Ștefan cel Mare

A scrie sau a vorbi, azi, despre Ștefan cel Mare e o sarcină dificilă dar, în același timp, și un privilegiu. E un privilegiu pentru că a adăuga un gând nou la tot ceea ce s-a spus și s-a scris despre acest erou între eroii poporului român nu e la îndemâna oricui. Și e o sarcină dificilă aproape din aceleași motive: s-a scris atâta despre Ștefan cel Mare!

Ștefan S. Gorovei

1473, an-cheie al domniei lui Ștefan cel Mare

Căci, iată, 1473 nu e numai anul când Ștefan a ordonat să se suspende plata haraciului. Este, deopotrivă, și anul celei dintâi afirmări, pe o cale cu totul indirectă, a altei valențe a conștiinței destinului său extraordinar. Anume, în însemnarea cu care a însoțit celebrul Tetraevangheliar dăruit Mănăstirii Humor la 17 iunie 1473, el a poruncit să fie numit țar, adică cezar, basileu, împărat. Nu par a fi fără legătură aceste două acțiuni, una menită cunoașterii publice, cu urmări însemnate pe plan politic și militar, cealaltă semnificând o transformare calitativă pe planul strict individual, o asumare de înalte responsabilități creștine, mergând spre eliberarea cetății împărătești, dar menită cunoașterii doar unui cerc restrâns de înalți dregători feudali, laici și eclesiastici, din Moldova.

Ștefan S. Gorovei

Credința în Dumnezeu

Singurul sprijin sufletesc pe care l-a avut cu adevărat a fost credința în Dumnezeu și viteazul oștean a afirmat-o de fiecare dată. Victoria de la Baia „cu ajutorul lui Dumnezeu” a obținut-o; pentru biruința de la Vaslui, „Domnul să fie lăudat”; înfrângerea de la Valea Albă „a stat în voința lui Dumnezeu, ca să mă pedepsească pentru păcate și lăudat să fie numele său”; statele creștine din Europa „Dumnezeu le-a supus păgânimii pentru păcatele noastre”; în lupta de la Râmnic „a ajutat Dumnezeu pe Ștefan voievod și a biruit”.

Maria Magdalena Székely