării și pe mai departe. De asemenea, a anunțat că următoarea ediție, a XXI-a, a Colocviilor Putnei se va desfășura la Mănăstirea Putna în perioada 11–15 iulie 2018.

Protos. Ieremia Berbec

Publicat în Știri | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XX-a – privire retrospectivă

Colocviile Putnei, ediția a XX-a

afiș Colocviile Putnei, ediția a XX-a

În cadrul manifestărilor dedicate sărbătoririi a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna (10 iulie 1466, punerea pietrei de temelie a bisericii voievodale – 3 septembrie 1469, sfințirea bisericii), Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna organizează în perioada 30 august – 2 septembrie a.c. ediția a XX-a a Simpozionului internațional de istorie Colocviile Putnei.
Ediția din acest an se desfășoară în parteneriat cu Mănăstirea Dragomirna, care a dorit să-și cinstească printr-o astfel de manifestare culturală pe unul dintre ctitorii mari – domnul martir Miron Barnovschi, care la 30 august 1627 a terminat de ridicat zidul de împrejmuire al mănăstirii. Datorită vieții de sfințenie, domnul Miron Barnovschi împreună cu contemporanul său, Mitropolitul Anastasie Crimca – un alt ctitor material și cultural al Mănăstirii Dragomirna –, sunt propuși pentru a fi canonizați în anii care urmează.
Sesiunile de comunicări științifice se vor desfășura în zilele de miercuri, joi și sâmbătă la Mănăstirea Putna, iar în ziua de vineri la Mănăstirea Dragomirna.

Această ediție aniversară este una bogată, cu un număr record de 36 de comunicări științifice, care acoperă domenii variate de interes istoric, printre care menționăm: arhitectura eclesiastică din vremea lui Ștefan cel Mare, considerații privind artileria lui Ștefan cel Mare, un proiect de cruciadă din anul 1500, relația lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș cu Arhiepiscopia de Ohrida, știri noi despre Sfântul Paisie Velicicovschi, împrejurările în care moaștele Sfântului Iacob Persul au ajuns la Mănăstirea Dragomirna, Ștefan cel Mare și Mănăstirea Putna în imagini filatelice românești.
Printre participanți se numără oameni de știință consacrați care se află la prima participare la Colocviile Putnei, precum Claudia Rapp, profesor la Universitatea din Viena, membru al Academiei de Științe a Austriei, membru corespondent al Academiei Britanice, reputata cercetătoare de origine rusă stabilită în Franța, Vera Tchentsova, Daniel Ursprung, de la Universitatea din Zürich, Adinel Ciprian Dincă, de la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. Acești noi reputați oaspeți se alătură colaboratorilor consacrați ai Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare”, cercetători și profesori universitari de la Paris, Sofia, Iași, București, Sibiu.

Deschiderea simpozionului va avea loc la Mănăstirea Putna miercuri, 30 august, la ora 16.00, în prezența Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. În cadrul festivității de deschidere din Sala Mare a Casei Domnești se vor lansa ultimele numere apărute din revista Analele Putnei, un volum dedicat regretatului profesor Dumitru Nastase și monografia Mănăstirii Dragomirna.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XX-a

Colocviile Putnei, ediția a XIX-a

În ziua de joi, 16 februarie a.c., în sala H1 a Casei Catargi a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași s-au desfășurat lucrările celei de-a XIX-a ediții a simpozionului de istorie Colocviile Putnei, organizat de Centrul de Cercetare și Documentare Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna în colaborare cu Institutul Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” și cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Primele două comunicări au adus date din arhive maghiare din secolul al XV-lea pentru a întregi scenariul unor evenimente cunoscute din istoria lui Ștefan cel Mare.

Domnul Liviu Cîmpeanu, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, în comunicarea, Basarab Laiotă, Ștefan cel Mare și Matia Corvinul în 1477, a adus în discuție câteva documente mai puțin cunoscute care au scos în evidență rolul regelui Ungariei, Matia Corvin, în cadrul luptelor anti-otomane din anii 1475–1477. În particular, regele a trimis un corp de oaste la bătălia de la Vaslui în 1475, iar în anul 1476 armata regală, condusă de judele Curții, Ștefan Bathory, deși a pornit cu întârziere spre Moldova, după ce se încheiase bătălia de la Războieni, a avut un rol decisiv în retragerea oștirii sultanului din Moldova.

Domnul Conf. Univ. Dr. Marius Diaconescu, de la Universitatea din București, în comunicarea, Cu privire la rolul lui Bartolomeu Dragffy și al armatei maghiare în războiul din 1497, a vorbit despre contextul care a dus la bătălia din Codrii Cosminului din 1497. Inițial, regele polon, Ioan Albert, a declarat că pornește o campanie împotriva turcilor și a cerut ajutorul fratelui său, Vladislav al II-lea, regele Ungariei. În acest sens, vorbitorul a arătat că voievodul Transilvaniei, Bartolomeu Dragffy, a ridicat armata din tot regatul Ungariei la începutul lui iunie 1497. Această armată, care număra aproximativ 12.000 de oșteni, avea și tehnică de asediu, fapt ce arată că planul inițial era ca să se încerce recucerirea cetăților Chilia și Cetatea Albă de la turci.

După ce în luna august s-a dezvăluit adevăratul plan al lui Ioan Albert de a invada Moldova, această armată a jucat rol de presiune pentru a-l determina pe regele polon să părăsească Moldova. Vorbitorul a arătat că armata maghiară s-a pornit la 12 septembrie spre pasul Oituz și a ajuns în jur de 20 septembrie la tabăra lui Ștefan cel Mare de la Roman. Negocierile cu regele polon s-au încheiat la 18 octombrie când această armată a început marșul de retragere din Moldova. Astfel că erau ieșiți din Moldova la 26 octombrie, când a avut loc bătălia din Codrii Cosminului. Armata maghiară nu a fost demobilizată imediat, ci a mai stat în tabără lângă Brașov până la jumătatea lunii decembrie.

Tânărul istoric ieșean, Iulian Ciubotaru, în comunicarea, Din nou despre mitropolitul Gheorghe-David, a adus în discuție mai multe date legate de Mitropolitul Gheorghe al Moldovei, cel care l-a îngropat pe Ștefan cel Mare. Vorbitorul a arătat că nu este plauzibil ca Mitropolitul Gheorghe să fi luat schima mare cu numele de David, așa cum au considerat unii cercetători.

Monahul Iustin Taban de la Mănăstirea Putna, în comunicarea, Sfârșitul păstoririi mitropolitului Teofan (1546), a coroborat datele existente în literatura de specialitate pentru a înțelege momentul sfârșitului perioadei în care a păstorit Mitropolitul Teofan (mitropolit al Moldovei începând cu anul 1530) și începutul păstoririi Mitropolitului Grigorie Roșca, în jurul anului 1546. Problema este dificilă, întrucât Mitropolitul Grigorie Roșca este atestat de documente ca fiind egumen al Mănăstirii Probota și în mai 1546, pe când pisania bisericii Zaharești, din Suceava, ctitorită de pârcălabul de Hotin, Nicoară Hâra, menționează că Grigorie Roșca a sfințit biserica la 20 iulie 1545.

Monahul Alexie Cojocaru, de la Mănăstirea Putna, în comunicarea, Despre epitrahilul de la Pătrăuți. Două documente, a pus în circuitul istoric două documente din Fondul Mitropoliei Moldovei de la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Suceava, care arată că celebrul epitrahil de la Pătrăuți, brodat în aur, argint și mătase și care avea brodate chipurile a opt sfinți dar și a donatorilor, Ștefan cel Mare și Maria Doamna, soția sa, a fost cerut de Consistoriului din Cernăuți și mutat de la Pătrăuți la Cernăuți în anul 1886, din motive de siguranța patrimoniului. Informația se poate dovedi extraordinar de importantă în încercarea de a da de urma epitrahilului, actualmente pierdut și cunoscut doar prin intermediul unei poze a lui Grigorie Tocilescu de la începutul secolului al XX-lea. Există posibilitatea ca el să se găsească în depozitele unor muzee din Cernăuți care au preluat patrimoniul Muzeului Mitropolitan din Cernăuți după anexarea Bucovinei de nord de către Uniunea Sovietică.

Conf. Univ. Dr. Bogdan-Petru Maleon, directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, în comunicarea, Captivii de război în Moldova lui Ștefan cel Mare, a încercat să prezinte atitudinea lui Ștefan cel Mare față de prizonierii de război în contextul mentalității medievale, prin comparație cu modelul bizantin și cu cel otoman.

Domnul Alexandru Pînzar, în comunicarea, Cutumă și inovație: succesiunea la tron în Moldova, în 1517, a încercat să deslușească statutul lui Ștefan și al fratelui său mai mic, Petru, fiii lui Bogdan al III-lea (1504–1517), după moartea voievodului. Primul fiu a devenit domn și va domni până în 1527. Cei doi fiind minori în 1517, domnia efectivă a rămas în sarcina boierilor mari, care au negociat tratatul de pace cu Polonia, semnat la 9 martie 1518. Deși cei doi frați au fost menționați împreună în cadrul acestui tratat, documentele arată că nu se poate vorbi de o asociere la domnie a lui Petru, el fiind în documente doar primul dintre martorii care semnau documentele domnești, ceea ce însemna că urma să-i acceadă la tron lui Ștefăniță, în cazul în care acesta din urmă nu ar fi avut urmași. Vorbitorul a arătat că odată cu anul 1517 o nouă epocă începe în istoria Moldovei, în care boierii țării acționează ca forță electivă în țară, având puterea de a „face și desface domnii”.

Domnul Mihai Anatolii Ciobanu, doctorand în cadrul Facultății de Istorie a Universității din Iași, în comunicarea, Documentele moldovenești din vechile arhive moscovite, a introdus în circuitul istoric românesc câteva date din istoriografia rusească privind vechile documente rusești, din cadrul Arhivei împărătești și Fondului solilor moscoviți, despre relațiile dintre Cnezatul Moscovei și Moldova. Actele propriu-zise au fot mistuite de un incendiu, însă s-a păstrat inventarul lor. Vorbitorul a pus în evidență schimburi de soli între Ștefan cel Mare și Marele Cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, începând cu anul 1481–1482, dar și existența unui tratat (o „diplomă”) între cei doi, încheiat cel mai probabil în anul 1491. Aceste contacte au continuat și în timpul urmașilor lui Ștefan cel Mare, fiind atestate inclusiv în timpul lui Petru Rareș, care încheia și el un tratat în 1530 cu împăratul Vasile al III-lea.

Doamna Prof. Univ. Dr. Maria Magdalena Székely de la Universitatea din Iași, în comunicarea, Adevăr și fantezie în pomelnicul Mănăstirii Moldovița, a adus în discuție pomelnicul Mănăstirii Moldovița, scris de Arhimandritul Vartolomei Mazereanu în anul 1775 pe baza vechiului pomelnic al mănăstirii, din 1417. Vorbitoarea a prezentat motivele pentru care s-a refăcut acest pomelnic, în principal faptul că cel vechi era scris în slavonă, limbă care nu mai era înțeleasă de părinții mănăstirii, dar și faptul că nu mai era loc în cel vechi pentru trecerea noilor ctitori. În schimb, întocmirea pomelnicului are erori, precum neînțelegerea corectă a unor termeni slavoni. Cu toate acestea, el se poate dovedi o importantă sursă de cunoaștere istorică, mai ales dacă se coroborează informațiile cu cele prezente în alte pomelnice, care au început să fie publicate în ultima vreme, inclusiv în cadrul revistei Analele Putnei.

Domnul Prof. Univ. Dr. Ștefan Gorovei, directorul științific al Centrului de cercetare și documentare Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna, în comunicarea, „Noi” mărturii armenești despre Ștefan cel Mare și urmașii săi, a prezentat rezultatele unei cercetări înfiripate încă din tinerețe, în urmă cu 50 de ani. Beneficiind de accesul la biblioteci occidentale, profesorul ieșean a descoperit o traducere a unui important document: „Cronica Armenilor din Camenița”. Cronica acoperă anii 1430–1652 și părți ale ei, cu relevanță pentru epoca ștefaniană, au fost scrise într-un dialect special armeano-tătar, fapt care le-a și făcut inaccesibile. Pentru intervalul 1465–1536, cronica a fost alcătuită de un reprezentant al patriciatului armean din Liov care a murit pe la anul 1536. Așadar informațiile prezente pentru intervalul acesta sunt contemporane, deci de primă mână. Cronica e alcătuită din înșiruiri de notițe lapidare. Despre Ștefan cel Mare sunt șase informații, despre Bogdan al III-lea una, despre Ștefăniță două, iar despre Petru Rareș șase. Pentru fiecare dintre acești domnitori documentul menționat pe lângă lucruri foarte bine cunoscute aduce și date noi.

În încheierea simpozionului, starețul Mănăstirii Putna, Arhimandritul Melchisedec Velnic, a ținut să mulțumească tuturor conferențiarilor pentru efortul depus în scoaterea la iveală a unor date noi despre epoca slăvitului voievod Ștefan cel Mare și a urmașilor săi și i-a invitat pe toți istoricii prezenți în sală să participe la ediția a XX-a, aniversară, a Colocviilor Putnei, care se va desfășura în perioada 30 august – 3 septembrie a.c. la Mănăstirea Putna.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XIX-a

Relațiile românilor cu Muntele Athos și cu alte Locuri Sfinte (sec. XIV–XX)

Colocviu internațional la Iași: „Relațiile românilor cu Muntele Athos și cu alte Locuri Sfinte (sec. XIV–XX)”În perioada 15-17 septembrie a.c., are loc la Iași Colocviul internațional „Relațiile românilor cu Muntele Athos și cu alte Locuri Sfinte (sec. XIV–XX)”, organizat de Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Directorul proiectului este d-l prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, decanul Facultății de Istorie ieșene.

Participă: Ștefan Andreescu, Gheorghe Lazăr, Ioan Moldoveanu (București), Vlad Mischevca (Chișinău), Ștefan S. Gorovei, Petronel Zahariuc, Bogdan-Petru Maleon, Maria Magdalena Székely, pr. Daniel Niță-Danielescu, Marius Chelcu, Cătălina Chelcu, Mihai-Bogdan Atanasiu, Ioan-Augustin Guriță (Iași), Paul Brusanowski (Sibiu), Florin Marinescu, Marcel Spinei (Atena), Radu Păun, Matei Cazacu (Paris), Vera Tchentsova (Moscova) și alții.

Vă invităm să consultați programul complet al manifestărilor.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Relațiile românilor cu Muntele Athos și cu alte Locuri Sfinte (sec. XIV–XX)

Colocviile Putnei – ediția aniversară „Putna 550”

În după-amiaza zilei de miercuri, 20 iulie, la Mănăstirea Putna a început ediția aniversară, „Putna 550”, a simpozionului internațional de istorie „Colocviile Putnei”. A fost a XVIII-a ediția a acestui simpozion, organizat de către Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Mănăstirii Putna din anul 2005.

La ora 16.00, a avut loc slujba Te Deum-ului în biserica voievodală, iar apoi ședința de deschidere, în Sala Mare a Casei Domnești.

Starețul Mănăstirii Putna, părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, a ținut să mulțumească tuturor participanților prezenți la această ediție istorică. Sfinția Sa a vorbit în continuare despre importanța acestui sfânt locaș în care, de 550 de ani, asemenea unui rug nestins, se înalță liturghiile și rugăciunile monahilor și credincioșilor, aplecându-se asupra ctitorilor și sfinților din trecutul mănăstirii:  „Cu recunoștință ne îndreptăm în această zi către toți acești ctitori, sfinți, călugări ai acestei mănăstiri, stareți, episcopi, toți născuți de o mamă duhovnicească ce se cheamă Putna.” Al doilea mare ctitor al mănăstirii, Mitropolitul Iacob Putneanul, a fost trecut în rândul sfinților de curând. Moaștele sale au fost deshumate, cu aprobarea Sfântului Sinod, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și s-au aflat „de culoarea pâinii coapte, culoarea sfințeniei și a desăvârșirii întru Dumnezeu”.

În continuare, a luat cuvântul Domnul Profesor Universitar Ștefan S. Gorovei, de la Facultatea de Istorie din Iași, care a prezentat ultimele numere, 1 și 2 pe anul 2015, ale revistei Analele Putnei, editată de Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare”, precum și cartea „Cercetări arheologice la Mănăstirea Putna”, volumul doi. Domnia Sa a prezentat și câteva cărți recent publicate de alți colaboratori ai Centrului „Ștefan cel Mare”.

Istoricul ieșean a vorbit despre Colocviile Putnei ca fiind nu doar prilejul întâlnirii între specialiști consacrați, ci și o adevărată școală de formare a tinerilor istorici. Mulți dintre colaboratorii actuali ai Centrului au participat la început la Colocviile Putnei ca studenți masteranzi sau doctoranzi, ajungând apoi să se înscrie cu comunicări la simpozion și să publice lucrările în Analele Putnei.

Profesorul Ștefan S. Gorovei a ținut să asigure gazdele Colocviilor Putnei că „toți cei care sunt aici de față și cei care sunt departe înțeleg foarte bine eforturile pe toate planurile pe care Mănăstirea Putna le face de fiecare dată pentru organizarea acestei reuniuni științifice de un nivel și de o calitate unice în România”. De asemenea, Domnia Sa a transmis și regretele unora dintre colaboratorii apropiați, care nu au putut participa la această ediție aniversară din motive obiective, dar care au transmis mesaje de solidaritate cu toți cei aflați la Putna în aceste zile.

Au urmat primele comunicări ale acestei ediții, care au aparținut domnilor Oliver Jens Schmitt de la Universitatea din Viena și Guillaume Saint-Guillan de la Universitatea din Amiens.

Protosinghelul Marcu Petcu, de la Mănăstirea Sucevița, a prezentat comunicarea Analize criminalistice asupra unui document de patrimoniu, trimisă prin corespondență de către Grigoraș Bețiu, Director adjunct al Institutului Național de Expertiză Criminalistică, Marilena Chivu, Constantin Mirea și Cristian Dumitrescu, experți în cadrul Institutului.  Aceștia au investigat cu ajutorul unui video-comparator spectral Pomelnicul de la Mănăstirea Bistrița, păstrat în Manuscrisul slav 78, din colecția Bibliotecii Academiei Române. Folosind diferite tehnici, experții criminaliști au putut să scoată la iveală toate ștersăturile și intervențiile care au avut loc de-a lungul timpului asupra acestui Pomelnic. Astfel, se pune la dispoziția istoricilor, odată cu publicarea în revista Analele Putnei, un material neprețuit de investigație asupra trecutului Moldovei.

Prima sesiune de comunicări s-a încheiat cu comunicarea Profesorului Ștefan S. Gorovei, Spiritul Putnei în veacul al XVIII-lea. Zidiri în piatră și cuvinte. Pornind de la o afirmație pe care a auzit-o în anul 2002 – „La Putna se construiește de 500 de ani și încă mai este de lucru” –, când „am fost chemați să ajutăm la continuarea construcțiilor dintr-un alt plan, decât cel al zidăriilor, dar, năzuim, spre aceeași soliditate”, Domnia Sa a încercat să arate cum se exprimă spiritul Putnei în anumite momente din istoria ei. Familiaritatea cu obștea mănăstirii i-a înlesnit istoricului observația: „Nu o dată înțelegerea unor realități putnene din veacurile vechi ne-a fost înlesnită de ceea ce am văzut în jurul nostru. Și, deopotrivă, nu o dată ceea ce se petrecea sau se petrece sub ochii noștri a căpătat și capătă înțeles prin cunoașterea unor gesturi, opțiuni, atitudini și reacții ale putnenilor din vechime. Nu știm în ce măsură această legătură bi-univocă este trăită sau conștientizată de viețuitorii dinăuntru ai Mănăstirii Putna, dar pentru noi, ca membri ai obștii din afară, ea este evidentă.”

Comunicarea s-a concentrat pe două personalități, călugări cu metania în Mănăstirea Putna, unde au fost egumeni: Calistru, episcop de Rădăuți, și Atanasie, episcop de Roman. Primul, căruia i s-a recunoscut preocuparea foarte activă pentru aspectele gospodărești, s-a îngrijit de refacerea unor biserici ctitorite în timpul lui Ștefan cel Mare și care între timp ajunseseră în ruină: biserica Sf. Procopie din Bădeuți, în mai 1720, și biserica din Bălinești, în mai 1721. Al doilea, un cărturar, pasionat de cunoașterea istoriei, îndemnător la multiplicarea cronicilor, pentru o cât mai largă cunoaștere a trecutului. „Numitorul lor comun este apartenența la obștea putneană. Amândoi împreună ilustrează spiritul Putnei, așa cum l-a sădit creatorul ei: zidire în construcții și în cuvinte.”

Istoricul ieșan a mai spus că „în perechea Calistru-Atanasie putem vedea sămânța roditoare a activităților” care vor caracteriza Mănăstirea Putna în a doua parte a secolului al XVIII-lea, când Putna a fost rectitorită de Mitropolitul Iacob Putneanul, care a desfășurat „o strălucită activitate gospodărească și constructivă”, dar a fost și inițiatorul unei mari dezvoltări culturale.

Caracterizând poziția și statutul Mănăstirii Putna în perioada ei de înflorire din anii 1750–1760, ilustrată și într-un tablou de epocă, Profesorul Gorovei a spus: „Precum Maica Domnului protejează sub acoperământului ei pe cei drepți și buni, tot așa Putna își întindea autoritatea și puterea ei proteguitoare asupra schiturilor și sihăstriilor viețuitoare pe dealurile și în văile din jurul ei.”

Lucrările simpozionului au continuat în zilele de joi și vineri cu o serie de comunicări, dintre care menționăm pe următoarele.

Domnul Nagy Pienaru, cercetător la Institutul Nicolae Iorga din București, în comunicarea, Călătoria lui Ștefan cel Mare la Istanbul. Text și context, a vorbit despre o călătorie ipotetică a lui Ștefan cel Mare la Istanbul, și de înfățișarea sa înaintea sultanului împreună cu voievodul Țării Românești, Radu cel Mare, în aprilie 1498, relatată de o cronică turcească din anul 1503. Această informație nu este susținută de nicio altă cronică și, după spusele profesorului Ștefan S. Gorovei, este contrazisă de răspunsul lui Petru Rareș atunci când i s-a cerut să meargă la Istanbul să se închine sultanului: „Nimeni din neamul meu nu a făcut asta până acum.” De asemenea, se cunoaște că starea sănătății domnitorului Moldovei era precară, el participând la bătălia de la Codrii Cosminului dus fiind pe o targă.

Domnul Ștefan Andreescu, cercetător în cadrul aceluiași Institut, în comunicarea Uzun Hasan și Moldova. Noi observații, a vorbit despre o scrisoare pe care Uzun Hasan (1423–1478), marele adversar de la răsărit al Imperiului Otoman, a trimis-o lui Ștefan cel Mare. Aducând în discuție noi date, istoricul a afirmat că datarea scrisorii în anul 1472, iar nu în 1474, este cea corectă. Această scrisoare este importantă pentru înțelegerea pregătirii campaniei anti-otomane de către voievodul Moldovei cu mult înainte de luptele directe cu turcii.

Domnul Liviu Pilat, Conferențiar la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, în comunicarea Ceremonialul închinării voievodului Moldovei la cronicarii maghiari și relațiile moldo-maghiare în vremea lui Ștefan cel Mare, a discutat modul în care cronicarii maghiari Bonfinius și Thuroczi descriu, în a doua parte a secolului al XV-lea, închinarea voievodului Ștefan I al Moldovei (1394–1399) în fața regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1387–1437). Cei doi cronicari au falsificat istoria, fabricând un întreg ritual al închinării, care nu a avut loc niciodată, pentru a justifica pretențiile Ungariei de suzeranitate asupra Moldovei, într-un timp în care regii Ungariei și Poloniei își disputau suzeranitatea asupra Moldovei lui Ștefan cel Mare.

Domnul Liviu Cîmpeanu, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, în comunicarea Contribuții la istoria politicii externe a Moldovei între anii 1484 și 1504. Noi izvoare, noi interpretări, a studiat protocoalele Dietelor compuse din Stările Prusiei apusene, de sub autoritatea regelui Poloniei, pentru a afla mai multe informații despre legăturile politice și militare ale lui Ștefan cel Mare cu Polonia și Imperiul Otoman, în perioada 1484–1504. Foarte bine reflectate în aceste acte sunt informațiile despre campania sultanală împotrivă cetăților moldovenești Chilia și Cetatea Albă din anul 1484. În 12 martie 1485, reprezentantul regelui Poloniei informa Dieta că în timpul campaniei „voievodul s-a menținut în păduri, astfel că Turcul a cucerit două cetăți, una cu putere mare și cealaltă cu trădare…” În anul 1487 s-a organizat o Cruciadă, condusă de prințul Ioan Albert al Poloniei, al cărei scop era  recucerirea Chiliei și a Cetății Albe din mâinile turcilor. Cruciada a fost însă deturnată în interesul Poloniei și îndreptată împotriva tătarilor crâmleni. Această stare de fapt a dus la răcirea, încordarea și chiar ruperea relațiilor moldo-polone în anii următori. Pe lângă alte informații, aceste protocoale conțin date și despre situația politică din Moldova după moartea lui Ștefan cel Mare.

Domnul Lucian-Valeriu Lefter, de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Vaslui, a prezentat comunicarea După 20 de ani. Comemorarea luptei de la Vaslui. La 10 ianuarie 1495 se împlineau 20 de ani de la lupta de Vaslui. În aceeași zi, Ștefan cel Mare, care se va afla în curtea de la Vaslui până la 25 ianuarie, începe să emită 25 de urice pentru câteva zeci de sate și seliști, cele mai multe fiind din sudul Moldovei. Gestul este o răsplătire a familiilor celor care s-au sacrificat cu două decenii în urmă, în lupta de la Vaslui. Autorul a încercat să identifice beneficiarii uricelor și stăpânirile acestora.

Domnul Mihail Anatolii Ciobanu, doctorand în cadrul Facultății de Istorie din Iași, a prezentat comunicarea Mormântul marii cneaghine Elena – noi informații. Recent, la Moscova, a apărut un volum despre mormintele marilor cneaghine moscovite. Cneaghinele au fost îngropate în catedrala Voznesensk, din cadrul Kremlin-ului. În rândurile lor a fost îngropată și fiica lui Ștefan cel Mare, Elena, căsătorită în ianuarie 1483 cu Ivan Ivanovici (m. 1490), fiul și moștenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, deși la moartea sa (18 ianuarie 1505) Elena era căzută în dizgrație. Catedrala Voznesensk a fost dărâmată de bolșevici în anul 1929, iar sarcofagele marilor cneaghine au fost transferate în subsolul catedralei Sfinților Arhangheli din Kremlin. Cercetări recente ale arheologului rus Tatiana Panova – o mai veche colaboratoare a Centrului „Ștefan cel Mare” – au dus la identificarea sarcofagului fiicei lui Ștefan cel Mare. Investigațiile antropologice au arătat că rămășițele pământești aparțineau unei femei de 40–45 de ani, cu înălțimea de aproximativ 154 de centimetri.

Domnul Iulian Ciubotaru a prezentat comunicarea „Dintru începutul ei au fost și este arhimandrie”. Observații privitoare la arhimandriții moldoveni (și putneni) din veacurile al XV-lea – al XVI-lea.

Domnul Adrian Andrei Rusu a prezentat comunicarea Fortificațiile Mănăstirii Putna. Reconsiderări. În urma inventarierii elementelor din Lapidariul Mănăstirii Putna, arheologul clujean a propus noi teorii referitoare la șanțul de apărare din jurul mănăstirii, fortificații, Turnul Tezaurului și Turnul de intrare, criticând felul cum a fost restaurată mănăstirea în secolul al XX-lea.

Monahul Timotei Tiron, în comunicarea O clădire din timpul mitropolitului Iacov Putneanul la Mănăstirea Putna, pornind de la mărturii documentare și de la un tablou de epocă, a propus o reconstituire a clădirii înălțate de Mitropolitul Iacob Putneanul pe latura de sud a incintei mănăstirii în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Doamna Ligia-Maria Fodor, Lector în cadrul Facultății de Arhivistică a Academiei de Poliție din București, în comunicarea Informații documentare referitoare la construirea unei clopotnițe noi la Mănăstirea Putna în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a valorizat documente inedite existente în fondul „Guvernământul cezaro-crăiesc al Bucovinei. Ministerul Cultelor și Instrucțiunii” pentru a elucida circumstanțele construirii noului turn al clopotniței Mănăstirii Putna. Astfel, demersul pentru construirea unei clopotnițe noi la Mănăstirea Putna a fost inițiat de către Consistoriul Greco-Oriental din Bucovina în anul 1862, din cauza stării de degradare avansată a celei existente la momentul respectiv. Lucrările au început abia în 1881 și au fost finalizate în 1885–1886.

Monahul Alexie Cojocaru a prezentat comunicarea Însemnări de pe tipărituri slave din biblioteca Mănăstirii Putna. Dintre multele însemnări aduse la lumină de această comunicare, menționăm și câteva de la Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul și una de suflet, din anul 1781, pe o Psaltire, în care Sfântul Stareț Nathanael de la Sihăstria Putnei scria că primise acea Psaltire de la Părintele său, Ieroschimonahul Sila.

Domnul Siviu Tabac a dat citire comunicării Colecția de acte din secolul al XVIII-lea ale Mănăstirii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Hotin a domnului Alexandru Pascal, de la Moscova. Comunicarea a fost consacrată descrierii colecției de acte din secolul al XVIII-lea ale Mănăstirii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Hotin, mănăstire care a fost închinată Mănăstirii Putna. Aceste documente se păstrează actualmente în Fondul nr. 1589, „Colecția de diplome moldovenești”, din Secția de Manuscrise a Bibliotecii Naționale a Rusiei din Sankt Petersburg.

Doamna Olimpia Mitric, Profesor la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a prezentat comunicarea Din arhivele sucevene: un Gromovnic putnean analizat și comentat de Artemon Bortnic, rectorul Seminarului din Cernăuți (1838). În anul 1834, Ghenadie Platenchi, egumenul Mănăstirii Putna, într-o adresă către Consistoriu, atrage atenția asupra cărților împrumutate de răposatul episcop Isaia Baloșescu, între ele aflându-se și un Gromovnic. I se răspunde (în 1836) că pot fi preluate de mănăstire, cu excepția Gromovnicului. Într-un raport, de 5 file, din anul 1838, alcătuit „în baza înaltei porunci consistoriale”, Artemon Bortnic, rectorul Seminarului din Cernăuți, face analiza și comentariul critic al Gromovnicului, precum și a celorlalte texte din cuprinsul Miscelaneului.

Doamna Elena Firea a prezentat comunicarea Din nou despre paraclisul Sf. Ioan cel Nou de la Mănăstirea Bistrița. Comunicarea a readus în atenție paraclisul din turnul-clopotniță al Mănăstirii Bistrița. Deși modest în comparație cu ampla sa activitate ctitoricească, paraclisul fondat de Ștefan cel Mare la Bistrița era purtătorul unor semnificații dinastice speciale. Menționată doar în treacăt în istoriografie, însemnătatea paraclisului este totodată sporită de faptul că el era cel dintâi lăcaș de cult închinat mucenicului Ioan cel Nou în Moldova. Doamna Firea a analizat funcțiile ctitoriei ștefaniene de la Bistrița, emițând ipoteza că frescele sale interioare datează din timpul ctitorului.

Domnul Mihai Gicoveanu a prezentat comunicarea Călătoriile unui manuscris: Tetraevanghelul din 1502 al ieromonahului Spiridon de la Putna. La 23 aprilie 1502, ieromonahul Spiridon de la Mănăstirea Putna își definitiva una dintre lucrările  religioase pe care timpul le-a încadrat printre capodoperele artei manuscrise medievale. Dăruită de către comanditarul ei, Ștefan cel Mare, Bisericii Domnești din târgul Piatra, cartea a fost furată în 1615 de către polonezi și dusă în cetatea Camenița. Spre mijlocul veacului al XIX-lea s-a întors în țară, la Iași. După o scurtă ședere în București, a luat iar drumul străinătății, în contextul operațiunilor militare din timpul Primului Război Mondial. A revenit în România în 1956. Astăzi se păstrează la Muzeul Național din București.

Domnul Silviu Tabac a prezentat o a doua comunicare a domnului Alexandru Pascal, Două manuscrise necunoscute ale copistului Prohor pentru Mănăstirea Sucevița.

Profesorul Ștefan S. Gorovei, de la Facultatea de Istorie din Iași, în comunicarea Un manuscris rătăcit, o biserică dispărută și neamul lui Anastasie Crimca, coroborând mai multe date, inclusiv însemnarea dedicatorie de pe un Tetraevanghel din 1543 de la Mănăstirea Esfigmenu din Muntele Athos, a arătat că este foarte posibil ca Mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca (1608–1629) să se tragă dintr-o familie de negustori armeni refugiați în Galiția (și apoi în Moldova) după cucerirea Crimeii de către turci în a doua parte a secolului al XV-lea. Aceasta ar explica, în parte, prezența elementelor orientale din arhitectura și frescele Mănăstirii Dragomirna.

Monahul Iustin Taban, în comunicarea Episcopul Teofan cu piatra de mormânt la Putna (1670). Îndreptări biografice, a demonstrat, pe baza documentelor și a pomelnicelor vremii, că egumenul Putnei, Teofan, atestat în 1638 și 1642, episcopul Teofan de Rădăuți (1645–1651) și un alt episcop Teofan de Huși (1656–1658) și Rădăuți (1658–1666) sunt una și aceeași persoană, identică cu episcopul Teofan cu piatra de mormânt la Putna, în 1670. Nu se mai justifică, așadar, împărțirea tradițională pe care istoriografia de până acum a făcut-o între aceste personaje, ele reprezentând unul singur, cu aproape 17 ani de păstorire ca episcop și 10 ani ca egumen, după corectări aduse datelor cronologice.

Domnul Mihai-Bogdan Atanasiu, în comunicarea Un putnean din veacul al XVIII-lea – Ierothei, episcopul Hușilor, a arătat că episcopul provenea din familia de nobili ardeleni Borș, bunicul său fiind înnobilat printr-o diplomă a împăratului Rudolf al II-lea.

Domnul Andrei Nacu, doctorand în istorie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, a prezentat comunicarea Putna și Valea Superioară a Sucevei – câteva repere de geografie și demografie istorică de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Comunicarea și-a propus să prezinte o serie de aspecte legate de componența etno-confesională, structura habitatului și activitățile economice principale din regiunea centrală a Bucovinei în perioada 1774–1848. Zona analizată cuprinde localitățile aflate în bazinul superior al râului Suceava, în amonte de Milișăuți și are o suprafață de cca. 1650 de km pătrați, reprezentând aproape 16% din teritoriul istoric al Bucovinei.

Domnul Ovidiu Cristea, Directorul Institutului Nicolae Iorga al Academiei Române, în comunicarea Victoria de la Vaslui și acțiunile diplomatice ale lui Ștefan cel Mare: câteva opinii, a comentat strategiile diplomatice ale lui Ștefan cel Mare, în particular folosirea de către acesta a emisarilor străini pe post de ambasadori ai săi, pentru a spori credibilitatea mesajului. Concluzia istoricului a fost că această strategie a fost una de succes, contribuind la stabilirea de legături trainice cu Veneția. Ca dovadă a fost prezentat un document inedit, o hotărâre a Senatului venețian din 1 august 1476 în care se acorda o importantă sumă de bani pentru familia și nobilii domnitorului Moldovei. Acest document poate însemna o asigurare din partea Republicii Sfântului Marcu pentru familia domnitorului Moldovei în cazul în care ar fi fost nevoiți, în urma războiului cu turcii, să părăsească Moldova.

Domnul Alexandru Pînzar a prezentat comunicarea Părinte și fiu. Despre „înrudiri metaforice” și de sânge între domni ai Moldovei și mari duci ai Lituaniei. Legăturile bilaterale în care părțile contractante își asumau voluntar rolurile simbolice de „tată” și „fiu” sunt întâlnite și în principatele românești extracarpatice, în veacul al XV-lea. În cazul Moldovei, sunt binecunoscute actele încheiate de domni de la Suceava cu puternicul guvernator și apoi căpitan general al Regatului Ungariei, Ioan Huniade, în care statutul politic al părților este exprimat în acest mod. Departe, însă, de a fi doar o convenție diplomatică, „înrudirea metaforică” îngloba într-o formulă simplă realități complexe și variate. Comunicarea a încercat să le identifice pe acelea care l-au determinat pe Ilie voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, să-l numească „părinte” pe marele duce Sigismund Kiejstutowicz al Lituaniei, în textul tratatului încheiat de cei doi în 1437.

Domnul Adam Kulhavý, de la Universitatea Carolină din Praga, a prezentat comunicarea Împărați sau domni? Urmașii lui Ștefan cel Mare și titlul lor de „țar” în cronica lui Macarie. Problema prezenței ideologiei imperiale bizantine în Moldova medievală a preocupat istoricii români multe decenii. Au fost analizate multe semne, expresii, ritualuri și simboluri ale ideologiei imperiale, care au găsit și reflecție în Moldova. Una dintre probleme nerezolvate este legătura titlului „țar” (împărat) cu voievozii români. Scopul acestei comunicări a fost să clarifice folosirea titlului „țar” în Cronica lui Macarie, în legătură cu urmașii lui Ștefan cel Mare.

Domnul Ioan-Augustin Guriță, Asistent la Facultatea de Istorie din Iași, a prezentat comunicarea  Despre Ștefan cel Mare și Moldova la sfârșitului secolului al XVII-lea. Note pe marginea unor fragmente de cronică târzie. În spațiul cultural rus apărea, în 1692, prima lucrare cu deschidere spre surse externe, într-o societate moscovită: „Istoria scitică” a lui Andrei Lîzlov. Influențat foarte mult de autorii poloni, cronicarul rus își scrie opera într-o perioadă în care imperiul căruia-i slujea se pregătea de lupta antiotomană. Este vorba de o lucrare polemică, destul de amplă, care a avut o circulație în manuscris, la început redusă exclusiv la nivelul elitei moscovite și care a avut drept scop tocmai îndemnarea membrilor acesteia la o campanie împotriva Hanatului Crimeii și Imperiului Otoman. El aducea, prin aceasta, argumentele necesare susținerii unei „cruciade” împotriva celor două entități deja pomenite. O parte importantă din cronică este dedicată istoriei Imperiului Otoman, de la origini și până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Între relatările privitoare la diferitele confruntări dintre principii creștini și armatele otomane se găsesc și câteva fragmente de istorie românească.

Domnul Ovidiu Cristea, în comunicarea Eroi, vorbe memorabile, cronicari. Pe marginea unei replici atribuite lui Ștefan cel Mare, a comentat o vorbă pe care Ștefan cel Mare a adresat-o solilor poloni: „Am aruncat un os între doi câini să se sfâșie cu dinții pentru el. Vreau să văd care câștigă, acela să fie stăpânul meu”, cu referire la regele Poloniei și sultanul otoman. Autorul consideră că această afirmație a aparținut cu adevărat lui Ștefan cel Mare, făcând parte din vocabularul lui diplomatic.

Doamna Maria Magdalena Székely, Profesor la Facultatea de Istorie din Iași, în comunicarea Practica și cultura scrisului în Moldova lui Ștefan cel Mare, a propus o clasificare a formelor de scriitură din timpul lui Ștefan cel Mare după finalitatea lor.

În încheierea lucrărilor, Corul Eustatie Protopsaltul al Mănăstirii Putna a interpretat în Sala Mare a Casei Domnești trei cântări dedicate Maicii Domnului și Mănăstirii Putna.

Gazda simpozionului, părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, a mulțumit tuturor participanților pentru strădania depusă în cercetarea epocii lui Ștefan cel Mare și a trecutului Mănăstirii Putna. Starețul Mănăstirii Putna a prezentat înaintea participanților micuța cruce de lemn sculptat ferecată în argint cu care a fost îngropat Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul și a anunțat că proclamarea solemnă a canonizării sale va avea loc duminică, 25 septembrie, în prezența Preafericitului  Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Preafericitului Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Răsărit.

Sâmbătă, 23 iulie, alături de clerici de la mănăstire, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit Parastasul de 40 de zile pentru o apropiată colaboratoare a Centrului „Ștefan cel Mare”, arheologul Victoria Paraschiva Batariuc. Cu acest prilej au fost pomeniți și alți istorici, arheologi și ostenitori la cercetarea trecutului istoric și la refacerea Mănăstirii Putna.

În cuvântul de la sfârșitul slujbei de pomenire, Înaltpreasfințitul Pimen a spus:

„Suntem datori să ne rugăm pentru cei trecuți la cele veșnice, pentru că este expresia dragostei firești dintre noi și, mai ales, este spre folosul nostru, amintindu-ne de faptele lor. Pentru că înaintașii noștri, majoritatea lor covârșitoare, au fost modele de viață, pe care noi trebuie să le urmăm… Mai ales astăzi, dumneavoastră, istoricii, în toate treptele de slujire, aveți misiunea de a lăsa în scris adevăruri nemuritoare, despre faptele poporului nostru, fapte care ne fac să ne mândrim, să ne bucurăm că suntem urmașii lor, care să fie puse în fața minții și a inimii tinerei generații de diferite persoane: dascăli din școli, ghizi din mănăstiri.

Un mare rol îl au cei care slujesc în sfintele mănăstiri și cei care ghidează grupurile de turiști. Aceștia, ca în perioada regimului comunist, sunt și trebuie să fie apostolii neamului nostru, ai culturii și ai credinței noastre, deopotrivă.

Rugăm pe bunul Dumnezeu ca cei pomeniți să fie păstrați în ceata sfinților lui Dumnezeu, întru bucuria veșnică. Amin. Dumnezeu să-i ierte!”

Simpozionul s-a încheiat cu o excursie de studii la Mănăstirea Coșula, ctitorită de marele vistiernic Mateiaș în anul 1535, și la Mănăstirea Popăuți, din Botoșani, ctitorită de Ștefan cel Mare în 1496, ale căror fresce deosebit de frumoase și valoroase au fost de curând restaurate.

Protos. Ieremia Berbec
Foto: monah Timotei Tiron

 

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei – ediția aniversară „Putna 550”

Colocviile Putnei, ediția a XVIII-a

afis Colocviile Putnei 2016

Mănăstirea Putna sărbătorește în acest an 550 de ani de la punerea pietrei de temelie: „În anul 6974 [1466], iulie 10, s-a început să se zidească, cu ajutorul lui Dumnezeu, Sfânta Mănăstire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la Putna” (Letopisețul de la Putna nr. 2).

În perioada 20–23 iulie, la Mănăstirea Putna, Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna organizează o ediție aniversară „Putna 550” a Simpozionului de istorie Colocviile Putnei – ediția a XVIII-a.

Această ediție aniversară este una bogată, atât prin numărul de comunicări înscrise, peste treizeci, cât și prin conținutul și calitatea lor. Pe lângă participanții consacrați ai Colocviilor Putnei din marile centre universitare din țară (Iași, București, Cluj, Sibiu, Suceava) și din străinătate (Viena, Moscova, Sofia) anul acesta salutăm participarea în premieră a doi istorici: Profesorul Guillaume Saint-Guillain, de la Universitatea Picardiei „Jules Verne” din Amiens – Franța, și Profesorul Adam Kulhavý de la Universitatea Carolină din Praga – Republica Cehă.

Printre contribuțiile remarcabile ale acestei ediții aniversare se înscrie rezultatul unei colaborări inedite dintre Centrul Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna, Academia Română și Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC), care a avut în vedere o analiză a manuscrisului slavon Ms. Slav 78, din colecția Bibliotecii Academiei Române, manuscris care conține Pomelnicul Mănăstirii Bistrița. Cu ajutorul tehnologiei de vârf și a experților de la INEC s-a reușit scoaterea la lumină a textelor șterse din pomelnicul inițial. Rezultatele acestei cercetări vor fi comunicate în sesiunea de deschidere a Colocviului.

Dintre celelalte comunicări înscrise în program, mai menționăm: Spiritul Putnei. Moștenirea lui Ștefan cel Mare în veacul al XVIII-lea – a Profesorului Ștefan S. Gorovei de la Iași, O răscoală și motivele ei – analiza unui document cheie – a Profesorului Oliver Schmitt de la Viena, Fortificațiile Mănăstirii Putna. Reconsiderări – a Profesorului Adrian Andrei Rusu de la Cluj, Călătoria lui Ștefan cel Mare la Istanbul. Text și context – a Profesorului Nagy Pienaru de la Institutul Nicolae Iorga din București.

Deschiderea simpozionului va avea loc miercuri, 20 iulie, la ora 16.00, în prezenţa Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuţilor. În cadrul festivităţii de deschidere din Sala Mare a Casei Domnești se vor lansa ultimele numere apărute din revista Analele Putnei și Cercetări arheologice la Mănăstirea Putna, volumul II.

Consultați programul detaliat al acestei ediții a Colocviilor Putnei.

Publicat în Știri | Comentariile sunt închise pentru Colocviile Putnei, ediția a XVIII-a