Cuvânt înainte

Binevenitele lucrări de restaurare a componentelor ansamblului – începute în anul 1974 cu restaurarea Bisericii Mari și care, cu numeroase întreruperi, au continuat aproape 30 de ani – au constituit principalul prilej de efectuare a unor ample lucrări de cercetare arheologică – prima intervenție cu caracter științific în istoria monumentului – cu rezultate notabile în ceea ce privește cunoașterea evoluției ansamblului de arhitectură medievală în cauză, dar și cu privire la antecedentele de locuire umană de acolo.

Observații generale

Recent, în anul 1992, așezământul mănăstiresc a fost reînființat (inițial ca mănăstire de maici, apoi, din anul 1995, devenind mănăstire de călugări) și ființează încercând să facă față unei duble poveri ce apasă pe umerii membrilor obștii monahale: cea datorată răspunderii istorice față de un monument aflat sub semnul luminoasei personalități a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, și cea datorată vicisitudinilor realității contemporane, nu întotdeauna echitabilă pentru astfel de instituții.

Istorie, arheologie și arhitectură. Discuții

Considerăm că voievodul Ștefan cel Mare era pe deplin conștient de faptul că situația deja existentă în gropnița Putnei nu mai permitea decât inserarea mormântului său (probabil deja amenajat) și pe cel al doamnei Maria Voichița și, din acest motiv, a inițiat construirea unei alte biserici mănăstirești, aptă să primească viitoarele morminte voievodale ale succesorilor săi. Cât timp a durat statutul de necropolă voievodală acordat gropniței – și implicit întregului așezământ mănăstiresc al Dobrovățului? În măsura în care este cât se poate de clar faptul că un asemenea statut a fost de foarte scurtă durată, în aceeași măsură credem cu tărie în atribuirea sa inițială.